RSS

Monthly Archives: May 2013

Admiratie

Stii, de ceva timp, am inceput sa castig admiratia oamenilor cu care interactionez in fiecare zi, print intermediul florilor mele. Unii chiar mi-au spus acest lucru si cel mai minunat este ca , eu nu fac nimic, in afara ca-mi alimentez zilnic pasiunea si tin foarte mult sa o dezvolt. Nu am nevoie de vise si nici macar de aspiratii. Eu unul, imi traiesc deja visul pe care nici macar nu l-am visat, iar acest lucru ma face sa devin tot mai bun in ceea ce fac.

Eforturile mele de a schimba perceptiile oamenilor, bine intiparite in mintile lor, referitoare la flori, vorbind la modul general, au inceput sa dea rezultate remarcabile, mult peste asteptarile mele. Nu sunt un simplu vanzator de flori. Vand amintiri frumoase tuturor celor care-mi trec pragul, iar daca reusesc macar intr-o zi, sa-i fac pe toti cei care ajung pe la mine sa plece zambind, inseamna ca nu numai am reusit sa satisfac un client, ci am strecurat si o mica doza de endorfina, in sufletul sau.

Stiu , ca ma ghidez in viata dupa principii invechite, aruncate de mult la gunoi de omul modern, tehnologizat al zilei de azi si probabil ca ar fi trebuit sa am cu totul alte preocupari. Dar, nu vreau sa fac asta. Este alegerea mea sa nu ma amestec in multime si sa fiu fericit cand traiesc exact asa cum imi doresc, fara constrangeri si fara pareri de rau. Mereu, mi-am ales cararile pe care nu foarte multi pasesc, imi fac viata mult mai interesanta si mi-o condimenteaza in acelasi timp. Aerul este mult mai curat, pentru ca nu sunt nevoit sa-l impart cu nimeni. Sistemul in care traiesc, imi taie copacii si mi planteaza dalii de beton, care fac ca fierbinteala Soarelui de vara sa-mi arda picioarele si mai mult decat ar fi normal. Iar eu, am ales sa merg prin padure, cel putin prin ce a mai ramas din ea. Ne priveaza de oxigen, ridicand cladiri de metal la tot pasul care stau in picioare de la un an la altul, pentru ca mai mult nu rezista. Si acolo sunt aruncati toti roboteii care traiesc un program bine definit, in care lumina naturala este numai un desert pe cale de disparitie. Si da, singurul vinovat este omul, omul ala de rand care mereu a gustat resturile aruncate de cine stie ce popor, american, italian sau mai stiu eu care, in loc sa-si pregateasca singur de mancare. Toti asteapta subventii si ajutoare, preferand sa o faca in cine stie ce carciuma sau in caminul sau ,alaturi de pet-ul aferent de bere, singurul camarad care i-a mai ramas. Si uite asa prefer eu sa nu ma amestec cu turma asta fara personalitate si sa fac singur ceva bun pentru mine. Imi traiesc visele si acest lucru ma tine departe de toata invazia de snobism si idiotenie care pluteste in ce a mai ramas din tarisoara asta a mea.

Eu , sunt eu si atat, unic si deosebit ca fiecare dintre voi toti, numai ca, eu merg pe infinitatea de cararui, care se regasesc la tot pasul. Trebuie doar sa privesti in alta parte si in viata ta vor aparea o multime de intamplari fericite. Mai pierdeti mijlocul de transport cu care ajungeti la servici si o sa fiti dati afara probabil. Si cum nimic nu este intamplator, tocmai a ti ales sa va detasati de multime, Va traiti visul si atat. Problema este doar sa fiti capabili sa recunoasteti ca am dreptate. Si cel care accepta sa traiasca dupa propriile principii este cel care gusta pentru prima data din doza de endorfina proprie.

A si era sa uit: aruncati televizoarele pe geam, ca ele nu fac nimic altceva in afara sa indobitoceasca in mod special poporul roman.

Semnat , Endorfinul.

Advertisements
 
2 Comments

Posted by on May 26, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , , ,

Momentul despre viata .

Din cand in cand ma hotarasc sa calc in cate o prapastie, din seria prapastiilor fara sfarsit. Nu este un motiv destul de intemeiat , incat sa ma intristeze. Imi plac prapastiile si ador caderile in gol, pentru ca ele ma izbesc de un pamant imaginar, care ma trezeste la realitate. Este o stare pe care nu o pot descrie, pentru ca imi apartine numai mie. Un egoism destul de evident, pentru ca nu impart caderile mele cu nimeni. Sunt singur in acest vid, unde din punct de vedere stiintific nu se afla nimic. Dar totusi, in vidul acesta al meu, rasar firicele de ganduri, pe care incerc sa le culeg in aceasta cadere libera in care ma aflu in acele momente.

Uneori ma gandesc si la copilul meu aflat inca in stadiul de dezvoltare, respectiv romanul – Roberta picaturi de suflete, peste care deja, a inceput sa se asterne praful din cauza lipsei de timp. Este un copil destul de neglijat, chiar ma gandesc uneori cum va evolua in aceasta lume nu foarte primitoare. Copilul acesta, pe care incerc sa-l tot cresc de ceva timp, el este aproape de nastere, practic, s-a dezvoltat destul de frumos,numai ca toate astea au avut loc doar in imaginarul meu fara limite. Este o poveste care nu a inceput niciodata, pe care foarte multi sau poate fiecare dintre noi a trait-o , cu toate ca este de domeniul fictiunii si care nu a avut un sfarsit. Pentru ca aici, tot ceea ce fac eu, este sa vorbesc despre viata, cum foarte multi altii inaintea mea , probabil ca au facut-o deja. Cu viata, nu-ti permiti sa te joci. Apare o singura data, ne creeaza iluzia unui moment unic, pe care l-au mai trait alti oameni inaintea noastra si cand abia realizam sa intelegem ca am inceput sa o traim, ea dispare brusc lasandune aruncati in cine stie ce colt din Lumea, intr-o balta de dezamagiri, fara suflare. Si de acolo, de jos, cand suntem la pamant, totul, pare mult mai mare si mai frumos decat stiam noi ca este. Acel moemnt, este momentul : Despre viata !

Semnat, Endorfinul .

 
Leave a comment

Posted by on May 23, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , , , , ,

Tu nu existi !

Tu nu existi. Am stat bine si m-am gandit la asta. Tu chiar nu existi. Nu ai un nume si nici nu-ti voi da vreodata unul. Nu ai materie, deci practic, nu pot sa te ating. Nu ai miros, pentru ca atunci cand treci pe langa mine, nu lasi in urma nimic altceva in afara de gheata care se formeaza pe trupul meu. Si ma ustura inghetul in care sunt nevoit sa ma regasesc in ziua in care ma intalnesc cu tine. Si totusi, tu nu existi. Ma invart mereu intre real si fictiune si am inceput sa cred ca in fictiv , ma regasesc cel mai bine pe mine, cel care inca mai crede in ceva. Cred in orice, chiar si atunci cand ploua, cred in Soare. El niciodata nu intarzie sa-si faca aparitia, printre norii cenusii care se risipesc in inaltul cerului. La fel cum cred in primavara iarna, cand totul este in starea de hibernare specifica anotimpului. Primavara , vine negresit, de fiecare data, fara sa-i pese ca pamantul este inghetat. Topeste tot, da viata inapoi naturii si speranta in suflet oamenilor .

Si cu toate astea, tu nu existi. Oricat de mult mi-ar place sa cred in tine , tu nu apari niciodata , pentru ca nu ai de unde sa apari. Cum nu existi, inca nu te-ai nascut. Si eu, tot astept, pe aceeasi banca din lemn putrezit, din parcul sufletului meu, unde mereu, sunt singur si-mi iau ca si companie doar gandurile mele. Dar eu exist si de la o zi la alta sunt tot mai viu si mai visator. Si crede-ma ca zilele mele in realul in care sunt acum, nu arata tocmai fericirea intruchipata. Ploua mereu si fulgera in peste mine, si niciodata nu port cu mine umbrela sa ma pot feri de raceala picaturilor. Sunt ud, mereu sunt ud, din cap pana in picioare si nu am avut niciodata pneumonie, nici macar o raceala. Dar mi-e frig, tot timpul mi-e atat de frig , pentru ca mereu sunt gol si-mi place sa fiu asa pentru ca ma simt mult mai usor fara nimic pe mine. M-am gandit bine, chiar nu am nevoie de nimic, pentru ca tu nu existi si pe banca mea din parc, nu te-am gasit niciodata asteptandu-ma. Doare uneori, dar durerea imi provoaca fericire. Nu-i vorba de sadomasochism aici, pentru ca nici asta nu exista. Este doar un parc intr-o minte complexa , a unui oarecare , cu totii avem parcul nostru si din cate am vazut pana acum, fiecare dintre noi, sta singur pe banca sa, asteptandu-te pe tine, cea care nu existi.

Avem idealuri spre care tindem, si vise in care la finalul lor, ne vedem pe un scaun directorial, improscand directive peste toti subalternii care ne inconjoara. Iar asta , ne ofera un strop de putere, ne face sa devenim mult mai increzatori in fortele proprii. SI acum, cum ar fi , sa va rastorn principiile cu teoriile mele? Probabil ca multi dintre voi, s-ar prabusi de pe scaunul de mai sus, lasand in urma voastra golul in care a-ti trait pana acum. Scaunul despre care vorbesc eu aici, nu exista si nici nu va exista vreodata. Alea nu sunt idealuri, Iar cei care citesc acum randurile mele si se afla deja pe scaunul imaginar, vor afla, ca singura lor satisfactie este acel inexistent loc pe care-l ocupa. Sunt victime ale sedentarismului generat de sistemul bine pus la punct de marile corporatii mondiale. Voi, cei care ocupati locul in cauza, in realitate nu aveti absolut nimic. Sunteti mai goi decat mine, cel care nu mai poarta haine de mult si nici scuturi protectoare.

Eu sunt viu si atat. Iar tu, tu nici macar nu ai bunul simt sa existi !

Semnat, Endorfinul .

 
10 Comments

Posted by on May 12, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , , ,

Magic

– Da-mi te rog mana ta !

-Nu vreau !

-Hai te rog frumos da-mi mana ta !

-Poftim !

-Multumesc !

-Ce vrei sa faci cu ea ?

-Sa o duc spre nicaieri. Pe un taram neexplorat inca de piciorul omului.

-Si ce o sa facem acolo ?

-In acel loc, vom fi doar tu si eu. Un taram in care orice este posibil. Un loc in care nu renunta nimeni la vise si culmea, ele chiar se materializeaza.

-Si de ce trebuie sa mergem pana acolo ?

– Pentru ca acolo, te iubesc !

-De ce ma iubesti acolo ?

– E simplu. Suntem doar noi doi. Si unde visele devin realitate, are loc magia in care tu nu mai crezi de mult. Iar unde este magie, apare si Te iubesc-ul meu. Pentru ca eu nu am incetat niciodata sa cred in magie. In fiecare dimineata, cand ma trezesc din somn, privesc cum se revarsa magia peste pamantul proaspat dezmortit din somnul adanc de seara. E magic, faptul ca ma trezesc, in fiecare dimineata, pentru ca asta nu ma lasa sa uit ca sunt viu, ca traiesc o viata atat de minunata alaturi de tine.E magic modul in care te privesc cum dormi ca un copil, lipsit de griji si de standardele impuse de societate. La fel de magic este si verdele naturii care de la o zi la alta devine tot mai frumos. E magic cum suntem una cu natura, intr-o fuziune perfecta, fara greseli, cu toate ca sunt prea putini care inteleg acest lucru. Pentru mine, este mult prea magic faptul ca existi.

-Hai sa mergem. Du-ma cat de repede poti acolo, pe acel taram numai de tine stiut. Iti multumesc ca ai reinviat magia din mine. Uitasem de mult sa mai cred in ea.

Magia exista, nu ma refer aici la trucurile de doi lei, care prind la un public lipsit de speranta. Vorbesc despre magia din noi. Iar, pana si simplul fapt ca tu , cititorul meu devotat, parcurgi aceste randuri, arata ca tocmai traiesti momentul tau magic. Esti viu, iti traiesti viata, ai vedere si asta este tot o parte a magiei. Ai timp sa treci peste randurile mele, probabil esti sanatos si tocmai, am reusit sa te pun pe ganduri cu toata magia asta a mea. Nu este nici un truc, este momentul tau, pe care acum, te rog sa te ridici si sa ti-l traiesti exact asa cum stii tu ca trebuie trait.

Semnat, Endorfinul .

 
9 Comments

Posted by on May 9, 2013 in De ale vietii

 

Tags: , , , , ,