Duminica

Azi am ales doar o Duminica, in care clopotele bat deja, ciripitul pasarilor mi-a amintit ca ar fi bine sa ma trezesc si sa-mi iau ramas bun, de la saptamana ce va avea sa treaca.
Azi puteai fi aici, in casa din lemn in care am ales sa traiesc. Unde stii prea bine ca daca ai reusi sa treci, eu te-as astepta cu cafeaua deja aburinda. Stiu, probabil ca pana si tu te-ai saturat de gandurile mele, in care te asez mereu pe un piedestal inalt, de unde te pot privi mult mai bine. Iti provoaca fiori acest gand, cand stii prea bine ca tu parte din povestea mea nu ai fost niciodata si nici nu vei fi. Dar eu continui sa te mentin in acest vis, in care tot ce ti-ai imaginat vreodata , intradevar acum sa materilizat. Pasesc mai mult ca o umbra, prin casa asta, pentru ca nu vreau sa te trezesc, cel putin nu inca. Chiar daca stiu ca tu nu esti aici. Am incercat mereu sa te privesc in ochii tari mari, dar tu mereu ti-ai ascuns privirea, de teama ca voi putea patrunde in lumea ta, acolo unde cortina ramane mereu trasa. Unde actorii sunt nimic altceva decat fictiunile pe care tu le-ai creat pentru a te proteja de cei asemeni mie. Mi- as fi dorit sa ma lasi ca sa-ti fur doar o privire, m-ar fi ajutat enorm in momentele in care incerc sa te creez din numai ganduri. As fi putut sa te fac sa existi, nu in calitate de Dumnezeu, ci in postura de creator ale gandurilor. Dar frica de necunoscut te-a facut sa alegi a pleca, in lumi numai de tine stiute. Aolo unde nici macar povestile mele nu pot ajunge, oricat de mult m-as stradui. Ti-am scris mereu si scrisori, pe care tu niciodata nu le citeai, nici macar nu deschideai plicurile, cand simteai mirosul de om fara suflet. Am incercat sa te indemn in a alege drumul spre casa mea din lemn, acolo unde cafeaua mea e mereu aburinda si pregatita pentru a incalzi oricare inima ce si face timp in a ma vizita. Dar tu mereu ai ales, sa refuzi indicatiile mele.
E tot Duminica, la fel de dimineata ca acum cateva minute, iar eu tot in lipsa de timp ma regasesc. Pentru ca nu e destul timp, niciodata nu a fost si tocmai de asta ma grabesc in a raspandi cat mai multe povesti frumoase, in care tind eu sa cred, ca te voi regasi. M-am asezat pe scaunul cel nou, la geamul ce tocmai l-am curatat in urma cu cateva zile, de unde aleg eu sa privesc taramul inghetat. Acolo astept mereu, ziua in care tu vei alege sa existi, in care vei izbi usa casei mele de perete, iar eu te voi astepta cu cafeaua fierbinte . Iar tu ma vei lasa de data asta sa te privesc in ochi, sa te pot tine minte, in cazul in care vei alege sa fugi din nou spre propria-ti poveste. Te voi crea inca o data, numai pentru mine de aceasta data, ca sa te pot mai apoi privi, de fiecare data cand o secunda va incetat sa mai existe. Ai ales sa traiesti doar pentru tine, hranindu-te din propriul egoism, pe cand eu am ales sa o fac pentru toti, fara sa cer nimic in schimb.
Fereastra astazi, am lasat-o intredeschisa, ca sa pot simti curentul pe care tu ai sa-l lasi atunci cand vei veni si pe la mine. Un fulg ce tocmai sa desprins din cerul intunecat de Noiembrie, a reusit sa intre in incaparea mea, ma ocolit si se indreapta spre tine, cand tu nici macar nu esti aici. Trece pe langa buzele tale, lasandu-ti un sarut inghetat, apoi se aseaza in palma ta, de unde incearca, la fel ca si mine, sa ti fure o singura privire. Dar tu alegi sa strangi palma intr-un pumn, cu toate ca stii ca-l vei ucide pe fulg. Asa esti tu, creata dupa schitele psihopatului de la fereastra inghetata.
Alegem sa traim, povestile altora, in care in loc sa fim personajul principal, jucand rolul pe care singuri l-am ales, ne asezam mai comfortabil in scaunele spectatorilor. E mult mai usor sa-i privim pe altii cum isi traiesc vietile, in loc sa ne scriem propriile povesti.

Va imbratisez cu drag, Duminca asta.
Endorfinul.

Publicitate