RSS

Arhivele lunare: octombrie 2019

Imposibil

Îmi făceau somnul uneori imposibil, clipele în care aprofundam mai mult decât era nevoie, nenorocitele de gânduri ce fara oprire loveau in bucata de ușă ce mi mai rămăsese închisă.

Simțeam fiecare lovitură în lemnul putred ce mi dicta parcă forțat , ritmul pe care aveam să pășesc spre amărâtul de vis pe care-l purtam mereu in brațele mele, la fel ca o femeie pe care cu mare grijă o porți în palme de frică să nu o rănești.

Creșteam tot mai mult în ochii oglinzii ce mă privea mereu cu aceeași frântură de zâmbet pe care în zadar mă chinuiam să-l culeg.

Cu pași repezi mă îndreptam haotic dintr-o încăpere în alta numai să scap de scenariile ce apăreau de nicăieri, impunându -mi parcă să nu pot găsi drumul înspre ieșire.

Dar, la fel ca și tine, zâmbeam de fiecare dată când am ales să cred în doar al meu vis, pentru că tocmai atunci ai putea înțelege că florile de cireș chiar nu se pot opri din înflorit. Nici chiar atunci când încetezi să mai crezi în zânele din oricare poveste pe care ți-ai dori să o asculți.

Vroiam doar să-ți las o pată de culoare, în acest peisaj tomnatic, aducător de ploi pe timp de vreme bună.

Visează !

Cu drag, Endorfinul.

 
3 comentarii

Scris de pe octombrie 17, 2019 în De ale vietii

 

Dușmanul

Scriu pentru ca tu să-ți poți permite luxul de a zâmbi în această lume mizerabilă vândută atât de ieftin pe taraba oricărui negustor.

Adun gânduri, pe care experiența trăirilor cu care m-am întâlnit le-a cules, numai de dragul de a te privi atunci când ar trebui să refuzi cu încăpățânare în a-ți lăsa capul în jos.

Vei găsi mereu în drumul tău câte o rază de Soare, pe care o trimit la prima oră a dimineții, să-ți încălzească sufletul înghețat ce uneori alege să nu-ți mai de-a ascultare.

Culege mereu petalele florilor care cad înaintea ta formând potecile pe care vei păși în oricare clipă în care decizi să fii diferit ascultându-ți instinctele. Dacă închizi ochii și începi a crede cu adevărat în tine, vei înțelege atât de ușor că atunci când strângi în palmele tale petalele uscate de trandafir, vei putea simți parfumul lor atât de intens la fel că în prima zi în care a înflorit primul boboc.

Deci crede mai mult, asumă-ți orice simți că ar trebui să trăiești și începeți a-ți scrie propria poveste exact așa cum ți-a dori să fie.

Probabil că azi, vroiam doar să te fac conștient de timpul care nu o să-ți ajungă niciodată. E singurul dușman de care ar trebui să te temi și care ar fi bine să te motiveze tot mai mult în a fii tu.

Te las înconjurat de zâmbete, plin de curaj și-ți mulțumesc pentru fiecare secundă ce ai ales să o sacrifici plimbându-te printre gândurile ce mereu cu drag ți-le dedic.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
12 comentarii

Scris de pe octombrie 5, 2019 în De ale vietii

 

Etichete: