Îmi amintisem astăzi de clipa în care erai înconjurat de oglinzile in care te priveai și urlai după ajutor atunci când nimeni nu era langa tine să-ți întindă o mână.
Era momentul in care ți-ai dat seama că ești singur și numai tu poți rupe vraja care te ținea sub blestemul întunericului în nopțile in care nu puteai adormi.
Ștergeai fiecare lacrimă ce-ți amintea că viața e o gluma foarte serioasă și că la un moment dat este nevoie să predai jucăriile călăului ce avea că misiune să le distrugă.
Știai deja că numai tu te poți ajuta în această joacă în care aveai rolul de adult pe care-l refuzai cu încăpățânare să-l porți.
Simțeai răceală pe care fiecare gând nou alături de care te regăseai ți-o impune , in diminețile in care nu era absolut nimeni lângă tine sa te învelească.
Știai că nu-i nimic mai profund că momentul în care refuzai să crezi in visele tale ce mereu te-au împins spre lumi necunoscute îmbibate în roua de nou început.
E atât de ușor să te abați de la gândul ce te-a purtat atât de departe în fiecare clipă în care doar tu, ai crezut în tine. Până asi azi aud urletele tale care mi spuneau că e momentul să te împing înspre lumea care-ți putea oferi visarea absolută.
Si totuși , ai înțeles , că într-un final, oricum nu contează dacă câștigi lupta sau dacă o pierzi, atât timp cât drumul ți-e presărat cu praf de vreme bună chiar și atunci când te întâlnești cu cele mai dureroase ploi, în prag de apus de Soare, la poalele munților pe care mereu ai refuzat să-i explorezi.
Vroi doar să-ți spun , că indiferent de situație, tu vei ieși mereu învingător, din oricare piedică alege nenorocita de viață să-ți arunce în drumul tau spre absolutul care te-a modelat astăzi in omul pe care acum îl privești în fermecata oglinda.
Te îmbrățișez cu drag oricare ai fi tu și oriunde te-ai afla.
Cu drag , Endorfinul.
Endorfinul 