Imposibil

Îmi făceau somnul uneori imposibil, clipele în care aprofundam mai mult decât era nevoie, nenorocitele de gânduri ce fara oprire loveau in bucata de ușă ce mi mai rămăsese închisă.

Simțeam fiecare lovitură în lemnul putred ce mi dicta parcă forțat , ritmul pe care aveam să pășesc spre amărâtul de vis pe care-l purtam mereu in brațele mele, la fel ca o femeie pe care cu mare grijă o porți în palme de frică să nu o rănești.

Creșteam tot mai mult în ochii oglinzii ce mă privea mereu cu aceeași frântură de zâmbet pe care în zadar mă chinuiam să-l culeg.

Cu pași repezi mă îndreptam haotic dintr-o încăpere în alta numai să scap de scenariile ce apăreau de nicăieri, impunându -mi parcă să nu pot găsi drumul înspre ieșire.

Dar, la fel ca și tine, zâmbeam de fiecare dată când am ales să cred în doar al meu vis, pentru că tocmai atunci ai putea înțelege că florile de cireș chiar nu se pot opri din înflorit. Nici chiar atunci când încetezi să mai crezi în zânele din oricare poveste pe care ți-ai dori să o asculți.

Vroiam doar să-ți las o pată de culoare, în acest peisaj tomnatic, aducător de ploi pe timp de vreme bună.

Visează !

Cu drag, Endorfinul.

Publicitate