Continuare (12)

A doua zi, Roberta trezita de ceasul ei desteptator, se ridica cu miscari lascive din pat si in pasi de dans se pregateste pentru o noua zi, ce urmeaza sa o petreaca la editura. Savureaza in tihna cafeaua, pe care tocmai a pregatit o cu mare grija, hraneste pisica care deja ai dadea tarcoale pe langa masa de cateva minute. Ai zambeste animalutului si merge sa si aleaga hainele pentru aceasta noua zi.

Scoatele cizmele de piele neagra, in genul celor care le poarta femeile cowboy, din dulap allege o rochita alba ca prima zapada de la inceputul iernii, pe care o trage repede pe ea. Rujul rosu ca focul Iadului care se dezlantuie asupra omenirii, o face sa arate aproape perfect, mai ales ca, parul Robertei negru ca taciunele si lung are efectul absolut, pe care un pictor ar dori sa l transmita privitorului. Parca picaturile de suflet, imprastiate prin camera, cu o seara in urma, s au reunite intr un tot si au alcatuit o femeie. Pe Roberta.

Isi strange hartiile de pe masa, de care are nevoie la editura si iese in graba din casa. Pe drum, cum deja ne am obisnuit sa se intample, Roberta cade in contemplare, si se lasa purtata in lumea gandurilor ei. Cu o voce interioara, Roberta incepe conversatia cu sinele ei:

– Ma gandeam ca, am ajuns sa ma gandesc la ideea de schimbare. Ma refer doar la schimbarile care au loc in viata noastra involuntar. Nu mi place cand ma atasez de un profesor, care mai apoi dispare din diferite motive, sau de un catel pe care l cresc timp de 16 ani iar mai apoi moare. Nici macar vremurile care se duc si nu se mai intorc nu mi plac, pentru ca uneori simt nevoia sa retraiesc acele vremuri, iar acest lucru devine din ce in ce mai imposibil. Raman doar amintirile si probabil aceasta este singura metoda care ne ar putea ajuta sa traim acele vremuri trecute, acele intamplari  si asa mai departe.

Aleg o amintire, inchid ochii si ma scufund in abisul imaginar, pe care fiecare om il detine. Si pot ramane in acea amintire cat timp doresc. Nu ma impiedica nimic sa nu fac acest lucru. Si brusc sunt cuprinsa de acea stare de bine, atata de pura si atat de profunda tot odata. E zona mea de confort, in care numai eu am acces. Stiu suna atat de spiritual sau yoghin sau mai stiu eu cum, dar este o experienta care nu se poate compara cu nimic din aceasta lume. E momentul meu si l pot savura de fiecare data cand doresc. Nu ma tem de el cum nici el nu se teme de mine. Si culmea: sunt fericita cand traiesc aceste amintiri sau ganduri sau cum le as mai putea numi.

Intotdeauna imi fac timp pentru mine, si plec in calatoria gandurilor mele pentru a ma impaca cu mine. Chem acea pace interioara , pe care o las sa se reverse asupra mea.

Traim clipele, ne jucam cu vietile noastre, timpul trece si brusc, ne trezim la o varsta cand incepem sa realizam ca nu am reusit sa ne traim stropul de viata care ne a fost oferit. Unii sunt tristi, altii bucurosi ca si au luat de o grija cu traitul si uite asa se scurge stropul de suflet.

Brusc, cineva o trage de mana, moment in care Roberta se intoarce la lumea reala.

–          Hei, tu nu esti Roberta ? Salut.Ma bucur sa te vad, dupa atatia ani.

Roberta debusolata, se intoarce mirata catre barbatul care tocmai a oprit o din drum si I replica:

–          Nu te cunosc, imi pare rau.

–          Sunt Stefan. Am invatat la aceeasi scoala generala. Cred ca au trecut vreo 18 ani de cand nu te am mai vazut. Zambi Stefan

–          Stefane ! Ce mult ma bucur sa te vad. Doamne cat timp a trecut. Ce schimbat esti. Nu te as fi recunoscut nici cum, daca nu ma opreai tu.  Ce mai faci?

–          Pai sunt bine sanatos, nu m am casatorit si tocmai m am intors dintr o delegatie. Ma tine numai pe drumuri serviciul meu. Locuiesc tot in acest oras.

–          Stefan, eu trebuie sa ma grabesc sa ajung la redactia unde lucrez. Uite , iti las numarul meu de telefon si cand ai si tut imp, ma suni si poate ne vedem la o cafea sa mai povestim ce am mai facut. Ar fi frumos nu.

–          Da. Superb. O sa te sun Roberta.

–          Iti doresc o zi minunata Stefan. Chiar ma bucur ca ne am intalnit dupa atata timp.

–          Multumesc la fel Roberta. Si eu ma bucur ca te am vazut.

Si fiecare isi continua drumul lor. Roberta, in acest moment isi amintea cum, Stefan colegul ei, a fost baiatul caruia ai purtase o dragoste neimpartasita, in perioada copilarie. Era fericita ca l a intalnit.