Zboară

Strigai după ajutor, când întunericul nopții nu te lăsa să-ți continui somnul, răgușeală pe care o porți în voce chiar și acum, îți poate aminti că nimeni nu te putea auzi. Erai mult prea sătul de neajunsurile cu care lumea te trata , de asta căutai mereu o ieșire din gândul in care erai mereu prizonier .

Înțeleg că te-ai regăsi mai ușor în confortul pe care ți-l oferă renunțarea dar cum să bați in retragere când drumul spre nicăieri e atât de lung.

Alergi mereu după punctul în care revii de fiecare dată când te învârti în cercuri infinite culegând iluziile pe care oricine ți-le vinde iar tu ca un distins credincios le cumperi de pe taraba plină de culori din mijlocul pieței părăsite.

Revin chiar și azi la aceleași gânduri pe care ți-le injectez în venele tale prin care până și sângele refuză să mai treacă, când alegi să întorci privirea în altă parte în loc să spui exact cuvintele ce ar trebui să se lase auzite.

Te tot împing de atâția ani înspre prăpastiile care te pot învăța să zbori și chiar dacă nu mi-a ieșit până acum voi continua să fac același lucru, până în ziua în care îți vei deschide aripile. Vroiam doar să te aud că ai înțeles cum fiecare vis al tău se va preschimba în ceea ce crezi.

Mai stai o clipă, poate că azi vei găsi și timpul necesar pentru a-ți număra diminețile cu cer senin și Soare călduț, în care zâmbetul tău e martor fiecărei secunde în care ai ales să nu renunți la tine.

Azi poți să zbori !

Cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Mișcat

Uneori aleg să mă opresc numai de dragul de a privi înspre tine, exact atunci când lumina zilei se pregătește pentru schimbul de tură cu noaptea ce nerăbdătoare așteaptă ca să îi cedeze locul.

E mult prea profundă clipa în care îmi las ochii ațintiți spre gaura din peretele ce desparte lumea ta de tărâmul din care eu vin.

Când ești deconectat de cotidian , atunci când simți că trăiești o clipă ce numai ție îți aparține, culegând lacrimile vărsate pentru oricare ar fi el motivul, sunt mereu peste umărul tău , un numai gând bun menit să vindece durerile ce îți apasă în pieptul obosit de atâta amar de viață trăită.

Un fel de vraci, ar fi mai ușor pentru tine să înțelegi acest titlu ce mi l-au oferit acțiunile de caritate pe care le ofer necontenit oricărui suflet îl întâlnesc în călătoriile mele fără sfârșit.

Mereu te-am împins de la spate să guști din restul de viață rămas, chiar dacă uneori a trebuit să simți pe buzele tale gustul amărui al fructului interzis.

Sunt doar o fărâmă din conștiința ce-ți șoptește în nopțile fără vise , că ar trebui să renunți la regrete , să fii tu exact așa cum ai visat la începutul tău de drum , când îți permiteai luxul de a plănui următoarea mișcare spre idealul în care credeai.

Acum te las pe mâinile tale știind cu certitudine că sfătuitor mai bun decât tine nu vei găsi.

Povestește mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.