Femeie si Barbatul

Intre realitate si visare, aici ma aflu in acest moment. Fara sa fi luat nici un drog . Sunt la granita dintre toate astea. Prins intre lume si altceva. Ma aflu la acea banala cafea amestecata in norii mei de fum.

Femeia si barbatul. Cainele si pisica. Nu stiu cati au studiat problema, dar eu am cam inceput sa inteleg cum stau lucrurile in realitate. Nu exista dragoste, nu exista iubire si nici un alt sentiment cum ar fi ura sau mai stiu eu ce. Aceste trairi, as spune eu, sunt doar lipsa elementului care fuzioneaza cu ele. Iuberea e lipsa urii, frica este lipsa curajului si invers si valabil la fiecare dintre ele.

Barbatul, animalul suprem, nu o zic ironic fac doar referire la regnul animal, inca din tineretile lui isi cauta cu mare atentie femela perfecta pentru a putea crea o pereche in adevaratul sens. Femeia, cam tot cu aceleasi idealuri, sta mereu la panda pentru a putea cuceri masculul feroce. Perfectiunea nu exista, deci cautarile lor sunt in zadar.

Intr-un final, cei doi se complac sau se multumesc cu orice le pica in gheara, indiferent de statutul social, de legile morale sau mai stiu eu ce. Ajung sa formeze perechea in cauza. Apar acele trairi frumoase de inceput de drum, plnuri atent create impreuna de cei doi si ajung sa se intalneasca cu varstele problema. Treizeci de ani chiar si mai bine. Cand ambii sunt deja in ascensiune in drumul spre cariera stralucita. Masculul mereu in cautare de noi senzatii, urmareste femelel altora care de cele mai multe ori cad in capcana intinsa de dumnealui. Femelele, se multumesc cu flirturi inofensive , rareori gustand si ele din placerile interzise oferite la discretie de masculii altor domnite asemeni lor.

Apar copii, cheltuielile cresc, la fel si micutii care au aparut datorita contopirii dintre cei doi. Copii pleaca , ei raman din nou singuri si in cautarea iubirii pierdute. Am intalnit si oameni care au rezistat zeci de ani impreuna, dar acolo nu se putea vorbi de iubire. Acolo era doar un respect nemaintalnit intre cei doi. Doi camarazi, la bine si la rau, sau doi actori le as spune eu, care si jucau foarte bine piesele de teatru. Atat de bine incat au reusit sa ajunga in punctul in care nu mai aveau incotro. Erau fortati sa se accepte unul pe altul. Timpul lor aproape ca se scurse si alta alternativa nu ar mai fi avut.

Deci, scumpii mei:

Povestile de dragoste , in fapt, nu au existat niciodata. A fost mereu vorba de un povestitor foarte bun, care a putut povesti o poveste atat de bine incat , de cele mai multe ori, oamenii au luat-o ca atare. A povestit-o cu atat de multa pasiune incat, intr-un fel sau altul , a reusit sa-i dea viata. Dar asta se intampla numai si numai in povestea lui. Restul sunt doar fictiuni, piese de teatru sau filme bine facute. La care noi toti , platim cele mai scumpe bilete, pentru a ocupa cele mai bune locuri din fata.

Lectura placuta !

 

Publicitate