Tablou

Tristi sau fericiti, bolnavi sau sanatosi, casatoriti, divortati, indragostiti, ursuzi, si mai stiu eu cum, ne adunam cu totii in jurul unei cafele aburinde asezata frumos pe masa fiecaruia dintre noi, citind ceea ce scriem si uneori chiar regasindu-ne in acele cuvinte. Ma relaxeaza, ma detaseaza , ma face fericit cand stiu ca sunt o mare multime de oameni care chiar citesc cuvintele si gandurile mele pe care le scriu aici. Stiu ca pe multi i-am intristat, pe altii i-am fericit, iar pentru o alta parte poate ca am reusit sa le schimb viata si sa le redau sperante.

Am impartit cu fiecare cititor o buna parte din trairile mele, fictive sau nu, lasand o pata de endorfina pe fiecare dintre ele.

Acum beau cafeaua aia de zi cu zi, trag fum dupa fum, si ascult U2 – I still haven’t found si astea sunt cateva bucatele din viata mea reala si atat. Ma intorc la scaunul meu comfortabil si ma gandesc la oameni si la viata.

Ma gandesc la doi tineri trecuti de pragul varstei de treizeci de ani, care se plimba tinandu-se de mana pe aleile locului in care locuiesc eu. Ea pare fericita si el la fel, afara este frig si el se apropie si mai mult incercand sa-i opreasca tremurul cu un sarut lung, imbratisand-o. Ea are parul lung, poarta o pereche de blugi albastri, cu cizme din piele country de culoare maro, un plover lung impletit de culoare bej si afara abia este octombrie. El are o haina lunga  de culoare bleu marin inchis, pantalonii cred ca sunt tot blugi, incaltand o pereche de pantofi din piele intoarsa maro. Afara e foarte frig, e doar toamna, o toamna super friguroasa. Venit in orasul acesta cu scopul de a aduna oamenii la un loc. Unde sunt multi este si caldura. Iar unde sunt doar doi, isi face aparitia si dragostea, caldura sufleteasca care ne ajuta sa trecem chiar si peste cea mai grea iarna, fara sa avem lemne pentru foc. Ea tine in mana libera o floare, dar eu sunt prea departe sa spun ce fel de floare este. Banuiesc ca o fi vreun trandafir. Oricum, tabloul la care privesc, ma lasat intr-o stare de contemplare. Este frumos asezat intr-o rama veche, pe un perete veche, in a carei incapere ma aflu acum. E doar o pictura si uite cum stau si ma uit la ea si mi dau seama ca am reusit sa-i dau viata. Sunt doi tineri care si traiesc propria lor iubire. E un moment in care dusmanosul Timp nu si poate face aparitia. E blocat de sentimentele puternice ale celor doi. Frumos , magic. E prea magic acest moment atat de ireal.

Traim o vreme in care magia a disparut. O vreme in care oamenii nu mai cred in nimic. Ei doar stau in caselel lor privind acel ecran mare al televizorului frumos asezat in livingurile lor. Ei cred doar in imaginile care le vad. Eu, daca as aparea pe ecranele lor si le-as spune: de astazi toti oamenii vor fi fericiti, vor trai momente unice si vor avea tot ce si doresc. Chiar asa ar fi. Pentru ca ei cred in asta.

Si stiti ce? Eu chiar sunt acolo. In fiecare zi, in casa fiecaruia dintre voi. Pentru ca ma gandesc la oameni zilnic si pentru ca asta le doresc tuturor: sa zambeasca si sa-si traiasca momentele chiar daca sunt exagerat de scurte. Sunt magice si atunci cand plecam de aici, vom ramane doar cu astea. Restul este material care ramane aici , pe jos pe sus aruncat. Zambiti , nu mai vorbiti despre ploi toata ziua, ele sunt fenomene atat de naturale si firesti. Satrea vremii nu poate influenta psihicul unui om. Omul influenteaza natura prin simpla lui prezenta pe Pamant. Deci zambiti chiar acum, savurati-va cafeaua linistiti pentru ca ploaie este doar lipsa Soarelui de cele mai multe ori. Dar Soarele , mai devreme sau mai tarziu oricum isi va face aparitia incalzindu-ne pe toti.

A da si era sa uit : Toti aveti Soarele in suflete voastre, pentru ca eu Endorfinul, am avut grija sa-l plantez in interiorul fiecaruia.

Multumesc !

Semnez cu endorfina si astazi !

Publicitate