Contopire androgina

Esti pus la zid. Mereu dai cu capul de societatea asta atat de bine organizate de cei care vor sa starpeasca rasa umana. Sunt acei oameni, care sterg trairile celor vii. Care i fac pe indragostiti sa nu mai iubeasca, care schimba fericirea cu ura, care face ca lumea sa traiasca instictual si doar atat. Si atunci ce iti mai ramane? Poti alege sa lupti contra lor,contra tuturor,contra intregii lumi,dar poate fi o lupta cu morile de vant.Sau poti fi las si te poti incuia intr-o bula doar a ta,unde totul pare roz, dulce,si pufos,ca o vata de zahar,exact,dar naivule,in spatele pleoapelor tale inchise totul e la fel,asa ca deschide ochii aia si nu mai visa la o viata ce are gust de vata pe bat .Ce poti alege atunci cand poti avea tot,ce ar trebuii sa alegi cand le ai insirate pe toate in fata ta?Oare linistea si confortul este ceea ce iti poate oferii ceea ce ai nevoie ?Pai si cum ramane cu pasiunea si focul mistuitor ?Dar cu provocarea ce nici nu stii cand vine si de unde te loveste atat de placut si intens.Jucariile sunt aliniate frumos in fata ta,dar nu stii pe care sa o alegi,pe care sa o faci a ta pentru totdeauna,de jucat iti place sa te joci cu toate, dar in viata trebuie sa alegi ,iar in fata unei astfel de intersectii,te rogi ca semafoarele sa functioneze cat mai precis,pentru ca altfel, te vei simtii apoi mai rau decat te-ar fi calcat un tir,si nu glumesc,te-ar durea cam toate cele,iar corpul tau ar fi tatuajul ala de pe asfalt intins, ce inca are urme de roti pe el.

Este exact ca si atunci cand te trezesti in acel castel de clestar, in fata unei usi din lemn vechi si putrezit , iar tu ai doar trei chei si o singura incercare. O singura viata, nu poti avea mai multe. Daca ai bagat cheia gresita, sansa te sa dus spre nicaieri. Usa ramane inchisa, tu ramai la podea calcat in picioare de cei care vor reusi sa patrunda in castel, iar lumea ta, va fi la fel ca la inceput. Fara nici o schimbare, fara nimic. Un gol, in care esti numai tu, pentru ca nu ai dat nimanui voie sa ti puna in mana cheia de care tu aveai nevoie pentru a putea deschide acea usa.

Si mintea ta tot creeaza fantasme incontinuu,si gandurile tale o iau razna, si te trezesti mai obosit decat te-ai culcat ,si nici chef de nimic nu mai ai ,si fiecare vine pe rand si isi ia bucatica lui, si seara cand ajungi in pat ,cazi lat, doar tu si gandurile tale istovitoare care mai omoara si ele tot ceea ce ramasese din tine.Si tu, ce dracu faci, te complaci in situatia asta ,de ce? Doar pentru ca esti un  suflet slab ,ce nu stie exact ce vrea,sau pentru ca frica din tine este prea mare, iti e frica sa incerci una dintre acele chei doar pentru ca iti e frica defapt sa deschizi acea nenorocita de usa,si stai si te zbati asa, impartind bucatele din tine colo si colo, multumindu-te cu putin din fiecare, cand poti avea TOTUL,sau tu nu asa vrei ? Nu vrei ceva total? Ceva mistuitor,ceva ce sa fie al tau ,sa simti  ca iti apartine doar tie ,si ca sentimentul e reciproc? Ai uitat frumusetea aceea? Chiar atat de puternica e frica ta ?Scuza-ma ca iti spun dar asta cam spune multe despre tine, si nu de bine ,intelegi tu ce vreau sa zic.E usor sa simti cu corpul, e greu sa accepti cu mintea,si sa iti descatusezi inima ,iar fiecare vrea cate o bucatica, ala mai mult de colo ,ala de dincolo,si tu, vai saracul de tine ,nu stii cum sa ii mai impaci pe fiecare. Sterge-ti ranile alea patetice, pe care trecutul le-a scrijelit acolo,si fa ceea ce doreste inima coordonata de creierul tau ,ceea ce corpul tau pofteste e doar un sentiment trupesc, pe care si animalele il simt, dar tu, tu poti mai mult, meriti mai mult, si esti constient de asta nu?

Daca nu, ar trebui sa fii. La fel cum esti constient ca nu poti trai fara aer sau fara mancare. Fi constient ca totul e real atat de real uneori incat ai vaga impresie ca sunt doar senzatii sau stari pe care creierul tau le imprastie in tot trupul tau. Ca si cum ai trai o farama de fictiune reala. Exact ca si sentimentul pe care l ai atunci cand te transpui in cartea pe care o citesti. Cand scoti cu ghearele tale personajul principal pentru ca ti place atat de mult incat vrei sa l extermini cu iubirea ta pentru el. Uite asa e si in viata, il sufoci atat de mult pe cel sau cea cu care vrei sa formezi o pereche incat la final nu faci nimic altceva decat sa l indepartezi total de tine. Da i aer, pune i aripi si invata l sa zboare. reda i libertatea dupa care tanjeste atat de mult oferindu i tot odata si sufletul tau.

Publicitate

 

Mangaiere ostila de harpie

Fiecare poveste incepe cu un inceput,si are un si un sfarsit,dar oare pentru toate lucrurile care ne inconjoara exista aceasta regula? Este o zi frumoasa de toamna,vremea inca nu s-a racit,iar soarele inca domneste .Parcul e plin de viata,pomii abia incep sa isi schimbe garderoba,iar hainele lor vechi si ponosite cad usor.O frunza ucisa prea devreme,cade alene pe o banca scorojita,cu care vremurile noaste au fost prea blande,pare imbatranita si plina de povesti,ca un bunic dornic sa iti povesteasca viata lui.Cand o zaresti ,iti trezeste un usor sentiment de mirare,toate celelalte banci sunt toate noi,si proaspat lacuite,deci ce i cu asta? Ce cauta banca asta aici ? A fost , cred eu, lasata nu tocmai la intamplare. Ea are prea multe de spus. Mult prea mult timp s a scurs peste ea si totusi cand o privesc, pare atat de vie. E ca si cum ma obliga sa i pun intrebari. Ciudat, ar spune unii, dar oare chiar asa sa fie ? Chiar suntem mereu obligati din cine stie ce cauze, sa ignoram tot ce este vechi si trecut? Asa se intampla cu cei mai multi dintre voi. Parintii se invechesc, eu spun ca devin mai intelepti, dar preferati sa i ademeniti in caminele de batrani cele mai luxoase, promitandu le o viata mult mai buna. O viata ? Chiar stie careva ce i aia o viata ? A ti gustat voi din ea atat de mult incat sa vomitati cand simtiti aroma de viu ? A ti trait fiecare traire menita sa fie traita ? Pun prea multe intrebari. Stiu, pentru ca mi sa mai spus asta. Dar ce as fi eu fara intrebarile mele ? Poate ca as fi acea banca din parc, veche inconjurata de bancile noi .

Da, total de acord, tot ce e nou pare mai bun,tot ce e nou e mai performat ,tot ceea ce este nou este facut sa para mai bun,mai frumos mai atragator,mai util.Dar,mare dar care apare mereu,tot ce este acum nou nu mai poate capata o istorie,toate lucurile cu care noi suntem inconjurati expira mult prea repede,pentru ca noi ne plictisim mai repede,si pentru ca mereu suntem asaltati de altul si altul si mereu apare un altul,mai bun,mai performant,mai nu stiu cum,si cel avut devine nefolositor,si imediat este inlocuit imediat.Ne lasam cumparati de tehnologie,ne lasam pierduti in iluzia vietii usore,in care totul se rezolva foarte usor,apasand cateva butoane.Iar greseala cea mai mare este ca am inceput sa ne schimbam si pe noi,ne transformam fizic,ne inbunatatim cica? De ce ? Pentru ca fiecare vrea sa devina ceva ce nu este,fiecare vrea sa fie altfel.Inlaturam tot ceea ce ne leaga de trecut,tot ceea ce ne face sa parem cum suntem defapt,ne inconjuram intr.o lume ce pare foarte perfecta,foarte performanta ,pentru ca in prostia noastra consideram ca si noi suntem asa.Smecherii de noi. Iar trecutul,sau tot ceea ce tine de el ,este irelevant,am fost acolo,deci ce mai conteaza,noi traim prezentul. Un prezent in care nu pot spune ca traim. Cred ca cei mai multi dintre noi doar isi imagineaza asta. Sunt foarte multi cei cre duc o viata care nu le apartine. De fapt, e o mare piesa de teatru, un decor foarte frumos si bine facut, o scena minunata, in mijlocul carei sta o banca veche luata din cine stie ce parc, in jurul careia se inghesuiesc o mare de oameni pentru a si ocupa locul bine meritat. E o lumea prea mica si noi suntem prea multi ca sa putem pasi peste ea. Consumam aerul, atat de rarefiat in aceste zile. Poluam mintile oamenilor cu ganduri fabricate industrial, si mereu ascundem acea banca, atat de bine lucrata de un tamplar adevarat nu de un conducator de butoane.

Si nu degeaba se spune ca degeaba joci teatru daca nu iti place scenariu,pentru ca desi suntem inconjurati de lucuri care ar trebuii sa ne face viata mai perfecta,fericirea noatru nu este de gasit,oare de ce?De ce nu suntem fericiti daca se presupune ca avem totul,o intrebare pe care probabil fiecare dintre noi si-a pus.o cel putin o data ,cand s-a simtit nefericit.Omule am doua maini,doua picioare,am acesti doi ochii care vad ,destul de bine tot ceea ce i se prelinge in jur,unde anume gresesc,ce nu fac bine si de ce nu ajung sa fiu multumit cu tot ceea ce sunt,cu tot ceea ce am.Hmm ,suna destul de curios nu ? Daca ne-am multumii cu tot ceea ce suntem cand ,putem avea mai mult,cand putem juca un rol,pe o scena ,pe o banca ce o camuflam ,o transformam putin,ii dam putin luciu,poate si o pata  de culoare,ca bineinteles viata nu poate fi frumoasa doar in alb si negru,noi avem nevoie de culori,de multe culori,de ambalaje cat mai viu colorate cu produse de cacat,dar daca ambalajul merita,merita domne ,altceva nu mai conteaza.Sufletul de altfel nici el nu mai conteaza ca doar avem niste ambalaje atat de frumoase,si perfecte si imbunatatite.

Perfectilor,acele riduri de pe fata bunicilor vostri,sunt o adevarat arta a perfectiunii,pentru ca au fost create cu truda,cu multa munca si cu multa pasiune,pasiunea de a traii viata simplu,corect si frumos,fara ambalaje colorate,fara scene,fara teatru,ci doar asa…simplu,sub lumina soarelui,cu replici pe moment si mangaierea vantului.

 

O altfel de cafea

Era o zi de vara precoce am putea spune, pentru ca primăvară nu își luase încă rămas bun. Câteva raze de lumina intra prin fereastra camerei micuțe în care dormea ea, soarele ii mângâie ușor fata, iar ochii ei se intredeschid, privind ușor pe geam, se freacă ușor la ochii și apoi privește în jur, camera ei relativ mica, era goala, se uita instinctiv în dreapta ei, de parca cineva ar fi trebuit sa fie acolo, dar patul e gol, însă capul lui și a lăsat urma în perna, zâmbește, se ridica în coate și mirosul de cafea abia făcută ii invadează simțurile, deci încă e aici își spune în gând. Fereastra camerei era deschisa, lasand aerul proapspat de dimineata sa i inunde trupul. Zambeste, e fericita pentru ca mult decat atat nu si poate dori. El o striga de jos din bucatarioara in care avea loc ritualul responsabil cu prepararea unei cafele. Coboara, scumpo, stiu sigur ca te ai trezit. Te astept aici, am si turnat deja licoarea magica a diminetii in cesti.

La naiba, de unde știe ca deja m-am trezit, cât de bine ma cunoaște.Deși și-ar mai fi dorit sa lenevească ceva, încercând sa își amintească visele ce au chinuit-o, mirosul cafelei i-a trezit deja simțurile, și decide sa coboare, se ridică în șezut, iar picioarele ei goale ating podeaua de lemn, se întinde ușor și cască zgomotos, ce zi frumoasa! Apoi se ridică și pășește spre scara, rămâne în capătul ei și îl privește zâmbind cum se agita prin bucătărie, apoi coboară încet fără ca el să o observe și îl cuprinde din spate, cufundandu.si nasul în parul lui. El o cuprinde de mijloc o întoarce ușor și o sărută șoptind bună dimineața, puturoaso! Chicoteste ușor și îi zâmbește, ce facem astăzi?

Astazi eu plec in delegatie iubito. Tu faci ce vrei , ti am lasat pe masuta bani, poate iesi si tu prin oras. Acum trebuie sa trec pe la birou sa iau hartiile si sa vorbesc cu directorul sa vedem ce mai avem de pus la punct. Ai cafeaua aici, te iubesc minunatie ce esti. Si eu scumpule !

Si pleaca. El pleaca. Ca de fiecare data cand toate sunt bune si frumoase el trebuie sa plece , asa e facut. Ea ramane in fata acelei cafele. apuca ceasca o da pe gat, si pleca in fuga spre baie. E deja goala, de cum s a trezit, face un dus, se curata complet de noaptea ce a trecut si ajunge cu o viteza nemaivazuta in dormitor. Izbeste usa dulapului, scoate o geanta de voiaj, in care arunca la repezeala o mana de lenjerie intima, cate rochii, ceva pantofi si inchide genata. Alege o rochie aproape cu ochii inchisi, destul de scurta, mai mult spre sarafan, incalta botinele din piele intoarsa maro, picteaza buzele cu rujul ei rosu, acel ruj care i ofera stima de sine de care are acum nevoie si pleaca din casa. Se urca in masina .Ea stie ca el nu este in nici o delegatie. El doar e dependent de aventuri cu femei usoare.

Si răsucește cheia, fără sa privească înapoi, calcă accelerația prea apăsat iar mașina o ia la fugă, încercând parcă să îi prindă din urma sufletul ce ii alerga în fata, dar acesta se oprește brusc, în fata unei pajiști imense. Ochii ei se deschid larg, privind-o, deschide portiera și coboară ușor ca un copil mic ce are în fata un necunoscut imens, își da seama ca respirația ii rămăsese pe loc, și își recapata suflul, clipind rapid. Minunăția din fata ei este imposibil de descris în cuvinte, își da ușor botinele jos, și lasă iarba sa ii atingă pielea, o gâdilă ușor și chicoteste. Apoi își da rochia jos dintr-o mișcare peste cap, și o ia la fuga, și fuge și tot fuge, în timp ce lacrimile i se rostogolesc pe fata, și se rotește și tot aleargă, pana pica lată în iarba uda. Lacrimile i s-au terminat, cu ochii închiși sta și lasă soarele sa ii mângâie trupul.. Se simte atat de împlinită.

De azi o sa mi traiesc viata. Se ridica, se imbraca la loc, urca in masina lasata la marginea drumului si pleaca. La numai cateva sute de metri in fata ei, ca de nicaieri, apare o fetita, la fel ca si ea doar ca mult mai mica, pe care nu reuseste sa o evite. O loveste frontal, ridicand o in inaltul cerului. Franeaza dar degeaba, e trecut deja prin biata copila care zace acum pe asfaltul tare si murdar. Sa oprit, masina si femeia s au oprit. Stau pe loc nemiscate. Se da jos , cand o ploaie de lacrimi o lasa fara aer , fara viata , fara nimic. Copila , scufundata intr o balta de sange, a ramas fara suflet. A murit, odata cu ultima rasuflare a femeii care a uciso. O greseala, nu se mai poate repara, la fel ca si timpul pe care nu l putem da inapoi. Fetita, nu era nimic altceva decat ea insasi. A ucis copilul din ea. Singurul liant dintre ea si viata reala, cea in care poate fi vie. In care se regaseste. singura crima pe care a comis o a fost de fapt sinuciderea copilariei ei.

Nici nu știe cum ar trebuii sa reacționeze, sa plângă? A plâns deja prea mult, îngropandu.si copilăria în fiecare zi, sau ascunzând.o mai bine spus. Ce ar trebuii sa facă acum? Sunt intrebarile la care mereu nu a gasit un raspuns. Sunt framantarile fiecarei femei care traieste dar isi doreste si o viata pe langa asta.

 

 

 

 

Transpunere simpatetica

E timpul asta pe care l iubesc eu cel mai tare, poate singurul lucru pentru care am o adevarata slabiciune. E prioada renasterii , cand natura, dupa acea moarte teatrala, se revarsa asupra noastra cu toate puterile si farmecele ei. Acum e timpul perfect in care, numai daca esti foarte atent, dar foarte atent la detalii, poti vedea adevaratii oameni. Cei fara masti, fara fond de ten, fara inhibitii. Poti cunoaste oamenii adevarati. Sunt cei care devin atat de vulnerabil, datorita asteniei pe care o simt cu toata fiinta lor, ne mai putand sa si puna mastile.

Dar aceasta vulnerabitate nu are destulă putere sa ii facă slabi, ci parca sunt mai puternici și mai frumoși,pentru ca asa sunt ei în spatele măștilor, puternici și frumoși, nu orice poate putea purta atâtea măști, nu oricine poate juca atâtea roluri fără sa se piardă pe sine. Iar momentul când ea coboară după scena și ajunge in fata celui care vede în spatele măștii ei, atunci e momentul în care ea trebuie sa o plece în fata lui, pentru ca masca celeilalte persoane frumoase din fata ei, încă i se învârte la picioare. Nu mulți știu, nu mulți pot înțelege, cât de profunda poate fi întâlnirea dintre doua persoane ce își pleacă măștile unul în fata celuilalt.

Tu de ce porti masca ? Voi de ce va ascundeti? Va ascundeti de voi. Va mintiti singuri. Va pierdeti tocmai instinctele primare. Practic , voi nu existati. Tu tu ce mai faci? Tu cine mai esti ? Te mai cunosti? Te poti regasi ? Poti fi femeie, poti fi animal, mi e tot una. Tot in picioarele mele de biped te calc, in fiecare secunda in care simt ca respiri prea aproape de mine. Esti mult prea aproape pentru spatiul meu mult prea mic. Lasa mi aerul meu si tu incearca sa l consumi doar pe al tau. Si asa avem atat de putin.

Eu,eu sunt prea buna pentru lumea asta în care trăim, ei nu merita sa ma cunoasca, sa ma vadă pe mine asa cum sunt, rolurile mele sunt jucate atat de bine în cât e greu sa nu te pierzi, dar niciodată nu am facut-o, pt ca mai exista și persoane în fata cărora masca mea mica, la fel cum mi-a picat în fata ta, și atunci pot fi eu, ma pot relaxa, cortinele au fost trase momentan, sufletul meu se așează alene pe un fotoliu cu un pahar de vin în mana, iar pe mine uite.ma aici în fata ta,sorbindu.ti aerul, dc o fac? Nu o sa iti spun niciodată, trebuie sa afli tu! De călcat nu ma vei putea calcă niciodată, știi de ce pentru ca ochii nu trădează, iar ei îmi spun altceva.

Stii ceva? Ia un loc. Unde vrei tu . Si hai sa incepem sa ne exploram unul pe altul. Eu te cunosc mult prea bine, ca sa mi mai pierd timpul cu femei ca tine. Iti pot desena harta trupului tau, iti pot deschide sufletul, iti arunc o picatura de otrava , doar o picatura, astfel incat otrava care se amesteca intr o fuziune perfecta cu sangele tau sa nu te ucida. Doar sa ti arate cum e sa te chinui putin intr un delir atat de placut tie cat si mie. Si inca ceva. Umple si tu paharele astea doua !

Rade isteric lăsându-si capul pe spate, ascultându-i cuvintele reci. Tu chiar crezi ca ma cunoști pe mine? Vai cât ești de naiv scumpul meu. Eu nu sunt ele sau ele nu sunt eu, nici nu știu cum sa iti explic, ele au fost doar pregătirea pentru ce va urma, ele te-au antrenat doar, tu chiar nu realizezi asta? Cum cutezi sa ma privești în ochii și sa îmi spui ca ma cunoști?? Cum? Raspunde-mi nenorocitule ! De m-ai cunoaște pe mine, de mi-ai cunoaște mie povestea, ai fi la picioarele mele, plângând în hohote, mângâindu-mi gleznele. Poftim, bea! Bea din licoarea asta dulce, căci povestea mea doar de ea mai poate fi indulcita.

Cum de te cunosc ? Pai povestile astea pe care tu le traiesti sunt scrise de mine . Cum as putea sa nu mi cunosc propriile creatii. Tu fara mine, nu ai putea sa existi. Esti nimic, pentru cei din jur si totul pentru mine. O opera de arata neslefuita. Nu mi plac perfectiunile care in fapt nici nu exista. Oricat de mult ai incerca sa mi demonstrezi contrariul, te chinui degeaba. Eu te am creat , sa nu uiti niciodata asta ! Bun vinul asta !

Tu? Tu, creatorul meu? Nici nu ai habar cât de mult îmi iubesc și urăsc creatorul în același timp. Și îl plesnește tare peste fata. Nici măcar nu ai dreptul sa ii pronunți numele, iar tu îți permiți sa te dai drept el. Ma uimești, cât de puternic te consideri ! .Și presupunând prin absurd ca eu sunt creația ta, care este scopul ?

Scopul ? Hai sa te intreb ceva ? Care i scopul tau, care e scopul lor si care e scopul nostru ? Natura are un scop anume? Totul e bine definit in jur. Cerul e albastru , natura e verde, aerul e crud iar noi suntem aici doar niste marionete care se invart in acel glob de cristal numit viata ! Te am creat pentru un singur scop daca vrei sa i spun asa.  Tu , esti numai ceea ce oamenii urasc cel mai mult. Esti gandurile pe care toti le au dar fac orice le sta in putinta sa nu vorbeasca despre ele. Esti aerul mizerabil si inecacios din camera de motel jegos in care sotii isi inseala sotiile iar sotiile isi inseala sotii. Esti un rau care curge cu o apa atat de pura incat nimeni nu are curajul sa se spele cu ea, de teama sa nu ramana fara pacate.

Te înșeli, eu sunt ceva mult mai mult de atat. Nu inteleg totuși, de ce creatorul meu, m-a făcut atat de complexa și puternica, dar imposibil de împlinit. A fost un gen crud din partea lui, dar probabil ca a vrut ca doar el sa ma poată împlinii. Sa trăiești fără sa poți simți acei fiori pe sirea spinarii, sa asculți doar gălăgia oamenilor din jurul tău, străduindu-te sa poți auzi iar șoaptă lui pe fundal, este prea dur. Nimic și nimeni nu ma mai poate incanta, și atunci ce îmi rămâne? Sa ii chinui pe ceilalți, sa le dau ce cred ei ca au nevoie, sa ma hrănesc cu zâmbetele și cuvintelor lingușitoare, libidinoșii naibi, imi e atat de scârbă de ei, ce dorința lor haina, de felul cum ma devorează.De ce te consideri superior lor ? Cu ce ești tu mai presus ca ei?

Pai nu sunt ei. Si tu nu esti tu. Tu esti doar una dintre iluziile mele. Acea fata morgana care nu exista. E ca si cum ai fi mort dar inca nu esti pregatit pentru asta. Nu vrei sa accepti putreziciunea trupului tau care zace intr o oarecare groapa acoperita cu pamantul rece. Esti inerta. Tot ce spui sunt cuvintele mele. E o lupta care se da numai in mintea mea si atat . O exteriorizez pentru simplul fapt ca vreau si altii sa guste din aceasta imagine. Tu vrei sa traiesti. Eu te am ucis de mult.

Si de ce ai făcut asta? De ce m-ai ucis când eu te adoram, de ce ai omorât ceea ce iubeai cel mai mult, creația ta, care de data asta ți-a ieșit atat de perfecta ? Te-am speriat, sau am fost prea mult pentru tine? Întrebări care oricum nu mai merita un răspuns, dacă m-ai omorât, bestie ce ești, acum de ce mai vorbești cu mine, de ce mai cauți vocea mea în amintirile tale? De ce nu ma lași sa ma odihnesc în pace?

Pentru ca eu inca sunt viu. Mintea mea continua sa creeze pe cei ca tine. Sunt povesti pe care nimeni inca nu a stiut sa le spuna. Eu am ales sa fac asta. Din acest motiv inca traiesti in aceasta fictiune pe care tu o numesti viata. Cadavrul de tine o numeste astfel. Imi place sa te privesc acolo jos unde esti, in toata frumusetea ta. Esti gandul meu cel mai ascuns. Esti saruturile mele cele mai infocate pe care le am pastrat mereu. Sii tu , tu nu faci nimic.. Tu doar ai fost, sau poate ca nici macar nu ai existat. Dar mie imi place sa ma torturez cu astefel de ganduri. pentru ele traiesc.

Si dacă într-o zi o sa dispar? Dacă într-o zi o încerci sa ma găsești și nu vei mai da de mine? Ce vei face atunci, esti slab acum, nu mai ai puterea sa mai creezi o alta, te-am slăbit de puteri eu prea mult, nici nu ai realizat cat de obositor a fost sa lucrezi la „mine”. Ai fost prea orb, prea naiv, și -ai uitat ca uneori ” elevul își întrece maestrul „. Și da, exact, asta înseamnă că viața ta e în mâinile mele, pt ca daca eu mor, te voi lua și pe mine cu mine. Mulțumesc ca mi te-ai arătat scumpul meu, te-am cautat atat de mult, pentru ca mi-am dorit atat de mult sa ma răzbun pe tine, dar acum nu pot face asta, este prea slăbit și eu nu sunt la fel de cruda ca tine. Asa ca vom merge amândoi într-un loc unde e mai bine, nu te teme, vei fi cu mine.

 

Act 2

Cazut la podea sub un toc auriu. Un el , un nenorocit de el, care a trecut mai mult ca probabil prin paturile voastre, statea si se hlizea ca un dobitoc ce e in toata splendoarea sa.
Ea , privea acel geam nenorocit, si ud , din cauza ploii care nu mai inceta sa se reverse de cateva zile.

Inca o data se pierduse in el,inca o data il lasase sa ii fure mintile,sa isi piarda capul,sa intre in ea,sa o umple pana simte ca da pe afara .Desi era un nemernic nemilos,rece,dur si foarte impunator,scotea din ea tot ce era mai bun,de niciunde intre ei exista o chimie chinuitor de perfecta,parca trupurile lor se contopeau la fiecare atingere,parca sangele lor vroia sa se amestece intru totul ,desi pareau doi,erau un singur intreg.Iubea modul lui nebunesc de a o iubi,duritatea cu care el o venera, fiecare atingere a lui o facea sa ia foc,o transforma intr.o bestie innebunita dupa dorinta de al avea,a fi in ea,de al sorbi cu totul,de a se umple cu el.

Cand deodata o alta faptura izbeste usa camerei de hotel, scotand pe nari flacari parca, rosie de furie. O trage pe ea la o parte si pe el il priveste atat de senina. Nu puteai sa mi spui ? Si mie imi plac femeile. O puteai aduce foarte bine acasa la noi, in patul nostru , unde am fi putut profita amandoi de ea. Dar tu, un egoist si un idiot ce esti ai preferat sa o tii doar pentru tine.

Tresare usor la izbitura auzita ,si ramane atintita cu privirea la cea care tocmai a intrat pe usa…pupilele i se dilata si o studiaza amanuntit..nu intelege ce dracu se intampla,cine este ea, a auzit niste cuvinte prea ciudate,devine confuza :”acasa la noi „..”patul nostru”..”profita de ea”??? poftim ce dracu se inampla aici ?Apoi realizeaza ca acea faptura ce rage la el ,este EA,ea cea in bratele caruia el adoarme,EA care il saruta de noapte buna,EA care atunci cand deschide ochii,da de el.Si aceea EA,o doreste pe ea??! Poftim? Ar trebui sa ma urasca,cum naibii,si.o trage cu mine o femeie?!?Isi aseaza repede ordine in ganduri,si realizeaza ca in jurul ei nu se mai aud nici urlete,nici nimic,decat ploaia de afara,apoi o observa pe EA foarte aproape,si isi da seama ca inca e goala,in fata Ei.

Musafirul nepoftit, il scuipa pe netrebnicul de barbat, magarul sau cum vreti voi sa i ziceti, si se indrepta cu pasi repezi spre faptura din camera, spre inamic. Se opreste exact in fata ei, la un centimetru distanta si o ppriveste lung doar pentru o clipa atat de scurta incat, faptura a ramas fara suflare. O prinde de gat si i sopteste: acum ai sa fii numai a mea ! Buzele lor sunt intr un dans atat de erotic incat noi oamenii de rand nu putem trai o astfel de incitare. Limbile lor fac schimb de fluide intr-un dans atat de perfect. Sfarcurile victimei sunt atat de tari incat o ranesc pe inamica. Isi desface camasa cu care era imbracat, se leapada si de fusta office pe care o purta, o prinde de par pe cea din fata ei si o coboara atat de brutal spre sanii ei. O indeamna sa i provoace placere.

Cu sangele clocotindu.i in vene ,ii ia sfarcul drept in gura si il suge zgomotos,prinvind.o in ochii,apoi cu o mana ii curpinde sanul stanga masandu.l puternic.Dintii ei incep sa ii muste sfacul ,iar capul musafirei se lasa lasciv pe spate,savurand momentul.Cate pasiune simte,o simte pana jos,simte ca a luat foc.Isi indreapta privirea spre sanul stang si se napusteste cu limba asupra lui in timp ce mainile ei coboara spre pantecul musafirei,sub ochii neinduplecati ai nemernicului ce le priveste ,frecandu.si madularul usor in mana.

El da semne ca vrea sa ia parte la joc. Ea nu il lasa cel putin nu inca. Abia are prada in ghearele ei si vrea sa profite singura de asta. O musca de trup , ai lase urme destul de adanci, si zgarieturi la fel de pronuntate. Dar e mandra de asta si e excitata toata pentru ca si a marcat teritoriul sau prada. E atat de incitata incat coboara pana jo, de unde o musca si mai tare , pana la lacrimi, pe biata faptura. Se joaca pe labiile ei de sus pana jos cu liba atat de fierbinte incat nu o mai poate pune la locul ei. E pre fierbinte, mult prea fierbinte si victima mult prea incitata, incat dupa un urlet, lasa sa i se scurga lichidul mult asteptat pe piciorul ei si pe buzele atacatoarei. Aceasta geme si ea, masandu si usor zona intima.

Ochii lui scarbosi privesc intreaga scena,inclestandu.si dintii,apoi la sfarsit isi linge usor buzele la vederea lichidului.Musafira se ridica,lasandu.si victima sleita de puteri sa zaca pe pat,se indrepta spre fotoliu pe care sta el si il apuca de par soptindu.i „iti place ,ordinarule,iti place sa o vezi cum zace neputincioasa,in propriul seu ” apoi il saruta apasat,infingandu i limba in gura si unghiile in spatele lui,apoi se urca peste el cu piciorele pe umerii lui si ii ordona sa i.o suga,sa i.o linga sa isi bage limba in ea.El parca ia foc,o ridica pe sus si o tranteste in pat nepustindu se cu capul intre piciorele ei.Mana lui se intaine spre victima ce abia isi recapatase suflu,si isi infinge un deget in ea,rotindul circular.Limba lui incepe sa se zbata in vaginul musafirei in timp ce aceasta incepe sa geama si sa isi frece mainile in parul lui,rotindu si bazinul in ritmul limbii lui.

 

 

Act 1

E ca si cum urmaresc eu picatura care se prelinge pe paharul acela frumos, continand ultima urma din bautura mea preferata. Cam la fel e si cu viata asta a noastra. Vrem nu vrem, ea se scurge incet pe un drum sigur care duce in jos, exact ca aceasta picatura. Eu o numesc picatura de suflet, pentru ca e tocmai esenta bauturii pe care am savurat o si dupa care tanjesc cand o termin. La fel ca o cafea bine facuta, de mine insumi. E si singura de altfel pe care o pot numi cafea. Si o beau imediat cum deschid ochii, e ca un ritual pe care l plac tot mai mult si in care ma implic tot odata. Iar cand ajung la ultima picatura , deja tanjesc dupa ceea ce a fost. La fel ca si in viata. Tanjim mereu dupa ultima picatura.

Ma simt deja ca un mic personaj ce pune mana pe clanta unor usi umense, trage puternic aer in piep si le deschide. Dupa usa, statea ea, trista cu acel pahar de cristal in mainile sale, atat de reci. O ultima lacrima, la fel ca si ultima picatura din acel pahar , se scurge pe obrazul ei atat de alb. Isi ridica mana si o sterge usor,lasand.o cateva momente pe obrazul sub care sangele ii clocotea,apoi isi mangaie buzele usor,zambind diavoleste ,acela a fost ultima ei picatura de tristete.  O rochie de un rosu atat de crud se prelingea peste trupul ei aproape de perfectiune. Parul ei negru si lung, oferea privitorului un contrast de foc care paraseste pamantul. Un inger diavolesc l as numi eu, trimis aici, in locul acesta, pe care noi il numim pamant, cu un anume scop. Iar ea era constienta ca scopul ei este unul mult prea crud,si ca nu multi il vor intelege,nu multi vor intelege ca iubirea ei e rece,ca iubirea ei deseneaza tatuaje pe suflet,tatuaje pe care nici macar timpul nu avea dreptul sa i le stearga,ea iti putea da totul,acel tot sufocant,ce iti face sufletul sa pluteasca ,dar totul cu un pret,fiecare dorinta pe care ti.o va indeplini avea un pret…dupa plecarea ei,vei fi mort.

La usa apare el. Inalt, plin de sine, un leu in toata splendoara lui. Cu un buchet de trandafiri in ton cu rochia acestei fapturi. In cealalta mana tine strans un vin vechi si rosu, atat de sec incat de putea lasa fara suflare la atingerea papilelor gustative. Ea se ridica de pe acel scaun infect, un scaun in care multi dintre noi au stat asezati in asteptarea acelui ceva. Si se apropie de el usor,lasandu.l sa ii urmareasca fiecare pas,pe care il facea cu fiecare bataie a inimii lui.Odata ajunsa in fata lui isi ridica privirea ,urmarind cum papilele lui se dilata ,ii mangaie usor barbia ,savurand tresarirea lui la atingerea degetelor ei reci ,cu sangele lui prea cald,apoi,ii sopteste usor :”Bun venit scumpul meu,ce ti.a luat atat de mult?” El nu mai are timp sa raspunda. Pentru ca ea, ai smulge cravata de la gat, atat de tare incat ai fi crezut ca vrea sa i ia aerul lui.El ramane neclintit, incearca sa i atinga coapsele dar ea il pocneste cu atat ura peste fata incat ai lasa urme destul de adanci pe obrazul lui stang. Prinde camasa lui de o parte si de alta si o smulge lasand doar doua bucati de carpa , apartinand unui fost material scump. Cum ai putut sa ma lasi atata timp „flamanda”?!?!Si isi infige mainile in parul lui,si limba in gura lui intredeschisa,limbile lui se incolacesc frenetic,iar mainile lui o cuprind puternic de coapse,apoi coboara usor ridicandu.i rochia si strangand.o apasat de fund. Ea se smunceste din bratele sale si l izbeste la pamant. Il calca pe fata cu tocul pantofului destul de ascutit. Provocandu i durere. Nu i adepta cultului sado maso. Dar o excita atat de mult ideea de al face sa plateasca pentru toate lacrimile pe care in multe nopti le a varsta, golind de una singura sticle de vin. Il apasa si mai tare, putand vedea o urma de lacrima din ochiul sau cum se prelinge peste gulerul aruncat pe jos al fostei sale camasi. Abia dupa ce vei simti durerea pe care am simtit.o eu ma vei putea iubi,abia atunci vei putea gusta din mine!…si desi sunt atat de ” flamanda de tine „, te voi chinui pana cand vei simti ca dorinta isi iese prin pori,iar gura ta zace dupa buzele mele..corpul tau tremura dupa atingerea mea,iar sangele tau fierbe atat de tare dupa degetele mele reci,ce par singurul medicament ce il poate trata,pentru ca odata ce iti intru in vene,esti bolnav,dupa mine…” Rade isteric,par nebuna nu ?Sunt nebuna,nebuna dupa tine! Ridica-te!

Se ridica mai mult sprijinindu se de peretele incaperii. Pare lipsit de putere dar nu e. E doar supus unei torturi pe care singur si a asumat o. O atinge din nou, dar ea, il pocneste si mai tare peste obraz. Ai smulge cureaua de la pantalonii sai si l lasa purtand doar lenjeria intima. Neajutorat ar putea spune unii. Dar nu e deloc asa. Ai pune mana la ochi si incepe sa l deguste, sarutandu i fiecare particica a gatului, umerilor, lasand limba sa simta gustul lui. Un gust amar si mizerabil de bufon care joaca mult prea bine rolul sau de barbat adevarat. Dar ea il doreste atat de mult incat ajungand cu saruturile spre coapsele lui, il musca atat de tare incat un firicel de sange tasneste din trupul sau de mascul alpha. Pare atat de neinduplecata,si asa si este,ca o fiara salbatica,careia ii place sa isi devoreze in liniste „victima” sa ii soarba tot,mirosul,caldura.Si parca ochii ei se transforma la vederea acelui firicel de sange,isi intoarce privirea asupra lui,si il linge ridicand privirea spre ochii lui,ce privesc temator…O excita teribil „teama lui „,dar ii plac si momentele in care ii da voie sa isi fac de cap cu ea,cand il lasa sa vada ce ii poate pielea. El o prinde cu toata forta lui, de cap impingand o spre abisul placerilor sale. Ea se preface ca nu vrea sa ajunga acolo atat de repede. E ca un animal inchis in cusca in care inca nu sa obisnuit. Dar intr un final cedeaza si coboara singura exact pana in punctul in care stie ca i poate oferi lui acea placere exploziva. Devoreaza fiecare bucatica din opera de arta a naturii pe care o are in fata ei. Incearca sa i invete gustul pe de rost. […………………………………]

Ii place la nebunie sa simta cum gustul lui, i se prelinge pe gatul ei uscat,acel gust dulce-amarui,cald,catifelat, al lui,pe care ea l-a scos afara,ea i l-a smuls,lasand-ul fara vlaga,tremurand si slab, o face sa se simta foarte puternica acel moment in care ea decide pana unde se merge. Cat de repede,si cat de mult sa il chinuie.Bietul ei…pare sleit de puteri in acel moment si nu are de gand sa il lase asa. il lasa sa isi traga rasuflarea ..in timp ce se ridica sarutand.ul usor pe coapse,pe abdomen,ajungand la sfarcuri le linge usor,le soarbe le musca,in timp ce mainile ei fac un dute vin.o pe spatele lui…urca usor pe gat…il linge usor sub lobul urechii,pe care il ia apoi in gura si i.l musca soptindu.i usor :”fa.ma a ta”,apoi buzele ei urca la gura lui,limba ei ii linge buza de  sus ,iar apoi cu dintii il trage de cea de jos,in timp ce unghiile sale i se infing in spate. El o prinde de par , o intoarce cu spatele, tragand o am spune noi destul de agresiv inspre dansul, aproape lasand impresia ca vrea sa o decapiteze. Si o patrunde, incet, foarte incet simtind cu umezeala din dansa e din ce in ce mai fierbinte si lipicioasa. Un tablou destul de gretos, pentru unii , pentru restul e doar o realitate. Avem in fata doua animale care se imperecheaza. Din trupurile lor curg sudorile care acum au fuzionat lasand in urma lor mirosuri de trupuri si de fluide , ingreunand aerul din acea incapere tot mai mult.