RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2019

Aceleași

Normal că preferi loja confortabila , de unde poți arăta cu degetul pe toți cei care sunt mai prejos decât tine, întinzându-ți rădăcinile reproșurilor, ce le îndrepți către oricine. E ideal sa crezi , în propriul ideal, dar uneori până și tu , poți deveni victimă al propriului tău joc. Atât de ușor poate fi, sa te încâlcești în propriile reguli, în care de prea mult timp, ai încetat că sa mai crezi. Alegeți cu grija începutul de primăvară , numai alege, că nu cumva sa cazi prada , dorului de vreme frumoasa , la răsărit de gând bun, aruncat pe jos , în drumul tău către tine. De multe ori,chiar locul în care te afli acum , poate fi cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla. E motivul pentru care-ți repet, că-ți poți construi numai al tău, tărâm fermecat. Am înțeles că ești dependent în a avea mereu și planuri de rezerva, dar până și ele, te pot înșela , când pleci spre un suflet cu inima pătată .
Degeaba te strădui și aduni iluzii uitate, când tot ce ai avea de făcut e sa te deschizi lumii în care pășești, la început de viață nouă. La noapte , sa te îmbraci în praf de lumina, ca atunci când vei sta de vorba, cu numai a ta oglindire, sa poți vedea cât de nimic poți fi, în clipa când renunți la tine. Că doare, știu și eu , dar cum sa te vinzi atât de ieftin ție însuși și tocmai în bazarul în care te-ai regăsit întâia oară. Puteam sa jur că lacrimile, îți vor raci obrajii, atunci când vei alege să înțelegi, că nici măcar un gând nu-ți poate returna culorile peisajului la care speram, că ai să aspiri.
Citește printre rânduri și învață că lucrurile ce-ți injectează fericirea, în oricare rebut de gând , pe care ai vrut să-l folosești, în acea dimineață în care ai renunțat în a mai fi, le poți culege și singur, la orice colt de clipa cu suflet curat. Atunci când devii parte din povestea oricui, să știi bine drumul ce duce spre dragostea din bobocul de orhidee, înflorit pe lângă picioarele tale, exact la fel cum sărută și marea nisipul ei drag.

Când te trezești, din somnul florilor de maci, același gând te va mângâia , ca un prieten de nădejde, alături de care ai lăcrimat, atât de multe vise frumoase .

Oricât de real ți se pare coșmarul, în care uneori ești nevoit să trăiești, mereu va exista un gând bun, acea scânteie menită să aprindă focul, până și într-o inimă de piatră .

Tu câte firmituri de zâmbete ți-ai oferit azi ? La câte vise ai renunțat , pentru ca azi sa-l ții în brațe pe visul absolut ?

Uneori, poți fi mai dur cu tine și nemilos dacă situația o cere, mai ales când alegi sa fii devotat , oricărui gând vrei tu.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
4 comentarii

Scris de pe ianuarie 28, 2019 în Uncategorized

 

Voi

Chiar dacă de multe mă încurc, rătăcindu-mă în propriile gânduri, legându-mi picioarele cu noduri atât de strânse, pe care nici eu nu pot sa le mai desfac, găsesc mereu răbdarea necesară, pentru a mă întoarce la tine , cel ce te afli aici, înfometat de auzul cuvintelor ce-ți înfășoară inima în lacrima de primăvară . Întradevăr e posibil să mă repet , mai ales atunci când susțin căldura , de care tu ai nevoie sau nu, la răsărit de suflet curat, presărat cu petale de vise frumoase. Dar asculta cum striga, curajul din tine, care te împinge să lupți, cu fiecare clipă în care ai știut că vei învinge, indiferent de profunzimea cu care s-a dat acel război .
Când plângi , umpli lacuri cu diamante pătate de lipsa fricii, pe care mereu ai purtat-o în ceea ce numești tu suflet. E singurul motiv ce mă forțează la repetiția asta tâmpită , pentru ca tu să înțelegi , că ești cel mai bun lucru ce se putea întâmpla. Mai mult decât asta nici nu ai nevoie, când crezi cu adevărat , în oricare gând vrei tu .
Iartă-mă, când amestec nenorocitele astea de cuvinte, ce ar trebui să-ți șoptească numai al meu univers. Eu chiar încerc mereu, sa fiu cât de tandru pot , cu fiecare gând în parte pe care-l aștern aici, o fac tot timpul numai pentru tine. Ele refuza sa mi de-a ascultare , tu trebuind mereu să vâslești printre acest haos , pe care am ales sa-l numesc literatura pura, creata doar pentru cei ca tine . Oameni, care au înțeles , că ești mai mult decât ai crezut și că oricât de rece ți-ar fi ploaia, prin care singur te-ai regăsit, în oricare clipa din restul tău de viata, va fi mereu un Soare și pentru tine , să-ți încălzească picăturile. Acum zâmbești, știam că o să-ți placa, sa guști din fructul interzis, te simți mai viu când simțurile ți-au devenit camarazi , în luptele pe care le duceai cu tine. Cum ți-am mai spus , sa fii tu însuți când bați în porți străine , purtând frânturi de gânduri, chiar la apus de Luna .

Te las în praf de gânduri bune, înconjurat de zâmbete mângâiate de inimi curate , la celălalt capăt de tărâm minunat.

Vă îmbrățișez cu drag , de pe aleea din care ați cules primul gând, Endorfinul.

 
6 comentarii

Scris de pe ianuarie 25, 2019 în Uncategorized

 

Varf

Sunet de frunza uscată, sfărâmată intre tălpile mele și pământul înghețat, pot auzi când pășesc cu frica prin întuneric. Glas de femeie ce încearcă să ma oprească din călătoria în care am pornit, îmi amintește ca e atât de posibil sa nu mă mai pot întoarce, din cauza fiarelor înfometate care mă caută.. Un fior , ce se scurge atât de încet pe șira spinării, mă lasă să înțeleg, că îmi e frica. Dar am ales sa continui, mă obișnuiesc cu ea, apoi încep în a o cunoaște , după care ne contopim în aceeași substanță și mi continui drumul. Setea căutării dintre doua suflete, îmi împinge pașii spre vârful de munte, unde mereu am așteptat, numai un semn ce mi va lăsa trupul fără suflare . Tu ai numi-o iubire, aceasta ascensiune pentru care plătesc atât de scump, dar eu pot să ți arăt că e mult mai mult decât atât. Continui înainte, chiar dacă cioburi din inima mea împietrită, se topesc ca fulgii de zăpada, colorând cărarea mea și tot ce las în urma. Mă opresc doar pentru o clipă, în care mă asigur că gândul pe care îl port după mine , e bine păstrat, în siguranță, la umbra de vis frumos, ce mă îndeamnă să te tot caut. Puțin mai în fata, mă așteaptă haita de lupi neîmblânziți, cu privirile flamande mă lasă să înțeleg, că pe acest tărâm nu este loc pentru greșeli. Încerc sa mă adun, când trec prin fata lor, ce au ca unic scop lăsarea mea în neființă, iar ele simt că frica mea, e tocmai cea care mă îndeamnă să mi continui drumul. Vântul acesta rece , cu care m am întâlnit aici, îmi pălmuiește fata cu atâta ura , în încercarea sa de a mă trimite înspre înapoi. Un fir de încăpățânare , nu mi da voie sa fac asta și continui să pășesc chiar și atunci când piciorele îmi amintesc, cât de înghețate sunt. Ajuns în vârf de munte, acopăr zgomotul de fiare sălbatice, cu propriul urlet, atunci când înțeleg că din nou am ajuns mult prea devreme.

Mie frig și tac, atunci când privesc de aici tărâmul pustiit de cei pe care i caut eu acum. Duc mâna înspre piept, în încercarea de a simți restul de inima ce a rămas, dar locul este aproape gol. In afara unei fărâme , pe care o smulg, și o așez aici, ca tu, cel care ești însetat de căutarea dintre doua suflete, sa ai un început de poveste frumoasa , atunci când te vei regăsi singur, în vârf de munte pustiu. Praful de inima , presărat peste suflete pierdute , trecute prin lupi, cu iluzie de picior înghețat, îți vor aminti călătorule, că drumul tău niciodată nu a fost atât de ușor. Asculta ți chemarea și pleacă spre fărâma ta de inima.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe ianuarie 24, 2019 în Uncategorized

 

Pădurea

Când vei simți cum înghețul iernii dezgheață inimi, iar Soarele îți va deschide pieptul, ca un chirurg iscusit, în încercarea de a găsi restul de suflet pe care l-ai neglijat atât de mult timp, atunci vei realiza că ai ajuns, în pădurea fermecată. Poți începe a asculta culorile care te învăluie , la fel ca atunci când te regăsești în îmbrățișările mele . Sau încearcă a privi fiecare sunet în parte, care acum se așterne atât de frumos la picioarele tale, în încercarea de a te face să asculți bătăile de inimi ce încă bat același ritm. Nu-ți fie frica, chiar dacă ești copleșită, de ziua ce a ales să treacă, pentru că aici , în pădurea fermecată, e locul în care tu , poți alege să schimbi mersul lucrurilor. La fel ca alegerile , ce te îngrozesc când nu găsești curajul de care ai atât de mare nevoie, pentru a merge mai departe.

Iar mie, mie lasă-mi numai lumea mea, e tot ce am nevoie când aleg să-ți pictez fluturii ce te cuprind strâns , la fel ca tiparul rochie tale negre, desenat atât de bine de știu eu care croitor. Eu, mereu voi fi , același călător, care alege sa se piardă prin propriile cărări numai de el știute. Aceleași riscuri îmi asum , când nu știu niciodată destinația finală spre care tălpile mele se vor îndrepta, în oricare dimineață. La fel de devotate au rămas și pixurile cu care umplu foile cu gândurile mele , pe care mai apoi le ard în șemineul pe care nici până azi nu am reușit al construi. Și totuși, aceeași căldura o eman , ce poți să o simți , indiferent de locul în care te regăsești acum. Duc felinare de lumina, oricărui orb ce și caută vederea , în propria sa speranța . Pe când tu, cauți sărutarea pe care pădurea fermecată, ți-o oferă, atunci când lași, o numai fărâmă din tine, la rădăcina copacului , unde ai ales sa crezi în tine , numai pentru o clipă. După cum bine vezi, încă depind de adicția de spectator, al oricărei piese ieftine de teatru. Ca un iscusit măcelar, desprind fiecare rest de speranță ce încă o porți în tine, o concentrez cu numai ale mele frânturi de vise frumoase și le trimit înapoi, spre stropul de viata la care încă nu ai renunțat.

Pentru că tot ești acolo, vreau să-ți amintesc, că nimic nu e mai profund și mai magic, decât alegerea drumului pe care nu-l cunoști. Iar când îți este greu, amintește-ți că magie mai pură decât atunci când alegi sa fii fuziune curata cu doar al tău gând , nu vei găsi. Deci asumă-ți omule, oricare călătorie alegi să trăiești, iar când până și ultimul strop de speranță te va părăsi, tu doar revino în pădurea fermecată.

Despre tine, ce as putea sa mai adaug? Poate doar asta : când lumea ta o înconjoară norii negri, iar cei din jur nu încetează în a te smulge de la idealul tău, tu doar zâmbește, eu știu că vei găsi mereu drumul înapoi spre copilul din tine.

Azi sunt doar povesti frumoase.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 23, 2019 în Uncategorized

 

La drum

Știam că vei găsi drumul spre lumea mea, iar timpul pe care ți l-am dedicat, atunci când nesfârșitele scrisori pe care necontenit ți le trimiteam, izbeau cu brutalitate în ușa ta, a fost cu folos. Când am desfăcut plicul de la tine, păsările au încetat în a mai cânta , iar fluturii înghețați au revenit la viață. Când mi-ai zâmbit întâia oară, am știut că vei fi parte din povestea mea pentru totdeauna. Ți-am pregătit întregul drum către mine, ridicându-ți piedestaluri, am acoperit cărarea cu petale de trandafiri , pe care le-am dezghețat la inima mea calda, care mereu a bătut în ritmul muzicii pe care tu alegi sa o asculți . Sau îți mai amintești când pentru prima dată ți-ai odihnit sufletul la pieptul nenorocitului de mine, când eu îți șopteam că visele pe care împreună le-am creat, pot deveni parte din atât de mult iubitul real. Trebuia doar să credem în ele, chiar și atunci, când eram prea tineri și mult prea inconștienți, de consecințele pe care credința într-un vis le poate aduce. Amintește-ți când vânam răsăritul de Luna , în fiecare noapte cu cer senin, iar gândurile noastre frumoase, alegeau sa se contopească într-un doar singur întreg. Dar acum, ai ales sa schimbam scenariul, iar tu știi cât de dependent sunt eu de schimbări. Ai ales sa continui minunată creație, pe care noi doi am ales sa o numim numai al nostru gând frumos. Și știu, că inima ta acum, când trece peste aceste rânduri, pe care mereu ți le dedic, tresare la fiecare cuvânt în care tu te regăsești. Iar acel fior, ce îți încearcă șira spinării acum, e doar gândul meu , în care mereu te-am păstrat pe tine, la fel ca cea mai de preț comoara, ascunsa de ochii cei rai ai lumii. Tu suflet pur, pierdut și trist ce ești, sa nu încetezi niciodată a crede în poveștile tale, pentru că atunci când vei fi devotata propriilor tale gânduri, vei fi deja în locul în care aparții, în doar scenariul nostru. Povestea a rămas mereu fără final, a fost mereu darul meu pentru tine. Acum , vei fi din nou parte din ea, tu trebuie doar sa adaugi finalul, alege tot ce e bun din tine, dărâmă zidurile pe care viața ți le a construit ca sa te întoarcă de la dreptul tău la fericire, și pleacă în ultima călătorie, la finalul căreia eu te voi aștepta. Acum ai și hărțile potrivite pentru a găsi tărâmul, de unde eu vin.

Fugi, spre numai visele tale și nu privi deloc înapoi. Al tău , același psihopat cronic, creator de povesti frumoase și zâmbete gratuite.

Te aștept.

Visați va visele, materializați toate gândurile în care credeți și iubiți tot ce vă înconjoară, asta va îndemn eu să faceți cu restul de viață ce va rămas.

Vă îmbrățișez cu drag pe toți,

Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 20, 2019 în Uncategorized

 

Uman

Îmi amintește mereu că nu mi-am pierdut umanitatea din mine , atunci când spatele îmi este biciuit de vânt și de ploi , mereu găsesc curajul necesar și îngenunchez pentru a-mi cere iertare de la pământul pe care-l calc în picioare fără milă , în nesfârșitele mele călătorii. Îmi hrănesc sufletul cu răsărituri de Soare, iar când mă abat de la drumul meu, închid ochii și las gândurile frumoase sa mi fie călăuze . Îmbrățișez fiecare forma pe care Natura o aruncă în calea mea, indiferent de locul în care mă aflu . Culeg frânturile de povesti aruncate la orice colt, cele în care unii au încetat în a mai crede , le cos împreună , ca un priceput croitor, cu ață de speranță, păstrată în cămara secreta. Ca mai apoi, sa le trimit înspre inima oricui ar avea nevoie de o fărâmă de poveste, bine povestita. O fac mereu , numai după ce se simte sfârșitul de zi. Gândesc mai profund după lăsarea întunericului iar ideile mele , pot da contur oricărui gând ți-ai fi dorit să-l folosești . Reflexia Lunii îmi oferă suficientă lumină , pentru că eu sa pot urma propriile rețete, întocmai cum au fost scrise. Evit să greșesc, atunci când ma regăsesc în aceste felurite stări , în care creez gratuități pentru inimi frânte. Las stropii de fericire în stare pura, sa se prelingă spre sufletul ce mi-a fost încredințat , când storc în miez de noapte buretele de gânduri bune , pentru ca tu, oricare ai fi, sa poți zâmbi și astăzi . Ai vânez , ca un iscusit vânător , pe toți care refuza la propriile vise trimițându-i în detenție, în temnița unde redau speranțele , oricărui doritor de vise bine visate.

Adun armate , de visători incurabili , în jurul meu, atunci când aleg să pășesc pe drumuri neumblate . E mult mai plăcut drumul , pe care povestea de azi te va purtat, atunci când găsești adepții ce au ales să creadă în nobilul tău scop de a fi viu . Apoi sunt zidurile, cu care încerci mereu să te înconjuri, crezând că libertatea , o poți găsi în numai a ta sfera de confort. De unde și conceptul de fereastra, care-ți oferă șansa de a te privi din exteriorul lumii pe care o protejezi cu atâta sfințenie. Curaj, este tot ce ai nevoie , pentru a-ți trăi oricare vis ai alege din propriul seif cu cifru numai de tine știut. Mai știi tu picătură de om, născut în toi de era tehnologica, semnificația curajului ? Îl vei găsi exact în același loc în care ai ales sa-l dai uitării, ultima dată când ai renunțat în a mai fi om. La fel de uman mă simt, atunci când îți lași mâinile sa se odihnească în palmele mele, îmbătrânite de nemilosul Timp.

Daca te-ai regăsit în gândul de astăzi, ramai călător neînfricat, e mult prea evident , că în inima ta vei găsi destul curaj, pentru a transforma tot ce-ți dorești bun , în realul de care depinzi atât de mult.

Te las , pentru azi, e tot ce ți pot oferi minunatul meu cititor. Vei găsi mereu aici bucățile de gânduri de care ai nevoie pentru a-ți completa poveștile în care ai ales sa crezi.

O zi plina de zâmbete , asta va doresc eu vouă !

Semnează, Endorfinul .

 
10 comentarii

Scris de pe ianuarie 19, 2019 în De ale vietii

 

Etichete: , , , ,

Vorbesc cu mine

Uneori sunt nevoit să stau de vorbă cu mine, alteori oamenii vor sa afle bucăți din povestea mea. Bine. Deschid cartea și te las să ți faci cel puțin o idee.

„Imaginează ți că ești în scenariul următor : dintr un tărâm pârjolit de vise strivite sub picioarele unor rămășițe de speranțe, a apărut personajul in cauză. Acolo unde Soarele, rasare numai atunci când lacrimile florilor încetează a mai curge pe acest rest de suflet părăsit. Când sufletele fara de speranță aleg a se opri în partea lumii din care vine el, atunci vei întâlni până si Timpul, care inca e indecis, in a mai sta sau a mai trece. Sau îndreaptă privirea înspre prăpastia in care uneori mai și cazi, vei înțelege atunci cat de departe vin eu. Te poți lăsa purtat pe vântul nemilos al lui Ianuarie, in timp ce ți lași al tău gând la înghețat . De acolo vin, de unde pleacă poveștile pe care alții le ocolesc, in timp ce eu mă strădui să le dau viata. Pictez frânturi de scenarii, cu pensula din aripa franta de fluture, oricărui doritor de aventura mai profundă decât e normal. Las visătorii sa și trăiască visele, atunci când ma îngrijesc de numai al meu vis. Privesc prin aceeași bucata de sticla înghețată, cum monstrul din mine se retrage, in acea picătură de gând , uitata in acea ultima zi , in care am putut asculta acel urlet pierdut prin păduri.

Mai trec , uneori și pe la mine , o fac de dragul visului in care chiar și tu ai inceput intr un final sa crezi. Revin cu drag, când știu că întâlnirea cu propriul ecou tocmai sa consumat. Crează ți clipa, la fel voi face și eu, cu fiecare gând cu care mă îndepărtez de acel tu. ”

Nota: E doar un gând de o clipă .

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 18, 2019 în Uncategorized

 

Picături de vis

Privesc uneori picaturile de vis, ce se grăbesc haotic , pentru a se izbi de pământul umed, exact ca o sinucidere in masa. Tăcut și retras în coltul meu de privitor amarat, smulg gânduri bune de la oricine, pe care le îmbrac in praf de stele , ca mai apoi sa le trimit la destinatari, in varianta finisata.

Alteori, aleg să număr zâmbetele, cu care mă întâlnesc în lungul meu drum, spre tine, oricare ai fi tu. Încep a coase aripi de înger, oricărui suflet pe care l zăresc in stațiile in care uneori mă opresc doar pentru o clipă. Apoi privesc înspre cer, dansul minunaților posesori de taine ale zborului. Mă hrănesc cu libertatea lor, mai ales atunci când visele mele, apasă greu pe umerii mei. E doar parte din întregul proces, la care sunt mereu prezent, numai în boxa acuzaților . Am renunțat de prea mult timp in a mai folosi o apărare plătită , de asta am și ales sa mă reprezint singur. Dar azi, azi trebuie ca sa salvez oricare picătură de vis, am decis că voi opri acest masacru. Va fi mult mai frumos, lungul drum spre nicăieri , când voi reuși să pășesc in lumea ta, oricare ai fi tu. Am rămas mereu devotat, procesului în care fabric fericire gratuita, oricărui suflet ce a ales să creadă în poveștile in care ma ascund uneori, la fel ca un critic , curios de evoluția propriei lucrări. Mă regăsesc tot mai des în legătură strânsă , alaturi de copilul din mine. Timpul, acel atât de sensibil subiect, pe care ne dorim sa l ocolim , îmi amintește mereu, cat de important e sa ți trăiești visele. Avem doar o șansă, unii au hotărât să o numească viața , de asta o și trăiesc cu profunzime. Regretele nu exista, in lumea din care eu vin. Aici doar trăim, oricare picătură de vis reușim să o strângem in palmele noastre. Sunt mereu pasageri destui, in mijlocul de transport cu care călătorim dintr un tărâm in altul. Ai privesc cum nu au renunțat în a mai zâmbi , indiferent de greutatea pe care ei o poarta în valizele lor.

Dar acum ploua, cu picături de vise , chiar și peste poveștile mele, iar eu, in loc sa scriu, am ieșit în taină, ca sa fiu martor acestei minunate călătorii, pe care astăzi, până și eu, am ales sa nu i dau nume.

Ascult pașii tăi timizi, tu călător fara destinație ce esti, ce calca in picioare fărâmele de vis. Oprește te din maratonul cu care ți trăiești viața, la urma urmei, tu chiar dorești să te grăbești spre destinația finală ? Te vei apropia tot mai mult, de oglinda în care va trebui sa te privești, iar acolo îți vei aminti doar drumurile pe care te ai rătăcit , în căutarea stropilor de vise. Să nu ți fie frica, de ceea ce vei vedea, in propria reflexie, in schimb sa ti fie dor de clipele in care ai fi putut zambi, dar ai ales sa nu o faci.

Și fii mai bun, cu tine însuți , vei răspândi starea ta, întregului pământ, la fel ca în toate călătoriile, in care eu te port cu sau fără voia mea, pe tine scumpul meu cititor.

Macar azi, fi tu însuți, fara regrete de nici un fel , pentru că ce poate fi mai frumos, decât fuziunea dintre tine și orice vrei tu ?

Zâmbesc și vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 16, 2019 în Uncategorized

 

Raze

Mă regăsesc ca într-un vals, mă las purtat de pașii care au învățat fiecare mișcare predată , de fiecare profesor al meu. Soarele, bunul meu prieten de nădejde, e prezent la mult așteptata întâlnire dintre mine și el. Îl venerez, normal că fac asta , mai ales când vii din locuri în care Soarele cu adevărat e un lucru rar. Dar astăzi, parcă și-ar dori sa fim mai intimi, unul cu celălalt, nu știu de ce mi-a transmis o astfel de stare, dar simțeam cum ne apropiem tot mai mult. Am început sa-i culeg primele raze ale dimineții, le adun într-un buchet și le așez cu mare grija , în vaza verde, pe care o am de la tine. Îmi creez singur bucăți de primăvară, chiar și atunci când gerul iernii se încăpățânează în a se retrage. Și da, chiar nu mi pasa , când poveștile mele nu sunt în fuziune directă cu tine, atât timp când ai primit de prea multă vreme scenariul pe care ai fi putut să-l citești. La un pian , uitat de ceva timp prin casa, răsună note de ploaie calda, de trandafiri înghețați și de fărâmă de vise frumoase. Chiar nu știu cine cânta la el, dar suna atât de bine, ca o mângâiere de mama ce i-ai dus dorul prea mult. Se mulează atât de frumos, pe stropul de viață cu care trăiesc, încât muzica ce răsuna în vechea mea casa, vine spre mine ca atunci când primești o îmbrățișare în mijloc de iarna ,cu sufletul înghețat.

Iar eu, același romantic incurabil, pierdut, printre o lume pierduta de ea însăși, caut cu buchetul de raze, povesti frumoase , în care mă pot regăsi, acolo unde trăiesc eu frumos, cu numai al meu gând. Ai dreptate, uneori prezic viețile oamenilor și câteodată chiar așa și este, dar cum sa nu fac asta când ochii mei îmbătrâniți, au fost martorii atâtor povestiri extrem de reale. Poate că sunt mult prea bătrân, pentru copilul din tine, dar trăiesc atât frumos în legătură strânsă cu inima tânără ce încă o port în piept. Și da știu, că uneori până și universul tău poate părea că se prăbușește , dar amintește-ți, că niciodată nu sa întâmplat una ca asta. E de ajuns să privești cerul, pe inserat, ca să înțelegi , că lumea niciodată nu sa schimbat, indiferent prin câte furtuni ai trecut de a lungul drumului tău. Mereu va fi un Soare, prezent la fiecare întâlnire pe care alegi ca sa o ai, iar lumea va merge mai departe, cu sau fără aprobarea ta. Iar tu, acel suflet bun, ce și lasă frânturi din propriul timp, pierzându-te prin rândurile mele, tu ești cea mai minunata ființă vie, sau dovada clară a faptului că ești unic . Magia exista, mereu a făcut-o , noi doar am ales a ne maturiza mult prea devreme, sfâșiind și ultima clipa în care ai încetat a mai crede. E magic totul, până și tu ești, atât timp cât continui sa crezi în asta. Simplul fapt că astăzi, ești aici, în călătoria pe care ți-o ofer mereu, atunci când timpul mi-o permite, e pura magie. Îți amintește cât de viu ești și câtă pasiune ascunsa poate zace în tine . Și când ți-e greu, când te întâlnești cu acele momente pe care ai vrea sa le ocolești, culege și tu raze de Soare și așează-le cu mare grija în numai lumea ta, e tot ce ai nevoie pentru a merge mai departe.

Poveștile în care alegi sa crezi cu adevărat, pot fi mult mai reale decât ceea ce tu numești viața.

Vă doresc ploi, cu raze de Soare și furtuni de zâmbete în prag de Iarnă.

Mă înclin, Endorfinul.

 
10 comentarii

Scris de pe ianuarie 15, 2019 în Uncategorized

 

Oglindire

Priveam oglinda și încercam din răsputeri să neg ceea ce vad, când deschideam scrisorile, în care te păstram pe tine. Mereu pierdut , cu hărțile în mana, în propriile labirinturi ce am ales sa le croiesc. O voce ce a ales ca sa nu tacă, chiar și atunci când liniștea serilor de primăvară o cere. Fărâmă de visător incurabil, ce ești, mi-ai spus la ultima masa la care ai ales să împarți același timp cu mine. Zâmbeam când îți priveam privirea ce se ascundea atât de bine din calea ochilor mei. Ascultam în taină, dansul bufnitelor , din pădurea fermecată , la fel ca în povestea aceasta, atât de real poate fi. Iar tu, tu sa fii Luna, sau Mare , tot una ar fi, atât timp cât te mai poți încă privi în oglindă.
E magie curata, când începi să te întâlnești , cu adevăratul din tine. Vei înțelege atât de simplu , că idealul în care crezi , este destul de real că să-ți satisfacă pofta de a mai încerca încă o dată. Știu, îți susțin teoria în care mi arăți cine sunt , dar când privesc la propria oglindire, indiferent de conjunctura în care mă regăsesc , aleg să fiu eu și nimic mai mult. Zâmbesc, mereu am făcut-o cu drag !

Mă înclin , Endorfinul.

 
4 comentarii

Scris de pe ianuarie 8, 2019 în Uncategorized