RSS

Monthly Archives: June 2012

Continuare (21)

Erau marcati de vis, dar fericiti de momentul prezent in care se regaseau.

Ajunsera la intrarea clubului in care Eduard abia mai putea astepta sa intre, trec femeile primele, Eduard intra dupa ele si se afunda in cultul clubului. Vorbim de un cult, pentru ca asta se formeaza in locurile in care oamenii se aduna, pentru a simti unele trairi pe care doar un anumit gen de muzica le poate oferi. Sunt persoanele care vin aici, doar pentru a se detasa de aceasta Lume si a intra in Universul notelor muzicale. Pe aleile frumos colorate ale sunetelor, poate pasi oricine este dornic de alte trairi decat cele care alcatuiesc rutina. Purtati de muzica clubului, fiecare adept parea sa evidentieze faptul ca, acolo este locul sau.

Eduard gasi imediat o masa pentru femeile care il insoteau si pleca spre bar pentru a comanda bauturile, bineinteles imediat dupa ce le intreba ce anume vor sa serveasca. Se intoarce de la bar cu o sticla de Martini si trei pahare, gest care a starnit rasul printer cele doua prietene.

–          Eduard, am zis doua pahare, nu o sticla intreaga.

–          Stiu Roberta, dar m-am gandit ca ar fi mai bine sa nu mai fac alte drumuri pana la bar si inapoi, asa ca am luat o sticla si avem toata noaptea.

–          Ai intuit bine. – zambi Irina.

–          Dansam fetelor ?

–          Bineinteles! – raspunse intr-un glas femeile.

Se ridicara de la masa si pornira spre zona in care se dansa in acel local. Clubul, trebuie sa l descriem, pentru ca era ceva foarte deosebit, mai ales din punct de vedere architectural. Practic, centru localului, era alcatuit din trepte care coborau in spirala in forma de melc, iar jos , in centrul spiralei se gasea ringul de dans. Pe margine treptelor din partea de sus, erau coloanele construite atat de bine, estetic vorbind, incat puteai sa juri ca au fost aduse acolo de popoarele romane, menite sa sustina tavanul, de culoare aurie. Ca o prelungire a acestor trepte, se afla pupitrul Dj-ului care se ocupa de atmosfera din club. Un barbat in pragul varstei de 40 de ani, cu barba destul de lunga, purta ochelari de soare, era imbracat cu o tunica de culoare rosie si sandale din piele aurii cu castile pe urechi, invartea discurile de vinil cu atat de multa gratie, lasand impresia unei fiinte din alta Lume.

Barul era parca o latura a Coloseumului din Roma, atat de bine a fost realizat de arhitectii care s-au ocupat de amenajarea sa. Coloane si bucati din piatra mari, te lasau cu gura cascata , la vederea impresionantei constructii. Erai transpus, intr-o alta lume. Te putea simti ca la o expozitie de arta, amestecata cu ritualul din Club. Barmanii purtau robe albe, cu sandale din piele maro si coifuri metalice pe cap. De altfel, clubul se numea” The Roman Experience” si era menit sa te aduca in timpul Imperiului Roman.

Eduard, Roberta si Irina se aflau deja in mijlocul melcului, unde toata lumea dansa haotic, pe ritmuri numai de ei stiute.

Advertisements
 
4 Comments

Posted by on June 25, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (20)

Deodata au aparut in acelasi vis, Irina si Eduard, care se aflau intr-o incapere goala, fara nici o pata de culoare, fara geamuri si fara usi. In mijlocul camerei se afla o masa din fier, nu foarte mare ca dimensiune, iar pe masa, era asezat un cosciug in care se putea zari o femeie, frumoasa, care era moarta, dar totusi, parea atat de vie. Se puteau simti picaturile de suflet care inca mai salasluiau in trupul ei. Cei doi, priveau ingroziti pe prietena lor cum zace intinsa si fara suflare in acel sicriu.  In acel moment, in incapere isi facu aparitia o silueta de femei a carei expresie a fetei nu se putea zari. Ea se apropie de cei doi si le sopti cateva cuvinte care parca erau menite sa strabata intreg trupul lor la ascultarea acestora :

–          Nu va speriati si nu va intristati din cauza celor pe care le a-ti vazut aici. Totul este natural. Frica si tristetea fac parte din natura noastra, a umanitatii, iar moartea este urmatoarea etapa in ascensiunea catre Absolut. Nu va temeti. Roberta, este acolo unde era menit sa fie. Ea soarbe acum din picaturile de suflet ramase, pentru a se putea detasa complet de aceasta lume. Unde se afla ea, vom ajunge cu toti intr-un final. E doar o chestiune de timp. Acum va las, sa va intoarceti in Material, unde va este locul. Insa, nu uitati – Traiti picaturile de suflet pana la ultimul strop.

Si imediat, silueta disparu si cei trei prieteni se trezira din acel vis datorat cunsumului de Opium de mai devreme. Amortiti cum erau, pe acea banca din parc, priveau unul la celalat cand Roberta izbucni intr-un suras de rasuna intregul parc:

–          Ce tare nu? Cum voi chiar a-ti crezut ca murisem ? Ha ha ha ! Pana si eu am crezut ca eram moarta. Prea nebuna senzatia drogului. Mi-a lasat un gust amar iar apoi unul dulce cand am realizat ca nu era decat un vis. Haide-ti sa pornim!. Am asa un chef de viata acum.

–          Roberta, nu este normala – Replica Irina intr-un suras.Vino sa te strang in brate scumpo.

Si se imbratisara, prêt de cateva minute, timp in care, tanarul Eduard nu schita nici un gest. Era mult prea marcat de aceasta noua senzatie pe care tocmai o traise. Nu-si mai dorea nimic altceva decat sa ajunga mai repede intr-un local unde sa poata trage o dusca de ceva tare. Vroia sa uite experienta de mai devreme.

–          Sa mergem fetelor. Stiu eu un club foarte frumos nu departe de parc. Sa facem sa fie memorabila aceasta seara.

Pornira intr-un pas mai alert toti trei, pentru ca erau nerabdatori sa consume pofta de viata care parca ai sufocau acum. Traiau nevoia de a trai , din abundenta. Erau marcati de vis, dar fericiti de momentul prezent.

 
4 Comments

Posted by on June 24, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (19)

Se mai priveste in oglinda, pentru ultima data, din cap pana in picioare, totul este acolo unde trebuie sa fie si iese din casa.

Urca la Roberta, unde o astepta cu doua pahare de Martini, pregatite special  pentru un inceput de seara mai dezinvolt.

–          Roberta, abia astept sa ne simtim bine in seara asta.

–          Si eu Irina. Crede-ma ca aveam nevoie de o iesire.

–          Hai sa mergem.

Si amandoua iesira, imediat dupa ce savurasera paharele de pe masuta din livingul Robertei.

Jos, la scara blocului, Eduard astepta sa coboare Roberta, iar la aparitia celor doua femei, avu sentimentul ca vede doi ingeri. Doua femei, in adevaratul sens al cuvantului, fara o descrierea prea fructuoasa, voi spune ca Eduard a trait momentul in care, a reusit sa priveasca doua femei ireale practice, care au deviat de la tiparul uman.

–          Buna Eduard ! Ea este prietena mea Irina, care ne va insoti in seara aceasta.

–          Incantat sa te cunosc Irina.

–          Incantata si eu, Eduard.

–          Unde mergem?V-ati gandit? Intreba Eduard.

–          Pai eu zic sa mergem spre centru si acolo intram in oricare club dorim, mai ales ca avem de unde alege.

–          Da. E in regula.

Si pornira toti trei, pe aleile acestui oras superb in care locuiau.

–          Stiti, fetelor, ma gandesc uneori la oameni. De la originea probabila a omului si pana la evolutia sa, ajungand in zilele noastre. Ma nasc, cresc, ma inmultesc si mor, ar putea suna varianta cea mai scurta. Practic, omul trece printr- un ciclu si atat, nimic maim ult. Exact aceleasi trairi le are fiecare. Fericit ca s-a nascut, a evoluat smai apoi, dupa ce s-a zbatut o viata intreaga sa acumuleze noi cunostinte despre lumea in care se afla, moare. Acuma, stau si ma intreb – Nu vi se pare crud, tot acest drum de la viata si pana la moarte? Ce rost mai au toate prin care trecem, oceanele de informatii pe care le absorbim ca un burete, familiile pe care ni-le formam si chiar urmasii nostri pe care ai lasam in urma, doar pentru a trece si ei prin acest “ minunat” drum de la viata si pana la moarte. Da, intradevar, luminatii nostri, vor veni cu argumentele lor, care ne linistesc atunci cand ne spun ca in fapt, viata pe acest Pamant este doar o trecere de la o forma materiala la una spirituala. Si ca actiunile nostre aici, fac ca trecerea sa fie mai usoara sau mai grea. Am inteles, dar toate astea pentru mine nu au sens. Adica mi-ar placea sa ma nasc si sa evoluez in permanenta, sa creez si sad au nastere lucrurilor bune si frumoase, nu sa ma zbat ca un nebun si apoi sa imbatranesc si sa mor. As da orice, ca viata sa fie mult mai lunga.

–          Foarte frumos ceea ce spui Eduard si probabil ca esti si constient ca lucrurile asa vor ramane si nimic nu se poate schimba. Important este sa accepti aceasta idée pentru ca sa poti trai o viata frumoasa fara sa te chinui singur.

–          Da asa este. Ai mare dreptate Roberta. Gandeam doar cu voce tare. Zambi Eduard.

In tot acest timp, cei trei prieteni, ajunsera pe langa un parc, prin care trebuiau sa treaca pentru a ajunge mai repede in zona centrala unde se aflau si cluburile din acest oras. La un moment dat, Irina se gandeste ca ar fi bine sa se aseze toti trei pe o banca pentru cateva minute si apoi sa-si continue drumul.

–          Hai sa luam un loc pe banca aceasta. Doar cat ne tragem sufletul si apoi mergem mai departe.

–          Bine Irina, sa stam putin. Raspunse Roberta.

Irina scoate din geanta ei o pipa in care avea pus putin Opium de la un amic, care o vizitase cu ceva timp in urma. Fara sa spuna nimic, aprinde pipa, si trage puternic in piept cateva fumuri. Apoi ai intinde pipa Robertei, care fara sa schiteze vreun gest o ia si isi umple si ea plamanii cu acest “drog al visarii’. Apoi pipa ajunge si la Eduard si brusc, pentru cateva minute, toti trei, s-au detasat de lumea reala si au patruns in ireal, erau in “taramul viselor constiente”. Acea stare in care stim ca visam si suntem constienti de cele intamplate in vis.

 
4 Comments

Posted by on June 23, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (18)

Roberta ajunge in apartamentul ei, Irina isi lasa sacosele si imediat ajunge la Roberta la usa. Intra in casa se aseaza amandoua la masuta din livingul extrem de primitor al Robertei si incep sa si depene impreuna amintirile si trairile pe care fiecare le a avut.

–          Irina, eu in seara asta merg cu un tanar, caruia urmeaza sa I public o carte, la un club ceva, nu stiu exact. Ma gandesc ca ar fi minunat daca ai merge si tu. Ne mai destindem, petrecem ceva timp impreuna, gusta licorile lui Bachus si vedem no ice mai facem.

–          Ar fi grozav sa iesim. Merg si eu cu voi. Si asa, de cand am venit acasa, nu prea am iesit nicaieri. Stii cum sunt eu, nu ies cu oricine si nu prea suport in jurul meu personae noi. Cu tine ma simt in largul meu, Roberta.

–          Asa este si in cazul meu. Prefer sa ies doar cu prietenii, dar uite ca, am decis sa merg cu tanarul acesta, pentru ca Alexandra si asa maine dimineata pleaca in Insulele Canare cu Stefan,iubitul ei.

–          Chiar, Alexandra ce mai face ? Nu mai stiu nimic de ea.

–          E bine. Exact cum o stii si tu. Neschimbata. O papusa de femeie.

–          Ma bucur sa aud ca este bine.

–          Irina, ar trebui sa ne pregatim. Este ora 22:00 si numai bine, pana ne imbracam pana ajungem, se face ora 23.

–          Pai hai, fug acasa sa ma schimb si eu. Ma aranjez si urc la tine.

–          Te astept scumpo.

Irina cobora spre apartamentul ei si Roberta noastra, trece fulger prin ritualul dusului, cu lumanarile parfumate si cu prosoapele catifelate pe care obisnuieste sa le foloseasca. Iese din baie, complet dezgolita atat de haine cat si de inhibitii, cu trupul sau angelic, si priveste dulapul in care isi pastreaza hainele. Ca un calugar Tibetan, care se afla in fata templului sau, mediteaza asupra hainelor pe care urmeaza sa le imbrace in seara aceasta. Ne ofera sentimantul unui ritual, unei meditatii profunde, chiar daca este vorba doar de alegerea unei tinute. Pentru Roberta, fiecare moment, este tratat ca unul divin. Scoate o rochie Alba, cu imprimeuri roz, flori roz, mai exact, pe care o lasa sa se prelinga pe trupul sau. Isi acopera picioarele cu o pereche de ciorapi la culoarea pielii sale. Deschide o cutie, din care scoate o pereche de pantofi de culoare rosie, cu tocul destul de inalt, incat ar trebui, ca si femeie, sa te gandesti bine, daca poti merge in echilibru perfect cu aceste incaltari. Parul negru si lung, il aranjeaza in cel mai natural mod cu putinta, lasandu-l sa se reverse peste umerii dezgoliti de rochia pe care a ales-o. Alege un parfum de seara, din colectia impresionanta, pe care o detine, cu aroma de lemn dulce, vanilie si mosc, care o poarta intr-o lume si mai profunda a frumusetii pe care o poseda. Cauta prin dulap si scoate o poseta tip plic, culoare rosie coral, care parca vine turnata, la tinuta pe care a creat-o in acest moment. Se indreapta spre oglinda gigantica pe care o are in holul apartamentului ei si se priveste. Se priveste atat de intens, de parca ar dori ca reflexia ei, sa-I poata spune cat de frumoasa este. AI zambeste si merge in living, unde asteapta sa vina Irina, pentru a putea pleca.

Irina, Dupa dusul bine meritat pe care il facuse, trage pe ea, o pereche de blugi, de culoare albastru foarte inchis, atat de stramti, incat aveai impresia ca pocnesc pe picioarele ei, lungi si subtiri. Se asezau atat de bine, incat ai scotea in evidenta, talia de viespie cu care era inzestrata. Alege o pereche de cizme verzi militar, in stilul Texan, care o facea sa arata atat de bine si atat de sexi, incat nu te puteai abtine sa nu o privesti, mult mai intens decat e cazul. Pe deasupra, arunca o camasa alba, tot pe langa corp, cu un decolteu care, lasa sa se vada, doar o farama din sanii ei, atat de bine proportionati, incat privitorului, i-ar trebui doar o fractiune de secunda, pentru a se desfata cu minunata priveliste, pe care Irina, o lasa sa se vada. Parul blond si cret al Irinei, radia ca un Soare la mijlocul unei zile de vara, atunci cand atinge intensitatea maxima de lumina. Parfumul cu care isi rasfata trupul, are un miros dulce, intens, misterios cu tenta de oriental. Ai da un aer de femeie de neatins. Hainele pe care le-a ales, o reprezentau foarte bine si-I dadeau un aer de femeie puternica, pasionala si inabordabila.

 
2 Comments

Posted by on June 20, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (17)

Cauta telefonul prin casa si o suna pe Roberta:
–     Buna Robi !

–          Buna scumpa mea !

–          Ce faci?

–          Bine. Uite am terminat treaba la editura si ma indrept spre casa. E aproape 22 pm ceasul. Nici nu mi am dat seama cand a trecut timpul asta.

–          Te am sunat sa ti spun ca maine plec, in concediu, cu Stefan. O sa mi fie foarte dor de tine. Deja, abia astept sa ma intorc.

–          Mie-mi spui Alex. Pleaca o parte din sufletul meu odata cu tine. Dar o voi lua inapoi atunci cand te intorci. Sper sa te simti bine si sa fii fericita, aceste zile cat stai. Astept sa vii sa mi povestesti ce ai vazut in Canare, cum sunt oamenii, ce fel de femei au si cat de sarmanti sau nu sunt barbatii de acolo.

–          Da, chicoti Alexandra. O sa ti povestesc cu lux de amanunt Robi. Te las acum, pentru ca vreau sa adorm mai devreme. Ma trezesc pe la 6 : 00 am, am avion la 7: 00 am si vreau sa l prind totusi. Izbucni intr un ras Alexandra.

–          Bine Alex. Ai grija de tine acolo si sa te simti bine da. Culege momentele pe care le intalnesti in calatoria ta si devoreaza le.

–          Te pup Robi, ai grija si tu de tine.

–          Noapte buna, Alex !

–          Noapte buna, Robi !

Ajunsa in fata cladirii in care locuia, Roberta se gandi ca ar fi bine daca seara aceasta si ar petrece-o mergand in club sau in oricare loc unde ar putea sa si incarce trupul cu energia consumata in aceasta saptamana plina pe care a avut-o. Isi aminteste de tanarul Eduard si l suna:
– Buna Eduard ! Ma gandeam sa ies pe undeva in seara asta si cum discutasem noi astazi, m am gandit la tine. Ai ceva planuri pentru diseara?

–          Buna ziua ! Nu am nici un plan. Te insotesc cu mare drag. Astfel avem ocazia sa mai discutam despre manuscrisul meu si chiar am nevoie si eu de o iesire. Am fost prins cu aceasta carte si nici macar nu am avut timp pentru mine.

–          Bine. In cazul asta, te sun mai tarziu dupa ce sunt si eu gata. Abia ajung acasa, acum, ma pregatesc si vorbim la telefon.

–          Da, da. E perfect. Astept telefonul. Multumesc pentru invitatie.

–          Cu placere, Eduard.

Si intra in scara blocului unde locuia. Urcand pe scari, se intalneste cu Irina, vecina ei, care o imbratisa, de parca nu s au mai intalnit de cativa ani buni. Irina, o tanara in pragul varstei de treizeci de ani, parul blond, cret la fel ca si blana mieilor, lung, tuns in scari, de statura mijlocie, inzestrata cu tot ce trebuie de la Dumnezeu. Purta o pereche de cizme de culoare maro, in care erau bagati pantalonii tip pescaresti cu turul putin lasat, iar pe deasupra, foarte bine ales, era un pardesiu crem, parte peste parte, care parca era croit special pentru trupul ei.

-Salut Roberta ! Nu te am mai vazut de vreo 6 ani. Abia m-am intors acum doua zile din Italia. Nu mai suportam locul ala si m-am hotarat sa ma intorc acasa.

– Salut Irina ! Nici nu steam daca mai traiesti, atat de mult timp a trecut de cand nu mai stiu nimic despre tine. Hai pana la mine, mai povestim cate ceva despre vietile noastre.

– Stai numai sa las in casa sacosele astea de la supermarket si urc sus la tine.

– Bine scumpo, te astept.

Irina isi petrecuse o buna parte din copilarie cu Roberta, doar ca odata cu inaintarea in varsta a aparut nevoia de bani, de siguranta si de independenta totodata. Lucru care a dus la plecarei ei, pe un post de ospatar la un local, din Sicilia. Postul in cauza, s-a transformat in unul de dama de companie si apoi in dansatoare de striptease. Nu o vom judeca aici pe tanara noastra, pentru ca banul, este scuza oricarei devieri ale normalitatii sociale. Banul… ucide sufletul si tot ce mai poate avea bun, sufletul unui om. Duce la degradare sociala si la disparitia stimei de sine. Oferind siguranta si independenta financiara, el aduce cu sine si repercursiunile atat de bine simtite de cel care i-a cazut in plasa. Nevoia de bani, a impins pe foarte multi oameni, dintr-o sfera a normalului in sfera intunecata a sufletului pierdut.

Provenind dintr –o familie simpla, nu a putut primi decat o educatie modesta, care a ajutat-o doar sa devina autodidacta. Si atunci cand traiesti pe cont propriu, fara sa te folosesti de experientele traite de alti oameni, habar nu ai pe cei drumuri te poti trezi.

Scarbita de cele petrecute acolo, Irina hotaraste sa se intoarca in tara ei, locul in care s-a nascut, pentru a-si relua viata de acolo de unde a lasat-o. A trait pe propria piele, o lectie de viata destul de dura, care nu a facut decat sa o ingretoseze si mai mult. Privea barbatii cu alti ochi. Nu le putea numi animale, pentru ca animalele actioneaza instinctiv. A primit destula umilinta, pentru a se mai gandi la orice altceva in afara de faptul ca ar trebui sa inceapa sa-si traiasca viata.

 
2 Comments

Posted by on June 20, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (16)

Dupa cateva minute, in biroul Robertei isi face aparitia, Eduard, un tanar scriitor in devenire, care doreste ca prima lui publicare sa fie facuta de editura Robertei. Eduard, un barbat de 25 de ani, parul negru, tuns scurt, cu o charisma foarte placuta, imbracat inntr-un costum de culoare gri cenusiu, la care a atasat o pereche de pantofi de culoare neagra. In mana ducea o servieta office, din piele neagra, in care avea laptop-ul si manuscrisul tehnoredactat pentru a-l prezenta Robertei. Practic, tanarul nostru era un barbat care se vede prea bine ca sties a aiba grija de imagine lui. Un om foarte increzator si asta o putem deduce din miscarile lui, pe care le facea cu non salanta, sigur pe el si zambitor.

–          Buna ziua ! Eu sunt Eduard Troici. Ma bucur sa va intalnesc, in sfarsit.

–          Buna ziua , Eduard !. Te asteptam.

–          Sa vad manuscrisul, te rog.

–          Imediat.

Deschise servieta si scoase manuscrisul pentru a il prezenta Robertei. Roberta ai spune:

–          Te- as ruga mai intai, sa-mi vorbesti despre cartea ta, pe care doresti sa ti-o publicam si apoi ma voi uita peste scriere.

Eduard, fara sa stea nici o secunda pe ganduri incepu:

– Mi s-a spus mai demult, ca gandurile mele sunt placute, nu sunt simpliste, iar cuvintele mele au profunzime si suflet. Am stat mult si m am gandit la aceste vorbe, iar la un moment dat am inceput sa trag concluzii. Gandurile mele placute, deloc simpliste m-au determinat sa scriu, sa creez noi ganduri si mai frumoase . Iar daca cuvintele mele au profunzime si suflet, m-am gandit ca trebuie sa le adun pe toate, cuvinte si ganduri si sa le las sa traiasca, sa se dezvolte si sa se inmulteasca.

Pentru ele scriu, si da stiu, scriu haotic si mai ales in loc sa te descalcesc pe tine ca cititor, mai tare te ametesc. Nu stiu nici nici eu de ce, de fapt nu stiu de ce va pierdeti timpul citindu-ma. Da intradevar ca si explicatie tipica, ar interveni ideea ca daca tot scriu , inseamna ca m-am deschis, si intr-un loc deschis e bine sa intram, sa analizam si eventual sa ne simtim bine. Sa ne impacam cu noi, ca la urma urmei la asta se rezuma totul. Pacea interioara. Tu cu tine in perfecta rezonanta sau armonie  sau ce vreti voi .

Mi s-a mai spus si ca sunt un ciudat, pentru ca, creatiile mele i-au loc in cele mai ciudate imprejurari, iar asta ma poate transforma si pe mine in ochii ciudatiilor , intr-un ciudat.

Da stiu, aiuresc de multe ori prin gandurile pe care mintea mea le produce fara nici o ordine si fara nici un inteles. Mi-am deschis o fabrica de prelucrare a gandurilor si inca fac angajari acolo, pentru a putea face fata cererilor spirituale care ma indeamna sa scriu.

Trec de la o stare la alta, de la un om la altul si continui sa merg inainte spre idealurile mele. Sunt foarte tacut, intr-o lume atat de zgomotoasa , iar asta ma face tot mai special. Zambesc atunci cand altii ar trebui sa planga si traiesc atunci cand altii simt nevoia sa moara. Traiesc pentru mine si ma regasesc printre gandurile cu care lucrez. Zaresc multe inimi in jurul meu si nu inteleg de ce toate sunt atat de reci. E frig uneori in incaperile pe care ma chinui sa le incalzesc si totusi nu ma dau batut. Caut o iluzie pe care sa o pot transforma in realul atat de iubit de mine.Creez noi vise, pe care le pastrez cu sfintenie in incaperile mele. Ma voi ocupa si de ele la un moment dat, dar pana atunci prefer sa le stiu in siguranta. Culeg o farama de viata si o ofer tuturor. Caut fericire, la fiecare pas si in orice actiune a mea. O gasesc , de fiecare data o gasesc si o savurez in liniste, numai eu.

Practic scriu, pentru ca vreau sa schimb Lumea. Iar cartea mea, tocmai acolo doreste sa ajunga. In inima fiecarui cititor, care dupa ce v-a termina de citit cartea mea, se va opri pentru un moment si v-a intelege ca momentele si clipele sunt de nepretuit. Ofer dragostea mea si trimit o ploaie de zambete prin intermediul cartii mele.

–          Iti multumesc pentru prezentarea facuta, Eduard, Voi citi manuscrisul si te voi suna zilele astea pentru a stabili si pune la punct ultimele detalii pentru publicare.

–          Eu iti multumesc, pentru ca, crezi in mine si in cartea mea. Poate pot sa ma revansez candva, fata de tine, pentru amabilitatea cu care m- ai tratat.

–          Stai linistit. Nu-mi datorezi nimic. Cu asta ma ocup si stiu sa fac diferenta dintre o carte care merita sa ajunga la un public si una care nu. Motiv pentru care o v-om publica.

–          Mi- ar place sa iesim odata la o cafea. De dragul literaturii. Si din cate vad, experienta dumneavoastra imi poate fi de un mare folos.

–          O sa iesim Eduard, cand voi reusi sa mi fac ceva timp.

–          Abia astept. In cazul acesta, astept telefonul dumneavoastra.

–          Da Eduard, te sun imediat ce termin de citit si stabilim.

–          Va doresc o zi deosebita !

–          Asemeni si tie !

–          La revedere !

–          La revedere Eduard .

Si Eduard pleca din biroul Robertei, extrem de fericit si implinit sufleteste, pentru ca, in sfarsit, visul sau, era pe cale de a se materializa.

Cum intalnirea cu Eduard era singura treaba pe care Roberta o avea pe ziua de azi la editura, incepe sa-si adune lucrurile, priveste cateva clipe prin incaperea in care isi petrece atat de mult timp in fiecare zi si pleaca spre casa.

Pe drum, incepea sa se gandeasca la cele intamplate in cursul zilei. “ Mi a placut modul de abordare a tanarului acesta. Pare lipsit de orice grija, in ceea ce-l priveste cartea sa. Descrierea, a facut-o atat de bine, incat as putea sa-I public cartea, fara sa o mai citesc. Inspira multa siguranta acest om si e de apreciat, in cazul unui scriitor. Observ ca e pregatit pentru criticii care vor incerca sa-I intoarca principiile pe dos. E nepasator, risca fara sa aiba nici macar o farama de remuscare. Intradevar, astazi am avut o zi foarte interesanta.” Roberta zambi si continua sa mearga spre casa.

In tot acest timp, Alexandra se pregatea pentru concediul atat de mult asteptat, alaturi de iubitul ei, Stefan. Amandoi impachetau, despachetau si aranjau cele necesare pentru plecare, in valize.

–          Abia astept sa fim doar noi doi, Stefan, si sa ne bucuram pe deplin de aceasta iesire.  – Si eu sunt la fel de entuziasmat, Alexandra. De cand planificam aceasta plecare, parca nu mai ajungeam la acest moment. Maine dimineata, vom merge cu masina pana la aeroport si o lasam in parcare, pana ne intoarcem.

Alexandra ai sari in brate, il saruta nebuneste, ca o tanara adolescenta, iar in ochii ei se putea citi foarte clar, entuziasmul si nerabdarea pentru aceasta bine meritata vacanta.

 
4 Comments

Posted by on June 20, 2012 in Roberta - picaturi de suflet

 

Tags: , , , , ,

Continuare (15)

Iar la varsta de 20 de ani, Roberta publica un articol intitulat Despre Dumnezeu, scriere care nu numai ca a ajutat-o in ascensiunea ei ca si scriitoare, dar a si starnit multe critici, mai ales din partea reprezentantilor bisericilor. Se dicuta despre tanara care practice instiga societatea la paganism. Lucru care nu era deloc adevarat, pentru ca ea, nu facuse decat sa publice o parere personala, intr o societate moderna , unde exista libertatea cuvantului. Acest drept il are orice om, putem vorbi, atat timp cat nu suntem redusi la tacere. Un drept fundamental pe care practic, reprezentantii bisericilor, au incercat sa il ingradeasca Robertei. Nu critic biserica, nu instig la paganism, au fost replicile Robertei. In urma acestui articol, ea a reusit ca conduca o editura locala, foarte cunoscuta pentru publicatiile ei. Articolul in cauza se prezenta astfel:

“Am discutat acum cativa ani in urma,cu un profesor de filosofie care preda la una din cele mai renumite universitati din orasul in care locuiesc. La un punct al discutie, l am intrebat, ce parere are despre Dumnezeu. Profesorul putin mirat de intrebarea pe care i am adresat-o, a facut o pauza dupa care mi a rasapuns:

-Dumnezeu, nici macar nu mai are bunul simt sa existe !

Si am trecut la alte discutii dupa raspunsul sau. Din ziua cu pricina, ma gandesc tot timpul la cuvintele acestui om. Adica cum “Dumnezeu, nici macar nu mai are bunul simt sa existe?” Si am inceput sa caut argumente, sa mi explic ce era in sufletul omului cu care am avut onoare sa discut. Cred ca am inceput sa inteleg, dupa toti acesti ani in care am intors pe toate partile, afirmatia pe care el a facut-o. Am ajuns la ideea urmatoare:
Dumnezeu nu este cel pe care biserica din ziua de astazi ni l prezinta.Dumnezeu nu a venit niciodata sa mi zica sa tin post numai de dragul de a ma simti eu purificat si nici nu mi a zis sa ma spovedesc la vreun preot care are mai multe pacate despre mine. Nu sunt impotriva bisericilor si a ceea ce incearca ele sa transmita, dar cu siguranta Dumnezeu nu a facut comert cu icoane si lumanari. Stiu sigur ca nu l am vazut pe Isus conducand un mercedes benz, vorbind la telefonul de ultima generatie si numarand banii din cutia milei, primiti de la smeritii credinciosi.

Am vazut o maica intr un complex comercial, cu poseta si telefon in mana si nu m am putut abtine sa nu o intreb ce cauta ea in locul acela. Nici macar nu s a sinchisit sa mi raspunda. Maicile si calugarii nu au voie sa paraseasca manastirile sau chiliile in care locuiesc, ei toti, depun un juramant, pe care din cate observ nu l mai respecta nimeni.

Pe un tanar teolog, l am intrebat:
-De ce exista icoanele, care se vand mai bine decat painea, cand in Biblie scrie clar ca omul nu trebuie sa si faca chip cioplit?
Raspunsul sau:
-Icoana este o fereastra intre om si Dumnezeu, fara ea nu se face legatura dintre rugaciunea pe care i o adresezi Lui!

Serios? Nu cumva tot in Biblie scrie ca Dumnezeu este pretutindeni, exista peste tot, chiar si in actiunile omului, mai ales ca omul este chipul si asemanarea lui Dumnezeu? Deci la o analiza simpla, omul este Dumnezeu. Raiul exista intradevar, atunci cand ne traim viata cu onestitate, cu iubire si cand facem bine celor de langa noi. Iar Iadul, exista si el, de fiecare data cand ne regasim in dezmaturi, cand traim in minciuna, cand facem rau. In fiecare zi trecem prin Iad si prin Rai, actiunile noastre ne definesc ca si ingeri sau demoni. Nu exista nici un cazan cu smoala in care o sa ardem sau o sa privim pe altii cum ard, daca ne dam bine pe langa Satanel. Cazanul a fost construit de oameni, inca de la inceputurile lumii, la fel si Raiul.

Daca vrei sa vezi o minune, fii tu acea minune! Iar daca ti doresti sa afli cum arata un demon, uita te in oglinda in momentul in care spui ca te ai saturat de viata si o sa ramai socat.

Dumnezeu exista, dar nu mi a cerut niciodata un leu! “

 
2 Comments

Posted by on June 20, 2012 in Roberta - picaturi de suflet