Una

Încercam de prea multe ori , sa mai privesc și înspre înapoi, știind ca umbra de trecut, mi-ar fi imposibil, acum, sa o găsesc. Am fost atât de atras de clipele în care, norii, alegeau sa plângă, peste pământul moale, cu mireasma de viata, pictându-l în verdele crud , de care sunt atât de dependent pana și azi. Știam ca o sa mi se interzică, la un anume moment dat , sa mai fiu eu, crezând ca voi alege satisfacția iluzorie, pe care orice mizerie de lauda, ți-o poate da, pana și ție, atunci când plutești prin ape tulburi , la miez de noapte cu cer fără stele.
Străbat întregul orizont, cu ochii mei îmbătrâniți, de acidul cu care mi-am spălat greșelile, ce nici măcar nu-mi aparțin, gândindu-ma necontenit , la cum as putea reuși sa te salvez, pe tine, nici măcar nu-mi pasa cine ești, atât timp cât ai nevoie de ajutorul meu. Ma împiedicam, de propriile gânduri, când știam ca trebuie sa-mi aleg cu mare grija, armata de cuvinte, pe care uneori o trimit înspre tine, tu minunatul meu cititor. Si tresăream, pana și eu, acolo unde ma regăseam, în numai a mea lume, atât de departe putea ajunge, gândul tău, când simțeam, ca ma citești, cu pofta de altceva, ca mai apoi sa trimiți buchete de vorba buna spre mine.
Știam ca vei înțelege, era imposibil sa nu o faci, mai ales când știi ca eu nu susțin nimic altceva , în afara de umanitatea, pentru care as plăti oricât, numai sa știu ca nici unul dintre voi nu o va pierde nicicând. Dau tot ce am și am destul cât sa ajungă pentru fiecare, când simt ca la poarta aceea , unde păstram resturile de ceea ce suntem, va bate inamicul , în semn ca-i pregătit sa ne răpească.
Dar tu, chiar nu știai, ca singurul de care ai putea sa te temi, ești numai tu. De asta tot mereu, te port pe cărări, numai de mine știute, spălate de praful unui vis frumos, pe care l-ai putea trai oricând vei alege sa crezi, măcar în tine.
Si eu continui sa zâmbesc, când vad ca tu amâni magia momentului în care ai putea sa fii ce vrei tu, de parca ai primit mai mult decât o viata. Sau poate pe tine, crezi tu, ca Timpul te va ocoli, lăsându-te pe veșnicie sa fii parte din acest univers. Acum înțelegi, ca ai doar o șansă, de care eu nu as fugi indiferent de situație. Vei găsi curajul necesar sa fii tu, o sa-ți placa fiecare drum, pe care pașii tai vor călca , iar la final, vei găsi , poate și cu inima zdrobita de știu eu ce suflet obosit, forța de care ai nevoie, ca sa-i inspiri și pe alții , sa fie doar oameni și nimic mai mult.
Lasa-ți aripile, omule bun care ești, sa te poarte pe brate de vânt cald, la început de vis, scăldat în picături de amintiri frumoase și nu-ți fie frica sa fii tu.
Iar când vei reuși, sa crezi în numai tine, sa-ți îndrepți privirea înspre mine, îți voi zâmbi , din spatele scenei, cum mereu am făcut-o , fără sa-ți cer nimic altceva în afara de a fi om chiar și cu tine.
Iti las mai sus, un rest de ce as numi amprenta, ca nu cumva sa îndrăznești a crede, ca vei primi mai mult decât o șansă.
E felul meu de a-ți spune ca ar fi timpul sa-ți trăiești clipa și chiar sper ca m-am repetat atât de mult , încât acum, chiar o sa faci asta.

Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

Publicitate

 

Barca

Mă plimbam pe aceleași ape, purtat înspre înainte, de aceeași barcă din lemn putred, pe care am ales sa o folosesc , în căutarea acestui drum. Uneori mai vâsleam , când simțeam că e nevoie de mai multa viteza, în goana în care deja eram. Prea plin, de prea puținele gânduri, mă alergau valurile , atât de obraznic, spre numai stâncile care acum mă înconjurau.

Vorbeam cu vântul, la fiecare oprire pe care o făceam , în clipa când pornisem aceasta cruciada, în căutarea de gând bun. Simțeam cum treci atât de repede, peste oricare simt al meu, gândindu-ma cum aș putea să te opresc , măcar o data , pentru un numai strop de viață, în care timpul , sa fie doar de partea mea. Mereu ne alergi, prin praf de viață ,ce aveam să- l păstrăm , ca amintire în lipsa ta, atât de repede poți trece. Și totuși, găsesc mereu , curajul necesar, în oricare sămânța de vis frumos, alergat de o pofta nemaiîntâlnită , de a gusta resturi de viață, atât de profunde. De asta îți și mulțumesc atât de des, când treci și pe la mine, tu cel ce-ți place să-mi culegi oricare rest de gând aleg sa las aici. Știam că-mi simți cuvintele, mereu am împărțit aceleași lumi, iar tu ai fost aici, în primele rânduri, privindu-mi spectacolul cu o încăpățânare de om bun ce ești.

Cobor din barca , rămân în ape , dar la plutind cu ea și al meu gând, creat doar pentru tine, pentru că atunci când te vei regăsi, la capăt de drum, acolo unde porțile de fier vor fi deja închise, tu să poți începe , ați scrie oricare poveste , de vis frumos, în miez de primăvară .

Vâslește și tu , la barca din lemn putred și poate că într-o zi, te vei despărți de ea, lăsând un gând bun, sa plutească înspre mine.

E felul meu, de a vorbi despre Timp.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .

 

Zid

Mă izbise de zidul din cărămidă umeda și simțeam cum unghiile ei îmi străpung pielea de pe gat , lăsându-ma sa simt picăturile de sânge cald, ce se scurgeau acum pe pieptul meu. Încercam sa înțeleg ce se întâmplă , când ea strângea tot mai mult degetele ,lăsându-mi suficient aer cât să rămân la granița dintre viu și mort.

O priveam tot mai adânc , folosindu-ma de ochii ei, ca punct de reper , dar ea tăcea și privirea ei îmi spunea că de data asta e fără de scăpare.

Simțeam cum frigul, îmi apasă tot mai mult în pieptul care acum se chinuia să scape din această bucată de coșmar în care m-am regăsit.

Se insera, iar eu , tot prizonierul ei eram, lăsându-mi clipe în care puteam să mă privesc cum mă pierd, cu fiecare picătură caldă ce îmi mângâia trupul, ca un rămas bun dintre mine și restul de suflet de care avem să mă despart.

Simțeam cum pierd până și acest ultim război, era mult mai puternică decât mine, când am ales sa înțeleg ,că nu mă va ierta.

Iar zidul umed , rece, mort și fără de culoare, îmi apasă în spate tot mai mult, amintindu-mi că sunt prins între ea și el.

Dar raza de soare, pe care o port mereu în acel mic buchet, strâns bine în buzunarul interior, al restului de inima ce mi-a rămas, mi-a arătat din nou, că până și atunci, când propria poveste te copleșește cu nu doar bucurii, voi găsi mereu drumul înspre mine.

Să-ți scrii povestea , la asfințit de Luna, cu gând bun și urma de ce ești tu și să o privești, cum prinde viață , la răsărit de Soare , când vei planta sămânța de curaj , la capăt de zâmbet , în prag de vis îndeplinit.

Sau, lasă-ți o șansă, la fericire absolută, chiar și atunci când ziua ce tocmai a trecut, ți-a apăsat atât de greu pe umeri, vei fi mereu pregătit să îți începi aventura , în care chiar tu ai ales ca sa crezi.

Te-as umple de sfaturi, ți-aș desena chiar și harta, dar cum vei mai gusta din pământul de care uneori ești nevoit sa te izbești, când te pornești la drum , cu vreme buna , în restul de viață ce ți-a mai rămas.

Te las doar cu asta, e de ajuns pentru tine , iar azi ,poți măcar sa fii tu, când mirosi ghioceii din tărâmul visării, vei știi că ai ajuns pe drumul cel bun.

Un zid nu va opri niciodată visătorul din tine, de asta te indemn mereu, sa visezi frumos.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

In palma

Îți mai amintești atunci când ți-am reamintit , cat de frumos poate fi visul tau, când pornești către prăpastia ce desparte realul de necunoscut ? Știai că te vei întâlni și cu momentul in care alegi sa culegi, până și resturile pe care le lasă în urma lor , praful de zâne in care uneori , decizi sa mai crezi.

Poți uita , foarte ușor , clipa în care ai fugit de tine , e de ajuns să închizi ochii și vei călători înspre tărâmul necunoscut al sufletului tau . Te vei întoarce spre drumuri pe care pașii tăi nu au mai fost , dar tocmai asta te va împinge în felurite povesti . Mereu am ales , sa preschimb timpul meu in firmituri de visare , știind ca-mi voi scrie cu stele adierile de zâmbete, ce-ti vor infasura inima , in palme de primăvară , purtata in zbor de privighetori aducătoare de vreme buna.

Visează frumos !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul .

 

Oricui

Încerc de prea multe ori să mă fac auzit, într-o lume în care auzul, e un simt ce s-a pierdut, de prea mult timp. Și știu că uneori, folosesc cuvinte, care pot suna atât de ciudat, în urechile oricui, chiar și în ale mele, pentru a descrie luptele, ce se desfășoară între mine și ei. Dar eu nu lupt pentru nimeni, nici măcar nu susțin vreo cauza specială, iar scrisul asta, nu l-am făcut niciodată pentru un număr anume de aprecieri, sau pentru știu eu ce trend în voga. Gândurile mele și ficțiunile create cu stropi de adevăr dureros, le-am lăsat mereu să curgă aici, prin paginile mele virtuale, numai de dragul oricărui suflet, ce își poate găsi o raza de alinare, sau un praf de speranță, atunci când se pornește la oricare drum spre oriunde.

Am susținut din umbra, toți oamenii adevărați, sau cel puțin pe toți cei care au ales să existe, pentru că a arăta că ai măcar o fărâmă de umanitate în tine, in zilele noastre , e mult peste puterea de înțelegere a multora.

Aplauzele primite, le-am trimis înspre înaltul cerului, de unde vor putea picura, chiar și în inima ta, de tine vorbesc, cel ce pășești acum cu frica de necunoscut printre cuvintele mele, stropi de bunătate.

Mereu ți-am lăsat scris, e mai mult decât dovada vie, când îți spuneam zâmbește tot mai des, în oricare tărâm numai de tine știut te-ai afla. Pentru că într-o zi, s-ar putea sa-ți amintești, de sfatul necunoscutului de mine, iar până și asta, ar putea că să îți fure un rest de zâmbet ce ai uitat să-l folosești.

Când scriu, sa ții bine minte asta, mă adresez tot timpul atât de direct și personal și intim , numai ție și sufletului tău, în care ma lași uneori , sa plantez sămânța de bucurie gratuita, pentru ca tu, sa nu-ți pierzi vreodată încrederea în tine. Și chiar nu-mi pasă, cărei credințe ai jurat devotament sau în știu eu ce zeu ai ales ca sa crezi, îți voi lăsa aici mereu, tot ceea ce ai nevoie , pentru ca tu, sa crezi în doar gândurile tale.

Sa fii mereu, un fulg de nea, în prag de vara călduroasă, iar iarna, sa fii doar focul care arde în inima oricui, este întregul geamantan, ce-l porți deja cu tine, menit sa te aducă în numai lumea ta.

Ramai cu bine, omule bun.

Vă îmbrățișez cu drag, puțin mai profund de asta data, pentru că uneori, până și Endorfinul nu poate refuza o îmbrățișare.

Endorfinul .

 

Prezent

 

De multe ori, în drumurile mele, am ocazia să întâlnesc acele sufletele pierdute, care nu se pot desprinde de trecut, fiind nevoiți astfel să bântuie prezentul, în care nici măcar nu se pot regăsi.

Umbrele trecutului, care te urmăresc, la început de noapte, când numai tu cu tine porți acele gânduri, care apasă puternic în pieptul tău, vor fi mereu parte din coșmarul din care nu ai vrut să ieși. Dar viața, nu se rezumă la ceea ce ai fost, iar ziua de azi iți poate oferi nelimitate adieri de primăvară, indiferent de grosimea stratului de gheață, ce-ți înfășoară uneori, restul de suflet ce ți-a rămas, când renunți în a mai crede și în tine.

Desigur că ai tot dreptul , să-i privești pe cei asemeni mie și să-i etichetezi ca ultimii visători, atunci când iți îndrepți degetul spre noi, iar cu regret constați , că parte din acea armata puteai să fii și tu.

Uneori obosesc, cautând mereu felurite căi, care ar putea să te aducă înapoi, spre drumul către tine, să fii și tu acel pui de vis incurabil, ce crește în același timp cu loialitatea pe care singur ți-o oferi, la început de dimineață, cu Soare cald, ce-ți amintește că azi, chiar ai putea să începi a trăi și pentru gândurile tale.

Trecutul, poate fi doar cartea pe care ai ales de mult timp să o păstrezi în taină, la capăt de temniță, ascunsă între munți, în care poți privi oricând, ești singurul ce ține cheia, care separă cele două tărâmuri, tu trebuie doar să alegi , pe ce fel de Pământ iți dorești să pășești. Când ajungi în fața închisorii, acolo unde tu, ești singurul arhitect, desenator talentat al lumii din care nu te poți desprinde, tu doar deschide-ți cartea și amintește-ți lecțiile atât de profunde, care au sculptat minunăția de om, care astăzi ai ajuns, vei înțelege că locul tău e aici printre noi, iar cheia , numai tu poți alege să o arunci, în prăpastia dintre trecut și prezent.

Vei zâmbi, atunci când vei începe să simți și ziua de astăzi, în care vei ști că ai devenit acel nou tu, care de asta dată, ai înțeles că poveștile frumoase, doar noi le putem scrie, cu lacrimă de fericire topită în foc la capăt de gând curat, amestecat cu speranță de vreme frumoasă. Iar în ziua când vei înțelege, că Soarele mereu ți-a mângâiat chipul, încercând a te scoate din oricare stare în care te regăsești acum, vei deveni și tu o urmă de gând frumos, păstrat în cutia de catifea, pe care o poți oferi oricui ți-ai dori să molipsești de fericire absolută.

Când refuzi a te rupe de trecutul tău, te condamni la o viață, pe care o vei trăi fără suflet , blocat cu doar ale tale gânduri, într-o lume în care nu aparții. Chiar dacă te minți, amăgindu-te că e mai ușor să nu faci nimic, evitând orice risc ai fi nevoit ca să-ți asumi, tu vei rămâne acolo, prizonierul trecutului tău, în loc să-ți dai și ultima suflare, în încercarea de a fi tu.

Întoarce-te la tine, firmitură de om ce ești, privește-te și crede atunci când îți spui, că azi, e prima zi în care ai găsit curajul necesar, în oricare frântură de vis, ai început să crezi.

Fii una cu clipa ta, alege să-ți lupți războaiele, vei ieși mereu învingător atunci când porți cu tine, chiar și în prag de inima înghețată, un gând frumos numai al tău , la care ai ales astăzi, să nu renunți.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.