Trenul

Era totul sub forma unei imbratisari calduroase, intr-o zi friguroasa rau. Plasam un gand, in centrul imbratisarii, era un experiment in care asteptam rezultatele. Erau doi, in acest dans in care ritmul era dictat de gandul lasat de mine acolo. Cu miscari lascive, cu un El si o Ea, adusi din intamplare odata cu gandul asta. Erau mai multi in jurul lor, priveau fara sa spuna nimic si pe fiecare in parte il incerca cate o stare anume. Unul simtea frica, altul curajul, altii fericirea, tristetea si asa mai departe. Imbratisarea inca se misca, se prelingea pe fiecare nota pe care gandul din mijloc o reda. Apare un tren, vechi, mergea pe carbuni inca  si trece exect printre cei doi dezlagandu-i din acea imbratisare. Izbind-o pe ea de podeaua din lemn vechi de stejar si pe el de peretele al carui var era sters datorita anilori care trecusera. Zambeau si au pornit spre centru camerei din nou. In tren se urcara toti cei care erau in jurul lor. Trenul pleca mai departe spre nicaieri sau spre cine stie unde. Ramasera doar El si Ea. Tot in acea imbratisare. Gandul meu acum se deschide. Lumina, multa lumina in centrul celor doi.

Cati dintre noi ar renunta la acel tren pentru acea banala imbratisare ?

Trenul ala, este Timpul, pe care incercam mereu sa-l pacalim inventand diverse mijloace. Ne luam masini si ceasuri scumpe cand depasim o anume varsta. Cautam iubiri neimplinite in locuri care nici macar nu exista. Dar trenul asta de cele mai multe ori nu opreste in nici o gara. Scapa doar cei care au curajul sa coboare din mers pentru asi trai imbratisarea lor. Sunt putini acei oameni, ai stimez si de multe ori ai caut, dar niciodata nu i pot gasi.

Coborati din mers ! E atat de frumoasa cazatura aceea incat s-ar putea sa vreti sa o repetati.

Publicitate