Stătea în fața patului sau și se gândea că dacă se aruncă în el probabil se va scufunda într-o continua visare, iar asta se întâmpla exact în ziua în care își terminase de ispășit condamnarea.
Gusta din nou, ca pentru întâia oară , aerul de om liber ce era acum și zâmbea cu o bucurie atât de profundă că până și el nu putea înțelege aceasta stare ce tocmai îl încerca.
Îl izolaseră mult prea mult timp de lumea reală și de lucrurile care-l făceau să fie el, încât acum adaptarea la vechiul său mediu devenea atât de imposibilă .
Cauta răspunsuri la întrebările pe care și le-a pus de atâta vreme în temnița în care a fost aruncat de însuși gândul pe care el îl crease.
Dar acum nu mai conta , a ales deja sa mai lase și întrebări fără răspuns , știa că doar asta îl va face din nou să creadă în magie .
Pentru că atunci când închidea ochii, în lumea lui te puteai regăsi până și tu, acel căutător de răspunsuri la misterele pe care visul acesta atât de scurt pe care noi îl numim viața ți le poate oferi.
Mai aruncă acum cu pietre în prizonierul care și-a redobândit dreptul la stropul sau de aer curat cu mireasma de primăvară la poalele munților unde ai înțeles întâia dată cine ești tu.
Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.
Endorfinul 