Cadavru

Profund, ma gandesc la tine si atrag doar vise care nu se materializeaza decat in mintea mea. Te sarut tu taci, nu reactionezi, esti inerta ca un mort . Nu schitezi nici un zambet. Iubesc un om mort de mult timp, un cadavru in putrefactie pe care-l sarut tot mai pasional simtindu-i gustul amar al pielii tale. Incerc sa ma contopesc cu tine si nu pot face mai mult decat sa te ating. Si ti soptesc tot felul de cuvinte care in limba pe care o vorbim noi nici macar nu exista. Daca nici eu nu le inteleg, atunci ce asteptari mai pot avea de la tine. Esti rece, tot mai rece si deja m-am imbolnavit de pneumonie atat de reala. Si tu , tu nu existi in afara imaginarului meu, dar eu continui sa te caut si sa ti torn cate putin vin rosul in paharul ala al tau pe care l-ai parasit pe marginea mesei din camera aia de hotel. Si paharul nu se mai goleste semn ca tu tot nu vrei sa apari. Aprind si lumanarea de mosc, aroma ta preferata in speranta ca poate simturile inca nu ti au disparut si vei veni aici, dar cum sa cer una ca asta unui mort ? Vorbesc cu un cadavru, care nu mai are suflu de mult timp si totusi simt ca ma asculti cu toate ca nu vrei asta. Trimit cuvinte mult prea profunde si puternice pentru tine si chiar daca nu vrei iti intra exact acolo unde trebuie.

Incerc sa te trezesc la viata scotand la iveala cele mai distrugatoare ganduri ale mele. Le sortez, le culeg, le distrug si apoi le dau din nou viata. Le materializez , un gand dupa altul si trimit tot inspre cadavrul acesta intins la picioarele mele. Nu plang , eu nu plang dupa o carcasa goala, e ca si cum as plange pentru ca ploua afara cand de fapt abia a iesit Soarele.

Te simt tot mai aproape asa rece cum esti cand eu acum fierb de un dor pe care nu-l traiesc. Doar mi-l imaginez. Cat de frumos suna sa mi fie dor de un dor imaginar. Si tu cadaverico nu schitezi inca nici un gest . Iar eu, tot aici sunt , tot langa tine , cand nici macar nu vrei sa mai existi. Prea rece esti, prea cald sunt eu, atat de cald incat nici macar raceala ta nu ma poate stinge . Prea viu pentru prea mortul din tine.

Te las acolo jos, rece si fara suflare cum esti. Acum plec dar imediat ma intorc. Nu este zid peste care nu trec si faptul ca nu respiri acum ma face sa dau nastere unor ganduri tot mai puternice. Atat de puternice incat, vor iesi din mine, vor prinde viata si vor pleca in cautarea sufletului tau. Iar atunci cand ele te vor gasi , te vor aduce inapoi, aici jos unde acum putrezesti linistita.

Am inceput deja sa gandesc !

Semneaza , Endorfinul.

Publicitate