RSS

Monthly Archives: October 2014

Timp, cafea si zambete

E dificil rau de tot sa poti sa te abtii de la acest joc de cuvinte, creat special sa te atraga. Am descoperit acest magnet. Il arunc in lume, exact cum face pescarul cu undita sa, si apoi astept sa vad ce pot prinde. Un fel de vanatoare fara victime. E doar la nivel psihic si fantastic.

Sunt acea picatura de endorfina, de data aceasta mai patrunzator decat acidul sulfuric. Cad pe o parte a pielii, iti strapung fiecare celula in parte pana ajung in interiorul tau. Ce cuvinte alese folosesc acum. Dar parca si cadrul e altul de aceasta data.

Imi place sa scriu, ca si cum as vorbi doar cu mine, dar cu voce tare. Cu totii facem asta, vorbim cu noi insine. Parca i mai frumos decat sa ne pierdem timpul vorbind cu altii, care se si gandesc in alta parte in acel moment. Poate fi un mod de a ne descoperi mai bine in fata noastra.

Si mai intorc o foaie, odata cu o ora, o zi si un an. Vad cele patru anotimpuri care fac schimbul de ture intre ele, cu aceeasi precizie in fiecare an. Vad transformari, mai peste tot. Vad copii care acum au imbatranit, semn ca acele ceasului nu stau nici odata in loc, fara pauze, ele merg si doar atat. Timp in care agata si timpul nostru de varfurile acelor de ceasornic. Fura. Dar despre timp eu am mai vorbit. Nu i tocmai un prieten bun de al meu. E trecut de mult pe lista aia neagra si tot incerc sa fac in fel ssi chip sa i pot intoarce “favorul”. Dar pana atunci, tot el iese invingator. Ingenuncheaza pe toti care incearca sa i puna vreo piedica. Un criminal necrutator l-am mai numit eu. Un nenorocit , care nu are altceva mai bun de facut in afara de furtul de clipe.

Am inceput sa reduc din adictii. Nu pot spune ca i tocmai minunat, din contra, e mai mult chin, pentru a castiga mai mult timp. Dar conform regulilor , dupa chin vor veni si rezultatele.

Cafeaua, tot neagra o beau acum, atat de neagra incat a inceput sa mi injecteze parca cofeina direct in creier. O folosesc doar ca stimul . Si tot odata ma ajuta sa ma detasez. V am mai vorbit eu despre cum ar trebui tratate momentele speciale din viata. Vinul se povesteste impreuna cu oameni culti, cafeaua se savureaza dimineata , eventual la un rasarit de Soare. Cafeaua ne ajuta sa fim noi insine. multi nu vor aproba teoria mea, oricum nu mi pasa. Dar cafeaua, e o licoare veche, posibil sa fie atat de veche incat sa nu o putem data cu exactitate. Inchide ochii cand stai cu ceasca de cafea in mana, numai dupa ce ai privit pentru o clipa rasaritul de Soare din ce zi vrei tu. Eu pe cel de azi l-am ratat, il voi urmari pe cel de maine. si o sa vedeti despre ce fel de detasare vorbesc eu aici. Si toate de la o ceasca de cafea.

A venit frigul , si da mi-au inghetat ideile , de asta prefer sa stau in locuri calde si sa mi oxigenez creierul cat de mult pot. Priviti acum chipurile oamenilor. O sa vedeti cat de desfigurate pot fi de parca cine stie ce catastrofa a avut loc in acest oras. Oamenii se lasa dusi de schimbarile de vreme. Le schimba starea de spirit. Imi place dimineata sa numar oamenii care zambesc la prima oara. Sincer va spun, sunt zile cand nu am ce numara. Si atunci , incep eu sa le zambesc. Macar raspandesc zambete. De multe ori are efect. Depinde si de oameni..

SI da, si mie mi e frig si nu i tocmai in regula ca esti dimineata pe nu stiu ce drum, dar oamenilor, asta nu i o tragedie.

Morala zilei : Purtati haine groase ca a venit frigul si zambiti cat mai mult !

Endorfinul.

 

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on October 29, 2014 in De ale vietii

 

 
Leave a comment

Posted by on October 25, 2014 in Uncategorized

 

O alta continuare

Este ora 21:00, Roberta tocmai invarte cheia in broasca usii de la apartamentul ei. Realizeaza ca usa este deschisa. Din baie se pot observa aburii care plutesc in toata casa, iar odata cu ei adie o voce familiara:

– Robi, sunt eu Alexandra. Am vrut sa-ti fac o surpriza. Acum o ora ne-am intors din vacanta si nu te-am mai sunat pentru ca vroiam sa te surpind placut. Sper ca am si reusit.

– Alexandra, esti o scorpie dementa. Uite de asta te iubesc atat de mult. Asteapta-ma, imediat vin si eu langa tine, mai ales ca am nevoie de o baie fierbinte. Bei un vin ?

– Desigur ! Te astept !

Roberta, isi arunca geanta in cuierul din hol, se descalta de cizmulitele din piele maro, sacoul bej il aseaza frumos in dulapul din living, iar camasa alba o potriveste tacticos pe umeras. Este doar in lenjeria intima , un set de bikini si sutien din dantela neagra. O prinde de minune. Aprinde doar una dintre nenumaratele lumanari parfumate. Este cea cu aroma de mosc , care de altfel se si simte in intregul apartament, relaxand simturile femeii cu par negru. Aceasta este singura lumina din incapere , afara doar un rest de Luna mai arunca cate un strop de lumina.

Se indreapta spre frigider , alege un vin primit in ziua cand a avut lansarea de carte cu Eduard, tanarul scriitor. Este un vin autohton, destul de vechiut, undeva pe la anii 1986. Mult prea vechi am spune noi, pentru a fi degustat intr-un apartament oarecare. Dar, din orice clipa se poate trai adevarate stari de detasare totala. Cum ar si trebui in fapt ca fiecare dintre noi sa consume un vin de calitate. Iar daca momentul in cauza este unul nobil , atunci la fel si vinul respectiv se va ridica la acelasi rang.

Atunci cand ma gandesc la vinuri, oricare ar fi ele, ma duc cu gandul la povesti, povesti frumoase, spuse bine, de oameni frumosi. Vinul nu se bea, el doar se povesteste. Am o mare admiratie pentru aceasta licoare, si mereu ma simt onorat cand strang mana unui producator de vinuri.

Il aseaza cu grija pe bufet, alege doua pahare mari, cu picior, pe care le pune de o parte si de alta a sticlei. Ridica sticla si umple paharele cu licoarea lui Bachus. Un singur strop ai scapa. Coboara usor spre bufetul din lemn, lasand o mica pata , avand culoarea sangelui. Se apleaca spre ea, exact cum un indragostit coboara suav spre buzele femeii iubite. Sterge picatura cu un sarut . Isi suge buzele, atat de bun a fost. Ridica paharele si se indreapta spre baie, unde Alexandra o asteapta. In baie , respiratia Alexandrei se facea deja simtita. Aprinse doua lumanari. Doar atat. Una neagra si una alba.Lemn de santal si vanilie. Arome care practic te dezarmeaza. Stim cu totii asta.

– Alex da te mai incolo sa incap si eu. Poftim paharul tau.

– Multumesc!

Ciocnesc paharele in semn de prietenie, gusta fiecare din licoarea ei si le aseaza pe marginea cazii in care Roberta deja intrase lasandu-si trupul la inmuiat in apa cu spuma mirosind a floarea pasiunii. O prinde pe Alexandra de dupa cap si o trage spre dansa, gest care se termina cu un sarut, in care Roberta aproape ca ai mesteca buzele Alexandrei. Zambesc amandoua si atat.

– Robi , mi-ai lipsit !

-Tu mai mult !

– Esti o picatura de suflet Alex . Apari , pentru o clipa, exact ca un apus de Soare si apoi dispari dupa norii pufosi de primavara. Exact asta esti Alex, sa tii bine minte, mai picatura de suflet.

– Iti multumesc Robi. Nici nu-ti imaginezi cat de mult inseamna asta pentru mine.

 
Leave a comment

Posted by on October 21, 2014 in Roberta - picaturi de suflet

 

O usa

E ca si cum dupa o noapte nedormita din cine stie ce motiv, tu ai veni la usa mea, purtand acea silueta peste sufletul tau. Izbesti ceva mai tare in usa, pentru ca asta numai ciocanit nu poate fi. Iti simt caldura trupului tau inca inainte ca eu sa ajung la usa sa-ti deschid. Esti ca un taur in varianta feminina, pentru ca in jurul nasului tau ies doar aburi semn ca dorintele tale se amplifica tot mai mult. Si totusi ajung. Deschid nenorocita asta de usa. Te privesc, cum imi arunci o tentativa de zambet, care-l arunci dintr-un colt al buzelor in altul. E ca un joc de zambete pe buzele tale. Arata bine rau de tot, chiar daca inca sunt mahmur, si dependent de o picatura de somn, dupa acea noapte nedormita. Te pot privi tot mai atent acum din tocul nenorocitei mele de usi . Pantofii negri, peste care o rochita nu tocmai decenta sta aranjata atat de bine. E in culoare pantofilor. Pe buze , nu stiu de unde naiba ai putut improsca acest rosu atat de sangeriu incat imi lasi impresia unei bucati de carne sfasiata. Imi place , pentru ca se ajeaza bine langa tot negrul asta pe care-l porti in dimineata asta. Parul, chiar nu-mi pasa ce culoare are parul tau acum, sau cum il porti in aceste clipe. Oricum nu vad exact din cauza tulburarii de care sufar – lipsa somnului. Te apropii incet de mine, esti mult prea tacuta, pentru ceea ce inspiri in acest moment. Aproape ca respir acelasi aer cu tine, atat de mica e distanta dintre noi doi. Tu, cu buzele alea atat de rosii, imi lasi doar un sarut apasat pe gat, si un fel de schita de zambet. Si apoi treci pe langa mine, izbindu-ma usor de usa asta, aruncandu-ti doar rochia de pe tine prin casa. Te apropii de sticla mea de vin rosu sec, si tori direct in tine, lasi licoarea lui Bachus sa-ti umple gatul insetat. Ce mi place acest tablou in care frumusetea pe care tu o emani orice ai face, se imbina atat de atent cu vinul meu. E ca si cum as studia un tablou renumit cu un pahar de vin bun in mana. O comparatie destul de reusita as spune eu. Incet, incep sa ma dezmeticesc si ma apropii de tine, cu acelasi zambet pe care il stii. Te ating usor pe incheietura mainii tale. Ai pielea stransa in pungute microscopice semn ca ti-ar fi rece, dar aici este destul de cald .Te sarut dupa ureche, stiu mult prea bine ca acest gest iti place, iti ofera placere. Te tin de par , te sarut pe gat , tandru ca intr-un dans de tango. Zambesti? De ce zambesti ? E placere si fericire si pacat in acelasi timp. E interzis . De fapt, aici vorbeam de o nenorocita de usa !

 

 
Leave a comment

Posted by on October 19, 2014 in De ale vietii

 

Ploaia

Era o dimineata, la fel ca toate diminetile de care sunt atat de indragostit. E acel moment in care ne trezim dupa o noapte de visare, sau dupa o zi minunata, chiar si dupa o zi nu tocmai placuta. Acum, e dimineata si ne-am trezit. Renastem, ne redescoperim pe noi, daca am fi putin mai atenti la ce e in jurul nostru. Dimineata in care ma regasesc printre atat de multe beneficii, printre care si aerul curat.

Eu sunt aici jos, stau singur si -mi injectez doza de endorfina de care sunt atat de dependent , inca de la inceputul vietii mele. Nu ca as fi singurul. Intradevar, un rebut social as putea sa fiu etichetat de minunata societate in care traiesc. Pentru ca aici, a avea orice fel de adictie , inseamna ca nu esti ca ei. Nu intri in tipare si automat esti de evitat. Un exemplu negativ pentru puii de om ar spune altii. Si acum ? Acum este randul meu :

Atat timp cat durerea acului de la seringa, atent aleasa pentru marele eveniment, o simt numai eu, atunci pericolul social il reprezinta insusi sistemul care nu functioneaza si nici nu a functionat vreodata.

Dar , sa mai vorbit pe aceasta tema.

Imi injectez in continuare scumpa mea endorfina, privind pe geam cu toamna , aceasta minunatie in culori ruginii, isi varsa o prima ploaie pe geamul prin care privesc numai eu. Dar ploaia, ploaia asta in general vorbind despre ea, nu a avut niciodata menirea de a schimba starile sufletesti , cum mai toti locuitorii acestei planete o spun. Din contra, ploaia, ploaia asta la care ma uit eu , tot mai profund, imi lasa mangaieri pe intregul trup, chiar daca nu ma poate atinge, imi este de ajuns sa o privesc, si ma linistesc. Ma trimite pe taramuri in care pot fi chiar eu , eroul principal. Ma lasa sa iau parte la povesti spuse de fiecare data intr-o maniera tot mai profunda si mai unica. Era sa spun perfecta, dar dupa cum bine stii , eu nu sunt adeptul unui lucru care nu exista. Cum este perfectiunea de altfel.

Afara e caldut , uneori pana si Soarele mai arunca cate un ochi printre norii cenusii ai acestei minunatii de toamna. Astenie? Sunt mai mult decat sigur ca multi folosesc cuvantul in cauza , numai de dragul cxa suna bine si de asi transmite singuri diferite stari, nu tocmai placvute.

Ploaia, cand am putut fi mai fericit decat atunci cand o vad . Chiar daca i uda, si rece si grea uneori, e ploaie. Ea spala, sau sterge, tot ce vreti voi sa nu mai stiti.Pana si datoriile materiale sau morale , pot fi sterse de o ploaie. Dar numai daca stim cum sa privim in adancul sufletului ei. Suflet ? Atribuit unui fenomen al naturii ? Exact cum ai citit ! Suflet ! Totul are suflet !

Si eu imi chinui trupul , il obosesc, scot tot cei mai rau din el tocmai pentru a deveni mai bun. Un om mai buni. Mereu apar oameni mai buni. Se spune ca astia sunt cei care se duc primii. Pana si eu zambesc acum , nu numai voi . Posibil sa ne placa si durerea , tuturor, pentru ca e opusul placerii care mereu ai ia locul. SI tocmai asta asteptam de la durere. Un schimb de roluri intre doua senzatii , placute sau nu, dar au si ele suflet .

Si totusi ploua, si multi casca si se afunda tot mai mult in imaginarul lor, cautand diferite povesti in care nu ploua, in care este iarba verde si flori si zambete. Le pot citi povestile fara sa mi le spuna, tocmai pentru ca asta este menirea mea. Si ploia, iubiti ploaia asta odata !!!

Pana si endorfina mea are un suflet, e cel pe care chiar acum il port ! Si culmea , nu fac nimic altceva decat sa privesc o ploaie !

Zambiti , faceti tot mai des acest lucru !

Endorfinul – sunbstanta care diminueaza perceptia durerii.

 
Leave a comment

Posted by on October 18, 2014 in De ale vietii

 

Ma pierd

Ma pierd in vicii , mereu am facut-o. Si sunt destule, cu totii ne eschivam cand vine vorba sa aprobam acest lucru. Si simplul fapt ca nu pot trai nici macar o zi fara sa zambesc e un viciu , o adictie benefica sau nu, e doar a mea.

Ma pierd prin multimi , de tot felul de oameni, incerc sa-i inteleg uneori , dar e prea coplesitor , chiar si pentru mine. Vad diferite versiuni ale vietii, si incerc sa le privesc cu tot mai mare atentie. Arata interesant, cand vad cum istoria se repeta iar si iar. Cu totii, suntem aceeasi turma, mereu condusa de un acel ceva. Noi singuri nu putem sa traim fara un pastor. In ultima perioada pastorul a renuntat la profesia lui, crescator de oi si a inceput sa faca doar comert cu oile sale. Aici nu fac politica, niciodata nu am facut asta. Este doar ceea ce simt in acest moment. Nu i nimeni obligat sa mi citeasca gandurile care alearga bezmetic pe coala asta de hartie virtuala.

Si da, as vrea si eu sa ma asez pe canapeaua aia unde totul e roz , unde nu ti pasa de nimic. Dar totusi, nu vreau. Exact ! Ma joc cu mine, apoi cu gandurile mele, apoi le iau pe ale tale le modific si ti le dau inapoi. E spre binele vostru. Eu chiar ma hranesc cu bucuriile altora ca mine. Hai sa zambim, cat mai des, uitand ca acest lucru cica nu se cuvine a fi facut in public. Stii ce ? Chiar nu mi pasa. Zambiti va rog , candva o sa va aduceti aminte si voi de mine !

Ma pierd…asa frumos mai suna , ma pierd de nori , ma pierd de Luna !

Semnez si ma inclin in fata voastra ,

Endorfinul.

 
Leave a comment

Posted by on October 17, 2014 in De ale vietii