Un fel de zi al Endorfinului

Cica astazi, ar fi un fel de ziua mea. Imaginati-va, Endorfinul sarbatorit de el insusi. M-am gandit ca ar fi mai simplu sa mi fac o urare foarte personala, care ar suna cam asa:
” Dragul meu Endorfin, iti doresc sa nu incetezi niciodata in a-i intelege pe oameni. Sa continui ai face sa zambeasca. Sa nu inchizi niciodata fabrica ta de ganduri, ea te va aduce mereu pe drumul pe care-ti doresc eu sa pasesti. Fii doar cum simti tu ca trebuie si traieste , la fel ca si pana acum. Sa nu te lasi schimbat de directia vantului, mereu va aparea un gand care te va impinge inainte. Iti doresc inspiratie nesfarsita si sa nu cumva sa renunti la nici macar unul din visele tale. E mai usor sa fii etichetat ca un psihopat visator, decat un las care-si alunga visele. Sa lasi in urma ta doar oameni fericiti si sa nu le ceri absolut nimic in schimb. Sa iubesti mai mult si daca nu ai invatat lectia asta pana acum, atunci ar fi cazul sa gusti si din aceasta licoare. Iti doresc materializarea fiecarui gand pe care l-ai creat, iar in ziua succesului sa nu faci abuz de puterea dobandita. Sa tii mereu pe umerii tai gandurile celor care au renuntat de ceva vreme la ei insisi, va veni si ziua in care ai vei putea salva pe toti. Si fii mai bun, chiar si cu tine, mereu vei gasi chemarea ta. Te las Endorfinul , cu gandurile tale cu tot , lasandu-ti ca testament propriul tau blestem. Te blestem sa fii fericit .”
Va indemn la visare, indiferent de conjunctura in care va regasiti in acest moment, indiferent de perioadele prin care cu totii treceti, zambiti in fata oricarui obstacol. Iar daca chiar nu va iese, ma voi gandi la fiecare dintre voi , atunci cand voi zambi.

Mereu ocupat cu fabricarea de ganduri noi, al vostru Endorfin, sau chimicala care genereaza fericire.
Va multumesc !

Publicitate

 

Multumiri

De aceasta data multumesc :
Multumesc tuturor celor care m-au tradat, fara de ei nu as fi cunoscut niciodata ce inseamna loialitatea. Multumesc celor care m-au ranit, cu ajutorul lor am devenit versiunea mea cea mai buna. Multumesc prietenilor care m-au parasit in momentele cele mai grele, am realizat atunci ca increderea e un dar ce nu trebuie oferit oricui. Multumesc distrugatorilor de vise, am invatat sa visez mai mult decat inainte. Multumesc tuturor celor care au purtat masti atunci cand m-am deschis prea mult, am inteles acum cum sa elimin tulburarile de personalitate. Multumesc tie, acel gand care sa aruncat de unul singur in prapastia iluziilor bine vandute, am invatat sa mi aleg cu grija gandurile pe care le folosesc. Si multumesc voua, cei care ma cititi, cei care m-au cunoscut si celor care urmeaza sa ma cunoasca. Cu ajutorul vostru am invatat ca trebuie sa revin mereu si pe aici.
Multumesc ! Pentru ca dragii mei, oricat de multi nori ar acoperi cerul, oricat de furtuna ar fi in sufletele voastre, mai devreme sau mai tarziu, toate astea vin si pleaca. La fel ca si norii de pe cer. Mereu va rasari acelasi Soare, in fiecare dimineata, indiferent de vremuri. Iar oamenii, vor fi mereu aici, cel putin cei care stau drepti si pregatiti sa infrunte impreuna cu tine , acest minunat razboi numit Viata.
Am invatat ca e mai usor sa ierti, chiar si atunci cand crezi ca nu mai merita, pentru a te bucura de un suflet curat, cu ajutorul caruia tu vei putea crea noile povesti ale vietii. Am inteles ca-i mai usor sa fii bun, chiar si atunci cand stii ca nu are rost, se va intoarce inzecit binele, la fel si raul. Deci , atentie cand alegeti drumul pe care sa mergeti.
Deci, plecati, imbratisati-va suflete pe care le iubiti, invatati sa zambiti tot mai mult, fiti buni cu toti, nu o sa regretati niciodata alegerea facuta.
Feriti-va de oamenii cu suflete bolnave, ei nu fac decat sa va vanda iluzii, iar la final, chiar si pe voi.
Va doresc o viata plina de zambete !
Ma inclin, Endorfinul.
Multumesc !

 

Mai vechi, poate prea nou.

Mai trec si pe aici uneori. Privesc noile ideologii cum își fac loc printre mințile închise sau controlate de felurite stări. E evident ca nu ma pot regăsi printre ele. E mai mult ca probabil ca nu voi răspunde noilor provocări, care iau naștere în societatea moderna, decât folosidu-ma de clasicismul cu care am fost înzestrat. Zâmbesc, încă mai zâmbesc când ating câte un suflet pierdut , în drumul meu. Dar astfel de lucruri au mai fost povestite și de alții, nenumărați asa ziși eroi și au tot făcut apariția și tot la fel de repede au și plecat.
Lumea, lumea de azi dragii mei, nu are nici o legătura cu felul în care ar trebui sa decurgă lucrurile.
De data asta, nu mai stau așezat pe scaunul meu vechi și satul de monologurile cu care i am incantat auzul, de a lungul anilor. Acum sunt în picioare și cumva încep sa înțeleg ca i mai plăcut sa privești în jur atunci când nu stai jos. In căutare de stări noi , ma regăsesc și acum, creez doar trăiri ce se învârt în sfera de interes al unui dependent de endorfina. Ca da la asta nu renunț, e ingredientul principal pentru a rămâne printre clasici.
Si ma întorc si pe la tine, tu cel care ma citești. Eu nu te uit , ci doar uneori simt ca am nevoie sa mi fie dor de tine. Tocmai acest lucru, ma face sa revin cu drag , de fiecare data când o fac. Încerc sa mi mențin gândurile într-o ordine, sau cel putin în ordinea mea. Dar apari tu și eu din nou, pierd numărătoarea, de asta și sunt mai mereu ocupat cu sortatul lor. Iar ție,tu alegi sa rănești în disperarea de a găsi un refugiu, în care doar tu sa stai. Dar eu ? Eu nu trebuie sa fiu la adăpost? Mai ales atunci când știi prea bine ca trebuie sa fiu legat. Dar degeaba. De fapt, ma trezesc vorbind din nou , cu numai gândurile mele și doar atât. Știu sigur , ca înțelegi exact ceea ce vreau sa zic, doar ca , uneori, ego-ul tău, poate fi mai mare și tocmai asta nu te lasă sa joci, după regulile pe care, prea bine le știi.
Rămâne sa mai vii, mai des decât mine, pentru ca eu sa ma ocup, de pregătirea decorului în care știi sigur ca te regăsești. E momentul în care, chiar și gândurile se preschimba în real. Iar tu , refuzi sa primești iluzii împachetate în hârtie de suflet gol. Preferi sa ignori, ordinea în care poate fi jucat jocul. Alegi mereu variante apocaliptice, în care știi sigur ca dacă nu ai și planul de rezerva, vei pierde cu siguranță, indiferent de numărul pe care l-ai ales sa joci. Intradevar te-am supus prea multor teste, recunosc am exagerat uneori cam peste măsura. Dar era mai ușor, sa ma avertizezi din timp. As fi pregătit regulile jocului,diferit. Oricum, încă ma mai gândesc la asta și am și angajat o armata de gânduri în plus. Special pentru tine.
Ma voi întoarce, sa nu te gândești ca nu. Mereu o voi face, pana atunci cand pe ochii tai, vor sta inscripționate gândurile mele, pe care le creez mereu, numai pentru tine.
Ramai cu bine, același Endorfinul.

 

Asta e pentru toti, dar in mod special pentru tine.

Asta e despre ce i care mereu fug. Sunt oamenii care in loc sa si faca ordine in ganduri, pentru as putea continua viata, ei aleg sa fuga, spre o noua poveste, total imaginara. Sunt cei care depind de fictiuni , crezand ca iluziile se pot materializa. Visand cum ca , inchizand o usa, o alta se deschide si ei exact pe acolo merg. Mai sunt si capcane, dar ei sunt orbiti de Fata Morgana, care le promite ca fericirea vine pe gratis. Povestile nu se scriu singure. Ele se traiesc cu pasiunea cu care au fost scrise . Mai sunt si lucrurile importante, dar ei nu le mai vad, atunci cand se hranesc cu nimicuri gratuite, pentru care mereu vor ajunge sa ramana datori. Sunt ei , stiti voi, cei care sar dintr-un pom in alta , fara ca vreodata sa si fi facut incalzirea, inaintea unui antrenament. A da, sa nu i neglijam si pe cei care care se ascund, stergandu-si adevarata identitate, crezand ca asta ai va aduce mai aprope de visul lor. Zambesc, cand stiu ca realitatea mereu ai va izbi de pamant, aratandu-le ca lucrurile cu adevarat importante, ei tocmai le au aruncat la gunoi, pentru ca mai sunt si cei care vand gunoaie , ambalate frumos . Facand alegeri dupa calitatea amnbalajului, vor ramane mereu cu golul pe care l gasesc , atunci cand realizeaza ca la deschiderea pachetului, nu e nimic acolo decat gunoi. Dar ei se hranesc cu asta, ignorand adevaratele valori ale vietii, pentru care nu trebuie sa plateasca nimic. E totul gratuit, atunci cand inveti cum este sa fi tu .
Mai trebuie sa fii si un bun ascultator. Vorbind mereu peste altii, te vei regasi in monologuri , care nu fac nimic altceva decat sa te consume.
In timp, realizezi ca nu mai ai timp si in disperarea de a nu ramane singur, te arunci in bratele vanzatorilor de gunoi.
Sa nu-i uitam pe cei care se vand ieftin si oricui. Ai gasim peste tot. Colectionari de iluzii , am dreptul sa-i numesc. Sunt cei in care-ti pui increderea, pana la momentul testarii, unde pica examenul sustinut. Momentul in care iti arata de ce nu ai crezut in nimeni pana la ei. Atunci intelegi adevarata lor valoare. Sunt cei care mereu te dezamagesc, chiar si atunci cand vrei sa-i mentii pe drumul acela presarat cu fericiri. Prin natura lor, refuza sa fie fericiti. Ei prefera sa joace jocul usilor deschise. Stiti voi, dupa ce inchizi o poarta, o lasi inchisa si incepi sa te cunosti. Daca le deschizi pe toate si intri de dragul adictiei pentru aventura, vei ramane mereu acelasi deschizator singur si trist de usi.
Asta este dedicata tuturor dar in mod special tie, colectionarule de gunoi !
Ma inclin si semnez cu Endorfinul !

 

O clipa

Intr-o zi , eu voi privi spre Luna, cum o fac mereu de ceva vreme, iar ea, ea nu va mai fi acolo. Pentru ca la aparitia Soarelui, ea este blestemata sa nu-l mai intalneasca vreodata. Si totusi, mereu acolo voi privi, stiind ca nu si mai face aparitia, indiferent de vreme. Dar el, el o va astepta mereu, pe acelasi cer, la fel de singur , fara sa spuna nimic. El doar asculta, dar vocea ei nu mai rasuna prin sufletul sau sculptat de vanturile vremii. Stie ca ultima strigare, a trecut de mult. El nu a putut fi acolo sa o repeasca, sa i arate calea pe care ea trebuie sa o urmeze. Asa ca el, o indeamna sa si scrie singura povestea, stiind ca asta inseamna sa renunte de tot la ea. Dar ea nu mai exista, iar el nu o mai poate aduce inapoi si astfel legenda Soarelui si a Lunii ramane vie chiar si dupa trecerea tot timpului ramas in lume.
Blestem asupra sa, sa inceteze in a mai scrie povesti, pentru ca nimeni nu le a citit vreodata.
Scrieti va povestile exact asa cum va doriti si astfel poate ca o sa reusiti sa pastram povestea de iubire dintre cei doi astri, vie !
Ma inclin , Endorfinul…