Eram nerabdator, stiind ca serile de Mai, mereu au avut un ceva al lor. Ea isi anuntase vizita, cu mult timp inainte, atent planificata. Eu inca prins in asteptarea ei. In incercarea de a mi gasi hainele potrivite pentru seara ce va urma , am ramas gol. Nu am vestimentatia potrivita si totusi e atat de tarziu sa mai gasesc ceva pe gustul meu. Ea insa, stiu sigur ca si a pregatit cu mare atentie, fiecare pas. Stie exact ce vrea , aunci cand vine vorba de serile de Mai. Sunt inca gol, astept, acel moment in care mi voi urma instinctele. Nu dau gres nicioadata cand sunt eu insumi, dar tot gol raman, privind spre fereastra ce da spre minunata padure de smarald. Inchid ochii, iar aerul , imi inunda plamanii atat de rodati de timp. Timp ? Mai stiti semnificatia timpului? Voi toti care alergati in goana dupa nimicuri? Probabil toti au uitat de timp. Lui nu i pasa, ca tu intarzii spre stiu ce destinatie, sau ca ai uitat sa ti iei ramas bun de la acel ceva cu care nu te vei mai intalni vreodata. El doar exista si totul sta in modul in care alegem noi cum sa l percepem. Desfac una din sticlele de vin, pe care le am in crama imaginara si mi torn o jumatate de pahar, cu gandul ca poate un cat de mic stimul , ma va impinge sa aleg hainele de care am nevoie. O foarte mica senzatie de rece isi face aparitia, fortandu mi trupul se reactioneze instant, prin pielea de gaina pe care o simt.
Urmaresc ceasul, cu mare atentie, pentru ca la ora stabilita eu trebuie sa fiu gata si nu stiu cum cum dar inca sunt gol. Intr un final reusesc sa gasesc ceea ce cautam , prin dulapurile mele. M-am imbracat, am ales cu grija parfumul pe care o sa l port in aceasta seara, mi am gasit si ceasul de mana pe care l place sa l tin dupa mine , mai ales cand vine vorba de o seara de Mai.
Aud doua batai usoare in usa. Stiam in mod cert ca este ea. Deschid si ma pierd pentru cateva clipe, de minunata silueta din fata mea. O poftesc in casa, ea intra fara sa spuna nimic. Isi toarna singura vin, peste jumatatea care era deja in paharul meu si bea doar o gura. Eu , stateam in picioare, o invit sa ia loc pe unul din cele doua scaune de lemn vechi ale mele. Ea se preface ca nu ma aude. Ma apropii de ea, o prin de gat, gentil si incerc sa o apropii de mine. Opune rezistenta, dar numai putin si apoi se lasa usor catre mine. Ma apropii tot mai mult, cu gandul sa i simt gustul buzelor ei, cu riscul de a transpune rujul ei rosu pe fata mea. Se apropie si mai mult, tot mai incet, acum ai simt rasuflarea pe buzele mele. Incerc sa o sarut, dar ea ma musca de buze, ma impinge pe scaun si mi spune:
– Azi nu. Azi e o seara de Mai. Tu doar privesti.
Sfarsit.
Va imbratisez cu drag !
Semnez, Endorfinul .
Endorfinul 