RSS

Monthly Archives: March 2012

Continuare (12)

A doua zi, Roberta trezita de ceasul ei desteptator, se ridica cu miscari lascive din pat si in pasi de dans se pregateste pentru o noua zi, ce urmeaza sa o petreaca la editura. Savureaza in tihna cafeaua, pe care tocmai a pregatit o cu mare grija, hraneste pisica care deja ai dadea tarcoale pe langa masa de cateva minute. Ai zambeste animalutului si merge sa si aleaga hainele pentru aceasta noua zi.

Scoatele cizmele de piele neagra, in genul celor care le poarta femeile cowboy, din dulap allege o rochita alba ca prima zapada de la inceputul iernii, pe care o trage repede pe ea. Rujul rosu ca focul Iadului care se dezlantuie asupra omenirii, o face sa arate aproape perfect, mai ales ca, parul Robertei negru ca taciunele si lung are efectul absolut, pe care un pictor ar dori sa l transmita privitorului. Parca picaturile de suflet, imprastiate prin camera, cu o seara in urma, s au reunite intr un tot si au alcatuit o femeie. Pe Roberta.

Isi strange hartiile de pe masa, de care are nevoie la editura si iese in graba din casa. Pe drum, cum deja ne am obisnuit sa se intample, Roberta cade in contemplare, si se lasa purtata in lumea gandurilor ei. Cu o voce interioara, Roberta incepe conversatia cu sinele ei:

– Ma gandeam ca, am ajuns sa ma gandesc la ideea de schimbare. Ma refer doar la schimbarile care au loc in viata noastra involuntar. Nu mi place cand ma atasez de un profesor, care mai apoi dispare din diferite motive, sau de un catel pe care l cresc timp de 16 ani iar mai apoi moare. Nici macar vremurile care se duc si nu se mai intorc nu mi plac, pentru ca uneori simt nevoia sa retraiesc acele vremuri, iar acest lucru devine din ce in ce mai imposibil. Raman doar amintirile si probabil aceasta este singura metoda care ne ar putea ajuta sa traim acele vremuri trecute, acele intamplari  si asa mai departe.

Aleg o amintire, inchid ochii si ma scufund in abisul imaginar, pe care fiecare om il detine. Si pot ramane in acea amintire cat timp doresc. Nu ma impiedica nimic sa nu fac acest lucru. Si brusc sunt cuprinsa de acea stare de bine, atata de pura si atat de profunda tot odata. E zona mea de confort, in care numai eu am acces. Stiu suna atat de spiritual sau yoghin sau mai stiu eu cum, dar este o experienta care nu se poate compara cu nimic din aceasta lume. E momentul meu si l pot savura de fiecare data cand doresc. Nu ma tem de el cum nici el nu se teme de mine. Si culmea: sunt fericita cand traiesc aceste amintiri sau ganduri sau cum le as mai putea numi.

Intotdeauna imi fac timp pentru mine, si plec in calatoria gandurilor mele pentru a ma impaca cu mine. Chem acea pace interioara , pe care o las sa se reverse asupra mea.

Traim clipele, ne jucam cu vietile noastre, timpul trece si brusc, ne trezim la o varsta cand incepem sa realizam ca nu am reusit sa ne traim stropul de viata care ne a fost oferit. Unii sunt tristi, altii bucurosi ca si au luat de o grija cu traitul si uite asa se scurge stropul de suflet.

Brusc, cineva o trage de mana, moment in care Roberta se intoarce la lumea reala.

–          Hei, tu nu esti Roberta ? Salut.Ma bucur sa te vad, dupa atatia ani.

Roberta debusolata, se intoarce mirata catre barbatul care tocmai a oprit o din drum si I replica:

–          Nu te cunosc, imi pare rau.

–          Sunt Stefan. Am invatat la aceeasi scoala generala. Cred ca au trecut vreo 18 ani de cand nu te am mai vazut. Zambi Stefan

–          Stefane ! Ce mult ma bucur sa te vad. Doamne cat timp a trecut. Ce schimbat esti. Nu te as fi recunoscut nici cum, daca nu ma opreai tu.  Ce mai faci?

–          Pai sunt bine sanatos, nu m am casatorit si tocmai m am intors dintr o delegatie. Ma tine numai pe drumuri serviciul meu. Locuiesc tot in acest oras.

–          Stefan, eu trebuie sa ma grabesc sa ajung la redactia unde lucrez. Uite , iti las numarul meu de telefon si cand ai si tut imp, ma suni si poate ne vedem la o cafea sa mai povestim ce am mai facut. Ar fi frumos nu.

–          Da. Superb. O sa te sun Roberta.

–          Iti doresc o zi minunata Stefan. Chiar ma bucur ca ne am intalnit dupa atata timp.

–          Multumesc la fel Roberta. Si eu ma bucur ca te am vazut.

Si fiecare isi continua drumul lor. Roberta, in acest moment isi amintea cum, Stefan colegul ei, a fost baiatul caruia ai purtase o dragoste neimpartasita, in perioada copilarie. Era fericita ca l a intalnit.

Advertisements
 
5 Comments

Posted by on March 30, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (11)

Se crease o contopire perfecta a celor doua trupuri de femei, care radiau o puritate nemaintalnita si o pasiune atat de arzatoare, incat pana si o simpla privire aruncata spre aceasta scena de amor absolut, s ar topi.

Alexandra , ramasa aproape fara vlaga, o musca de buzele nepamantesti ale Robertei si I sopti:

–          Diavol ce esti, poseda ma!

–          Sunt doar a ta, Alex. Te simt in adancul trupului meu si mi e sete de tine. Te vreau pentru eternitate, daca poti percepe eternitatea ca timp.

–          Ah..Roberta, m ai secatuit de toate puterile. Ai supt din mine si ultimul strop de suflet. E memorabil totul. Te iubesc.

–          E mult prea mult, ca sa putem descrie in cuvinte, Alex. E perfect. Fuziunea absoluta ne a acaparat trupurile. E atat de multa dragoste aici, incat as putea spune ca te am avut din totdeauna.

Siroaie de transpiratie curgeau de pe femeile acestea, un par negru amestecat cu unul blond, formau un tot care parca, oferea impresia vizuala de un ocean al Iadului, care tocmai s a revarsat peste omenire. Picaturi de suflete erau improscate peste tot in acel ocean, care parca tanjeau sa se adune si sa formeze un complet. Practic, asistam la o scena fara viata, la o goliciune a simplitatii dusa la o extrema nemaivazuta. Usor, apele se retrageau si Iadul, revine la forma sa initiala, fara zgomot, fara gust si fara mirosul vietii. Rece tot, dureros ca a luat sfarsit si fericit, pentru ca destinul s a implinit: cele doua yang uri, s au contopit.

Trezite din meditatia lor, daca o putem numi astfel, cele doua prietene , finalizeaza acest moment printr o imbratisare atat de intense, incat Roberta abia mai putea deschide ochii, pentru a savura privelistea paradisiaca pe care trupul gol al Alexandrei I o oferea.

Ca un facut, telefonul Alexandrei suna haotic, aruncat undeva prin camera in care Iadul s a dezlantuit.

–          Da?

–          Alexandra, am ajuns acasa si nu steam unde esti. Stii ca este ora doua, nu ? replica Stefan

–          Da Stefan, stiu. Sunt la Roberta. Ne am intins la povestiri si uite ca nici nu am realizat cat de repede a trecut timpul. Abia astept sa te vad.

–          O sa iau un taxi si vin cat pot de repede. Abia astept sa te vad.

Roberta zambi:

–          Sa tot ne intindem la astfel de povestiri, Alexandra.

–          Da,da. Ai mare dreptate, izbucni intr un suras Alexandra.

–          O sa mi fie dor de tine Alex.

–          Si mie Robi, dar dupa ce ma voi intoarce din vacanta, cu siguranta ca o sa ne mai intalnim.

–          Fii sigura de asta.

–          Ma duc sa vad ce a mai facut Stefan. Iti dai seama ca e tarziu. Zambi.

–          Bine Alex, fugi. Stai sa te sterg de ruj pe gat. Ar fi ciudat sa te intrebe Stefan de ce esti patata pe gat. Zambi si mai intens Roberta.

O sterse pe Alexandra, se imbracara amandoua si isi luau ramas bun.

– Sa ai o noapte de vis, Alexandra.

– Deja sunt in acel vis, Robi.

– Te pup !

– Si eu !

Si se despartira. Alexandra pleca acasa la Stefan, Iar Roberta ramase in sanctuarul ei. Era mult prea epuizata ca sa se mai gandeasca la momentul minunat pe care l a petrecut alaturi de Alexandra. Se dezbraca din nou, isi facu un dus fierbinte, de parca ar fi vrut sa stearga amprenta pe care Diavolul si o lasa pe trupul ei si apoi se aseze in pat, unde intrase in cel mai profund somn pe care l a avut vreodata.

 
3 Comments

Posted by on March 30, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags:

Continuare (10)

Roberta , in timpul in care era inca in taxi, alaturi de buna ei prietena, isi pierduse controlul mainilor ei, care deja incepeau sa alunece pe picioarele Alexandrei, atat de incet si totusi atat de lasciv, incat Alexandra, simti ca nu mai rezista pana ajung acasa la Roberta. Tremura toata, era mult prea transpirata, pentru a intelege ce se intampla in jurul ei. Momentul era mult prea intens . Am avea nevoie de o descriere mult prea ampla. Pe care doar eu o pot face Taxiul opri in fata blocului unde locuia Roberta, plati in graba si porni pe scari spre apartament. Un drum atat de scurt, se transformase intr un adevart calvar, pentru ca parea un drum fara sfarsit. Momentul era perfect, prietenele erau mult prea aprinse de jocul pe care Roberta tocmai il crease cu cateva clipe in urma. Trecura ca un fulger prin usa apartamentului, iar Roberta o impinse pe Alexandra cu o forta nepamanteasca , pe jos, pe podeaua rece ca gheata. Aruncara hainele de pe le si incepuse, practice, sa se devoreze reciproc. Alexandra aproape ca nu mai putea respire, din cauza placerii pe care o simtea, provocata de atingerile Robertei. Parul lor, deja devenise extrem de ud, de parca amandoua, petrecura maim ult timp decat era cazul, in cine stie ce ploaie. Ploaie de sarutari, se revarsa pe trupul Alexandrei, este atat de dorita incat Roberta nu se poate controla, nu poate opri sarutarile cu care o rasfata pe Alexandra. O saruta incet pe gat, Alexandra urla de placere, coboara marea de saruturi spre umerii Alexandrei si brusc se opreste:

–          Alexandra, te vreau prea mult, simt ca simturile mele, au disparut. Ma aflum acum, aici si practice nu sunt in present. E ca un dute vino, dintr o lume in alta si asta imi ofera o placere si mai intense. Nu vreau sa ma opresc si totusi o fac. Intelegi?

–          Nu te opri, vine replica Alexandrei. Nu te opri, pentru ca daca continuam, vom gusta din fructul interzis. Si ma excita prea mult acest gand. Tanjesc dupa trupul tau si nu pot intelege de ce mi se intampla acest lucru.

–          Simt fiecare respiratie a ta, si ma infierbant tot mai mult. Trec prin multiple personalitati, de la inger la diavol si nu vreau sa opresc aceasta trecere pentru nimic in lume.

–          Ah…Roberta , taci ! Si o plesni peste fata, pe Roberta, incat aceasta din urma gemu atat de profund, incat Alexandra era terminata de acest geamat.

O apuca de par pe Roberta si se aseza peste ea fara nici un fel de retinere. Incepuse adevarata Apocalipsa intre cele doua femeie. Pornise un adevarat conglomerate de orgasme si gemete si placeri, pe care nici una dintre ele nu vroiau sa le opreasca. Alexandra, musca cu ura parca din sanii Robertei, incat aceasta incepu sa planga de durere, o durere atat de placuta, incat Roberta experimenta primul orgasm din viata ei, in adevaratul sens al cuvantului.

-Sileste ma sa fiu doar a ta, urla Roberta. Profita de mine, abuzeaza de vulnerabilitatea pe care mi ai provocat o.

-Ma infierbanti, din ce in ce mai mult si in loc sa mi doresc sa ma potolesc, simt nevoia de mai mult.

Si Alexandra continua sa si deguste buna sa prietena. Practic cele doua femei, reusira sa creeze, un Eros numai al lor. Prea multa placere, prea multa sete de carnalul interzis. Pasiune trecuta de orice fel de limita, se invartea in jurul celor doua.

 
5 Comments

Posted by on March 28, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags:

Continuare (9)

Aproape ajunse in fata cladirii unde se desfasurau cursurile de dans, Roberta striga:

– Alexandra, lasa picaturile de ploaie sa ti stropeasca sufletul. Astfel, vei uita tot ce este rau in viata ta si vei incepe sa traiesti mai pura ca niciodata.

Alexandra, inchise ochii si se scufunda intr un fel de meditatie , daca o putem numi astfel si isi traia moentul ei de purificare absoluta, parca. Timpul se oprise in loc,iar prin interiorul Alexandrei, aveau loc adevarate transformari. Deschise ochii si Roberta ,in acel moment o saruta pe Alexandra, atat de pasional, incat, abia se mai puteau tine pe picioare. A fost un moment de absolut, de regasire, o fuziune intre doua suflete de sex feminin. Doua yang-uri, culmea, bateau la acelasi unison. Erau atat de fericite si traiau momentul atat de intens , incat Roberta nu se putu abtine si i spuse Alexandrei urmatoarele:

– Cursurile de dans, mai pot astepta. Dar eu nu. Timpul e atat de scurt incat vreau sa ma hranesc cu fiecare moment pe care il intalnesc pe parcursul vietii mele. Acesta, pe care tocmai il traim noi doua acum, este de mare pret si simt ca se intensifica tot mai mult, pe masura ce te privesc. Nu stiu cat este de normal sa zic toate astea, dar nu mi pasa. Chiar nu mi pasa deloc. Mi e dor de mine si mi e dor de tine, cea in care tocmai m am regasit. Nu trebuie sa spui nimic. Vreau doar sa profiti de aceasta clipa pe care tocmai am creat o. La naiba cu prejudecatile celor din jur, si la naiba cu ideologiile societatii in care ne aflam. Tiparele, sunt pentru cei care au incetat sa traiasca. Eu vreau sa fiu vie. Crezi ca ma poti ajuta?

– Roberta, tremur toata, de emotiile care tocmai m au cuprins, la auzul vorbelor tale. Te vreau, te vreau atat de mult incat, nu mi pot alege cuvintele potrivite ca sa mi exprim aceasta dorinta. Mi e sete de tine. Te implor, potoleste mi setea.

Si cele doua prietene, facand semn unui taxi, care tocmai trecea prin zona, goneau spre casa Robertei. Pe drum, nici una dintre ele nu mai spunea nimic. Erau prinse in momentul lor si nu vroiau sa devieze atentia de la el , pentru nimic in lume.

 
5 Comments

Posted by on March 16, 2012 in Roberta - picaturi de suflet