RSS

Monthly Archives: December 2018

Scriere colectiva

In urma cu câțiva ani, am incercat o scriere colectiva cu oamenii de aici de pe blog. O parte dintre voi au participat , iar alții poate că își mai amintesc cate ceva despre asta.

Cum funcționează, eu voi posta un început de scriere, o creație proprie de moment, iar voi cei care doriți să luați parte la asta, adăugați o continuare. La continuarea voastră eu iar adaug un text și tot așa. Va fi un text al meu și voi îl continuați după bunul plac. Nu e nici un concurs, e doar o clipa în care vom alege sa ne unim bucăți din poveștile noastre. Și da, nu mă interesează cat de corect gramatical scrieți, ci doar vreau sa gust cate o picătură din fiecare. La fel pentru cei care nu vor lua parte la aceasta fuziune, le doresc lectură plăcută. Aștept să vedem in comenturi, la postarea asta, cati doresc sa contribuie, iar mai târziu voi scrie și începutul de poveste la care voi contribuiți tot in comenturi. La final , voi uni tot ce avem și va ieși o poveste de neuitat.

Mulțumesc tuturor și vă aștept cu drag !

Endorfinul.

Advertisements
 
7 Comments

Posted by on December 11, 2018 in Uncategorized

 

Padure

Dansam un tango , cu gandurile noastre, in mijloc de padure, spre un sfarsit de Decembrie. Pasarile si au oprit trilurile si au inceput a ne privi nedumerite. Suntem foarte atenti la fiecare pas de dans, ca nu cumva sa calcam in picioare acest gand. Ce ciudata devine senzatia ce ne incearca acum, e frig , suntem inconjurati de zapada, si totusi in mijlocul padurii , gasim timpul necesar pentru a ne dansa acest gand.
Stati linistiti, nu va priveste nimeni, nici calificative nu se vor oferi , dar ce poate fi mai satisfacator, decat dansul unui gand.
Mi sa mai spus, ca uneori as ocoli fericirea, stiti voi acel sentiment de regasire absoluta. Dar poate ca eu vad fericirea , chiar acolo unde alegi tu sa nu privesti. In cele mai indepartate locuri, unde nici macar cu gandul nu poti ajunge, stau eu cu numai linistea mea, in perfecta rezonanta cu tot ce ma inconjoara. De acolo privesc inspre voi, caut inimile ranite ce nu au mai fost pansate. Ma dedic intru totul, acestei misiuni ce mi a fost incredintata, intrucat, in lumea mea, fiecare are dreptul la numai a lui fericire. Aici sunt numai eu, acel vraci respins de mintile inchise, luptandu-ma cu demonii care acum au ajuns sa ma ocoleasca. Scriu povesti, in care las mai mereu cate o cheie, pentru cei care au ales sa renunte la lacate. Desenezi harti, spre lumi numai de mine stiute, pe care le impart cu fiecare dintre voi. Va veni si ziua in care ne vom regasi, in povesti diferite, dar atat de asemanatoare. Uneori, in incercarea mea de a salva suflete, e posibil sa mai deschid si unele rani mai vechi, pe care unii dintre voi au incercat sa le uite. Imi pare rau pentru asta, dar sunt clipe , chiar si in povesti, in care singura reusita este de a te lupta cu zmeii tai. Numai asa, putem merge mai departe si ramanem loiali, oricarui vis am alege sa visam.
Cateodata, aleg sa fiu fericit prin voi, chiar daca am destula Endorfina , sa mi amageasca sufletul, aleg sa privesc cum deveniti mai buni, cum visati mai profund si cum iubiti mai mult tot ceea ce va inconjoara. Alteori prefer sa fiu fericit atunci cand Soarele apune si stiu ca numai eu si noaptea putem continua numai ale noastre intime povestiri. Eu noaptea ascult, fiecare poveste pe care o pot auzi, indiferent de calitatea ei. Cand lumina dispare, sunt mereu alert , ca sa aprind fiecare flacara din sufletele voastre. Ar fi pacat sa va regasiti in prag de iarna , cu suflete reci si intunecate. Stati fara griji, aici intervin eu, la urma urmei , ce poate fi mai nobil, decat sa privesti lumina lasata in stiu eu ce gand. Daca ti e frig inca, incearca sa-ti amintesti peste cate ierni a trecut povestea ta si totusi ai supravietuit, de fiecare data. Si stii prea bine, ca iarna, nu e nimic altceva decat vestitoarea primaverii. Deci, sa ne pregatim pentru tot ce e mai bun si urmeaza sa vina.
Din aceeasi padure, imi urla si lupii acum, cand inteleg cat de ireal poate suna tot ce aleg ca sa las aici pentru voi. Dar toate astea se vor materializa, chiar in clipa in care veți alege sa faceti primul pas, prin taramul inghetat, pentru a va gasi primavara voastra. Gandul imi multumeste cu o plecaciune, pentru dansul ce tocmai i l am oferit si apoi dispare. Asa sunt gandurile. Stau doar atat, cat de lunga poate fi o clipa, iar apoi aleg sa se retraga, in taramul numai de ele stiute.
Tu cand ti ai dansat in padure , ultima oara, cel mai frumos gand ?
Spune-mi, cand ai ales sa traiesti frumos, ai facut legamant cu tine insuti si te-ai tinut de el? Ma bucur sa aud asta daca raspunsul e acelasi pe care-l stiam deja. Iar daca nu, eu zic sa mai gandesti un gand.
Iti las Soare, chiar si pe cel mai intunecat cer , la care ai putea privi tu acum. Pentru ca oricat de negru ar fi Universul tau acum, din padurea mea inghetata, iti voi lasa destula lumina , pana ti gasesti bucata ta de cer senin.
Cand zambesc, aleg sa fac asta numai de dragul oricarui suflet a ales sa treaca prin povestea mea. Iar cand scriu, o fac fara nici un beneficiu, e doar modul meu de a spune tuturor : Multumesc !

Va imbratisez cu drag ,
Endorfinul.

 
12 Comments

Posted by on December 11, 2018 in Uncategorized

 

Un moment

Știu cum se apropie și sfârșitul de an, și fiecare caută să și umple lista cu recenzii pozitive și noi idealuri pentru anul ce urmează. Iar aici intervin eu, adică ai avut nevoie de un an ca la sfârșitul lui, să ți explici ție ce și cum ai realizat. Bine , rămâne asa.

Dar am ales un gând azi, pe care l am stropit cu iubire , l am îmbracat in haine de bunătate și i am pregătit un buchet de ghiocei parfumați pe care sa le împartă cu oricine. I am deschis ușa , îl îmbrățișez pentru ultima data și l las sa descopere ce înseamnă o viață. Viața a avut cândva o semnificație frumoasa, doar că nu a rezistat în timp. Oamenii erau loiali unii altora, iar sentimentele care se distrugeau din felurite motive , se puteau repara cu ușurință. Azi, alegem sa schimbam toate stricaciunile cu lucruri, sentimente sau chiar oameni noi. Cumpărăm totul de a gata, pentru că implică aproape deloc ceea ce numim noi umanitate. Nu mai e nevoie să lupți acea minunată bătălie spre inima oricui, când sunt prea multe care ni se oferă pe nimic.

Dar eu am ales sa fiu de partea voastră astăzi, in atelierul meu încă se fac reparatii de orice. Eu inca mai cred in oamenii, mai ales acum când e frig și nins totul, mi e mult mai ușor să găsesc inimile ce încă poartă căldura în interiorul lor. Și unde o inima emana căldura, acolo pot lăsa și eu o urmă de gând bun. Întregul univers ar putea fi minunat, daca am alege o zi din care sa incepem a fi mai buni. Și să rămânem astfel, e tot ce avem nevoie, e singura diferențiere de care nici macar nu profitam, dintre noi și restul regn animal.

Poți fi și mai profund decât ți ai dori, trebuie doar să mă lași să ți ascult povestea. Pot alege unul din gândurile tale cele mai întunecate, sa l purific, sa i atașez un rest de iubire și să ți l dau înapoi. Fara să ți cer nimic, oricum nu ai putea sa mi oferi ceea ce am deja. In cazul in care uiți, eu ma bucur la cele mai simple lucruri iar fericirea mea nu sta în numărul de vacante , mereu in crestere, adunate in știu eu ce agenda. Lucrurile care mi aprind flacăra fericirii , pot fi până și numărul oamenilor pe care ai văd zâmbind fara motiv. Asta mă face să nu mi pierd speranța în omenire. Sau chiar și atunci când văd un copil înconjurat de întreaga familie, pot spune că e mai mult decât fericire, înseamnă că nu a fost parasit. Până și primul fulg de zăpadă, ce a ales chiar azi ca sa ne încânte cu frumusețea sa, mi e de ajuns ca să îl pot numi un moment adevărat de fericire.

Chiar și atunci când îmi amintesc de tine, știind prea bine, că ai fost nimic altceva decât o iluzie, zâmbesc știind că intr o zi, tu vei putea fi unul dintre visele ce le am transformat în realitate. Aștept să aud povestea fiecăruia, promit că nu aduc prea multe modificări, iar când va trebuie sa o primiți înapoi, sa o trăiți de asta data.

Să nu renunți, pentru nimic în lume, la ceea ce te face sa fii tu.

De azi, va doresc povesti de basm, cu finaluri fericite! Zambiti, știu, uneori nu e chiar atât de ușor precum pare, dar cine e mai potrivit pentru a ți oferi un zâmbet, decât tu însuți?

Mă înclin dragii mei,

Endorfinul.

 
6 Comments

Posted by on December 10, 2018 in Uncategorized

 

Avion

E liniștite și atât, in sfârșit am ales o zi in care in afara vocilor din mintea mea , nu se mai aude nimic. Decolează până și ultimul avion din aeroportul in care mă aflu acum. Privesc bucata de metal fara suflet, cum ridica la cer o mulțime de oameni ce și duc visele in știu eu ce loc al lumii. Eu am uitat sa mi iau bilet, poate din cauză că am omis sa mi fac planuri sau poate că doar am ales sa uit. Doi ochi de un albastru intens mă măsoară din priviri, la câteva scaune distanta de mine. Mi am ferit privirea de câteva ori până când ochii noștrii au reușit a se întâlni. Ai schițat un fel de zâmbet, lucru care a stârnit adolescentul din mine. Te privesc mai atent, ești chiar tu și a trecut atât de mult timp încât chiar am uitat sa mă mai gândesc și la tine. Zâmbești când realizezi că te am recunoscut, iar eu mă apropii mai mult de tine. Imaginea devine neclară, culorile sunt acum doar alb și gri, timp in care inconștientul de mine înțelege că ceva nu este cum ar trebui . Incerc sa te ating, îți cuprind mana in palmele mele, in dorul de ați simți căldura trupului tău. Dar nu simt nimic , mă copleșește un fel de frica, atunci când realizez , că nu mai disting diferența dintre iluzie și real. Îmi mai dau o șansă, incerc să ți vorbesc , dar sunt și mai tare zguduit de faptul că tu nu mai ești aici pe scaunul din aeroport, iar eu nici macar nu sunt in acest loc. Deschid ochii, las câteva secunde in care îmi ajustez ritmul sacadat al respiratiei mele. Am înțeles că visam, plecam singur spre un hotar fara planuri, in care trebuia să mă întâlnesc cu tine in acel aeroport plin de visele oricui, in care sufletele zboară spre locuri numai de ei știute. Te așteptam ca sa te pot lua cu mine, in povestea ce tocmai am terminat o de scris pentru noi. Dar tu, nici măcar în vise nu apari, ești nimic altceva decât rodul imaginației mele.

Am ales azi, sa nu mai urc in avion cu visele mele cu tot, in schimb azi, aleg să împart , chiar la ușa terminalului, oricare vis vă doriți că să visați.

Călătorie plăcută dragii mei !

Cu mult drag, Endorfinul.

P.S. Culeg pentru fiecare dintre voi un buchet de gânduri bune, pe care o să le gasiti in vaza din inimile voastre. Rămâne doar ca voi, sa le alimentați cu vise.

 
6 Comments

Posted by on December 9, 2018 in Uncategorized

 

Seara

Te prinzi de urma lăsată de vise, amestecate cu gândurile tale și încerci să agati cu ultimele puteri o amintire de răsărit de Soare. Mă aplec spre balustrada rece și privesc intregul cer înstelat exact ca un nou născut fascinat de imaginea mamei sale. Memorez fiecare bucata de cer, la fel cum am învățat fiecare parte a gândurilor tale. Păstrez fiecare adiere de vânt pe care o absorb in timp ce mi aranjez următoarea mutare. Pasesc in gol, știu, cat de bizar poate suna, dar acolo e numai lumea mea, in care iarna copacii încă sunt verzi, iar florile înflorite saluta in fiecare dimineață pe oricine e dispus să le privească .

Am cules toți norii cenușii de pe fărâma ta de cer, in lumea mea florile mele au nevoie de apa. Tu ramai și te bucura de cerul tau senin ce ți l am lăsat.

E seara in care aleg sa privesc răsăritul de stele, luați loc, peisajul este minunat. Alegeți o stea și închide ochii. Imaginează ți cum ar fi să trăiești cu gândul că deții una. Lasă te purtat in acest scenariu. Ai reușit să ți imaginezi ? Știam că poți. Vezi cat de ușor te poți lăsa purtat spre acest tărâm frumos al visarii ? Încearcă mai des, sa fii una cu visele tale până când vei înțelege că ești deja parte din ele. Doar tu, pe drumul tau, cu visul tau știut numai de tine.

E mai ușor să găsești iarna ghioceii, in loc sa cauți în miez de vara o urmă de om de zăpadă. Sau incearca sa te lași purtat de adierea de vânt, când ești în corabia ta din piatra. Chiar daca te scufunzi, chiar daca visul tau nu i tocmai ceea ce ți ai imaginat, fuziunea dintre tine și gândurile tale va face ca până și ultimele detalii sa para atât de bine puse la punct. Iar călătoria, e mai profundă decât efectul oricărui drog vrei tu.

E seara, eu inca privesc la bucata mea de cer înstelat .

Vă îmbrățișez cu drag,

Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on December 8, 2018 in Uncategorized

 

Cicatrici

Invart inca lingurita in cana de cafea aburinda, in timp ce privesc prin fereastra plouata, cum lumea mea se trezeste la viata. Las sufletul de copil sa guste fiecare minune a diminetii, fara sa-i ofer nici macar o indicatie.
Aud pasind pe cararea ce duce spre locul meu, spiritul trecutului ce l-am inchis de prea mult timp in temnita din adancul inimii mele. Incerc sa inteleg daca -i doar una din inchipuirile mele sau daca esti chiar tu. Acum simt, cum discomfortul provocat de cicatricile care mi-au invaluit intreg trupul, e in perfect echilibru cu metamorfoza in care ma regasesc acum. Cicatrici, ocolesc mereu acest gand, pentru ca uneori, chiar si unul ca mine poate simti durerea. Imi aminteste cate lectii am strans din lumile prin care pasii mei m-au purtat. Inca ascult de la fereastra, cum zgomotul produs de gandul pe care l-ai trimis inspre mine se intensifica. Prin usa mea cea veche,din lemn, lasata mostenire de acel tamplar cu suflet bun, trec numai visele pe care aleg eu sa le primesc. Iar astazi, programul de vizite sa incheiat. Tu poti sa mi lasi scrisorile pe jos, chiar daca ploua, oricum le voi citit , chiar si fara sa desfac plicurile. Stiu, probabil ca ai inteles, poate chiar ai deschis ochii si ai ales deja drumul pe care iti este atat de usor sa-l parcurgi acum. Dar eu, eu nu pot trai printre randurile tale. Ci doar incerc sa ti scriu povestea ce numai tu ai putea sa o traiesti. Chiar daca ploua, chiar si aunci cand ninge, de fiecare data cand ti-ai pierdut speranta in a iti mai visa visele, eu voi fi mereu acolo, in taramul numai de mine stiut. Te voi ghida, iti voi lumina calea si te voi sustine , atunci cand toate iti vor intoarce spatele.
Am ales sa nu-mi ascund cicatricile, ele sunt cele ce m-au ambitionat sa ascult cu o profunda atentie zgomotul pe care pasii tai il fac. Le arat oricui, de asta inca expozitia pe care tocmai am lasat-o deschisa, e in vazul oricui. Trebuie doar sa intri, nu se percep taxe cum ai fost tu obisnuita si odata intrata, poti atinge orice rana alegi ca sa simti. La fel ca albul orbitor al zapezii , dupa care tanjim, cand primavara alege sa-i ia locul. Asemeni ultimului trandafir, care in incercarea mea de al conserva pentru tine, nu mi-a lasat decat palme sangerande, dar eu am ales sa-l pastrez, pana in ziua in care ai sa incepi sa existi. Atinge-ma, azi e permis sa-mi poti simti fiecare imperfectiune a trupului meu, lasata de aceste cicatrici. Este momentul in care am putea incepe a ne cunoaste. In care eu sunt eu, acel gand de nimeni stiut, iar tu esti doar un ideal sau numai un vis la care uneori imi place sa ma intorc.
E ziua, in care trenurile tocmai le-am intors din destinatia finala spre gara mea. Aleg locul de spectator, al vietii , in care intregul vagon imi apartine. Tocmai ca sa pot arata oricui, cat de adanci sunt cicatricile mele. Le privesc cu admiratie pana si eu, sunt mult prea de pret aceste lectii ce am fost nevoit sa le invat. Apelez mereu la Endorfina ce o pastrez in taina, sub cheie, in numai al meu laborator de ganduri, atunci cand realizez ca uneori nici macar eu nu pot imparti razele de Soare mult prea promise.
Decid sa ma apropii de usa, ating cu frica manerul rece si fara de suflet, o cicatrice imi aminteste ca ar fi bine sa ma intorc la locul meu si ca trecutul e mai bine sa ramana ceea ce este deja. Dar incapatanarea si sadomasochismul din acest gand, ma impinge sa deschid. Privesc inspre paduri, nici macar o fiara salbatica nu pot zari, o liniste atat de profunda imi cuprinde sufletul exact ca intr-un sarut. O dragoste absoluta imi inconjoara inima, atunci cand privesc inspre tine. Stiu ca nu ai cum sa existi, dar ce pot sa ceri mai mult de la acest vanzator de iluzii, cand incearca sa-ti arate chipul cel bland al unui suflet de om ce si-a cladit propriul vis cu numai ajutorul cicatricilor?
Sunt gol, in fata gerului atat de specific acestei perioade, dar totusi nu pot simti frigul. Vad ultima petala de floare de mac, tot rosie, la fel de inghetata, in contrast absolut cu peisajul. Ma apropii de ea, o cicatrice a inceput a sangera. Un ultim strop de sange picura peste petala ce acum devine una cu pamantul. E iarna iar, iar tu inca nu poti gasi drumul spre lumea mea !

Uneori, in incercarea de a salva o petala de mac la inceput de Decembrie, ramanem cu numai o cicatrice !
Traiti-va visurile frumos, iar cicatricile, sa fie calauza de nadejde pe drumul pe care acum pasiti !
Va imbratisez cu drag,
Endorfinul .

 
4 Comments

Posted by on December 7, 2018 in De ale vietii

 

Flori de iarna

Cand ultima floare de mac a terminat de inflorit, dau nastere noilor ganduri ce pot cu usurinta trezi omul din tine. Am incetat sa mai astept postasul care mi lasa in fata usii, faramele de vise ce le trimiteam inspre tine , iar ele mereu se intorceau la expeditor.
Sa fi trecut de acum mult prea multe decenii, in care tu nu mai esti parte din povestea mea. Cat de cutremurator poate fi sentimentul ce te incearca acum, de nesiguranta , in starea de visare in care tu crezi ca esti. Realitatea pe care ti-ai creat-o , cea in care crezi ca vei reusi a scrie noi povesti, e doar un strop de fictiune, nimic mai mult si niciodata nu sa putut materializa.
Azi ploua, cu picaturi de suflet, peste copacii ce i-am plantat atunci cand am inceput a cladi drumul pe care eu si tu am fi putut merge. Am ales florile care ti plac, pentru ca tu sa identifici mai usor semnele atat de clare pe care rosul macilor ti-le poate oferi. Am lasat sa cante muzica scrisa de noi doi, eu acel scriitor pierdut in propria visare, iar tu acel vis de nevisat, ce nu ai reusit sa existi pana acum. Am ramas la fel, sunt devotat propriei mele lumi, in care Soarele nu ezita sa apara chiar si atunci cand ploua.
Ti am scris povestea in care puteai fi personajul principal, trebuia doar sa alegi a fi tu si atat. Oricum ti-as fi desenat cu lacrimile de cristal, culese atent din lumea de basm, din care am ales sa nu plec, harta spre sufletul meu. Era de ajuns ca tu sa-ti incepi calatoria, mi ar fi fost mult mai usor sa unesc cele doua taramuri din care venim. Sa fie doar o Lume, cum a mai fost in trecutul pe care atat de usor il uitam. Ma incearca o senzatie de frig, semn ca focul din inima mea a scazut putin in intensitate. Dar mai arunc cateva ganduri inspre el, e de ajuns sa reaprind flacara ce nu m-a parasit nici macar atunci cand a trebuit sa te caut prin intuneric. Sunt orbit de faptul ca ai putea sa te intorci , prin intermediul unui vis, in care ghioceii inca mai sunt albi, iar oamenii sunt oameni. Dar stiu, ca atunci cand am ales sa-ti arat cine esti tu, te ai temut si ai decis sa fugi de tine, spre taramul inghetat. In povestea ta , pe care am scris-o , eu doar te privesc, sa-ti vad evolutia, in lumea cea noua in care crezi tu ca te-ai regasit. Declar, ca te as putea purta in zbor, dintr-un taram in altul, doar ca sa poti intelege ca nimic nu e imposibil, iar deciziile pe care le iei in viata , uneori pana si pe tine te pot induce in eroare. Cu disperare si degeaba incerci sa-ti cauti un punct de sprijin , in povestea oricui ti-o prezinta cum ai vrea tu sa o privesti. Dar totul costa, iar uneori, pretul platit poate fi mai scump decat ti-ai putea tu vreodata permite. Inca mai ofer imprumuturi la banca mea de vise, unde ai putea oricand sa aplici, dar e posibil sa te recunoasca acele ganduri si sa te inchida pe veci in povestea in care ti-ai fi dorit sa nu o fi scris vreodata. Te aud, cand citesti, te simt cand ti-e dor si totusi ai refuzat sa intelegi ca rosul petalelor de maci si albul cel pur al zapezii pot contrasta atat de frumos orice vrei tu.
Ma regasesc din nou in vulnerabilul meu vis, in care tu si eu am putea exista, dar trebuia sa alegi o visare mai profunda. Trebuia sa asculti lupii sau cel putin sa-l imbratisezi pe Noiembrie, atuni cand toti aleg sa-i intoarca spatele. Ai fi putut ocoli regulile jocului, trebuia doar sa mai ai putina rabdare si sa crezi in numai al tau vis. Acum, am ramas doar eu, la fel cum ma stii, in numai al meu Univers, scriind in continuare povestea oricui.
Acum asculta-i cum urla, cand ultima petala de mac tocmai sa zdrobit de taramul inghetat de unde tu alegi sa nu te mai intorci.
Ofer oricarui devorator de vise, bilete la clasa intai gratuite, pentru calatoria in care vom intelege ca-i mai frumos drumul pe care-l alegem ascultandu-ne inima, iar destinatia va fi cu siguranta cea mult visata.

Iar macii, in Decembrie oricum nu pot exista, la fel ca si tine, ramane doar un rest de vis frumos visat !

Imbratisati-ve visele ,
Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on December 7, 2018 in De ale vietii