RSS

Monthly Archives: June 2016

Lumea viseaza

Stii, tot plec pe drumuri, folosesc diferite poteci, de parca mereu as vrea sa mi pierd urma. Ca un raufamat , alergat mereu de cate o haita , care mi forteaza alegerile pe care le iau in graba. Mereu fac asta. Si incep cu un vis, ca asa incep toate povestile . Si tot adaug vise mai mici pana alcatuiesc o intreaga lume formata din aceste vise. Si raman pe unul din drumuri, in functie de timpul pe care m-am pornit la visat. Dar uite ca pe parcurs, sunt fortat sa renunt rand pe rand la cate un vis mic pentru a lasa loc si timp pentru visul cel mare. Dar visul cel mare, e unul scump, pentru ca da stiu asta , am gusturi rafinate si uneori nu mi le permit. Si in final raman cu visul ala mare la care tot lucrez pentru ai oferi viata si al putea identifica cu nevoile mele. Acum il las acolo , mereu fac asta cand nu am destule resurse pentru finalizarea visului. Ba chiar am o incapere in care imi pastrez cu sfintenie visele netraite, sunt mult prea multe ca sa le pot enumera acum si aici. Si totusi simplu , as putea fi simplu si usor de inteles dar uite ca nu s, nu eu . Mereu am fost asa.

Si da , de multe ori implic o multime de oameni in drumurile astea ale mele, cu toate ca e involuntar, reusesc mereu sa strang o echipa de visatori in jurul meu, imi place sa i numesc asociati. Numai ca , in loc sa mi pastrez destinatia aleasa initial, ai las pe ei sa mearga inainte, e ca si cum i as indruma spre drumul cel bun, in timp in care eu ma retrag pe cararile mele. Busola mea nu mi a aratat niciodata mai mult decat directia gresita, si cumva am inceput sa inteleg fenomenul si sa l iau ca atare. Si culmea e, ca sunt fericit de reusita altora . E modul meu de a descoperi fericirea. Imi plac oamenii care zambesc. Cred ca e singura specie de om pe care o accept . Omul zambitor. Ador zambetele si atat.

Iar acum, dupa cum m am obisnuit deja, sunt calator pe cine stie ce drumuri, de parca nu as putea folosi si eu un drum si bun. Mereu haotic, cu doza de endorfina in buzunar imi injectez elixirul fericirii cand simt ca ar trebui sa ma mai opresc din a gandi prea mult. Cumva , as fi la fel de complex ca si gandurile pe care rareori le las sa iasa la suprafata. E la fel ca vinul vechi, cu cat e mai batran cu atat parca l-ai lasa mai mult la invechit.

Roberta e tot pe raft uitata de ceva timp, observ cu stratul de praf creste semnificativ de la un an la altul si eu inca nu mi am facut timp sa o pot arunca in bratele lumii. Sa i dau viata si sa o privesc cum isi traieste povestea. Dar poate ca cine stie, va veni si vremea ei, ca vremea mea inca o traiesc intr-un fel sau altul.

Si totusi, mai am timp sa zambesc, mereu o fac ca sa pot pasi mai departe pe drumurile mele presarate cu vise. Si uite cum ma retrag acum , pentru ca am uitat sa incui usa la camera cu ganduri.

Ce sa las aici ? Un zambet cald si o imbratisare pentru toti . Ma inclin in fata cititorilor si semnez cu acelasi mult prea iubit pseudonim , Endorfinul.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on June 2, 2016 in De ale vietii, Uncategorized