Cadere

E ca si cum m-ai izbi acum de un perete, din ala jegos, cu varul ingalbenit de la atata timp scurs. Si eu as zambi, sarcastic evident, din cauza ca mie imi plac astfel de decoruri. SI tu , tu ai fi un nimic, un rest de farama de praf luat pe sus de cea mai mica adiere de vant. Tu esti un vant cald , iar eu o ploaie rece in toiul sfarsitului de iarna. Iar ei, ei ar ramana aceeasi spectatori care privesc fara oprire fiecare actiune a noastra. Dar tu, tu poti fi centrul Universului. Al Universului tau. Acel loc in care poti sa te dezvolti, sa renasti, sa devii tot mai bun sau cea mai buna versiune a ta. Din punct de vedere spiritual. Poti crea felurite scenarii in care rolul tuturor personajelor este jucat de tine si doar atat. Eu, mereu acelasi parfum imprastiat de vantul acela de primavara, care ti inunda simturile, lasaandu-te sa plutesti spre nemaintalnite taramuri. Zambesti ? Pacat, vroiam mai mult de la un astfel de tine. Imi ascut cutitele. Ma pregatesc sa ti curm viata, provocandu ti suferinta. Stiu ca ti place, de asta nici nu ma opresc cand incep sa tai, bucati din carnea ta. Mi-am patat covorul cu sangele acesta. Tu inca zambesti ? Esti intre ireal si real. Distanta dintre vis si realitate este foarte mica, dar senzatiile pe care ti le ofera aceasta calatorie sunt unice. Si doar tu le poti simti in adevaratul sens al cuvantului. Eu , tot intins pe jos, privind spre metamorfoza care are loc in tine. Observ cum te transformi, pot vedea foarte clar asta cu ochiul liber. Iti vad zambetul, si ti raspund cu acelasi subanteles cu care te ai obisnuit .

Si totusi cazi, in acel gol, plin de visele pe care le ai construit in timpul in care ai inceput sa visezi. Esti in cadere libera, dar asta te face sa simti si mai profund schimbarea ta. Si acum , ai ajuns aici jos, unde sunt si eu. De unde priveam procesul prin care treci. Ai ajuns unde trebuie. De aici e in regula. E tot mai bine , odata ce incep sa vorbesc. Are loc adevarata schimbare cand gandurile mele se materializeaza in aceste cuvinte destul de incalcite, uneori chiar si pentru mine. Dar totusi continui sa fac asta, fara sa mi pese, alimentandu-mi tot mai mult pasiunea pentru cuvintele scrise. Mereu creez irealitati sau fictiuni atat de bine conturate, incat pentru o mare majoritate, acestea par tot mai reale.

Dar sunt doar fictiuni !

Semnez, Endorfinul .

Publicitate

 

Acrobat

Poti fi un acrobat, care se plimba cu o maiestrie nemaivazuta, printre scenariile scrise de insusi el. Sa te afli in puncte in care realizezi ca actorii principali sunt mult prea invechiti pentru gusturile tale. Poti scrie povesti frumoase pe care sa ti le strice stiu eu care analfabet , prin simpla lui curiozitate de a schimba modul in care povestea este spusa. Si uneori chiar asa e. Prea multe povesti , cu prea multi actori, mult prea batrani pentru noile vremuri in care ne regasim. Poti fi chiar tu cu tine, in fata oglinzii , in care ai pierdut cine stie cate clipe, privindu-ti corpul in stare de putrefactie. Poti varsa de cate ori vrei aceleasi lacrimi pe care le ai mai lasat sa se izbeasca de pamantul rece si umed al unui nu stiu care sfarsit de toamna. Poti renaste de fiecare daca cand iei cate un picior in gura de la scumpa si minunata noastra viata. Dar mereu ai sa revii in exact acelasi punct din care ai pornit prima data. Stii tu, cand ai invatat sa faci primii pasi, in primul an al vietii tale. Tot acolo ajungi. Poti sa mi trantesti in fata snobismul atent cultivat in scolile care te diferentiau pe tine de noi , dar eu tot mai deasupra ta voi sta si voi privi cum putrezesti.

Acelasi acrobat, facand slalom printre scenariile nebunului de mai sus. Sta acum, in exact aceeasi crasma imputita, de la coltul blocului in care sa nascut, la fel de singur ca si prima data cand a pus piciorul in ea. Pufaind dintr-un gunoi de tigara, care miroase a mortaciune, smulgand si ultima firmitura de aer. Inconjurat de fumul aproape negru , isi mai toarna un strop ramas pe fundul sticlei de rachiu si ridica paharul slavind minunata sa viata. E singur, e si normal sa fie asa. In opinia sa oamenii mari raman mereu singuri. Si nu i tocmai gresit . Depinde de interpretarea fiecaruia. Barul e gol si mizerabil ca in prima zi in care sa deschis. Multi i-au trecut pragul si tot la fel de multi l-au preaslavit. Acum e gol, la fel ca si sufletul acrobatului nostru. De multa vreme a parasit carcasa ruginita care i a tinut restul de suflet captiv aproape o viata. A trecut destul, de cand e e una cu pamantul, si flori au crescut deasupra sa. Dar totusi, el sa intors in imputiciunea asta de crasma nenorocita , pentru asi aduce un ultim onor. Eu stau afara, nu intru, nu mi plac astfel de locuri, cel putin nu acum. Imi place doar sa privesc, povestile fiecaruia. Iar astazi aduc si eu onor acestui acrobat trecut si mult prea trecut care si savureaza puturoasa lui tigara in carciuma sa preferata. Si incerc sa-l privesc tot mai atent. Poate reusesc sa-l citesc, sa-i pot povesti povestea. Chipul sau la fel ca si al meu, doar ca trecut prin inzecit mai multi ani, emana blandete si siguranta privitorului. Chiar nu stiu cum de un astfel de scenariu in care joaca un astfel de om , poate transmite ceva bun. Atat de bun , incat privesc tot mai adanc asupra sa. Si ce daca i mort ? Toti suntem morti, doar ca putini si tot mai putini au curajul sa o recunoasca. Viata e doar o inchidere de ochi. Atat de scurta e . Purtam carcase in putrefactie, cu sufletele curate.

Imi face semn sa intru. De parca nu as fi putut intra pana acum. Usa nici nu mai exista . Cine stie de cati ani a fost furata de aici, pentru ca un altul sa si incalzeasca o bucata de familie in stiu eu care iarna geroasa. Ai fac semn ca mai stau afara. Nu suport mirosul de fum. El imi zambeste din nou, intinzand mana spre mine, ca unui vechi prieten , alaturi de care ai este dor sa mai piarda cateva clipe din viata sa. Si totusi intru, murdarindu-mi pantofii tocmai cumparati , de praful si mizeria care se regesea pe podeaua roasa de timp. Si ma asez, din nou murdarindu-mi si costumul prospat calcat, din cauza scaunului mizerabil de la masa acrobatului. Inca nu ne ne vorbim, dar intr-un colt de oglinda sparta, care inca atarna pe peretele incaperii, reusesc sa privesc cele doua siluete, respectiv eu si el. Aproape identici, doar ca eu tanar , iar el batran. La fel de prafuiti si mizerabili si morti. Ma priveam pe mine batran. Imaginatia imi joaca jocuri de rol, la fel ca fiecare.

Imi prinde mana , intr-un salut venind de la un suflet deschis, in care puteai privi. Chiar aveam acest privilegiu, de a privi in sufletul acestui mort. Si ma regaseam, tot mai mult , pe mine si vietile mele, de mult aruncate undeva, oriunde.

Acrobat ? Tu ce crezi ca esti ?

 

Ceas

Incep sa observ cum fiecare om isi creeaza propria realitate in care alege sa traiasca pana la sfarsitul vietii . Inca nu toti fac asta , dar pentru cei care au inteles mesajul, ma aplec in fata domniilor lor. Fiecare este propriul sau stapan, iar simplul fapt ca nu dam ascultare la gura turmei , inseamna ca ne am acceptat adevarata identitate. Sunt unici si dupa cum am mai spus-o , chiar inseamna mare lucru.Si nu e unicitate referitore la faptul ca uneori se mai intampla sa imbracam aceleasi haine . Suntem unici la nivel genetic cat si pe partea spirituala. Imi plac oamenii creativi, carora nu le pasa de repercursiuni. Ei pur si simplu creeaza, adauga caramizi in fiecare zi , ajutand propriul proiect sa infloreasca tot mai mult. Ai iubesc si pe pierzatorii, eu prefer sa i numesc viitori oameni de succes. Ma refer la cei care tot incearca si incearca si pierd o multime de lucruri si oameni in drumul lor. Pe ei ai stimez tot mai mult. Sunt cei care oricat de mult ai incerca sa i convingi ca ceea ce fac ai va duce la un nou esec, iti vor raspunde de fiecare data ca daca ar renunta , viata lor ar fi mult prea banala. Motiv pentru care ei continua sa paseasca tot mai departe cu o singura directie: inainte !

Mia sunt si Jucatorii . Aici incadram oamenii de risc . Cei care isi pun viata in pericol, chiar si pentru a gusta un strop de adrenalina. Sunt mereu cu un picior in groapa, avand un singur si mereu acelasi scop nobil: pericolul.

Si apoi sunt actorii . Cei care lucreaza doar cu masti. Masca de om fericit, de succes, de familisti, de dive, de oameni a caror viata a ajuns la absoluta perfectiune. E doar o chestiune fictyiva , eu am mai scris despre asta.

SI mai sunt cei ca mine. Aproape imposibil de inteles. Uneori nici noi insine nu ne putem intelege. Dar avem ca scop un singur lucru, si anume sa deschidem mintile celor din jurul nostru. SUnteti mereu posomorati , daca arunc in acest moment o privire in jurul meu ma indoiesc ca voi gasi macar un om care o sa-l vad zambind. Si stiti ce nu intelege-ti voi, oricat de mult as incerca eu sau viata insasi sa va explicam. Avem doar o viata. Una singura , repet ! E scurta ca naiba, mult prea scurta chiar ca sa avem timp de pierdut. Luati un ceas din casa si uitativa doar o clipa la acele lui. Se rotesc fara oprire, savurand cate o secunda din nenorocita asta de viata . Niciodata nu se vor intoarce inapoi, acele ace. Priviti atent la ele, pentru ca tocmai va arata cum ati pierdut acele clipe privind un ceas.

Deci ca sfat:

Iubiti mai mult, iubiti cat va poate tine neorocita aia de inima care bate in piept si multi dintre voi cred ca o face doar de dragul de asi indeplini functia sa , vitala . Nu-i acolo doar pentru asta. Fiti buni unii cu altii, solidaritatea nu a dat gresi niciodata, plus ca marile succese au avut loc datorita unitatii dintre diferiti oameni. Lasati-va purtati de creativitate. Nu pierdeti timpul in mall-urile din oras ! Sunt destule parcuri unde puteti castiga mult mai multe decat atentie. Sunt teatre , in care imaginatia si creativitatea domniilor voastre vor fuziona, dezvaluindu-va noi taramuri de neuitat. SUnt carti destule in librarii pe care multi au uitat sa le mai cumpere, traim in era digitala ce rost isi mai au cartile. Va spun eu: rotul lor e sa ne imbogateasca mintea care bate pasul pe loc, intr-un repaos indus de sistemul bine structurat , ca o mama nazista, adepta a unui singur ideal, respectiv indobitocirea celei mai puternice fiinte de pe Pamant.

Domnilor, nu uitati sa cumparati flori penbtru femeile voastre. Garantez ca vor aduce destule bucurii in sufletele lor ! Doamnelor, iubitiva domnii. In caz contrar , sunt destule care ar putea sa l iubeasca. Coborati volumul aproape de minim, in discutiile aprinse, pentru ca nu va vad bine deloc. Nu intram in detalii. Domnilor , aveti grija de siluetele dumneavoastra. Pentru ca burta (abdomenul) aia superba care da semn ca am trecut de frumoasa varsta de treizeci de ani, nu i tocmai un semn de bunastare. Burta semnaleaza o posibila boala. Deci miscare. Aveti destule paduri in orase unde puteti alerga. Valabil si pentru doamne.

Si fiti frumosi, cu cat sunteti mai frumosi cu atat veti fi mai fericiti.

Inca ceva sa nu uit: Batranii aia de care uneori se mai impiedica lume, intr-o buna zi vom fi chiar noi, jucand rolul lor. Deci , mai multa rabdare la semafoare , cand trec si ei. Mai multe usi deschise pentru batranei. Si inca ceva , mai multe zambete pentru acesti oameni, sunt mult mai intelepti decat noi. Iar faptul ca sunt inceti in miscari, se datoreaza acelor ace de ceasornic care le-ati privit ceva mai devreme !

Va imbratisez pe toti si va zambesc din acelasi scaun din lemn vechi !

Semnez Endorfunul !!!