Continuare (25)

Este ora 10 am, cand Roberta este trezita de telefonul care suna de parca vroia sa anunte sfarsitul Lumii. Ametita inca de calatoria numita somn, ridica receptorul.

–          Astazi aveti intalnirea cu editorii, pentru publicarea romanului si inca nu a-ti ajuns la editura.

–          Ce bine ca m-ai sunat, Ioana. Am petrecut aseara cu un grup de prieteni si uite ca nu ma mai puteam trezi. Ajung intr-o clipa.

–          Va astept si oricum, sa stiti ca am pregatit tot, v-am facut eu si o cafea, ca sa nu mai fiti nevoita sav a opriti pe la cafenea.

–          Esti o dulce! Nu stiu ce m-as face fara tine.Te pup Ioana. Ma imbrac si vin.

Se arunca practice in dus, pentru a si putea trezi simturile, lasand apa sa I rasfete trupul atat de molesit. Alege cu ochii aproape inchisi, o rochie pana la genuchi, neagra, sarafan, pe langa care ataseaza o camasa cu maneci scurte, de culoare alba, isi arunca picioarele in pantofii negri cu varful ascutit si tocul mediu, nu foarte inalt si fara sa si dea seama, cand a aruncat o privier in oglinda interminabila de pe hol, realiza ca nici nu se putea sa fie imbracata mai bine decat atat. Se parfumeaza in timp ce deschide usa aprtamentului, isi mai rezerva cateva secunde pentru as aranja parul negru care ai scotea toate frumusetile trupului ei in evidenta si pleca spre editura.

Pe drum, Roberta purta dialogul interior, pe care nu il neglija niciodata, in nici o dimineata, dialog menit sa I faca ordine in gandurile care plateau haotic in mintea ei.

“Ce nebuna pot fi. Aseara am mers in club si m-am simti super bine alaturi de Alexandra si Eduard care s-a dovedit a fi un adevarat domn, avand grija de noi. Nici macar nu-mi pot aminti cat de mult sau cat de putin am baut, pentru ca stiu doar ca la un moment dat, am reusit s ascot telefonul din geanta si mi- am chemat un taxi, in care am plecat impreuna cu Alexandra fara sa mi iau ramas bun de la Eduard. Iar acum, tulbure cum sunt dupa aceasta iesire, trebuie sa decide, alaturi de redactorii si editorii din editura, daca-I publicam sau nu cartea lui Eduard, pe care nici macar nu am reusit sa o citesc in totalitate. Ha ha, zambesc in interiorul meu, pentru ca ceva imi spune ca astazi, voi lua o decizie inteleapta. Azi, este ziua in care viata unui om , se va schimba in bine, datorita mie. Iar acest lucru imi provoaca maim ult decat fericire. Ma simt implinita. E o zi speciala.”

Si numai bine, in timp ce ea isi finaliza discursul interior, se vede ajunsa in fata editurii. Saluta tot personalul, de la paznic, pana la ultimul functionar de la etajul unde se afla biroul ei, o stranse in brate pe Ioana si-I multumi in acelasi timp pentru pregatirile si cafeaua pe care a avut grija sa le faca si intra in birou.

–          Ioana cat timp mai avem pana incepe sedinta?

–          In doua zeci de minute, ajunge toata lumea aici, in sala de sedinte.

–          Este in regula. Eduard a venit?

–          Da. Asteapta de de o ora jumatate sa inceapa sedinta. Zambi Ioana.

–          Saracu. Imi dau seama prin ce trece el acum. Dar o sa fie bine.

–          Tu cum mai esti Ioana ? Iti este bine, acasa lucrurile sunt in regula?

–          Da, multumesc frumos pentru grija. Mereu a-ti fost o scumpa. Toate sunt bune si frumoase. Astept sa termin si saptamana asta sa pot intra si eu in concediul mult asteptat.

–          Ce frumos. Te-ai hotarat unde pleci ?

–          Inca nu, mai astept cateva oferte de la agentiile de turist la care am fost cu prietenul meu Rafael. Oricum, cred ca ramane sa alegem intre Venezzia si Barcelona.

–          Superb! Abia astept sa mi povestesti ce si cum a fost.

Si o privi cu atat de multa caldura pe Ioana, incat se vedea prea bine, ca Roberta este omul care se bucura de fericirile celor din jur. Se vedea foarte clar ca nu exista nici macar un gram de rautate sau invidie, in interiorul acestei femei. Este omul pentru care ai fi in stare sa faci orice, numai sa-l ai langa tine in momentele cele mai grele. Reusea sa transmita in jurul ei, energii positive, care parca te vindecau si te faceau sa uiti de toti si de toate.Poti purta o simpla discutie sau e sufficient chiar sa-I raspunzi numai la un salut si te congingi de starea de bine pe care ti-o poate induce aceasta femeie.

 

Eu, personal, barbatul acesta care scrie randurile pe care  tocmai le citesti tu , as putea sa ma indragostesc in fiecare secunda de Roberta fara sa o cunosc, mai ales ca nu stiu inca daca exista, daca s-a materializat. Practic, ea este undeva , ma asteapta pe mine , pe voi , pe noi toti cei care o tinem in viata citindu-I fascinanta poveste a picaturilor de suflete.

Publicitate

 

Continuare (24)

In lucru …

 

Continuare (23)

Avionul ateriza pe aeroportul din Las Palmas-Gran Canaria, unde Alexandra si Stefan urmau sa-si petreaca mult asteptata vacanta.

Gran Canaria sau Marea Insula Canara, este o insulita care apartine de arhipelagul Insulele Canare, ale Oceanului Atlantic. Avand o suprafata de circa 1560 km patrati si-a dobandit al treilea loc, ca marime, din arhipelag, dupa Tenerife si Fuerteventura. Reprezinta o comunitate autonoma a Spaniei. Capitala insulei este orasul Las Palmas de Gran Canaria. Las Palmas este centrul turismului canarian, un oras cosmopolit si unul dintre cele mai mari porturi ale Spaniei. Vorbesc aici despre un oras scufundat practic , intr-un concentrat de istorie si cultura, cu stradute inguste si intortocheate, care parca indeamna turistul sa se piarda, numai de dragul de a admira minunatiile acestui oras.

Diversitatea climatului , florei si faunei, a ajutat la obtinerea sub numelui de Continentul Miniatural. Plajele superbe, nisipurile aurii scaldate de lumina Soarelui, ofera un tablou de neuitat privitorului. Amestecul dintre apa, plaja, munte si dunele de nisip care serpuiesc in jurul orasului, te trimit in acelasi timp, pe toate meleagurile adunate intr-un singur loc.

Coboara din avion, isi ridica bagajele din aeroport, se urca intr-un taxi care astepta la iesire si se indreapta spre Baobab Resort Hotel, unde aveau facute rezervarile.

Alexandra era atat de entuziasmata, incat, prinzandu-l de dupa gat, il umplu pe Stefan cu o ploaie de saruturi, umede si fierbinti, pe parcursul intregului drum, spre hotel.

– Abia astept sa ajungem, sa ne cazam si apoi sa-mi arunc hainele de pe mine si sa incep a te devora. Mi-e atat de pofta sa-ti simt gustul scumpule, incat nu mai am rabdare sa ajungem odata.

– Alexandra, taci ! Ca sa nu opresc taxiul in mijlocul strazii si sa incep a profita de dorul acumulat pentru trupul tau.

Si o stranse usor de picior, lasand sa se vada pofta carnala de care Stefan era cuprins.

In cateva minute, masina se opri in fata hotelului, unde nici bine nu au coborat, ca langa ei isi si facu aparitia doi tineri, imbracati foarte bine, inspirand un aer cald de bun venit si un profesionalism nemaintalnit. Erau acolo pentru a prelua bagajele oaspetilor proaspat sositi.

Hotelul este construit folosind o puternica tema africana, care-l facea sa denote o originalitate si un exotism aparte. Resortul era inconjurat de opt piscine, create parca special pentru a reflecta adevaratele oaze ale desertului african. Spre receptie se ajunge cu ajutorul unui pod din lemn, probabil creat folosind chiar lemnul de Baobab, un copac foarte longeviv, supranumit si arborele minune al Africii. Exemplarele intalnite in natura ajungand pana la varste de 3000 de ani. Practic, Intregul complex, te trimite cu gandul si sufletul in adancul continentului contrastelor, continentul Africii.

 

 

 

Continuare ???

Privea in gol, pe marginea podului care facea trecerea de la un cartier spre altul si se gandea la lumea ei. Un om fara scopuri , o femeie fara sarm, o zi in care totul doar plutea in jurul ei, fara a se mai materializa. Era frig, afara ploua, pe jos ,frunzele copacilor intomniti ,se asterneau din ce in ce mai des, de parca vroiau sa I arate ca a sosit anotimpul mortilor, cum obisnuiesc eu sa numesc toamna. Cadeau cu o viteza atat de parca, creand iluzia coppacilor care plang. Tocmai incepuse sfarsitul verii, perioada in care ea putu fi atat de fericita. Traise clipe, stranse picaturile de suflet, cu mult egoism, numai pentru ea. Imprastiase in intreaga Lume, zambetul ei atat de cald. Era suficient doar sa auzi pe cineva vorbind despre zambetul Robertei si erai deja fericit, la fel ca si ea.

Dar anotimpul care urma sa vina, nu o lasa sqa se bucure de continuitatea fericirii care isi facuse aparitia in viata Robertei. Si incepu sa planga. Nori negri se adunau deasupra orasului, anuntand venirea ploilor care nu se mai opresc. Tuna si fulgera doar ca nu incepuse nici o ploaie. Natura se oprise parca, in asteptarea Robertei. Suferea intreg Pamantul odata cu dansa, din cauza nefericirii care I apasa in adancul inimii sale. Sprijinita de bordure din piatra, care accentua frumusetea podului pe care se afla, Roberta se pregatea sa-si puna capat zilelor, intr-una din cele mai urate zile din acest an.

Deodata, o femeie , a carei fata nu o putu vedea prea bine, se apropie de ea si o pocneste peste fata cu o putere destul de mare , incat Roberta aproape lesinase. O ridica si o stranse in brate plangand. Era Alexandra, care plangea si tremura toata de scena pe care tocmai o privise:
– Esti proasta! Cum poti sa te gandesti la asa ceva? Tu crezi ca as putea renunta vreodata la tine ? Vorbeste-mi ca din cauza ta puteam sa mor si eu. Tu nu-ti imaginezi cat insemni pentru mine? Vorbeste cu mine !

Printre lacrimi si spaima replica:
– Tu esti tot ce pot iubi pe acest Pamant. De asta sunt aici si asta este misiunea mea. Te iubesc cum nimeni nu a mai iubit vreodata ceva si tocmai de asta m- am hotarat sa plec, gandindu-ma ca, daca nu te pot avea aici, atunci te voi gasi dincolo, pe celalalt taram.