Scrisoare

Scrisoare de la un cititor anonim:

De parcă nu era de ajuns că-mi trăiam viață după stereotipurile pe care cu forța mi-le înfigeai în cap, numai de de dragul de a fi și eu parte din acest cerc vicios care selectează și elimină prietenii fabricate la secundă în funcție de tabloul afișat pe oricare pagina ieftină, virtuală, fără gust și fără miros.

M-am săturat să te mulțumesc, doar că să-mi pot hrăni neajunsurile sufletești pe care azi, mi le vinzi atât de ieftin. Chiar crezi că poți să mi controlezi instinctul primar de mamifer carnivor ce sunt ?

Trăiești cu impresia falsă de conducător de minți ce îți alimentează setea de a aduna clienți în jurul unui produs de care nu avem nevoie.

Vroiam să-ți amintesc , că atunci când va veni și clipa în care vei înțelege că nu sunt doar un scuipat strivit de gheata ta scumpă , vei știi că voi veni peste tine.

Azi nu mai sunt parte din turma pe care știu eu ce cioban o îndeamnă să pască pe plaiurile mioritice vândute către popoare străine.

Azi îți arăt un pumn strâns românesc curat, care te dezbracă de costumul împuțit , de nunțile la care te prezinți doar că să aibă alții etichete de lipit pe fruntea ta de prost mult prea ușor de cumpărat .

Te las in tâmpenia ta să-ți trăiești ficțiunea asta ordinară care te cumpără atât de ieftin.

Vroiam doar sa ți spun asta.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Izolat

Suna a genocid fiecare picătură de ploaie pe care o priveai cum izbea pământul rece având ca singură misiune auto distrugerea.

Iar acum stai izolat, de parcă nu făcea încă de demult acest lucru, atunci când alegeai să întorci privirea în altă parte când paradisul tău era zguduit de știu eu de neajuns.

Dar acum e oficial , ți-au injectat adânc în vene frica de virusul ce te-ar putea trimite la numai doi metri sub pământ. Parcă observi mai limpede astăzi asfaltul scuipat de ploile lui octombrie, pe care pășeai spre nicăieri în fiecare zi din scurta ta existență.

Te aș îndemna să te izolezi de toate porcăriile pe care ți le toarnă ăștia forțat pe gât, de fiecare dată când ți se scurge timpul atât de prețios în fața ecranului la care încă mai plătești rate. Oricum vei alege să nu-mi dai ascultare și nici măcar nu te condamn pentru asta. Vroiam doar să te fac din nou atent, că ești într-o fuziune directă cu tot ce te înconjoară până în ziua când numai fărâme de praf vor rămâne în jurul tău.

De asta îți tot las frânturi de gânduri atent alese numai de dragul de a știi că va veni și vremea când vei culege câte ceva bun din nimicul de lume ce ne a mai rămas.

Speram ca acest gând să te prindă acasă , înconjurat de vise frumoase la care încă nu ai renunțat, scăldate în căldură și pofta de viață , cu aer curat și cu inima deschisă pentru ceva mai bun.

Doar trag de tine, omule bun, nimic mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Ruginiu

Încercam să cuprind cu privirea întreaga poveste ce începea a se scrie de una singură, în clipa în care am ținut ochii strâns închiși și am tăcut.

Simțeam fiecare cuvânt ce se așeza cu încetinitorul apăsând adânc în bucata de inimă ce îmi bătea în piept.

Eram martorul unei istorisiri de o secundă , în care nicidecum nu gândeam că aș putea să-i influențez în vreun fel bunul curs. Mă temeam să nu creadă că vreau să-i impun un știu eu ce mod de aș trăi viața. Eram prezent aici doar ca să evidențiez minunățiile de care dispunea deja. Mă gândeam doar ca să te întreb, cam cât de bătrân este sufletul tău ce până și azi îl ții captiv în cutia în care cu mult timp în urmă ai închis copilul din tine .

Am dezvoltat o pasiune de nedescris pentru ființa umană, de asta mi și place atât de mult atunci când mă las captiv de basmele pe care mi le înșirui uneori la început de toamnă. Bănui că ar fi o oarecare urmă de sado masochism, ce a rămas ca o pată ce nu poate fi ștearsă de pe creierul meu, atunci când aștept în ploaie cu trupul înghețat de frigul lui Octombrie, un semn că încă mai trăiești.

Mi-ar placea să te vad tot mai des că ești dispus să ți asumi mai multe riscuri, în loc să te ascunzi în cochilia ta de confort, ținând cont de timpul limitat de care dispui. Te comporți de cele mai multe ori de parcă ai fi nemuritor știind că asta-i doar o fată morgana pe care niciodată nu o vei întâlni.

Eu am rămas tot aici, tac , în liniștea mea insuportabilă de unde aleg uneori să trimit câte un gând bun către tine.

Îmi era dor de voi, la fel ca de ultimul fum de țigară la care mereu zic că renunț, numai de dragul de a-mi păcăli încă o dată psihicul încărcat cu atâtea doleanțe.

Și știi ce, ruginiul pronunțat al ultimei frunze care se zbate neputincioasă acum pe pământ, mă îndeamnă să-ți învelesc sufletul cu o fărâmă de gând călduros.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.