Culoarea, gustul, mirosul si sunetul dragostei

Tocmai eu, acel strain de toate, acel strain pentru toti si poate chiar singurul care ar putea sa inteleaga acest fenomen. Despre titlul de mai sus sa tot scris de a lungul timpurilor, dar uite ca astazi , am ales sa schimb si sa prezint lumii adevaratul sens al titlului de mai sus.

Dragostea doare, doare rau de tot. Oricate argumente ar aduce oricine, din orice scriere de succes, din trecut sau prezent, cu mana pe inima sustin ca dragostea doare. Acel fluture care la inceput apare in interiorul nostru , starneste anumite emotii cum le numim noi. Ele dor. Inconstient , dar dor. E prima samanta pe care o planteaza in noi, omul care ne face sa simtim iubirea. Si da iubim sau cel putin asta scrie pe eticheta pusa tocmai de noi in ghiveciul cu flori de iubire.

Sunetul, e mereu vocea interioara, acel demon, care ne chinuie si ne izbeste cu capul de pereti in fiecare noapte in care nu putem dormi. E prea zgomotoasa dragostea asta pentru urechile noastre lumesti. Si nu dragostea nu e in serile cu muzica jazz, in care bem vinurile noastre preferate in doi. E doar un tablou la care alegem sau nu sa-l privim. E ca o opera de arta , dar nu e a noastra. Niciodata nu a fost. O imagine pe care putine droguri ne-o poate oferi. O distorsionare a asazisei realitati, auzim culori si vedem sunete. Ascultam , mereu am facut-o, dar ascultam numai ce vrem noi sa auzim. Dragostea suna altfel si nici un suflet de al nostru nu a auzit-o vreodata. Sunt doar iluzii care uneori tin mult prea mult , lasandu-ne in diferite contemplari la mormantul jumatatii, unde indeplinim un ultim ritual. Unde mai auzim doar oftatul nostru, cauzat de sfarsitul povestii.

Gust, din fiecare bucatica de iubire pe care o primesc. Dar e mult prea amar pentru gusturile mele. Iubirea doar in basme are gust de petale, de cafea si vanilie. Dar doar acolo. In realul , palpabilul si materialul in care traim, dragostea , si mi pare rau ca sunt eu cel care va spune asta, a fost ucisa cu bestialitate inainte ca ea sa se nasca. Nu sunt un pesimist, dar cand e vorba sa ies in afara fictiunilor mele, observ in jur doar oameni cu carcasele goale, cum imi place mie sa ai numesc. Fara suflete, prinsi mereu in goana dupa timp, iar timpul, dragii mei, nu poate coexista cu dragostea.

Iubirea… daca ar fi sa existe iubirea asta dupa care tanjiti cu totii, ea nu ar tine cont de timp, niciodata nu ar face asta. Iubirea ar putea sa fie acel moment in care ne regasim pe noi insine, goi , exact cum e natural sa fim, fara masti, fara nimic altceva in afara de acel sentiment pur, de apartenenta. E atunci cand stim sigur ca aici si acum este locul nostru. Iubirea e atunci cand suntem acasa. Acest simplu cuvant, trebuie doar sa-l rostiti si chiar va rog sa faceti acest lucru : Acasa ! E singurul loc de unde putem privi in ochi adevarata iubire . Acele emotii despre care s-au scris milioane de romane, sunt doar aici, acasa .

Iar dragostea, scumpii mei cititori, dragostea e atunci cand suntem buni, cand ne pasa de fiecare fiinta vie care traieste alaturi de noi. Dragostea nu e echivalentul erotismului cum multi cu siguranta asta gandesc.

Iar ca sa inchei, mi-ar face placere sa scriu despre culoarea, gustul, mirosul si sunetul dragostei, dar asta, prieteni dragi, ar insemna , sa va ofer o alta portie de fictiune scrisa bine, pe care cu siguranta ar degerao cu usurinta fiecare cititor . Dar eu nu fac asta. Niciodata nu am facut-o, mai ales cand vine vorba de iubire.

Dragostea nu are definitie, nici culoare, nici miros si nu suna in nici un fel. Daca cumva ar exista, am sti cu totii ca am atins fuziunea absoluta cu Universul.

Ma inclin in fata domniilor voastre, presarand amelioratorul necesar celor care sunt in cautarea iubirii : Endorfinul.

Publicitate