Ecou si egoism

Taci ! M-am saturat sa te tot aud. Esti un ecou de care nu reusesc sa scap. In golociunea mea, abia ma regasesc si tu Ecoule, ma urmaresti pretudindeni, pas cu pas , de parca ai trai odata cu mine aceeasi viata. Tu nu existi, tocmai acest argument ma indeamna sa nu mai cred in tine. Dispari pentru totdeauna in imaginatia celui care te-a nascocit. Degeaba te invarti fara rost in jurul meu, pentru ca oricum nu te pot vedea, nu te aud si nici macar nu-mi doresc sa fac asta. Pleaca, oriunde vrei tu , pentru ca nu depinzi de nimeni. Esti doar un ecou ratacit pe aceasta lume.

Si in felul acesta imi mai pierd o zi din minunata mea vietisoara, ceratandu-ma cu un Ecou, pe marginea prapastiei dintre real si fictiv. De multe ori ma pot afla la aceasta granita dintre mine si el. Acel moment in care strigi, si nu-ti mai raspunde nimeni, cu toate c a ti-ai dori acest lucru. Sa poti trimite un sunet care se propaga in aer si se intoarce tot mai cizalat spre tine. Dar uite ca nu se mai intoarce nimeni. Sunetele se pierd in aer, culorile devin tot mai pale si picaturile de viata se scurg tot mai repede din trupurile noastre, lasandu-ne izbiti pe marginea unei borduri ai oricarei strazi de unde vreti voi. Si ne gandim, oare la ce sa ne mai gandim, pentru ca de-a lungul timpurilor, au tot aparut filosofii care singura lor menire a fost sa gandeasca pentru noi. Oamenii, au renuntat de mult la ganduri, pentru ca nu mai au timpul necesar. Nu mai au timp ? Dar oare unde e timpul? Sau ce legatura are timpul cu noi? Hai sa-l definim. Timpul, este doar un ecou, care niciodata nu se termina si nu mai revine in veci. Timpul este egoismul pur, in stare bruta. Timpul, este momentul in care intoarcem spatele cuiva din orice motiv, chiar si unul banal. Timpul este tocmai acel moment in care nu ne mai regasim. Momentele, mereu vin si pleaca. Nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Asa ca , timpul acesta , este doar ceea ce traim intens, acea clipa pe care o prinde doar pentru a o trai. Timpul este fulgul de zapada pe care il tinem in mana si atunci cand credem ca am reusit sa-l privim, el dispare, topindu-se, revenind la originea lui, in pamant.

In concluzie, egoistul asta pe care l-am ridicat eu astazi in slavi, ar trebui trait cu aceeasi intensitate cu care el dispare tot mai repede.

Sa fim egoisti pentru a ne trai Egoistul !

Publicitate