Hotul de clipe

Traia candva, cu foarte mult timp in urma, un om simplu, atat de simplu, incat nimic nu-l putea face nefericit. Omul nostru, nu avea un nume, pentru ca familia sa, uitase sa-i puna unu, din nu stiu ce motive. El nu-si dorea nimic niciodata, nu aspira la lucruri marete si nici la cele simple. Era pur si simplu un suflet aparent ratacit. Nu l vizita nimeni, mai ales ca traia undeva la poalele muntilor, iar drumurile batatorite de a lungul timpului de drumeti, nu treceau pe langa locuinta lui.

Intr-o zi, o femeie, foarte frumoasa si foarte simpla, a ajuns la poarta omului fara nume si a inceput sa planga si sa urle, de parca cineva ar fi incercat sa o omoare. Gazda noastra auzind-o, a venit la ea sa afle necazul femeii.

-De ce plangi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia.

-Ciudat, stii de ce? Pentru ca, chiar in acest moment, tocmai asta faci, traiesti o clipa.Clipa in care ai ajuns in pragul casei mele. Este o cclipa, chiar nu o observi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia printre lacrimi.

-Eu sunt omul fara nume, raspunde personajul nostru, si stii ce am observat? Atunci cand ma trezesc dimineata, m am obisnuit sa zambesc, motive am destule, crede-ma. Zambesc la Soare, la muntii pe a caror poale locuiesc, la padurea care se intinde in jurul casei mele, la pasarile care ma incanta cu ciripitul lor, la faptul ca traiesc.Toate astea pentru mine sunt clipe, pe care le folosesc neincetat, ma bucur de ele pentru ca sunt unice si apoi astept urmatoarele clipe ce vor aparea.

-Da asa este, tu ai dreptate omule, raspunde femeia, dar in cazul meu lucrurile stau putin altfel. Pe mine oamenii din orasul meu ma striga”Hotul de clipe”, pentru ca ma bucur atat de mult de clipele frumoase ale celor din jur, incat uit sa mi traiesc clipele mele. Oamenii ma urasc, pentru ca dupa parerea lor, eu le fur bucuriile. Doar ei au voie sa si traiasca clipele si eu nu ma pot bucura de fericirea lor. Ma zguduie ideea de a nu putea sa ma hranesc cu toate clipele din lume. Asa sunt eu. Devin tot mai fericita cand observ ca oamenii nu au uitat sa traiasca si nu s multi cei care fac acest lucru, tocmai din acest motiv sunt tratata ca o vrajitoare parca, si uneori, asta doare.

Omul nostru a privit-o lung si i-a raspuns:

-Poftim, traieste clipa mea, cea in care ne am intalnit si tu plangeai.Eu pot sa impart clipele mele cu tine. Iar dupa aceasta, omul fara nume a inchis ochii si a murit, impacat cu el insusi, pentru ca si-a trait clipa.

Morala:

Clipele sunt unice, o singura data apar si daca nu suntem pe faza dispar si nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Traieste-ti clipa, ar trebui sa fie singurul indrumator pe parcursul vietii.

Lectura placuta!

Publicitate