RSS

Arhivele lunare: februarie 2020

Copilul

Îl căutam pe copil că să i pot spune poveștile cu care l-am obișnuit și în care lui îi placea atât de mult să creadă. Plănuiam să-i prezint zmeii care mereu pierdeau luptele și feții frumoși ce ieșeau învingători indiferent de culoarea basmului, salvând prințesele adormite cu numai un sărut. Aveam o slăbiciune pentru clipa în care ochii copilului creșteau respirând tot mai greu în așteptarea ultimei lovituri de sabie a prinților care marcau întotdeauna finalul fericit . Aplauda cu entuziasmul sfârșitului de piesă de teatru implorând să depăn următoarea poveste.

Dar acum, mă regăseam în fața ușii din turtă dulce, era exact aceeași locație din trecut, în care învârt cheia ruginită și doar un scârțâit destul de deranjant se mai aude. Pășesc în casă unde în fața oglinzii înconjurată cu rama din lemn putred de stejar găsesc copilul pe ochii căruia puteam citi destul de ușor deceniile ce s-au așternut peste tinerețea lui.

M-am oferit să-i citesc din nou, luând la întâmplare o carte din biblioteca cu cărți prăfuite , dar el îmi dă peste mână și scap cartea care lovește podeaua ridicând un nor de praf ce-mi oprește aerul din plămâni și tușesc. El îmi răspunde că nu mai este copil , că a încetat să mai creadă în poveștile spuse de mine , iar visele ce le avea cu ochii deschiși au rămas doar iluzii. In colțul ochiului simt acea picătură rece de lacrimă care-mi sfâșia obrazul distrugând și ultimul rest de speranță ce mi-am pus-o în el.

Și m-am trezit din somn. Era ușor de înțeles că visasem. Mă ridic din pat și pornesc spre oglindă în căutarea copilului ascultător de povești. Dar în oglindă găsesc doar adultul căruia i-au fost interzise cărțile în care mereu călătorea spre finaluri fericite.

Azi cred că vroiam să vă amintesc să fiți copii.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
13 comentarii

Scris de pe februarie 20, 2020 în De ale vietii

 

Iarnă

Știam că te-ai săturat în a mai aștepta venirea fulgilor de zăpadă, iar în acest an chiar nu s-au mai obosit să ne copleșească cu vizita lor.

Asta nu înseamnă că ar trebui să te oprești din visele cu care-ți hrănești drumul pe care ai ales să pășești spre o lume mai bună.

Ți-am ascultat răgușeală din voce atunci când ai strigat că ți vrei iarna înapoi, am vrut doar să trec pe aici ca să-ți amintesc , că atunci când închizi ochii chiar poți simți fulgii de zăpadă cum cad și se topesc de trupul tău. Încearcă și ai să înțelegi că de fiecare dată când alegi sa crezi in gândurile tale , te poți regăsi în oricare scenariu îți dorești să fii.

Zâmbește mai mult , ascultă ciripitul de pasăre, în fiecare dimineață , când învârti în ceașca ta de cafea și lasă aerul curat să-ți spele gândurile întunecate care uneori îți pun piedici în călătoriile tale.

La fel fac și eu când aleg să ascult natura cu care suntem în legătură directă încă din prima zi. E antidotul de care ai nevoie pentru a-ți păstra universul tău în acea formă de neatins.

Azi mă gândeam că ar fi timpul să-ți amintesc , că ai tot ce-ți trebuie pentru a încerca oricare tip de viață ți-ai dori să ai. Continuă să-ți lași picioarele să te poarte spre oriunde , în felul acesta vei aduna frânturi de povești ce-ți vor aminti cât de minunat poate fi atunci când decizi sa fii tu.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 2, 2020 în De ale vietii