Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

– Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

– Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

– Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

– Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.

Publicitate

 

Continuare (7)

Aici, in orasul acesta, Alexandra , spre marea ei bucurie, la intalnit pe Stefan, un tanar in varsta de treizeci de ani. Amandoi s au cunoscut la balul de absolvire al facultatii de Jurnalism. S au placut atat de mult, incat au reusit sa acumuleze doi ani frumosi de parteneriat sufletesc. Stefan, un barbat atat de atent si de grijuliu, nu I dadea voie Alexandrei sa fie nefericita sub nici o forma. Mereu o alinta, oferindu I florile ei preferate, respectiv, buchete de margarete, cu care orna intregul lor apartament. Alexandra radia de fericire si nu uita niciodata sa I aminteasca lui Stefan, cat de minunat este si cum traieste ea, clipe de fericire absoluta alaturi de el. Singurul inconvenient era faptul ca, serviciul lui Stefan, il cam tinea mai mereu plecat prin alte tari, dar ea incepuse sa se obisnuiasca si cu acest lucru. Practic, erau doi tineri, care gustau in fiecare zi, din licorile fericirii.

Prietenele noastre,  continuandu si drumul, pe aleea pietruita pe care paseau, s au oprit pentru cateva clipe, ca sa admire frumusetile de nepretuit ale orasului vechi, in care se gaseau in acel moment.

Povestea nostra are loc in orasul Iasi, unul din putinele orase din Romania, care mai beneficiaza de o apasatoare si bine definita parte din istorie. Un oras foarte vechi, plin de oameni atat de diversi, incat la prima vedere, iti ofera senzatia ca aici, vei intalni toti oamenii din lumea si vei trai sentimentele fiecarei nationalitati. Acest oras a dat nastere unora dintre cei mai deosebiti oameni din lume. Am putea povesti la nesfarsit despre calitatile acestui oras minunat dar, pana nu ajungi sa l vizitezi, prea multe nu poti intelege.

Se minunau de frumusetea impunatoare a Palatului Culturii, unul dintre cele mai de prêt monumente istorice din aceasta tara, construit undeva in perioada anilor  1906 – 1925. Amandoua prietene, stateau cu ochii inchisi si si imaginau frumusetile acelor perioade, cand totul era pur , cand oamenii aveau curajul sa vorbeasca pur si simplu, fara a ascunde adevarata lor parere. O perioada in care intradevar, oamenii erau in viata si profitau la capacitatile maxime de acest lucru.

Dupa ce au savurat acest moment minunat, Roberta si Alexandra, continua drumul spre destinatia lor finala.

 

Continuare (6)

In tot acest timp, gandurile Robertei zburau haotic prin imaginarul ei, se transfigurau , luau cele mai ciudate forme si nu o lasau sa inteleaga mai nimic. Incepu prin a se gandi la numeroasele complimente, pe care tocmai le primi din partea Alexandrei:
” Oare ma simt amenintata de privirile prietenei mele ? Of, sunt atat de confuza ! In acest moment o privesc pe Alexandra ca pe o inamica?  Posibil sa fie una dintre femeile care poarta masca omului bun, oferindu mi cuvinte frumoase , in timp ce ma uraste pentru ca nu poate fi ca mine? Sa fie oare un complot sufletesc, care se ascunde in spatele acestei amicitii atat de sincere? Sau poate este o prietena adevarata, care ma priveste exact asa cum sunt eu? “

Roberta , tocmai traia momentele ei de confuzie si asta o smulse pentru o clipa din realitatea in care se afla .

Alexandra simti ca in sufletul Robertei se intampla un lucru ciudat si o lua de mana pe partenera ei de drum, soptindu I usor la ureche:
– Sunt langa tine, totul e in regula, nu ti fa nici un fel de griji !

– Multumesc ! raspunse Roberta si reveni cu picioarele pe pamant zambind si concentrandu se la drumul spre sala de dans.

Despre Alexandra, putem spune multe, inca nu am reusit sa o descriem si sa i aflam adevaratele origini. Un lucru este sigur, aceasta poveste, ne va duce pe cele mai inalte culmi ale umanitatii ,de unde ne va arunca in intunericul absolut. Ne va lasa sa le iubim pe aceste doua femei, ca mai apoi sa ajunge sa le uram. Viata insasi, este sentimentul suprem.

Alexandra, la inceputul vietii ei, a fost o femeie simpla, care sa nascut intr un sat din Romania, cu o familie cum si ar fi dorit oricine sa aiba. O mama iubitoare, care stia rostul fiecarui lucru din casa lor si un tata minunat care stia sa si iubeasca familia. Parintii ei, au facut tot ce le a stat in putere, pentru ca zambetul Alexandrei sa nu piara niciodata de pe chipul ei. La varsta de 16 ani, Alexandra ramane singura pe lume, intrucat, in urma unui tragic accident de masina, parintii ei au murit. Lumea Alexandrei s a destramat din acel moment si nu mai putea intelege rostul vietii. Era in stare de orice doar ca sa se mentina in viata. Nu avea cu ce sa se intretina si din acest motiv, a ajuns sa accepte toate mizeriile, pe care tot felul de barbate i le propuneau. In scurt timp, dintr un inger de fata ce era, ajunse o fiinta umana fara suflet si fara ratiune am putea spune. Era trista, foarte trista, intorsatura neasteptata a vietii acestei fetite. Se simtea murdara, foarte murdara, dar stia ca alta solutie nu are, pentru asi putea duce traiul mai departe. Dorea sa si termine scoala si intr un final a reusit si acest lucru, moment in care , viata Alexandrei a luat o noua intorsatura spre bine. A reusit sa plece din satul mizer in care sa nascut si a ajuns in orasul in care mai tarziu a cunoscut o pe buna ei prietena, Roberta.

 

Continuare (5)

Si in felul acesta, ea se lasa dusa pe taramul visarii si a gandurilor, cu care s a obisnuit de acum sa se joace. A terminat si baia, este foarte relaxata in urma ei si se pregateste pentru binemeritatul somn.

Dimineata, Roberta matinala cum este, isi pregateste cafeaua, moment in care ai suna telefonul:

– Buna dimineata. – raspunde Alexandra, de la celalalt capat al firului.

– Buna dimineata. Te astept pe la mine, sa bem vcafeaua, mai povestim cate ceva si apoi mergem la cursul de dans.

– Ma imbrac si vin Robi.

– Bine atunci. Pup Alexandra.

-Pup.

Roberta, isi pune cd ul cu muzica ei favorita, pregateste cestile de cafea si o asteapta pe Alexandra, care tocmai si a anuntat vizita. In urmatoarele minute suna la usa Alexandra, se strang in brate, si se aseaza la masuta din bucatarie pentru o bine meritata cafea. Roberta toarna cafeaua in cestile pregatite si incep sa faca schimb de povestiri.

– Chiar ma gandeam, Robi, ar trebui sa ti termini cartea pe care ai inceput sa o scrii acum doi ani.

– M am gandit si eu la asta in ultima perioada, dar cu programul asta al meu, de la redactie, nu prea mi ajunge timpul. Ar trebui sa continui sa scriu.

– Pai da. Trebuie sa faci un efort si sa o lasi mai moale cu redactia. In fond, trebuie sa ai timp si pentru pasiunile tale. Deja lucrezi de dimineata pana seara. Mai ia ti si tu un concediu ceva. O meriti pe deplin Robi.

– Da. Asa este. O sa o rezolv in vreun fel. Tu cum te mai intelegi cu Stefan? Va ti rezolvat problemele?

– Bai, da. In principiu ne am aranjat. El a renuntat la oferta pe care o primit o , referitor la plecarea in Hong Kong. Acum avem destul timp pentru noi. Chiar ne gandeam , poate la vara plecam in Insulele Canare, in concediu. Ca uite, avem deja doi ani de cand suntem impreuna si inca nu am plecat nicaieri impreuna.

– Ce frumos ! si brusc , Roberta cade in visare, in melancolie, gandindu se la cat de minunat ar fi sa si poata imparti si ea fericirea alaturi de un barbat pe care l ar putea iubi.

– Robi. Imi pare rau. Nu trebuie sa te intristezi. O sa vina si Fat Frumosul tau. Trebuie doar sa ai rabdare si vei intalni cu siguranta omul tau. Tu stii prea bine asta.

– Stiu Alexandra – zambi Roberta

– Merge la cursul de dans Robi?

– Stai sa ma imbrac si mergem.

Roberta se ridica de la masa si se indreapta spre dormitor. Isi alege o rochie neagra, parca special creata pentru dansurile de societate. Isi pune pantofii rosii cu toc, destul de provocator tocul, se parfumeaza isi aranjeaza parul, machiajul aproape natural. Intr un cuvant radia de frumusete, si se intoarce in bucatarie.

– Doamne Robi, cu toate ca sunt femeie, m as putea indragosti de tine la felul in care arati. Esti superba, nu ma pot abtine sa nu te privesc. Esti o fiinta umana perfecta.

Roberta rosi, si i multumi Alexandrei pentru complimente.

– Sa mergem Alexandra.

– Hai.

Si porni amandoua spre locul in care aveau loc cursurile cu pricina. Pe drum, Alexandra o tot masura din priviri pe buna ei prietena, de parca se regasea intr o hipnoza. Intradevar, Roberta radia de frumusete. Nu putem descrie aici frumusetea ei, pentru ca , practic, ar fi imposibil. Mult prea fumoasa, aceasta femei, ar fi imposibil sa ne straduim aici sa oferim detalii despre ea. Imaginati va un om atat de frumos, incat nu l putem nici macar privi, de frica ca, nu cumva privirea sa o raneasca cu ceva.

 

Continuare (4)

Ma gandesc la femei si la cat de inumane pot fi. Atunci cand esti la pamant sunt in stare sa puna picioarele pe tine doar ca sa fie sigure ca nu te mai poti ridica niciodata de jos. Prin doar aparentul lor ajutor, iti zambesc si te compatimesc si fac tot posibilul sa ti demonstreze ca ti sunt alaturi si ca incearca sa te ajute ca sa poti trece peste greutatea care te a trimis la pamant, cand ele de fapt vor doar sa se asigure ca tu, esti de nerecuperat. Intradevar, asta a sunat de parca am o problema personala cu ele, dar adevarul este ca asa sunt ele, nici vorba ca incerc eu sa le descriu intr un mod cat se poate de brutal. Suntem curve, curve ale unei lumi imperfecte. Nu suntem in stare sa ne asumam greselile si sa recunostem invulnerabilitatea, cu care Mama Natura ne a inzestrat. Aruncam totul pe seama barbatilor, porcilor si cum le mai spunem noi, tovarasilor nostri de viata. Simplul fapt ca ni s a rupt o unghie, este tot vina lor, noi suntem atat de perfecte si de inteligente, incat simpla lor prezenta, ne introduc intr o lume a disconfortului. Hmm, barbatul… Mereu in cautarea exemplarului cel mai reusit pentru imperechere. Pe el il preocupa perpetuarea speciei si doar atat, am spune marea majoritate dintre noi. Nu i chiar asa. Ce am fi noi femeile fara barbati? Picturile cele mai faimoase din lumea, tinute sub sechestru in cele mai adanci beciuri, unde nimeni nu le poate privi si nu le poate aprecia la adevarata lor valoare. Practic, fara barbati, noi nu am putea sa existam. Tocmai ei ne slefuiesc, exact ca in cazul diamentelor si nu ne lasa niciodata sa uitam, cat de valoroase suntem. In realitae, vorbesc aici doar pentru mine, barbatul este adevarata minune a lumii. Pentru ca, sa fim seriosi, lasand la o parte suferinta pe care uneori ne o provoaca sau ce alte rautati ne mai fac ei, zambetul pe care omul tau drag ti l ofera atunci cand parca pamantul s a prabusit peste tine, nu se poate compara cu nimic din acest univers. Si chiar si atunci cand, cu toata stangacia sa, face tot posibilul sa ti arate cat de minunata esti si cum ai dai tu lui motivele cele mai intemeiate pentru a fi fericit, eu cred ca sunt dovezile cele mai reale ca, avem nevoie de ei. Sunt numai ai nostri , chiar daca noi suntem mai multe fata de ei, ne ajung si ne fac sa regasim, lumi de mult uitate pe fundurile inimilor noastre. Pe scurt: Iubesc barbatii si chiar nu stiu ce m as face fara ei.

 

Continuare (3)

In universul creat de ea, incepe prin a se gandi la cat de multe nereguli sunt in realitatea in care este nevoita sa traiasca. Cum oamenii urasc mai mult decat pot iubi, cum dragostea, are mereu cate un final tragic si atunci cand ajunge la intensitate maxima, ea nu face altceva decat sa se prabuseasca, datorita rutinei care nu uita niciodata sa si faca aparitia.

-Distrugand iubirea, sau lasand o sa se prabuseasca, oare ce fel de fiinte ne mai putem numi? se intreaba Roberta. Stiu ca in lume te nasti atat de pur si de curat fara nici o urma de rautate in tine. Cu cat inaintezi prin viata, te transformi si devii atat de negricios si plin de sentimente teribile, care lasa in urma ta, numai suferinta si tristete. Nu stiu de ce apar aceste tranfiguratii ale sufletului nostru. Practic, sufletul ar trebuie sa devina tot mai pur , cu cat inaintam prin viata, numai ca acest lucru ramane doar o teorie. Oricat de mult as incerca sa mi raspund la aceste intrebari, mereu as fi coplesita de aceleasi raspunsuri. Ne nastem suflete curate, pentru ca mai apoi sa devenim suflete mizere. Adica mereu am fost nevoita sa iubesc, atunci cand ma regaseam intr o relatie cu un barbat, iar drept rasplata, individul in cauza, ma lasa balta, fara explicatii, fara nimic si eu ramaneam din urma si trebuia doar sa ma gandesc la modalitati de a mi face curat prin inima, numai de dragul de a nu fi nevoita sa mi tai venele sau sa ma gasesc pe marginea vreunei cladiri inalte, din orasul meu, pregatita pentru a mi pune capat vietii. Si uite asa m am onisnuit eu, sa trec peste toate tampeniile astea, pentru ca altfel nu le as putea numi. Mereu alti oameni urmati de aceleasi sentimente pe care le investesc si mereu rezultatul este acelasi. Singuratatea. Da, singuratatea a ajuns sa mi fie o buna prietena. Ea ma intelege si ne am obisnuit amandoua, una cu cealalta. E cea mai buna confidenta a mea, mai ales ca nu mi cere nimic la schimb. Pot sa o urasc , pot sa o iubesc, ea ramane mereu alaturi de mine, ca o buna prietena ce mi este. Alaturi de ea, ma regasesc pe mine, imi descopar adevaratele valori ce mi apartin si pe care le las uneori sa zace in cine stie ce colturi ale sufletului meu. Ma rasfat printre gandurile mele si asta imi ofera cele mai orgasmice momente ale vietii mele. Sunt fericita cand de fapt sunt o singuratica si culmea, nu ma deranjeaza deloc acest lucru.

Ai zambesc si ei, imi iau ramas bun de la singuratatea mea, si mi continui drumul printre gandurile mele.

 

Continuare (2)

Ajunsa acasa, Roberta isi pregateste baia, pentru o ultima relaxare, de sfarsit de zi, aprinde cateva lumanari parfumate, alese cu grija, pentru a crea o atmosfera placuta. Apa curge, umpland cada de culoare rosie, lasand doar aburii si o mireasma de vanilie si scortisoara in incapere. Se schimba de hainele alaturi de care si a petrecut ziua de azi si se imbraca in halatul de satin, care se prelinge parca, peste trupul ei. Despre corpul eroinei noastre, am putea specifica urmatoarele: La creearea Robertei, s au folosit tipare angelice. Pielea catifelata, de o culoare deschisa, placut de deschisa, sanii atat de perfecti, sculptati parca de un mare artist, degetele subtiri si lungi, ca ale unor mari cantareti de pian. Trupul, in forma de vioara, asteapta sa fie descoperit, sa fie folosit, in scopuri artistice. Un trup care urla sa fie abuzat si care ar aprinde o flacara, in interiorul oricarui barbat care doar ar privi o.

Cada deja se umplu, Roberta lasa halatul sa curga de pe ea si se aseaza in apa calduta pe care a pregatit o. Baia, este locul ei de refugiu. Aici, paseste intr un alt univers, plin de armonie si de mirosuri placute. O lume in care gandurile ei, zburda haotic prin incapere, fara nici o retinere.

 

Continuare (1)

Spre casa, bineinteles, tot pe jos merge, pentru ca i plac atat de mult plimbarile, se opreste sa mangaie cateii care dau tarcoale la fiecare cladire pe langa care trece ea. O asteapta mereu, de parca ar sti ora exact la care Roberta trece prin zona respectiva. Deodata, ai suna telefonul:

-Buna Robi. Ce faci? era amica despre care am vorbit mai devreme

-Bine, uite ma indrept spre casa. Tu?

-Sunt bine, te am sunat sa ti amintesc, ca maine mergem la cursul ala de dans. Sper ca nu ti ai facut alte planuri?

Roberta zambeste si raspunde:

-Nu mi am facut nici un plan. Mergem maine, Treci pe la mine sa bem o cafea dimineata si apoi plecam, nu?

-Da. Asa o sa fac. Atunci ramane pe maine. Te pup Robi!

-Te pup si eu. Iti doresc o seara frumoasa !

-Multumesc. La fel si tie. Pa pa !

Si Roberta isi continua drumul. Se opreste la magazinul de langa blocul in care locuieste si si face ultimele cumparaturi pe ziua de azi, iar apoi urca pe scari spre apartamentul ei.

A ajuns acasa, se simte atat de bine aici, este mediul in care se regaseste, atat de bine sunt toate aranjate si cu atat de mult bun gust, incat ti ar da impresia, ca este genul de om care si amenajeaza locuinta dupa o schita bine pusa la punct. Dar asa este ea. Ai place ca lucrurile sa fie in ordine si sa se simta confortabil in casa ei. Totul este colorat, holul de la intrare are culoarea galben, un galben atat de placut la vedere, incat iti ofera sentimentul de deschidere, de iluminare, parca a fost gandit sa ti transmita „Bun venit in casa mea ! ” Livingul in care a incadrat atat de bine si bucataria, este de culoare rosu tropical. Arat exact ca soarele de la tropice, de fapt , mai bine zis, este rosul pe care Soarele il emana, atunci cand rasare la tropice. Te face sa simti briza marii si aerul sarat de langa ocean. Foarte bine gandita culoare in cauza. Mobilierul este minimalist, deloc incarcat, foarte placut la ochi. Oricine ar intra in livingul Robertei, ar spune ca este la el acasa. Foarte primitor totul. Dormitorul, este un adevarat templu de relaxare, o oaza de liniste am putea spune, sau un centru Spa chiar. Lumanari parfumate peste tot, peretii, de culoare verde crud, primavaratec, iti ofera senzatia de renastere, de relaxare absoluta.

 

Continuare…

In drum spre locul ei de munca, Roberta, isi cumpara o cafea pe care o savureaza, daca putem spune astfel, in graba, se opreste la floraria de la coltul cladirii unde lucreaza, de unde isi alege mereu, in fiecare dimineata, cate un buchet cu florile de sezon, pe care urmeaza sa il aseze atat de atent in vaza de pe biroul ei. Ai multumeste floraresei, o incanta cu zambetul ei pe care l ofera tuturor oamenilor care ai sunt dragi si isi continua drumul, intrand in cladire. Asteapta liftul, timp in care profita si mai face odata ordine prin gandurile ei.

Urca sus, la ultimul etaj, zambeste la toti colegii ei de servici, intra in birou, aseaza intai florile in vaza cu apa proaspata, le zambeste si lor si apoi se aseaza la masa unde lucreaza ea. Roberta este redactor sef, la un binecunoscut ziar local, din acest oras. Sorteaza articolele pentru ziua urmatoare, raspunde la emaill urile primite de la cititori, de la cei interesati sa si faca publicitate prin intermediul ziarului, mai arunca o privire peste numeroasele cereri, articole, anunturi si apoi se opreste din lucru pentru o binemeritata pauza. Se facuse ora 14:00, merge la restaurantul de lqa parterul redactiei, unde savureaza pranzul, urmat de o cafea, isi aprinde o tigara, pe care o fumeaza de parca ar fi un ritual sau un moment artistic, cu miscari atat de gratioase. Este singura la masa din restaurant si chiar se gandeste la acest lucru si la cat de bine iar fi daca ar avea un suflet pereche pe care l ar putea suna acum, in timp ce si serveste cafeaua, pentru as face planuri pentru seara ce urmeaza. Dar se complace in aceste ganduri si trece cu usurinta peste. Si a terminat deja cafeaua, tigara tocmai a stins o si se indreapta spre ultimele ore pe care le mai are de petrecut la locul ei de munca. Redactia, este ca o a doua casa pentru ea, pentru ca aici vine dimineata si pleaca seara, mereu ultima, doar pentru a fi sigura ca ziua urmatoare totul va fi pregatit si bine pus la punct, pentru bunul mers al ziarului.

Maine este sambata si Roberta isi aminteste ca o amica, o invitase sa mearga impreuna la un curs de dans. Se gandeste ca ar fi un lucru interesant, e ceva ce nu a mai facut pana acum si deci va onora invitatia.

Se apropie de ora 20:00, incepe sa si stranga lucrurile, isi reface in viteza machiajul aproape sters datorita zilei aglomerate pe care a avut o, se mai priveste inca o data in oglinda isi ofera singura un zambet si pleaca spre casa ei.

 

Picatura de viata

Ma trezesc din nou, jucandu ma cu gandurile mele. Incep prin a le cauta pe toate, fie ele bune sau rele, nu ma impiedica nimic sa le rasfoiesc. Sunt in viata, respir, ma pot misca, adorm si matrezesc din nou, in fiecare zi, iubesc, uneori sunt trist, pot simti placere si cateodata pot trai sentimentul de durere. Dar toate astea ma fac sa ma simt in viata, ma ajuta sa traiesc si sa nu uit vreodata ca sunt o fiinta vie.

Imi plac florile si cat de multe schimbari vor mai fi, mereu voi cauta savoarea momentului in care ma opresc sa observ frumusetea unei flori. Ma linisteste acest lucru si nu ezit niciodata sa l fac. Nu le rup, doar le privesc si ma gandesc, oare ce i in mintea lor, oare cum ma privesc ele pe mine atunci cand ma minunez la vederea lor. Dar si asta , este doar o placere de moment, caut ceva mai patrunzator, mai de durata, care sa ma tina intrun anume loc si tot odata sa fiu in miscare. Stii acea senzatie in care stai, fara sa faci nimic si totusi faci atat de multe? da, stiu suna cam ciudat, dar exista pentru ca am trait o si sunt sigur ca au gustat din asta si altii.

Privesc circuitul apei in natura, un fenomen care m a fascinat mereu, in fiecare an. Ploia calda, de primavara vara, care trece in stare solida spre inceputul iernii. Si ninge atat de frumos, am emotii la primele ninsorii, atat de fericit sunt in astfel de momente. Apoi se topeste totul si ne am intors inapoi la ploile calde de primavara vara.

Si ma gandesc asa, cum majoritatea oamenilor sunt, nu stiu cum sa le zic, nu sunt cum ar trebui sa fie, parca sunt prea luati de viata asta cotidiana, in loc sa se bucure de nenumaratele minunatii ale vietii.

Sunt acel om care inca mai pastreaza acea Picatura de viata!