Este ora 21:00, Roberta tocmai invarte cheia in broasca usii de la apartamentul ei. Realizeaza ca usa este deschisa. Din baie se pot observa aburii care plutesc in toata casa, iar odata cu ei adie o voce familiara:
– Robi, sunt eu Alexandra. Am vrut sa-ti fac o surpriza. Acum o ora ne-am intors din vacanta si nu te-am mai sunat pentru ca vroiam sa te surpind placut. Sper ca am si reusit.
– Alexandra, esti o scorpie dementa. Uite de asta te iubesc atat de mult. Asteapta-ma, imediat vin si eu langa tine, mai ales ca am nevoie de o baie fierbinte. Bei un vin ?
– Desigur ! Te astept !
Roberta, isi arunca geanta in cuierul din hol, se descalta de cizmulitele din piele maro, sacoul bej il aseaza frumos in dulapul din living, iar camasa alba o potriveste tacticos pe umeras. Este doar in lenjeria intima , un set de bikini si sutien din dantela neagra. O prinde de minune. Aprinde doar una dintre nenumaratele lumanari parfumate. Este cea cu aroma de mosc , care de altfel se si simte in intregul apartament, relaxand simturile femeii cu par negru. Aceasta este singura lumina din incapere , afara doar un rest de Luna mai arunca cate un strop de lumina.
Se indreapta spre frigider , alege un vin primit in ziua cand a avut lansarea de carte cu Eduard, tanarul scriitor. Este un vin autohton, destul de vechiut, undeva pe la anii 1986. Mult prea vechi am spune noi, pentru a fi degustat intr-un apartament oarecare. Dar, din orice clipa se poate trai adevarate stari de detasare totala. Cum ar si trebui in fapt ca fiecare dintre noi sa consume un vin de calitate. Iar daca momentul in cauza este unul nobil , atunci la fel si vinul respectiv se va ridica la acelasi rang.
Atunci cand ma gandesc la vinuri, oricare ar fi ele, ma duc cu gandul la povesti, povesti frumoase, spuse bine, de oameni frumosi. Vinul nu se bea, el doar se povesteste. Am o mare admiratie pentru aceasta licoare, si mereu ma simt onorat cand strang mana unui producator de vinuri.
Il aseaza cu grija pe bufet, alege doua pahare mari, cu picior, pe care le pune de o parte si de alta a sticlei. Ridica sticla si umple paharele cu licoarea lui Bachus. Un singur strop ai scapa. Coboara usor spre bufetul din lemn, lasand o mica pata , avand culoarea sangelui. Se apleaca spre ea, exact cum un indragostit coboara suav spre buzele femeii iubite. Sterge picatura cu un sarut . Isi suge buzele, atat de bun a fost. Ridica paharele si se indreapta spre baie, unde Alexandra o asteapta. In baie , respiratia Alexandrei se facea deja simtita. Aprinse doua lumanari. Doar atat. Una neagra si una alba.Lemn de santal si vanilie. Arome care practic te dezarmeaza. Stim cu totii asta.
– Alex da te mai incolo sa incap si eu. Poftim paharul tau.
– Multumesc!
Ciocnesc paharele in semn de prietenie, gusta fiecare din licoarea ei si le aseaza pe marginea cazii in care Roberta deja intrase lasandu-si trupul la inmuiat in apa cu spuma mirosind a floarea pasiunii. O prinde pe Alexandra de dupa cap si o trage spre dansa, gest care se termina cu un sarut, in care Roberta aproape ca ai mesteca buzele Alexandrei. Zambesc amandoua si atat.
– Robi , mi-ai lipsit !
-Tu mai mult !
– Esti o picatura de suflet Alex . Apari , pentru o clipa, exact ca un apus de Soare si apoi dispari dupa norii pufosi de primavara. Exact asta esti Alex, sa tii bine minte, mai picatura de suflet.
– Iti multumesc Robi. Nici nu-ti imaginezi cat de mult inseamna asta pentru mine.
Endorfinul 