Continuare (12)

A doua zi, Roberta trezita de ceasul ei desteptator, se ridica cu miscari lascive din pat si in miscari de dans se pregateste pentru o noua zi, ce urmeaza sa o petreaca la editura. Savureaza in tihna cafeaua, pe care tocmai a pregatit o cu mare grija, hraneste pisica care deja ai dadea tarcoale pe langa masa de cateva minute. Ai zambeste animalutului si merge sa si aleaga hainele pentru aceasta noua zi.

Scoatele cizmele de piele neagra, in genul celor care le poarta femeile cowboy, din dulap allege o rochita alba ca prima zapada de la inceputul iernii, pe care o trage repede pe ea. Rujul rosu ca focul Iadului care se dezlantuie asupra omenirii, o face sa arate aproape perfect, mai ales ca, parul Robertei negru ca taciunele si lung are efectul absolut, pe care un pictor ar dori sa l transmita privitorului. Parca picaturile de suflet, imprastiate prin camera, cu o seara in urma, s au reunite intr un tot si au alcatuit o femeie. Pe Roberta.

Isi strange hartiile de pe masa, de care are nevoie la editura si iese in graba din casa. Pe drum, cum deja ne am obisnuit sa se intample, Roberta cade in contemplare, si se lasa purtata in lumea gandurilor ei. Cu o voce interioara, Roberta incepe conversatia cu sinele ei:

- Ma gandeam ca, am ajuns sa ma gandesc la ideea de schimbare. Ma refer doar la schimbarile care au loc in viata noastra involuntar. Nu mi place cand ma atasez de un profesor, care mai apoi dispare din diferite motive, sau de un catel pe care l cresc timp de 16 ani iar mai apoi moare. Nici macar vremurile care se duc si nu se mai intorc nu mi plac, pentru ca uneori simt nevoia sa retraiesc acele vremuri, iar acest lucru devine din ce in ce mai imposibil. Raman doar amintirile si probabil aceasta este singura metoda care ne ar putea ajuta sa traim acele vremuri trecute, acele intamplari  si asa mai departe.

Aleg o amintire, inchid ochii si ma scufund in abisul imaginar, pe care fiecare om il detine. Si pot ramane in acea amintire cat timp doresc. Nu ma impiedica nimic sa nu fac acest lucru. Si brusc sunt cuprinsa de acea stare de bine, atata de pura si atat de profunda tot odata. E zona mea de confort, in care numai eu am acces. Stiu suna atat de spiritual sau yoghin sau mai stiu eu cum, dar este o experienta care nu se poate compara cu nimic din aceasta lume. E momentul meu si l pot savura de fiecare data cand doresc. Nu ma tem de el cum nici el nu se teme de mine. Si culmea: sunt fericita cand traiesc aceste amintiri sau ganduri sau cum le as mai putea numi.

Intotdeauna imi fac timp pentru mine, si plec in calatoria gandurilor mele pentru a ma impaca cu mine. Chem acea pace interioara , pe care o las sa se reverse asupra mea.

Traim clipele, ne jucam cu vietile noastre, timpul trece si brusc, ne trezim la o varsta cand incepem sa realizam ca nu am reusit sa ne traim stropul de viata care ne a fost oferit. Unii sunt tristi, altii bucurosi ca si au luat de o grija cu traitul si uite asa se scurge stropul de suflet.

Brusc, cineva o trage de mana, moment in care Roberta se intoarce la lumea reala.

-          Hei, tu nu esti Roberta ? Salut.Ma bucur sa te vad, dupa atatia ani.

Roberta debusolata, se intoarce mirata catre barbatul care tocmai a oprit o din drum si I replica:

-          Nu te cunosc, imi pare rau.

-          Sunt Stefan. Am invatat la aceeasi scoala generala. Cred ca au trecut vreo 18 ani de cand nu te am mai vazut. Zambi Stefan

-          Stefane ! Ce mult ma bucur sa te vad. Doamne cat timp a trecut. Ce schimbat esti. Nu te as fi recunoscut nici cum, daca nu ma opreai tu.  Ce mai faci?

-          Pai sunt bine sanatos, nu m am casatorit si tocmai m am intors dintr o delegatie. Ma tine numai pe drumuri serviciul meu. Locuiesc tot in acest oras.

-          Stefan, eu trebuie sa ma grabesc sa ajung la redactia unde lucrez. Uite , iti las numarul meu de telefon si cand ai si tut imp, ma suni si poate ne vedem la o cafea sa mai povestim ce am mai facut. Ar fi frumos nu.

-          Da. Superb. O sa te sun Roberta.

-          Iti doresc o zi minunata Stefan. Chiar ma bucur ca ne am intalnit dupa atata timp.

-          Multumesc la fel Roberta. Si eu ma bucur ca te am vazut.

Si fiecare isi continua drumul lor. Roberta, in acest moment isi amintea cum, Stefan colegul ei, a fost baiatul caruia ai purtase o dragoste neimpartasita, in perioada copilarie. Era fericita ca l a intalnit.

 

Continuare (11)

Se crease o contopire perfecta a celor doua trupuri de femei, care radiau o puritate nemaintalnita si o pasiune atat de arzatoare, incat pana si o simpla privire aruncata spre aceasta scena de amor absolut, s ar topi.

Alexandra , ramasa aproape fara vlaga, o musca de buzele nepamantesti ale Robertei si I sopti:

-          Diavol ce esti, poseda ma!

-          Sunt doar a ta, Alex. Te simt in adancul trupului meu si mi e sete de tine. Te vreau pentru eternitate, daca poti percepe eternitatea ca timp.

-          Ah..Roberta, m ai secatuit de toate puterile. Ai supt din mine si ultimul strop de suflet. E memorabil totul. Te iubesc.

-          E mult prea mult, ca sa putem descrie in cuvinte, Alex. E perfect. Fuziunea absoluta ne a acaparat trupurile. E atat de multa dragoste aici, incat as putea spune ca te am avut din totdeauna.

Siroaie de transpiratie curgeau de pe femeile acestea, un par negru amestecat cu unul blond, formau un tot care parca, oferea impresia vizuala de un ocean al Iadului, care tocmai s a revarsat peste omenire. Picaturi de suflete erau improscate peste tot in acel ocean, care parca tanjeau sa se adune si sa formeze un complet. Practic, asistam la o scena fara viata, la o goliciune a simplitatii dusa la o extrema nemaivazuta. Usor, apele se retrageau si Iadul, revine la forma sa initiala, fara zgomot, fara gust si fara mirosul vietii. Rece tot, dureros ca a luat sfarsit si fericit, pentru ca destinul s a implinit: cele doua yang uri, s au contopit.

Trezite din meditatia lor, daca o putem numi astfel, cele doua prietene , finalizeaza acest moment printr o imbratisare atat de intense, incat Roberta abia mai putea deschide ochii, pentru a savura privelistea paradisiaca pe care trupul gol al Alexandrei I o oferea.

Ca un facut, telefonul Alexandrei suna haotic, aruncat undeva prin camera in care Iadul s a dezlantuit.

-          Da?

-          Alexandra, am ajuns acasa si nu steam unde esti. Stii ca este ora doua, nu ? replica Stefan

-          Da Stefan, stiu. Sunt la Roberta. Ne am intins la povestiri si uite ca nici nu am realizat cat de repede a trecut timpul. Abia astept sa te vad.

-          O sa iau un taxi si vin cat pot de repede. Abia astept sa te vad.

Roberta zambi:

-          Sa tot ne intindem la astfel de povestiri, Alexandra.

-          Da,da. Ai mare dreptate, izbucni intr un suras Alexandra.

-          O sa mi fie dor de tine Alex.

-          Si mie Robi, dar dupa ce ma voi intoarce din vacanta, cu siguranta ca o sa ne mai intalnim.

-          Fii sigura de asta.

-          Ma duc sa vad ce a mai facut Stefan. Iti dai seama ca e tarziu. Zambi.

-          Bine Alex, fugi. Stai sa te sterg de ruj pe gat. Ar fi ciudat sa te intrebe Stefan de ce esti patata pe gat. Zambi si mai intens Roberta.

O sterse pe Alexandra, se imbracara amandoua si isi luau ramas bun.

- Sa ai o noapte de vis, Alexandra.

- Deja sunt in acel vis, Robi.

- Te pup !

- Si eu !

Si se despartira. Alexandra pleca acasa la Stefan, Iar Roberta ramase in sanctuarul ei. Era mult prea epuizata ca sa se mai gandeasca la momentul minunat pe care l a petrecut alaturi de Alexandra. Se dezbraca din nou, isi facu un dus fierbinte, de parca ar fi vrut sa stearga amprenta pe care Diavolul si o lasa pe trupul ei si apoi se aseze in pat, unde intrase in cel mai profund somn pe care l a avut vreodata.

 

Continuare (10)

Roberta , in timpul in care era inca in taxi, alaturi de buna ei prietena, isi pierduse controlul mainilor ei, care deja incepeau sa alunece pe picioarele Alexandrei, atat de incet si totusi atat de lasciv, incat Alexandra, simti ca nu mai rezista pana ajung acasa la Roberta. Tremura toata, era mult prea transpirata, pentru a intelege ce se intampla in jurul ei. Momentul era mult prea intens . Am avea nevoie de o descriere mult prea ampla. Pe care doar eu o pot face Taxiul opri in fata blocului unde locuia Roberta, plati in graba si porni pe scari spre apartament. Un drum atat de scurt, se transformase intr un adevart calvar, pentru ca parea un drum fara sfarsit. Momentul era perfect, prietenele erau mult prea aprinse de jocul pe care Roberta tocmai il crease cu cateva clipe in urma. Trecura ca un fulger prin usa apartamentului, iar Roberta o impinse pe Alexandra cu o forta nepamanteasca , pe jos, pe podeaua rece ca gheata. Aruncara hainele de pe le si incepuse, practice, sa se devoreze reciproc. Alexandra aproape ca nu mai putea respire, din cauza placerii pe care o simtea, provocata de atingerile Robertei. Parul lor, deja devenise extrem de ud, de parca amandoua, petrecura maim ult timp decat era cazul, in cine stie ce ploaie. Ploaie de sarutari, se revarsa pe trupul Alexandrei, este atat de dorita incat Roberta nu se poate controla, nu poate opri sarutarile cu care o rasfata pe Alexandra. O saruta incet pe gat, Alexandra urla de placere, coboara marea de saruturi spre umerii Alexandrei si brusc se opreste:

-          Alexandra, te vreau prea mult, simt ca simturile mele, au disparut. Ma aflum acum, aici si practice nu sunt in present. E ca un dute vino, dintr o lume in alta si asta imi ofera o placere si mai intense. Nu vreau sa ma opresc si totusi o fac. Intelegi?

-          Nu te opri, vine replica Alexandrei. Nu te opri, pentru ca daca continuam, vom gusta din fructul interzis. Si ma excita prea mult acest gand. Tanjesc dupa trupul tau si nu pot intelege de ce mi se intampla acest lucru.

-          Simt fiecare respiratie a ta, si ma infierbant tot mai mult. Trec prin multiple personalitati, de la inger la diavol si nu vreau sa opresc aceasta trecere pentru nimic in lume.

-          Ah…Roberta , taci ! Si o plesni peste fata, pe Roberta, incat aceasta din urma gemu atat de profund, incat Alexandra era terminata de acest geamat.

O apuca de par pe Roberta si se aseza peste ea fara nici un fel de retinere. Incepuse adevarata Apocalipsa intre cele doua femeie. Pornise un adevarat conglomerate de orgasme si gemete si placeri, pe care nici una dintre ele nu vroiau sa le opreasca. Alexandra, musca cu ura parca din sanii Robertei, incat aceasta incepu sa planga de durere, o durere atat de placuta, incat Roberta experimenta primul orgasm din viata ei, in adevaratul sens al cuvantului.

-Sileste ma sa fiu doar a ta, urla Roberta. Profita de mine, abuzeaza de vulnerabilitatea pe care mi ai provocat o.

-Ma infierbanti, din ce in ce mai mult si in loc sa mi doresc sa ma potolesc, simt nevoia de mai mult.

Si Alexandra continua sa si deguste buna sa prietena. Practic cele doua femei, reusira sa creeze, un Eros numai al lor. Prea multa placere, prea multa sete de carnalul interzis. Pasiune trecuta de orice fel de limita, se invartea in jurul celor doua.

 

Continuare (9)

Aproape ajunse in fata cladirii unde se desfasurau cursurile de dans, Roberta striga:

- Alexandra, lasa picaturile de ploaie sa ti stropeasca sufletul. Astfel, vei uita tot ce este rau in viata ta si vei incepe sa traiesti mai pura ca niciodata.

Alexandra, inchise ochii si se scufunda intr un fel de meditatie , daca o putem numi astfel si isi traia moentul ei de purificare absoluta, parca. Timpul se oprise in loc,iar prin interiorul Alexandrei, aveau loc adevarate transformari. Deschise ochii si Roberta ,in acel moment o saruta pe Alexandra, atat de pasional, incat, abia se mai puteau tine pe picioare. A fost un moment de absolut, de regasire, o fuziune intre doua suflete de sex feminin. Doua yang-uri, culmea, bateau la acelasi unison. Erau atat de fericite si traiau momentul atat de intens , incat Roberta nu se putu abtine si i spuse Alexandrei urmatoarele:

- Cursurile de dans, mai pot astepta. Dar eu nu. Timpul e atat de scurt incat vreau sa ma hranesc cu fiecare moment pe care il intalnesc pe parcursul vietii mele. Acesta, pe care tocmai il traim noi doua acum, este de mare pret si simt ca se intensifica tot mai mult, pe masura ce te privesc. Nu stiu cat este de normal sa zic toate astea, dar nu mi pasa. Chiar nu mi pasa deloc. Mi e dor de mine si mi e dor de tine, cea in care tocmai m am regasit. Nu trebuie sa spui nimic. Vreau doar sa profiti de aceasta clipa pe care tocmai am creat o. La naiba cu prejudecatile celor din jur, si la naiba cu ideologiile societatii in care ne aflam. Tiparele, sunt pentru cei care au incetat sa traiasca. Eu vreau sa fiu vie. Crezi ca ma poti ajuta?

- Roberta, tremur toata, de emotiile care tocmai m au cuprins, la auzul vorbelor tale. Te vreau, te vreau atat de mult incat, nu mi pot alege cuvintele potrivite ca sa mi exprim aceasta dorinta. Mi e sete de tine. Te implor, potoleste mi setea.

Si cele doua prietene, facand semn unui taxi, care tocmai trecea prin zona, goneau spre casa Robertei. Pe drum, nici una dintre ele nu mai spunea nimic. Erau prinse in momentul lor si nu vroiau sa devieze atentia de la el , pentru nimic in lume.

 

Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

- Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

- Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

- Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

- Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.

 

Continuare (7)

Aici, in orasul acesta, Alexandra , spre marea ei bucurie, la intalnit pe Stefan, un tanar in varsta de treizeci de ani. Amandoi s au cunoscut la balul de absolvire al facultatii de Jurnalism. S au placut atat de mult, incat au reusit sa acumuleze doi ani frumosi de parteneriat sufletesc. Stefan, un barbat atat de atent si de grijuliu, nu I dadea voie Alexandrei sa fie nefericita sub nici o forma. Mereu o alinta, oferindu I florile ei preferate, respectiv, buchete de margarete, cu care orna intregul lor apartament. Alexandra radia de fericire si nu uita niciodata sa I aminteasca lui Stefan, cat de minunat este si cum traieste ea, clipe de fericire absoluta alaturi de el. Singurul inconvenient era faptul ca, serviciul lui Stefan, il cam tinea mai mereu plecat prin alte tari, dar ea incepuse sa se obisnuiasca si cu acest lucru. Practic, erau doi tineri, care gustau in fiecare zi, din licorile fericirii.

Prietenele noastre,  continuandu si drumul, pe aleea pietruita pe care paseau, s au oprit pentru cateva clipe, ca sa admire frumusetile de nepretuit ale orasului vechi, in care se gaseau in acel moment.

Povestea nostra are loc in orasul Iasi, unul din putinele orase din Romania, care mai beneficiaza de o apasatoare si bine definita parte din istorie. Un oras foarte vechi, plin de oameni atat de diversi, incat la prima vedere, iti ofera senzatia ca aici, vei intalni toti oamenii din lumea si vei trai sentimentele fiecarei nationalitati. Acest oras a dat nastere unora dintre cei mai deosebiti oameni din lume. Am putea povesti la nesfarsit despre calitatile acestui oras minunat dar, pana nu ajungi sa l vizitezi, prea multe nu poti intelege.

Se minunau de frumusetea impunatoare a Palatului Culturii, unul dintre cele mai de prêt monumente istorice din aceasta tara, construit undeva in perioada anilor  1906 – 1925. Amandoua prietene, stateau cu ochii inchisi si si imaginau frumusetile acelor perioade, cand totul era pur , cand oamenii aveau curajul sa vorbeasca pur si simplu, fara a ascunde adevarata lor parere. O perioada in care intradevar, oamenii erau in viata si profitau la capacitatile maxime de acest lucru.

Dupa ce au savurat acest moment minunat, Roberta si Alexandra, continua drumul spre destinatia lor finala.

 

Continuare (6)

In tot acest timp, gandurile Robertei zburau haotic prin imaginarul ei, se transfigurau , luau cele mai ciudate forme si nu o lasau sa inteleaga mai nimic. Incepu prin a se gandi la numeroasele complimente, pe care tocmai le primi din partea Alexandrei:
” Oare ma simt amenintata de privirile prietenei mele ? Of, sunt atat de confuza ! In acest moment o privesc pe Alexandra ca pe o inamica?  Posibil sa fie una dintre femeile care poarta masca omului bun, oferindu mi cuvinte frumoase , in timp ce ma uraste pentru ca nu poate fi ca mine? Sa fie oare un complot sufletesc, care se ascunde in spatele acestei amicitii atat de sincere? Sau poate este o prietena adevarata, care ma priveste exact asa cum sunt eu? “

Roberta , tocmai traia momentele ei de confuzie si asta o smulse pentru o clipa din realitatea in care se afla .

Alexandra simti ca in sufletul Robertei se intampla un lucru ciudat si o lua de mana pe partenera ei de drum, soptindu I usor la ureche:
- Sunt langa tine, totul e in regula, nu ti fa nici un fel de griji !

- Multumesc ! raspunse Roberta si reveni cu picioarele pe pamant zambind si concentrandu se la drumul spre sala de dans.

Despre Alexandra, putem spune multe, inca nu am reusit sa o descriem si sa i aflam adevaratele origini. Un lucru este sigur, aceasta poveste, ne va duce pe cele mai inalte culmi ale umanitatii ,de unde ne va arunca in intunericul absolut. Ne va lasa sa le iubim pe aceste doua femei, ca mai apoi sa ajunge sa le uram. Viata insasi, este sentimentul suprem.

Alexandra, la inceputul vietii ei, a fost o femeie simpla, care sa nascut intr un sat din Romania, cu o familie cum si ar fi dorit oricine sa aiba. O mama iubitoare, care stia rostul fiecarui lucru din casa lor si un tata minunat care stia sa si iubeasca familia. Parintii ei, au facut tot ce le a stat in putere, pentru ca zambetul Alexandrei sa nu piara niciodata de pe chipul ei. La varsta de 16 ani, Alexandra ramane singura pe lume, intrucat, in urma unui tragic accident de masina, parintii ei au murit. Lumea Alexandrei s a destramat din acel moment si nu mai putea intelege rostul vietii. Era in stare de orice doar ca sa se mentina in viata. Nu avea cu ce sa se intretina si din acest motiv, a ajuns sa accepte toate mizeriile, pe care tot felul de barbate i le propuneau. In scurt timp, dintr un inger de fata ce era, ajunse o fiinta umana fara suflet si fara ratiune am putea spune. Era trista, foarte trista, intorsatura neasteptata a vietii acestei fetite. Se simtea murdara, foarte murdara, dar stia ca alta solutie nu are, pentru asi putea duce traiul mai departe. Dorea sa si termine scoala si intr un final a reusit si acest lucru, moment in care , viata Alexandrei a luat o noua intorsatura spre bine. A reusit sa plece din satul mizer in care sa nascut si a ajuns in orasul in care mai tarziu a cunoscut o pe buna ei prietena, Roberta.

 

Continuare (5)

Si in felul acesta, ea se lasa dusa pe taramul visarii si a gandurilor, cu care s a obisnuit de acum sa se joace. A terminat si baia, este foarte relaxata in urma ei si se pregateste pentru binemeritatul somn.

Dimineata, Roberta matinala cum este, isi pregateste cafeaua, moment in care ai suna telefonul:

- Buna dimineata. – raspunde Alexandra, de la celalalt capat al firului.

- Buna dimineata. Te astept pe la mine, sa bem vcafeaua, mai povestim cate ceva si apoi mergem la cursul de dans.

- Ma imbrac si vin Robi.

- Bine atunci. Pup Alexandra.

-Pup.

Roberta, isi pune cd ul cu muzica ei favorita, pregateste cestile de cafea si o asteapta pe Alexandra, care tocmai si a anuntat vizita. In urmatoarele minute suna la usa Alexandra, se strang in brate, si se aseaza la masuta din bucatarie pentru o bine meritata cafea. Roberta toarna cafeaua in cestile pregatite si incep sa faca schimb de povestiri.

- Chiar ma gandeam, Robi, ar trebui sa ti termini cartea pe care ai inceput sa o scrii acum doi ani.

- M am gandit si eu la asta in ultima perioada, dar cu programul asta al meu, de la redactie, nu prea mi ajunge timpul. Ar trebui sa continui sa scriu.

- Pai da. Trebuie sa faci un efort si sa o lasi mai moale cu redactia. In fond, trebuie sa ai timp si pentru pasiunile tale. Deja lucrezi de dimineata pana seara. Mai ia ti si tu un concediu ceva. O meriti pe deplin Robi.

- Da. Asa este. O sa o rezolv in vreun fel. Tu cum te mai intelegi cu Stefan? Va ti rezolvat problemele?

- Bai, da. In principiu ne am aranjat. El a renuntat la oferta pe care o primit o , referitor la plecarea in Hong Kong. Acum avem destul timp pentru noi. Chiar ne gandeam , poate la vara plecam in Insulele Canare, in concediu. Ca uite, avem deja doi ani de cand suntem impreuna si inca nu am plecat nicaieri impreuna.

- Ce frumos ! si brusc , Roberta cade in visare, in melancolie, gandindu se la cat de minunat ar fi sa si poata imparti si ea fericirea alaturi de un barbat pe care l ar putea iubi.

- Robi. Imi pare rau. Nu trebuie sa te intristezi. O sa vina si Fat Frumosul tau. Trebuie doar sa ai rabdare si vei intalni cu siguranta omul tau. Tu stii prea bine asta.

- Stiu Alexandra – zambi Roberta

- Merge la cursul de dans Robi?

- Stai sa ma imbrac si mergem.

Roberta se ridica de la masa si se indreapta spre dormitor. Isi alege o rochie neagra, parca special creata pentru dansurile de societate. Isi pune pantofii rosii cu toc, destul de provocator tocul, se parfumeaza isi aranjeaza parul, machiajul aproape natural. Intr un cuvant radia de frumusete, si se intoarce in bucatarie.

- Doamne Robi, cu toate ca sunt femeie, m as putea indragosti de tine la felul in care arati. Esti superba, nu ma pot abtine sa nu te privesc. Esti o fiinta umana perfecta.

Roberta rosi, si i multumi Alexandrei pentru complimente.

- Sa mergem Alexandra.

- Hai.

Si porni amandoua spre locul in care aveau loc cursurile cu pricina. Pe drum, Alexandra o tot masura din priviri pe buna ei prietena, de parca se regasea intr o hipnoza. Intradevar, Roberta radia de frumusete. Nu putem descrie aici frumusetea ei, pentru ca , practic, ar fi imposibil. Mult prea fumoasa, aceasta femei, ar fi imposibil sa ne straduim aici sa oferim detalii despre ea. Imaginati va un om atat de frumos, incat nu l putem nici macar privi, de frica ca, nu cumva privirea sa o raneasca cu ceva.

 

Continuare (4)

Ma gandesc la femei si la cat de inumane pot fi. Atunci cand esti la pamant sunt in stare sa puna picioarele pe tine doar ca sa fie sigure ca nu te mai poti ridica niciodata de jos. Prin doar aparentul lor ajutor, iti zambesc si te compatimesc si fac tot posibilul sa ti demonstreze ca ti sunt alaturi si ca incearca sa te ajute ca sa poti trece peste greutatea care te a trimis la pamant, cand ele de fapt vor doar sa se asigure ca tu, esti de nerecuperat. Intradevar, asta a sunat de parca am o problema personala cu ele, dar adevarul este ca asa sunt ele, nici vorba ca incerc eu sa le descriu intr un mod cat se poate de brutal. Suntem curve, curve ale unei lumi imperfecte. Nu suntem in stare sa ne asumam greselile si sa recunostem invulnerabilitatea, cu care Mama Natura ne a inzestrat. Aruncam totul pe seama barbatilor, porcilor si cum le mai spunem noi, tovarasilor nostri de viata. Simplul fapt ca ni s a rupt o unghie, este tot vina lor, noi suntem atat de perfecte si de inteligente, incat simpla lor prezenta, ne introduc intr o lume a disconfortului. Hmm, barbatul… Mereu in cautarea exemplarului cel mai reusit pentru imperechere. Pe el il preocupa perpetuarea speciei si doar atat, am spune marea majoritate dintre noi. Nu i chiar asa. Ce am fi noi femeile fara barbati? Picturile cele mai faimoase din lumea, tinute sub sechestru in cele mai adanci beciuri, unde nimeni nu le poate privi si nu le poate aprecia la adevarata lor valoare. Practic, fara barbati, noi nu am putea sa existam. Tocmai ei ne slefuiesc, exact ca in cazul diamentelor si nu ne lasa niciodata sa uitam, cat de valoroase suntem. In realitae, vorbesc aici doar pentru mine, barbatul este adevarata minune a lumii. Pentru ca, sa fim seriosi, lasand la o parte suferinta pe care uneori ne o provoaca sau ce alte rautati ne mai fac ei, zambetul pe care omul tau drag ti l ofera atunci cand parca pamantul s a prabusit peste tine, nu se poate compara cu nimic din acest univers. Si chiar si atunci cand, cu toata stangacia sa, face tot posibilul sa ti arate cat de minunata esti si cum ai dai tu lui motivele cele mai intemeiate pentru a fi fericit, eu cred ca sunt dovezile cele mai reale ca, avem nevoie de ei. Sunt numai ai nostri , chiar daca noi suntem mai multe fata de ei, ne ajung si ne fac sa regasim, lumi de mult uitate pe fundurile inimilor noastre. Pe scurt: Iubesc barbatii si chiar nu stiu ce m as face fara ei.

 

Continuare (3)

In universul creat de ea, incepe prin a se gandi la cat de multe nereguli sunt in realitatea in care este nevoita sa traiasca. Cum oamenii urasc mai mult decat pot iubi, cum dragostea, are mereu cate un final tragic si atunci cand ajunge la intensitate maxima, ea nu face altceva decat sa se prabuseasca, datorita rutinei care nu uita niciodata sa si faca aparitia.

-Distrugand iubirea, sau lasand o sa se prabuseasca, oare ce fel de fiinte ne mai putem numi? se intreaba Roberta. Stiu ca in lume te nasti atat de pur si de curat fara nici o urma de rautate in tine. Cu cat inaintezi prin viata, te transformi si devii atat de negricios si plin de sentimente teribile, care lasa in urma ta, numai suferinta si tristete. Nu stiu de ce apar aceste tranfiguratii ale sufletului nostru. Practic, sufletul ar trebuie sa devina tot mai pur , cu cat inaintam prin viata, numai ca acest lucru ramane doar o teorie. Oricat de mult as incerca sa mi raspund la aceste intrebari, mereu as fi coplesita de aceleasi raspunsuri. Ne nastem suflete curate, pentru ca mai apoi sa devenim suflete mizere. Adica mereu am fost nevoita sa iubesc, atunci cand ma regaseam intr o relatie cu un barbat, iar drept rasplata, individul in cauza, ma lasa balta, fara explicatii, fara nimic si eu ramaneam din urma si trebuia doar sa ma gandesc la modalitati de a mi face curat prin inima, numai de dragul de a nu fi nevoita sa mi tai venele sau sa ma gasesc pe marginea vreunei cladiri inalte, din orasul meu, pregatita pentru a mi pune capat vietii. Si uite asa m am onisnuit eu, sa trec peste toate tampeniile astea, pentru ca altfel nu le as putea numi. Mereu alti oameni urmati de aceleasi sentimente pe care le investesc si mereu rezultatul este acelasi. Singuratatea. Da, singuratatea a ajuns sa mi fie o buna prietena. Ea ma intelege si ne am obisnuit amandoua, una cu cealalta. E cea mai buna confidenta a mea, mai ales ca nu mi cere nimic la schimb. Pot sa o urasc , pot sa o iubesc, ea ramane mereu alaturi de mine, ca o buna prietena ce mi este. Alaturi de ea, ma regasesc pe mine, imi descopar adevaratele valori ce mi apartin si pe care le las uneori sa zace in cine stie ce colturi ale sufletului meu. Ma rasfat printre gandurile mele si asta imi ofera cele mai orgasmice momente ale vietii mele. Sunt fericita cand de fapt sunt o singuratica si culmea, nu ma deranjeaza deloc acest lucru.

Ai zambesc si ei, imi iau ramas bun de la singuratatea mea, si mi continui drumul printre gandurile mele.