Sfârșitul de Toamnă

Încercam să pictez un tablou tomnatic alegând culori din frunze uscate ruginii culese de pe pământul udat de ploile zilelor trecute. Inspir adânc un aer înecăcios și greoi când stau așezat la rădăcina stejarului bătrân intrat într-o adâncă hibernare.

Prefer frigul adus de sfârșitul de toamnă, când aleg să aștern pe pânza din fața mea acuarelă din gânduri atent alese. Mi-e atât de ușor să mă regăsesc în liniștea pe care pustiul acesta de anotimp mi-o oferă.

Mă delectez ascultând croncănitul de ciori vestitoarele nimicului care din când în când îmi mai aruncă câte o privire de parcă ar aștepta și ele ca și mine lăsarea întunericului peste aceasta lume ce poartă coroniță de mucegai .

Mi-au înghețat mâinile, dar ăsta e semn bun că încă sunt viu și mi pot continua lucrarea pe care intenționez să o așez pe unul din pereții îngălbeniți al bordeiului meu de la marginea pădurii.

Am adormit, pe scaunul putrezit de pictor bătrân și neputincios, unde am inceput a visa un vis de toamnă frumoasă, umedă, rece și plină de culoare, exact așa cum îmi place mie.

E paradoxal acest final de gând frumos pe care azi ți-l aștern cu aere de artist eșuat spre final de toamnă, lăsându- ți doar o clipă în care să privești și tu acest tablou minunat.

Va îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Universule

Ești ca un coșmar ce-mi tulbură miezurile de noapte și mă întoarce cu fața la pernă lăsându- mă fără aerul care de prea multă vreme nu a mai poposit în plămânii mei uscați de timp.

M-am întors de atât de multe ori împotriva ta încât am pierdut numărătoarea războaielor pe care le tot duc cu tine.

Ai incercat mereu să schimbi bunul mers al lucrurilor , dar cu încăpățânare am ales să nu te ascult.

Îmi lipsește atât de mult somnul profund și fără de vise, în care reușeam să mă reculeg. Încep a visa numai atunci când mă trezește Soarele plesnindu- mă peste obraz cu razele lui calde, la primele semne ale dimineții. L-am așteptat mereu cu nerăbdare chiar și atunci când nu mai venea de negrii ce erau norii care-i inhibau apariția.

Mi-ai tot calcat în picioare fiecare gând în care am crezut, lăsându- mă în mijlocul pustiului că un copil ce așteaptă Crăciunul, iar el nu mai vine.

Dar până când toate astea ? Te-ai gândit vreodată că mă pregătesc în taină să vin după tine, la fel ca și lupii din pădurile în care am crescut, atât de scumpi la vedere dar atât de neînfricați în clipa în care doar te gândești să le încalci teritoriile.

Azi trimit acest gând înspre tine , Universule.

Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.