Imbratiseaza-ma.

Strânge-ma în brate, mai ales atunci când ne regăsim printre feluritele stări ale naturii. Tu încearcă acest lucru, îmbrățișează-ma, dar nu folosi mâinile, nu-mi place sa fiu atins. Gândește-te cum ai putea ieși învingătoare din acest gând tâmpit și abstract. Am nevoie de tine , chiar și atunci când ploua. Știu prea bine ca mereu te-am refuzat, când ai încercat sa ma aduci la tine sub umbrelă. Iubesc ploaia, mereu am iubit-o, iar tu nici măcar atât nu ai putut sa înțelegi. Ador sa simt bătaia fiecărui strop, care se izbește de trupul meu, îmi place prea mult, ce pot eu sa fac ?
Cheamă-ma mai aproape de pieptul tău, chiar dacă știi ca eu nu vreau sa fiu atins, tu fa-o, plătesc eu și pentru restul. La fel sa faci și atunci când te las sa vorbești cu copilul din mine. E momentul în care , știi mult prea bine, ca nu mai dețin controlul asupra ta. Profita de asta și încearcă sa ma cunoști, poate ca e singurul mod în care vei trece de ușă. Te privesc acum, prin intermediul acestor rânduri, simțindu-ți fiecare bătaie de inima înfricată. Iti pot număra respirația ce tocmai acum a început a scădea în intensitate. Respira, doar atât mai poți face , după ce copilul de mine a reușit sa adoarmă. Ai cedează locul sau acelui maniac psihopat, pe care nici măcar eu nu îl mai pot opri. E mai aproape de tine, te simte mai mult, motiv pentru care eu am înțeles ca e momentul în care ma retrag.
Îmbrățișează-ma, sunt muritor ca și tine, doar ca gândesc prea mult în lumea din care eu vin. E copleșitor , chiar și pentru mine, dar ce pot sa fac când sunt dependent de astfel de lumi. Adictiile mele sunt prea cronice, ca sa mai fiu deranjat acum și sa încerc ca sa renunț. Aleg toleranta, e doar un mod putin mai legal de a te droga. E mai ușor sa accepți , în loc sa te pierzi în propriul tău labirint. Accepta-te și înțelege ca nimic nu e mai important decât sa fii tu, indiferent de jocul pe care alegi ca sa îl joci. La final, toată lumea pierde, indiferent de miza cu care e dispus sa ia parte. Dar drumul, știi tu, drumul ala pe care demult îl tot parcurgi, te va lasa sa ajungi la destinație , fără sa-ți ceara nimic, oricum vei fi atât de gol, încât nu vei mai avea cu ce sa plătești.
Strânge-ma în brate, exact la fel cum Primăvara, florile aleg sa îmbrățișeze întregul Pământ. Fii adierea de vânt călduț al Toamnei, chiar și atunci când tocmai am terminat de construit și ultimul om de zăpada. Amintește-mi de nopțile uitate de prea mult timp ale lui August, în care tu și eu îmbrățișăm același vis. Fii Iarna, în nopțile de vara în care gândurile mele se topesc pana și la lumina Lunii. Ramai ultima frunza ce cade , a lui Noiembrie, chiar dacă știi ca vei reveni înapoi, dar într-o forma și mai buna.
Îmbrățișează-ma, când iți spun ca e adevarat, chiar totul va fi bine. E vorba numai de timp. Tu cât ești dispus sa oferi ?

Va îmbrățișez cu drag ,
Endorfinul.

Publicitate

 

Trezirea

E mai mult ca posibil, uneori, gandurile mele asternute aici, sa va ofere o stare mai speciala, oricare ar fi ea. As vrea ca sa intelegi, scopul meu nu este de a va induce in felurite stari, ci e menit sa va deschida ochii, pentru a intelege cat de speciali sunteti voi, cei care ma cititi. Sunteti atat de diferiti, prin simplul fapt ca existati si poate ca ati ales sa nu plecati capul, chiar si atunci cand situatia ar cere-o.
Dar azi, azi este vorba de trezire ! Chiar ma gandeam, ca daca tot e atat de usor sa visam, de ce nu am putea sa preschimbam realitatea, intr-o continua visare. Imagineaza-ti ca-ti poti alege numai un gand , pe care doar tu sa il cunosti, dar care poate fi transformat in realitate. Si din acea clipa, asta sa fie doar povestea ta. In care numai tu, ai fost creatorul noului tau Univers. Te-ai putea adapta cu usurita , la noul scenariu ce tocmai a fost scris. Preferi gustul unui singur gand , in loc sa ramai si sa-ti visezi fiecare poveste in parte.
Acum am inteles si eu, cat de amestecate pot fi uneori si gandurile mele. Dar ma trezesc mult prea usor din aceasta realitate de vis ce tocmai am incercat ca sa-l creez. Acum a trecut prin fata mea si ultima frunza cazuta a lui Noiembrie, e semn ca a inceput sezonul de visare. V-am pastrat tuturor cate un loc, chiar aici langa mine, de unde privelistea , se vizioneaza doar la clasa intai. Incapem destui aici, fiecare cu visele sale, nu e loc de neintelegeri, ne cunoastem destul. Trebuie doar sa fim pregatiti si sa ne ascultam povestile, in liniste absoluta, pe acest taram minunat.
Eu ma trezesc, doar pentru o clipa, uitasem de tine, stiam ca nu vii. Dar parca-ti vad umbra, venind din trecut, sa-mi opreasca visarea. E imposibil, ca umbrele sa-ti distraga atentia de la visele tale. Esti ceea ce alegi sa fii, indiferent de gandurile cu care ai ales sa traiesti. Iar fiecare este special, in toate zilele in care nu renunta a zambi. Alegi cararea cu florile ce numai tu le-ai plantat. Ca atunci cand iti vei intalni buchetul preferat, sa stii cu siguranta , ca e facut sub numai semnatura ta.
Scriu despre trezire astazi, pentru ca vreau sa ma asigur, ca fiecare este treaz, cand va incepe sa-si traiasca visele. Pentru ca ce poate fi mai frumos, decat sa asisti la ceremonia de premiere, in care tu esti in postura celui ce ofera medaliile. Tu , esti deja invingator, inca de atunci de cand ai decis, sa fii tu si doar atat.
E felul meu de a va spune voua cat de speciali sunteti cu totii , asta a fost tot .
Va imbratisez cu drag,
Endorfinul .

 

Azi.

Azi ma adresez direct tie, chiar tu acel suflet care tocmai ai decis sa mi daruiesti in dar, o clipa din viata ta , in care citesti aceste randuri.
Iti multumesc, ca mi intelegi mesajele subtile, ce le strecor printre scrierile mele. Sustin doar tot ce poate fi mai pozitiv in viata oamenilor. Un Robin Hood , pierdut intr-o societate condamnata la pieire, care am refuzat sa plec capul in fata celor ce cred ei ca conduc Lumea. Sunt liber, mereu am fost, si tocmai asta ma facut sa jung mai aproape de inimile voastre. Scriu pentru oricine, indiferent de unde vii sau pe unde ai mai fost, esti oricand binevenit sa poposesti in taramul de unde eu vin. Aici nu te va judeca nimeni, daca ai ales sa fii tu. Te voi sustine, mereu, indiferent de drumul pe care-l vei alege sa-l strabati. Corabia vietii tale, va fi incercata si de nemiloasele furtuni, dar eu voi fi la capatul drumul tau, ca sa-ti arat unde ai putea ancora, fara sa risti nimic. Te invit sa ma cunosti, nici macar eu nu am reusit sa fac acest lucru, motiv pentru care am ales acest tip de viata.
Azi rup raze, din numai al meu Soare, pe care le pastrez in sticlutele alea mici, pentru momentul in care cerul tau va fi acoperit de nori. Iti vei putea deschide atunci darul primit, ca sa te bucuri si tu de lumina ca ma indeamna sa merg mai departe. Eu nu scriu pentru nimeni altcineva in afara de tine, cititorul meu drag. Am gustat si din povestile voastre, m-am simtit minunat la fiecare cuvant pe care l-am citit si inca o mai fac. Sunt destui aici care ma si cunosc personal, care au avut dedicat cate un volum din minunata mea calatorie ce o numesc viata si tin sa va multumesc si voua.
Azi, las cateva ganduri, de mult uitate, sa prinda viata. Rescriu un nou capitol alaturi de oameni ce nu au renuntat la ei insisi. Iti pot raspunde la toate intrebarile tale, dar numai azi, pentru ca gandurile mele au inceput sa danseze din nou.
Azi ma caiesc, de gandurile negre ce uneori le-am permis sa se materializeze, chiar daca stiam ca ele vor deveni doar minunate lectii de viata.
Sunt cu gandul la tine, doar azi, tocmai de aici din taramul inghetat in care am ales sa raman. Doar timpul vostru petrecut peste cuvintele mele, e suficient pentru a-mi incalzi aceasta inima, de scriitor pierdut de lume. Impreuna, putem creea acel taram de mult pierdut, in care oamenii sunt oameni, in care chiar ne putem asculta inimile, atunci cand trebuie sa alegem acel drum.
Azi sunt aici, pentru fiecare din voi, la fereastra mea, pregatit sa va ofer tuturor, o farama din caldura ce o am de oferit.
Azi, este ziua in care am ales sa traiesc pentru tine !

Va doresc la fiecare in parte, sa va deschide-ti ochii, azi si sa va priviti viata ce a ti trait-o pana acum. Este aceasta povestea pe care a-ti inceput sa o visati in urma cu multi ani ?
Sa va traiti povestile care va vor aminti , cat de minunat este sa fii tu .

Va imbratisez cu drag,
Endorfinul.

 

Cand sunt eu

Cand sunt eu, eliberez acel romantic incurabil, care te asteapta cu flori in dimineata in care alegi sa impartim aceeasi cafea. Atunci abia inteleg cine sunt eu cu adevarat. Alerg printre lanurile de flori, ce inconjoara casuta din poveste, pentru a ma pierde de gandul tau. Respir, atunci cand sunt eu si uneori aproape ca aud si bataile inimii mele, care mi indica ca ar fi timpul sa ma trezesc, Eu nu exist, sunt la fel ca si tine, alungat din normalul pe care numai societatea in dicteaza. Platesc scump cand aleg sa fiu eu, dar ce poate fi mai profund decat sa fii tu insuti. Cand nu visez, sunt treaz in doar al tau gand si nici macar nu te cunosc. E doar un paradox, aproape tot ce auzi despre mine, pentru ca fiecare gand se distorsioneaza inca de la nasterea lui. Traieste cu asta daca poti, si incearca sa o faci bine, la fel ca si mine atunci cand nu mai dorm.
Cand sunt eu, e momentul in care pot opri timpul, chiar si numai pentru o secunda, in care te pot imagina. In care eu sunt in povestea mea, unde pregatesc cafeaua pentru tine, culeg florile de pe campul din jur, numai cat sa incapa in acea vaza de pe masa mea. Aleg muzica care iti place, culeg culorile in care tu te regasesti,ma asez pe scaun si te astept. Mi-ar placea sa existi, esti unul din visele mele cele mai vechi, pastrat cu mare grija , in cufarul pe care tot evit sa-l mai deschid. Un visator exagerat, incat nici macar gandurile celor din jur nu-mi pot inluenta alegerea de a fi eu. Iar eu, as putea opri oricare tren alegi tu sa ti placa. Te pot purta prin cele mai intense calatorii, fara sa apelez la nici un mijloc de transport. Te-as putea iubi, chiar daca-i o stare ce nu am mai incercat-o pana acum, dar cum sa te iubesc cand inca nu ai aparut.
Imi place sa ma amagesc in propriul vis, ca tu , chiar imi citesti scrisorile, le-ai si pastrat in cutiuta cu dama de camelii. Oamenii mi-au spus ca uneori scrisul meu poate fi prea intunecat pentru o parte din sufletele ce-mi gusta fiecare guvant lasat de mine pe unde apuc. Eu le spun ca sunt doar eu, iar atunci cand alegi sa fii tu, cuintele se pot simti mult mai grele decat sunt si uneori asta sperie.
Cand renunt la a mai juca roluri, e momentul in care tu stii cat de vulnerabil pot fi, dar totusi te intorci la mine. In lumea mea, sunt numai eu si tu, chiar daca inca nu esti nimic altceva decat un gand, chiar daca ar trebui sa scriu despre iubire, ca sa ti luminez tie calea, stii bine ca as face-o.
Cand sunt doar eu, e atat de puternica starea ce ma inconjoara, ca un prizonier ce isi asteapta sentinta, incat strig spre tine, stiind ca niciodata nu ma vei auzi.
Sunt doar un adult, care a ales sa nu ucida copilul din el, chiar daca maturizarea m-a fortat de prea multe ori sa fac asta. Am ales sa nu renunt niciodata, mai ales cand i-am promis acelui copil ca povestea lui nu va avea sfarsit, indiferent de vreme. Cu doar cateva decenii in urma, i-am fagaduit copilul, ca vom face tot ce putem sa-i vedem pe oameni zambind si de atunci nu ne-am oprit.
Accept criticile cu foarte mare usurinta, sunt semintele pentru cele mai bogate viitoare plantatii de ganduri. Pot intelege orice, pentru ca a trebuit sa fiu inteles de oricine. Dar cel mai important lucru, pe care insasi acel copil m-a invatat este sa gasesc mereu numai ce este bun in inima oamenilor cu care ma voi intalni.
Cand sunt eu, e liniste, iar tot ce nu ai inteles pana azi, va deveni limpede ca apa de izvor din gandul meu.
Lasa-ti copilul din voi sa traiasca !

Va imbratisez cu drag, din lumea mea,
Endorfinul.
P.S. Multumesc pentru fiecare secunda in care va pierde-ti printre randurile mele !

 

Cand tac

Cand tac, ascult doar pasii tai , ce se astern peste intreg taramul inghetat. O fac cu numai gandul de a te putea asculta atat de profund, incat uneori incep sa te inteleg. Tac, doar ca sa te poti invarti intr-o pirueta , unde eu nu fac nimic altceva decat sa te privesc. Renunt la cuvintele mele, atunci cand topesti zapada din jurul sufletului meu, cu numai faptul ca existi. O fac si atunci cand aleg sa-mi privesc numai al meu Soare, care e singurul de altfel, ce imi mai poate incalzi frigul ce-l pot simti acum cand incerc sa ma gandesc spre tine. Nu-mi trebuie cuvinte, nici macar atunci cand prefer sa-ti redau dreptul la a mai exista din nou. Taceam si atunci, cand am ales sa ma plimb o numai singura data, pe malul marii pe care numai noi doi o detineam. Iar tu ai ales sa vorbesti tocmai atunci cand rostul cuvintelor insemna atat de mult. Ti-am multumit si stii prea bine asta, atunci cand am decis sa tac.
Cand nu vorbesc, toti fluturii incep degraba sa danseze, pe partituri angelice, pe care numai tu puteai ca sa le scrii. Iar mie-mi place atat de mult ca sa privesc, acest gand, care dupa cum vezi si tu, incepe sa se contureze tot mai mult. In momentele in care aleg din nou sa nu folosesc cuvinte, lumea ta intra in fuziune cu lumea mea, legand cele doua taramuri , tocmai ca noi sa ne putem bucura de acest gand. E atat de abstract, scumpul drum al tacerii, incat uneori , pana si gandurile mele, se pot pierde in tinutul pe care doar tu il cunosti. Intelege ca uneori , te poti pierde, chiar si atunci cand ai harta la tine, in gandul acesta, ce numai tu l-ai creat. E usor sa te intorci pe al tau drum , chiar daca pana si lumina dispare, vesi simti care-i calea, pe care ar fi bine sa mergi.
Daca tac, lumea in care-mi place mie sa ma regasesc, nu dispare, ea devine un vis , pe care as putea sa il traiesc. E creat din cuvinte, pe care nu le mai rostesc, ele oricum s-au asezat pe fiecare suflet, pe care stiam ca trebuie sa il salvez.
Aleg sa tac, cand stiu ca visul ce-l traiesc, e mai profund decat realitatea, unde oricum prefer sa fiu eu, cu fluturii mei si cu tine. Visez prea mult cand stiu ca trebuie sa ma pregatesc pentru intalnirea pe care o am cu acest gand. Dar e atat de palpabil, cand ma folosesc de asta, numai ca sa pot ajunge la tine. O adiere de vant, destul de caldut, pentru o vreme ca asta, ma mangaie doar pentru o clipa, lasandu-mi o urma de tu. Trec ani, pe care-i percep ca secunde, pana ajung sa aleg gandul, pe care doar tie as putea sa ti-l ofer.
Acum pluteste , pe langa fluturii pe care tocmai i-ai vazut, si zambeste, iti aminteste ca traiesti.

Va imbratisez cu drag,
Endorfinul.

 

Duminica

Azi am ales doar o Duminica, in care clopotele bat deja, ciripitul pasarilor mi-a amintit ca ar fi bine sa ma trezesc si sa-mi iau ramas bun, de la saptamana ce va avea sa treaca.
Azi puteai fi aici, in casa din lemn in care am ales sa traiesc. Unde stii prea bine ca daca ai reusi sa treci, eu te-as astepta cu cafeaua deja aburinda. Stiu, probabil ca pana si tu te-ai saturat de gandurile mele, in care te asez mereu pe un piedestal inalt, de unde te pot privi mult mai bine. Iti provoaca fiori acest gand, cand stii prea bine ca tu parte din povestea mea nu ai fost niciodata si nici nu vei fi. Dar eu continui sa te mentin in acest vis, in care tot ce ti-ai imaginat vreodata , intradevar acum sa materilizat. Pasesc mai mult ca o umbra, prin casa asta, pentru ca nu vreau sa te trezesc, cel putin nu inca. Chiar daca stiu ca tu nu esti aici. Am incercat mereu sa te privesc in ochii tari mari, dar tu mereu ti-ai ascuns privirea, de teama ca voi putea patrunde in lumea ta, acolo unde cortina ramane mereu trasa. Unde actorii sunt nimic altceva decat fictiunile pe care tu le-ai creat pentru a te proteja de cei asemeni mie. Mi- as fi dorit sa ma lasi ca sa-ti fur doar o privire, m-ar fi ajutat enorm in momentele in care incerc sa te creez din numai ganduri. As fi putut sa te fac sa existi, nu in calitate de Dumnezeu, ci in postura de creator ale gandurilor. Dar frica de necunoscut te-a facut sa alegi a pleca, in lumi numai de tine stiute. Aolo unde nici macar povestile mele nu pot ajunge, oricat de mult m-as stradui. Ti-am scris mereu si scrisori, pe care tu niciodata nu le citeai, nici macar nu deschideai plicurile, cand simteai mirosul de om fara suflet. Am incercat sa te indemn in a alege drumul spre casa mea din lemn, acolo unde cafeaua mea e mereu aburinda si pregatita pentru a incalzi oricare inima ce si face timp in a ma vizita. Dar tu mereu ai ales, sa refuzi indicatiile mele.
E tot Duminica, la fel de dimineata ca acum cateva minute, iar eu tot in lipsa de timp ma regasesc. Pentru ca nu e destul timp, niciodata nu a fost si tocmai de asta ma grabesc in a raspandi cat mai multe povesti frumoase, in care tind eu sa cred, ca te voi regasi. M-am asezat pe scaunul cel nou, la geamul ce tocmai l-am curatat in urma cu cateva zile, de unde aleg eu sa privesc taramul inghetat. Acolo astept mereu, ziua in care tu vei alege sa existi, in care vei izbi usa casei mele de perete, iar eu te voi astepta cu cafeaua fierbinte . Iar tu ma vei lasa de data asta sa te privesc in ochi, sa te pot tine minte, in cazul in care vei alege sa fugi din nou spre propria-ti poveste. Te voi crea inca o data, numai pentru mine de aceasta data, ca sa te pot mai apoi privi, de fiecare data cand o secunda va incetat sa mai existe. Ai ales sa traiesti doar pentru tine, hranindu-te din propriul egoism, pe cand eu am ales sa o fac pentru toti, fara sa cer nimic in schimb.
Fereastra astazi, am lasat-o intredeschisa, ca sa pot simti curentul pe care tu ai sa-l lasi atunci cand vei veni si pe la mine. Un fulg ce tocmai sa desprins din cerul intunecat de Noiembrie, a reusit sa intre in incaparea mea, ma ocolit si se indreapta spre tine, cand tu nici macar nu esti aici. Trece pe langa buzele tale, lasandu-ti un sarut inghetat, apoi se aseaza in palma ta, de unde incearca, la fel ca si mine, sa ti fure o singura privire. Dar tu alegi sa strangi palma intr-un pumn, cu toate ca stii ca-l vei ucide pe fulg. Asa esti tu, creata dupa schitele psihopatului de la fereastra inghetata.
Alegem sa traim, povestile altora, in care in loc sa fim personajul principal, jucand rolul pe care singuri l-am ales, ne asezam mai comfortabil in scaunele spectatorilor. E mult mai usor sa-i privim pe altii cum isi traiesc vietile, in loc sa ne scriem propriile povesti.

Va imbratisez cu drag, Duminca asta.
Endorfinul.

 

Fereastra

In locul in care ma aflu acum, sunt in scenariul urmator:
Privesc prin fereastra ce tocmai ieri am curatat-o, cum orasul meu a terminat de nins. Strang tare de rama din lemn putrezit al geamului meu, e semn ca in seara aceasta, e posibil sa ma revars peste al tau gand. Stai jos, cat de repede iti poate permite conditia fizica, pentru ca inima ta, este blocata, in numai al meu gand. Inteleg ca au inceput sa te urmareasca mult prea diferitele stari, pe care fara vointa , am reusit sa ti le transmit. Te desenez in fiecare secunda, folosindu-ma dezinvolt de numai cuvintele pe care le stiu doar eu. Te invaluie frica, cand stii ca va trebui sa dezvolti din nou o idee pe care nici macar nu o poti intelege. Si totusi, te pot privi atat de bine , prin geamul meu . Pasesc in lumea ta, prinzandu-ma de numai gandul tau, ca un liant al celor doua lumi atat de paralele.
Se scurg picaturi de suflet, din degetele cu care am strans acest geam, dar tocmai asta imi aminteste cat de reala poti tu sa fii. Privesc in jur si in afara intunericului care ti strabate intreaga poveste, nu pot vedea nimic. Iti las un zambet, pentru acum, dar cred ca tocmai asta e pansamentul ce il cauti.
Si acum tac, aleg sa fac asta, pentru ca tu sa intelegi , ca numai la fereastra mea, vin oamenii din locurile inghetate. Injectez dozele mele de endorfina pura, oricarui suflet ce cauta sa-si incalzeasca inima, impietrita de frigul ce tocmai sa asezat.
Din scaunul in care stai acum, ma poti privi mult mai usor, stiind cat de aproape sunt de scena pe care ti-ar fi placut sa joc. Dar am ales o piesa scrisa de mine, iar tu stiai asta, cand ai ales sa fii actorul principal. Trebuia sa astepti ca sa vezi si finalul. Era un gand , creat de un suflet, pe care cu siguranta ti-ai fi dorit sa-l gusti. Dar la fel ca si mine, ca firul de praf, te-ai lasat purtata in directia in care numai vantul a ales sa bata. Dar tu la fereastra, oricand poti veni, nu e ca si cum ai avea nevoie de stiu eu ce card de membru. Mereu voi fi acolo,pentru fiecare om din lumea ce numai eu am creat-o, pentru ca am ales intr-o zi oarecare, sa ma apuc de scris pentru ei si de atunci tot zic ca ar trebui sa ma si opresc.Dar niciodata nu o sa fac asta, nici vorba sa nu las ceva si pe aici.Numai ca in povestea mea, cam fiecare are adictie de endorfina ce numai eu o furnizez.
Ne mai vedem.

Va imbratisez cu drag ,
Endorfinul.

 

Cine esti tu ?

„Cine esti tu?” rasuna in mintea mea, atunci cand ma regasesc in momentele mele de tacere. Cu ce drept te aud pasind pe aleea gandurilor mele, cand tu nici macar nu te opresti sa culegi nimic. Ofer trairi gratuite cititorilor de scrisori. Mai devreme sau mai tarziu, ei vor fi cei care vor raspandi mai departe cuvintele mele. Prizonier al propriei minti, privesc acest peisaj infiorator de frumos.
Cine sunt eu ? Pot fi acel gand pe care tu alegi sa-l creezi intr-o diminieata de Noiembrie, cand orasul tau este acoperit de zapada. Cand tremuri de frig in fata oglinzii, chiar si dupa ce tocmai ai iesit din dusul fierbinte. Ma poti vedea ca un cub de gheata , care ti ofera senzatia de rece platind cu disparitia sa. Sunt acel zambet care-ti ofera frustrare, atunci cand tu refuzi sa-i zambesti. Ma preling peste intreaga ta fiinta, exact ca o picatura de ploaie, care paseste usor peste trupul tau, pana cand se evapora. Sunt fata Morgana, cand vine vorba de identitatea mea, lasandu-te sa crezi ca eu exist , cand de fapt am disparut de mult prea mult timp. Te las sa ma cunosti, numai atat cat sunt dispus sa ma deschid, dar e mai mare dezamagirea cand tu realizezi ca eu nici macar nu sunt real. Ma poti vedea ca un scriitor de scrisori, pe care le expediez fiecarui cititor in parte, menite sa se asterne in inima fiecaruia. Un mesager al nimanui , mi sa mai spus, cu toate ca mesajele mele ajung mereu la destinatar, incalcindu-i sau descalcindu-i sufletul. Asi putea fi vinul cel rosu, pe care tu-l alegi mereu in serile in care esti singura si-ti place sa visezi. Sau pot fi oglinda in care te privesti, propria ta reflexie, chiar daca refuzi sa crezi si in asta. Chiar daca te ingrozeste gandul ca asi putea fi chiar tu, esti fortata sa crezi in ceea ce-ti spun.
Un rebel care refuza sa capituleze, indiferent de furtunile prin care este silit sa treaca.
Dar tu , cine esti tu ? Cand niciodata nu-ti poti tine cuvantul dat? La fel cum nici macar nu te deranjezi sa viii la intalnirile noastre, iar eu mereu te astept pe aceeasi banca situata in dreapta aleei mele cu ganduri.
Ramai cu bine, tu cel ce ma citesti acum. Voi cobora si in gara ta, de fiecare data cand trenul meu va opri si pe la tine. Sa fii acolo, sa ma astepti, sa zambesti atunci cand ma vezi si sa-mi arati cat de viu poti sa fii. Sa incepi a exista, sa-mi demonstrezi mie contrariu, aratandu-mi ca tu nu te dai batut, cel putin nu atunci cand ti se cere asta. Si sa fii tu. De fapt , cine esti tu ?

Va imbratisez cu drag ,

Endorfinul !

 

Echilibru

Incerc sa-mi gasesc echilibru intr-o lume dezechilibrata rau de tot, cautand tot mai multi adepti alaturi de care sa pot forma un punct de sprijin. In zadar public anunturi in ziarul in care-mi afisez gandurile, pentru ca au trecut mult prea multi ani de cand nimeni nu mai cumpara astfel de lucruri.
Dar eu continui sa scriu, o fac pentru mine si pentru toti cei care-mi ofera clipe din viata lor, atunci cand ma citesc. Sunt destui cei pe care ai cunosc , ei alimenteaza mereu masinaria alaturi de care lucrez eu.
Oare ce am vrut sa zic astazi ? Poate ca e de vina numarul nu tocmai mic de Toamne pe care le-am adunat. Poate ca au fost prea multe ploi prin care am pasit zambind sau poate ca uneori ar mai trebui sa ma si opresc din tot ceea ce sunt. Poate ar trebui sa ma intalnesc cu mine mai des, in acel loc minunat pe care l-am creat special pentru astfel de ocazii. Poate ca ar fi mai bine sa-mi tin gura inchisa si mai mult decat deja o fac, ca sa pot asculta mai bine tot ce e in jurul meu. Cred ca uit de prea multe ori de mine. Ma parasesc din cauza ca ma ofer sa schimb lucruri, sa schimb lumea si este mult prea evident ca nu mereu imi si iese. Ideal ar fi sa ma opresc, sa mi caut echilibrul din nou, sa scriu noi tipuri de povesti, specia create pentru noi specii de oameni. Stiti, mi-ar fi placut sa cred in umanitate, dar privesc in lume mult prea profund si tocmai asta ma face sa inteleg ca sa pierdut. Noi nu am fost cum suntem acum. Am spus-o atat de simplu, tocmai pentru ca fiecare dintre voi sa o si simta pe asta.
Mi-e mi plac lucrurile simple, sunt clasic in felul in care mi traiesc viata si tocmai de asta, pot fi aproape imposibil de inteles in zilele de azi.
Eu iubesc natura si tot ce e legat de ea, zambesc fiecarui om pe care-l intalnesc in calatoria mea, sperand ca intr-o zi vor zambi si ei. Dar nu mereu se si intampla asta. Dar eu tot continui sa fiu eu. Un gand simplu si nimic mai mult, ca firul de praf pe care-l stergi cu carpele tale atunci cand il zaresti. Un neadaptat al societatii moderne, imi joc rolul cu mare atentie, pentru ca e o intreaga sceneta , atunci cand alegi sa fii tu. Sunt prea multe masti de purtat, pentru fiecare tip de om intalnit si tocmai asta e partea dificila atunci cand esti simplu. Mi s-au povestit mult prea multe povesti frumoase ca sa mai cred acum in balauri. Am vazut prea multi oameni frumosi in drumurile mele ca sa incetez acum sa mai sper la o farama de umanitate. Asa e, poate suna ca o confesiune scrierea asta si poate ca asa si e, cu toate ca nu-i nimic mai mult decat un gand ales pentru azi.
Eu sunt aici jos, intins pe podeaua mea de unde privesc la tavan jocul de ganduri ce se contureaza acum in mintea mea. Zambesc cand imi aduc aminte de fiecare dintre voi, pentru ca am pastrat doar ce e mai bun din amintirile noastre, tocmai pentru a ma putea bucura de fiecare data cand le vad.
Sunt trairi si sentimente ciudate care se aduna in nenorocita asta de viata de scriitor, pe care le pretuiesc mai mult decat orice. Ele au creat fiecare treapta, pe care astazi pasesc atat eu ,cat si voi.
Mi-ar face placere sa va vad ca traiti, sa aveti curajul de a face lucrurile pe care le simtiti in inima. Cum ar fi sa traiti ? Sa decideti ce vreti sa faceti dupa propria alegere, nu dupa media, reviste , mentori sau parerile celor din jur. As fi foarte fericit sa va aud ca ati inceput sa traiti. Tot ce aveti in acest moment, va ramane aici, sa nu uite nimeni asta. Absolut tot. E doar o problema de timp ca sa intelegem cu adevarat acest lucru. Fugiti si creati amintiri, scrieti-va povestile exact asa cum vreti voi sa fie. Eu nu sunt un mentor, nu sunt un invatator si nici macar un ghid nu sunt. Eu doar scriu toate gandurile pe care le-am creat de unul singur , iar daca cei care nu au altceva mai bun decat sa-mi citeasca randurile, mai si culeg cate ceva, atunci sper sa va si foloseasca toate astea.
Iar vanzatoarei de gunoi, pentru ca avem doar una, ai doresc sa guste din propriul produs. Pe restul va iubesc !
Semnez cu Endorfinul.
Multumesc fiecarui cititor in parte pentru fiecare secunda in care m-a citit, blestemandu-va sa fiti fericiti !

P.S. Diminueaza perceptia durerii !

 

Cosmar

Sunt trezit in miezul noptii de un cosmar, in care tu inca erai aici langa mine, ascultandu-mi aberatiile pe care eu le numesc ganduri. Inca ametit de aburii somnului, incerc sa regasesc motivul pentru care nu dorm. Te privesc, mi-ar face placere sa-ti pot deslusi chipul, dar nu vad nimic altceva decat o umbra. Mi-ar placea sa cred ca ai fost aici candva, dar mereu imi amintesc ca tu de fapt nici nu existi. Te strig , pentru ca mi-as dori sa ma strangi in brate, sa imparti cu mine iubirea pe care o detii, cu toate ca stii prea bine ca mie nu-mi plac imbratisarile. Ar fi ideal, daca tu ai fi cea care ma trezeste din propriile cosmaruri, dar cum sa fie cand tu nu existi.
Ai fost o iluzie, nimic mai mult, pentru ca oamenii ca mine asta creeaza. Ne dasfatam cu propria imaginatie, care nu poate sta locului oricat de mult am incerca. Ma indrept spre geamul deschis, de acolo venea si frigul care mi-a amintit ca sunt viu. Oprit in fata oglinzii ma privesc si tresar, cand nici macar chipul meu nu-l pot zari. Incerc sa inteleg situatia in care sunt in acest miez de noapte si nu pot. Ma uit in jurul meu, camera este goala, singurul sunet pe care-l pot auzi nu e nimic altceva decat vocea gandurilor mele. Prizonier in cosmarul meu, creat de mine si trimis in Lume, tocmai ca sa nu-l mai intalnesc nicicând. Bantuit de spiritele trecutului meu, cu care inca nu am avut ocazia de a ma impaca, incerc sa ma intorc la origini. Incerc a cauta locul in care stiu sigur ca totul a luat nastere. Ti-am lasat mult prea multe semne printre randurile mele si tu nici macar nu ai bunul simt sa existi. Te-am asteptat mereu, chiar daca inca nu am avut onoarea sa te cunosc, iar tu niciodata nu ai venit. Esti doar un gand , negru sau alb, nici macar nu conteaza, atat timp cat eu ma regasesc cel mai usor in intuneric. Am lasat usa crapata, in fiecare seara in care stau de vorba cu tine, sperand ca intr-o zi o vei deschide, iar eu voi zambi. E mult prea tarziu acum ca sa mai pot lua parte la jocurile tale nemiloase, atunci cand iti faci aparitia pe aleea gandurilor mele. Am lasat si o banca in drum, in cazul in care calatoria ta pana la mine ar fi prea lunga, sa poti a te opri macar pentru o clipa. Te vad mereu cum te pregatesti sa fugi inspre mine, dar de fiecare data probabil ca ai gresit drumul. Poate ca-ti plac povestile scrise de altii, poate ca acum esti mult prea matura pentru a mai asculta basme, sau poate ca azi, ai ales sa ucizi copilul din tine.
Eu am schimbat scaunul, conceptiile pe care le aveam sunt diferite acum,cat despre jocurile pe care le joc Te-am inchis intr-un gand, cand am inteles ca nu vei gasi niciodata drumul spre mine, in care vei ramane pana la final.
Sunt trezit de asistenta care era de garda, imi intinde cutiuta cu pastilele pe care le iau , imi zambeste si-mi zice ca de fiecare data, ca tu vei veni intr-o zi si gandul asta nu va ramane doar un gand si apoi pleaca.
Am inteles cosmarul, ma intorc in el pentru ca mi plac starile ciudate pe care mi le ofera si te astept. De asta data o fac in propriul meu gand si ca deobicei o sa jucam dupa regulile pe care le voi scrie in aceste clipe.
Fugi, spre gandul meu si ramai acolo. O sa-ti cer sa ma imbratisezi cu toate ca mie nu-mi plac imbratisarile.
Ramai cu bine fantoma al trecutului meu !

Ma inclin si semnez cu Endorfinul.
Va ordon sa fiti fericiti !