Declar ca uneori in viata ne putem trezi in locuri in care oricat de mult am incerca, nu ne putem regasi. Si stiti cum e, ca ce rost are sa mai pleci cand stii ca te intorci in locul in care nu esti ceea ce vrei sa fii. Dar stiu, asa e romanul inca din vechime. Preferam de cele mai multe ori sa neglijam vinul pe care l-am facut anul acesta si alegem sa-l bem pe ala mai bun , de pe alte hotare din cine stie ce colt al lumii. Si da , stiu ca i o tara cu moralul la pamant, ca existam doar ca o statistica in momentul de fata, fara nici o putere , ca un lac secatuit, ca o padure fara copaci sau ca un stup fara albine. Numai ca acel ceva, acea picatura romaneasca care-mi curge prin vene uneori, imi opreste inima si mi taie respiratia , lasandu-mi sufletul cu multime de intrebari fara raspuns. Roman, ce dulce suna, parca si simpla ascultare a acestui cuvant ma trimite cu gandul la muntiinostrii, la padurile care inca mai rezista eroic in fata defrisarilor masive, la mancarea ce aduce cu ea acel gust unic de Romanie. De batraneii care inca zambesc dupa o zi de munca, inchinand stiu eu ce pahar cu vin ori tuica. Ce tara frumoasa avem si ce pacat ca sa ajuns in situatia mizerabila in care ne vindem pentru nimic.
Si totusi, inca mai simt gust de roman, cand inchid ochii, si parca in sufletul meu gasesc mereu cate o raza de Soare romanesc. Astea toate luate gramada nu le poti cumpara , nici macar imprumuta in vreun fel.
Ma desprind de realul pe care l traiesc acum si pornesc de cate ori am ocazia in calatoriile mele spre taramul romanesc. In care femeile sunt cu adevarat frumoase si unde barbatii inca mai stiu culoarea pamantului negru si unic atunci cand isi privesc palmele. Si mai observ si timpul asta cum imi face din mana in semn de ramas bun. Ca doar el niciodata nu vine , el numai pleaca. La fel cum vine primavara dupa o iarna geroasa, nici nu ai timp sa stii cand a venit si cand a plecat.
Si aici nu i scriere pentru ca tanjesc dupa tarisoara asta. E doar o relatare a existentei acestei palme de pamant atat de unic. Aproape la fel ca fiecare dintre noi, pentru ca da, dragii mei, suntem unici, nu exista si nu au existat niciodata tipare, ci doar exemple de urmat.
Din vis in real , tot mai aproape ma vad de coliba din lemn , uitata pe stiu eu ce deal, imbibata de mirosul de tei care ma rasfata in fiecare an si mi aminteste ca acel Eminescu , nu degeaba sa legat mereu de copacul in cauza. Odata ce ai simtit mirosul teiului, ai sa ti amintesti de fiecare data ca ti apartine, ca e acel moment al tau in care nimeni si nimic nu te poate distrage.
Ma simt tot mai viu in lumea asta moarta, pentru ca putregaiul de mult sa asezat peste ea. Oameni nu mai sunt oameni, pentru ca nu mai au timp sa fie oameni. Vor fi din ce in ce mai legati de Fata Morgana, iar cand se vor trezi , vor realiza ca e mult prea tarziu sa mai fie fericiti. Si de ce vorbesc mereu de fericire si de zambete ? Pentru ca totul se rezuma la asta, dar totul. Si cine are timp sa inteleaga acest lucru, isi va schimba viata. Pentru ca viata nu inseamna sa platesti rata la o casa timp de treizeci de ani. Viata se rezuma la amintiri, la ceea ce vezi , nu la cei patru pereti, sau la cladirile inalte in care muncim ca nioste roboti ce am ajuns sa fim. Viata nu i un concediu pe an stabilit cu mare atentie din an in an. Viata e totul. Viata esti tu, iar tu , esti o fiinta nemaipomenita, esti acel ceva , mult prea complex pentru a fi explicat de stiu eu ce studii stiintifice. Viata e ceea ce a fost inca de la inceputuri nu evolutia pe care o putem observa la tot pasul.
Traiti numai in locurile in care simtit ca apartineti, si chiar daca simtiti si cea mai mica indoiala, sa nu stati niciodata pe ganduri, schimbati locul, nu i al vostru si niciodata nu va fi. Plecati in lume, in orice colt din lume, numai sa stiu ca atunci cand ma gandesc la voi , sunteti acolo, undeva, atat de fericiti.
Va blestem pe toti sa fiti fericiti si va doresc sa va regasiti pe voi insiva !
Semnez cu plecaciune si zambesc, mereu am facut asta.
Endorfinul .
Endorfinul 