Doar te iubesc

Cum poți sa crezi în necrezut când lumea cade parca peste tine? E chiar atât de greu sa înțelegi ca nu mai ești în vis. Peste câți spini trebuie sa trec pentru ca tu sa înțelegi un simplu lucru: eu doar te iubesc, nimic mai mult, de fapt nici nu pot face altceva. Suntem în lumea nostra, a celor doi îndrăgostiți și nimic nu poate schimba asta. E iubire ce simți pentru mine, când ma doare?  E inuman sa nu primesc altceva în afara de  opusul a ceea ce ofer? E trist în lumea asta doar a mea, nu înțeleg de ce nu pot sa fiu iubit. Vreau doar sa zâmbesc nu cer nimic mai mult și totuși nici măcar atât nu pot sa fac. E noapte în sufletul meu cald în care tu mereu te regăsești și totuși încerc sa realizez cum de nu te mulțumesc cu ceea ce sunt. Am plătit cu vârf și îndesat greșelile trecutului meu. Crezi ca e normal sa mai plătesc odată pentru niște lucruri care nici măcar nu exista? Cred ca nu este drept, cel putin, nu pentru mine. Cu toții greșim și mereu ajungem sa ne plătim greșelile, dar atât timp cât nu mai sunt dator de prea mult timp,cum te-ar putea atinge pe tine acest gând? Nu-i drept sa fiu judecat pentru faptul ca exist și da, știu sigur, ca dacă nu as face-o, probabil ca multi nu mi-ar simți lipsa. Din contra, as face un lucru bun, lăsând loc pentru alții, ce vor putea trai în locul meu. Dar sigur, dacă as putea sa-mi dau viata, în schimbul zâmbetului tău , as părăsi aceasta lume în fericirea absoluta. Mi-ar rămâne doar cu zâmbetul tău în suflet, nici nu as avea nevoie de mai mult. Doar zâmbetul tău,al celei care nu exista, datorita căruia încă respir, încă sunt în viata, nu știu pentru cât timp, pentru ca este atât de greu fără tine. Un simplu zâmbet, pe care îl vad atât de rar, de parca as fi privat de acest lucru. E chiar atât de greu sa-mi zâmbești, din numai Lumea ta ,măcar pentru o clipa și mi-e de ajuns. O clipa în care te vad zâmbind este o eternitate pentru mine. O eternitate, iți poți imagina cât de mult valorează zâmbetul tău pentru mine? Știu, sunt un ciudat, de fapt ma pot autointitula un nebun , cu toate ca nu pot fi astfel din cauza ca, cei care recunosc acest lucru de fapt sunt cei mai normali oameni. Dar sa trecem și peste asta. Te iubesc,pe tine cea ce nu ai curajul sa exiști, e chiar atât de greu sa ma înțelegi? Pare atât de platonic, faptul ca am curajul sa recunosc acest lucru? Probabil ca nu și probabil ca în interiorul tău, simți mai mult decât cred acest lucru. De ce nu ma chemi când deja sunt lângă tine? Ti-e imposibil sa ma strigi,când sunt deja aici așteptându-te pe tine, mult mai aproape de strigatul tău și totuși atât de departe de tine. Te simt atât de intens, încât mi se pare uneori ca ma auzi, înainte sa te strig. Nu te întrista, iubirea e făcuta sa fericească oamenii și uneori sa-i și distrugă. Îmi pare rău ca sunt eu însumi.

Te iubesc, acel ceva de neatins ce ești !

Publicitate

 

stiu..

Ma bucur ca stiu…Stiu ca fiecare dintre noi suntem speciali si tot odata diferiti, diferiti prin felul nostru de a fi. Stiu ca lumea ar putea fi mult mai frumoasa atat timp cat am aprecia o exact asa cum este. Mai stiu ca putem fi fericiti, atat timp cat stim sa ne limitam dorintele, in fond dorintele in exces ne daruiesc atat de multa nefericire. Stiu ca toti iubim. Da, chiar asa , fiecare dintre noi iubeste si daca nu am iubit pana acum , probabil ca mai devreme sau mai tarziu o vom face. Stiu ca fara vise nu suntem in miscare si practit nu valoram nimic fara ele. Mai stiu ca viele devin realitate, atat de usor si totusi atat de multi fug de ele. Stiu ca …pilonii care sustin lumea, sunt doar imaginari si totusi sustin atat de bine acest lucru. Stiu ca putem zambi si totusi nu inteleg de ce o facem atat de rar, de parca ne ar costa ceva. Chiar, de ce nu zambim mai des? Probabil ca raspunsul il veti gasit tot voi. Stiu ca…fiecare are o inima si suntem stransi legati de ea. Totusi, de ce nu ne ascultam inima cand avem de luat decizii. De ce mereu ne gandim doar la repercursiunile care pot aparea datorita unei decizii pe care o luam, ascultandu ne inima? Ciudat. Chiar se simt bine macar unul din noi care nu si urmeaza, in fond, instinctele , atat de naturale si totusi atat de cruciale, pentru bunul mers al vietii? Probabil ca nu.Cu totii stiu acest lucru, putin au curajul sa o puna in practica. Mai stiu ca oamenii sunt tot mai inchisi. E chiar atat de greu sa ne deschidem? Totusi ce rost isi mai au cuvintele, daca ne este frica sa le folosim? Probabil ca v am pus pe ganduri, de fapt , cred ca deja erati pe ganduri, doar ca, nimeni nu are curajul sa o recunoasca.

Stiu ca, am putea schimba lumea, doar ca nimeni nu vrea sa o faca. Fiecare prefera sa se piarda prin tiiparele deja existente, prin cotidian si prin cele deja scrise pana acum. Frustrant, cum nimeni nu zice nimic. Trec toate sau toate trec , nu? Stiu ca acum chiar ca zambesc cand ma gandesc cum nu facem nimic. Stiu ca nimeni nu mai respecta nimic, dar toti suntem „corecti”. Da, si mai stiu ca ar fi bine sa nu renunt la scris , in speranta ca voi fi citit atat de profund, incat cineva , va face totusi ceva, pentru binele nostru.

Stiu ca un cuvant, poate patrunde atat de adanc in sufletul nostru, incat vom simti si altceva in afara de cotidianul in care ne regasim mereu.

Mai stiu ca un cuvant poate schimba lumea!

Tu ce ai de spus?

 

ea

Ma scunfund in gandurile mele, de mult uitate, pe care le am tot neglijat in ultima perioada. Incerc sa fac abstractie de tot ce ma inconjoara si asta imi aduce destula liniste pentru a putea merge mai departe. In jurul meu pluteste fericirea absoluta. Doar eu si ea, cea care ma invaluie in tot ce imi doresc. Mereu rasfatat, de vorbele pe care mi le ofera si emotionat ca un copil , ma simt, atunci cand stiu ca trebuie sa o intalnesc. Tremur, de fericire, daca poti crede asta, ca un copil care abia asteapta sa se convinga ca, cadoul pe care la  primit este tocmai cel pe care il visa. Da…asa sunt eu acum. Un copil sinu mi e rusine sa o recunosc. Simti? Fericirea emanata de sufletul meu ? E datorata ei. O ea, cum nici nu mi am imaginat ca poate sa existe. E femeie si stie sa mi o arate in fiecare clipa in care privirile noastre se intalnesc. O mama, care a inviat din nou copilul din mine. Da sunt iar doar un copil si asta ma face si mai fericit. Observi ca spun cu mandrie acest lucru. Gandurile mele iar se joaca cu mine si nu reusesc sa le adun. O las pe ea sa mi faca ordine printre ele, ca se pricepe la astfel de fuziuni.

Va continua!