Cand tac

Cand tac, ascult doar pasii tai , ce se astern peste intreg taramul inghetat. O fac cu numai gandul de a te putea asculta atat de profund, incat uneori incep sa te inteleg. Tac, doar ca sa te poti invarti intr-o pirueta , unde eu nu fac nimic altceva decat sa te privesc. Renunt la cuvintele mele, atunci cand topesti zapada din jurul sufletului meu, cu numai faptul ca existi. O fac si atunci cand aleg sa-mi privesc numai al meu Soare, care e singurul de altfel, ce imi mai poate incalzi frigul ce-l pot simti acum cand incerc sa ma gandesc spre tine. Nu-mi trebuie cuvinte, nici macar atunci cand prefer sa-ti redau dreptul la a mai exista din nou. Taceam si atunci, cand am ales sa ma plimb o numai singura data, pe malul marii pe care numai noi doi o detineam. Iar tu ai ales sa vorbesti tocmai atunci cand rostul cuvintelor insemna atat de mult. Ti-am multumit si stii prea bine asta, atunci cand am decis sa tac.
Cand nu vorbesc, toti fluturii incep degraba sa danseze, pe partituri angelice, pe care numai tu puteai ca sa le scrii. Iar mie-mi place atat de mult ca sa privesc, acest gand, care dupa cum vezi si tu, incepe sa se contureze tot mai mult. In momentele in care aleg din nou sa nu folosesc cuvinte, lumea ta intra in fuziune cu lumea mea, legand cele doua taramuri , tocmai ca noi sa ne putem bucura de acest gand. E atat de abstract, scumpul drum al tacerii, incat uneori , pana si gandurile mele, se pot pierde in tinutul pe care doar tu il cunosti. Intelege ca uneori , te poti pierde, chiar si atunci cand ai harta la tine, in gandul acesta, ce numai tu l-ai creat. E usor sa te intorci pe al tau drum , chiar daca pana si lumina dispare, vesi simti care-i calea, pe care ar fi bine sa mergi.
Daca tac, lumea in care-mi place mie sa ma regasesc, nu dispare, ea devine un vis , pe care as putea sa il traiesc. E creat din cuvinte, pe care nu le mai rostesc, ele oricum s-au asezat pe fiecare suflet, pe care stiam ca trebuie sa il salvez.
Aleg sa tac, cand stiu ca visul ce-l traiesc, e mai profund decat realitatea, unde oricum prefer sa fiu eu, cu fluturii mei si cu tine. Visez prea mult cand stiu ca trebuie sa ma pregatesc pentru intalnirea pe care o am cu acest gand. Dar e atat de palpabil, cand ma folosesc de asta, numai ca sa pot ajunge la tine. O adiere de vant, destul de caldut, pentru o vreme ca asta, ma mangaie doar pentru o clipa, lasandu-mi o urma de tu. Trec ani, pe care-i percep ca secunde, pana ajung sa aleg gandul, pe care doar tie as putea sa ti-l ofer.
Acum pluteste , pe langa fluturii pe care tocmai i-ai vazut, si zambeste, iti aminteste ca traiesti.

Va imbratisez cu drag,
Endorfinul.

Publicitate