Spre final

Si priveam la fereastra trenului peisajul care-mi taia respiratia. Atat de frumos incat de multe ori nu pot sa cred ca sunt nascuta in aceasta tara. O tara, care acum , in aceste momente , trece prin nenumarate schimbari. Ea si-a pierdut cum multi ani in urma adevarata semnificatie pe care o avea. Romania, te duce cu gandul la oameni buni, la zambete, placinte calde, forme de relief unice in lume, menite sa-ti puna la indoiala diferenta dintre real si fictiv. Atat de frumoasa este tara mea.

Si continuam sa privesc, muntii impunatori care nu se mai terminau, cu padurile lor virgine, de o frumusete dumnezeiasca, iar gandurile mele se amestecau tot mai repede intre ele, lasandu-mi sentimentul ca mi pierd mintile. Incercam sa ma linistesc si sa fac tot posibilul sa cred ca aceste lucruri nu mi s-au intamplat mie. Soarele inca era sus in inaltul cerului, de unde acum, parca stralucea si mai tare, lasand cate o raza sa-mi mangaie obrazul plans cu o seara inainte. Dar nici macar pe el nu-l mai puteam simti acum. Eram mult prea la pamant. Si eforturile mele pe care le fac , sa pot intelege ca a fost doar un vis urat si nimic mai mult, nu faceau nimic altceva decat sa-mi aprofundeze faptul ca totul e cat se poate de real.

Plang din nou si aud cum fiecare lacrima a mea se izbeste de pamant , ca un adevarat sinucigas care isi curma viata cu o pasiune mult prea profunda ca eu sa o inteleg.

Iar tu, tu nu mai existi, tocmai acum cand speram ca lucrurile se vor indrepta si ca viata mea in sfarsit si-a gasit mult pierdutul echilibrul. Si inca mi-e sete sa traiesc, tanjesc dupa viata tot mai mult, cu toate ca in paralel sunt coplesita de gandurile suicidale. Inca sunt vie, dar tu, ai plecat definitiv, pentru simplul fapt ca eu nu pot fi perfecta. Oricum nu am crezut niciodata in asta, dar tu exact pe aceast lucru ai pus tot interesul pe care-l poti avea.

Si acum, acum sunt prea vie pentru tine. Si tu fugi, ma lasi in urma , la fel ca o amintire din trecut pe care nimeni nu vrea sa si- o mai aminteasca.  Iar eu acum calcand peste mandria care ma caracterizeaza, am pornit pe urmele tale. Vreau sa ma privesti in ochi atunci cand imi vei spune : ramas bun !

Trenul alerga ca un armasar bine crescut , peisajele se schimbau cu o viteza uluitoare, incat traiam cu impresia ca trec dintr-o tara in alta. Imi aprind o tigara, sunt singura in compartiment si prefer sa o fumez chiar aici. Trag fum dupa fum ca si cum ar fi ultima tigara permisa din viata mea si ma gandesc la tine tot mai profund. Ma exteriorizez si ma inhib in acelasi timp cand imi apare chipul tau in minte. Oricum nu-ti ceream nimic in schimb, pentru ca mereu am facut ce am simtit , mai ales atunci cand era vorba de tine. Iar tu ? Tu m-ai folosit, nu ca pe o carpa, ci in felul in care m-ai facut sa te iubesc. Sa te iubesc, dar parca iubirea nu exista. Cel putin pentru noi nu exista. Iubirea este lipsa nefericirii. Pentru ca atunci cand iubesti, esti condamnat la o viata de neimplinire totala. E un sentiment mult prea puternic ,iubirea aceasta, motiv pentru care am preferat mereu sa nu- i dau voie sa existe. In felul acesta am crezut ca te proteje, invelindu-te in acel glob de cristal. Pe cand tu, mi-ai alimentat sufletul cu iluzii atat de reale incat chiar te- am crezut.

Of Eduard, cum m- am lasat condusa de o imaginatie bolnava, pentru ca altfel nu te pot numi. Si cand ma gandesc ca m-am saturat sa tot vorbesc cu mine insami, cand ar trebui sa o fac numai cu tine. M- ai prins in capcana in care femeia mereu este atrasa de barbat, din totdeauna, cu singurul scop de a o ingenunchea. Femeile au ajuns sa creada si sa sustina acum aceasta teorie in care se metamorfozeaza in sclave , sexuale deobicei. Numai ca la noi parea atat de pura aceasta forma de iubire , iar tu m- ai tradat si m-ai facut sa-mi incalc principiile la care am lucrat atat de mult. Incerc sa te sun , dar nu aud decat acel sunet nenorocit care imi spune ca ti-ai schimbat numarul.

Trenul se opri in gara din Cluj intr- un final. Roberta inainte de a cobora , mai arunca o privire pe biletul pe care domnul Ivan il daduse, memora cele scrise si arunca hartia la cosul de gunoi din baia vagonului. Deschide poseta din care scoate revolveru primit, il incarca si- l pune inapoi. Inspira adanc , inchide ochii, ai cade o lacrima pe care o sterge imediat, isi reface rujul de culoare rosie de pe buze, isi aseaza mai bine rochia neagra din bumbac si coboara din tren.

Se urca in primul taxi pe care-l gaseste in gara si- l indeamna pe sofer sa o duca la hotelul Aston de la periferia orasului.

Masina pleaca in viteza spre locatia dorita de Roberta. Ajunge in cateva minute, plateste taxiul si coboara. Hotelul destul de impunator, statea in fata femei, lasand-o doar pentru o clipa cu privirea atintita in sus, spre ultimul etaj. Inspira din nou adanc, de parca isi luase o ultima doza de curaj , din aerul greoi de toamna si pasi in interior.

Urca cu liftul la al treisprezecelea etaj si se opri in fata usii de la camera 107, unde bate o singura data.Din camera, vocea lui Eduard raspunde :

– E o greseala, nu am sunat la room service .

Roberta mai batu o data in usa. Dupa cateva secunde, usa se deschise larg, Eduard cu ochii mari atintiti asupra Robertei, ramase blocat pentru o clipa. Din camera vocea unei tinere femei il chema inapoi pe barbat. Nu trecu mai mult de cateva secunde cand Roberta scoate pistolul din poseta, il lipeste de inima lui Eduard spunand doar atat :

– Te iubesc si tocmai de asta nu te pot lasa sa traiesti !

Apasa pe tragaci, fara sa stea pe ganduri, privindu-l in ochi pe barbatul care tocmai gustate ultima lui picatura de viata.  Farame din trupul lui au improscat intreg holul, lasand-o martora pe Roberta la o ploaie de sange. Corpul neinsufleti fu aruncat la pamant, timp in care femeia din camera urla din toate puterile ei . Roberta, arunca pistolul jos, scoate un servetel din geanta , se sterge pe fata , arunca o ultima privire iubitului pe care tocmai il omorase si pleca.

Hotelul era acum o cladire in care numai oganele de politie mai circulau, impreuna cu ambulantele sosite sa constate decesul.

Roberta era acum pentru ultima data in drum spre casa, stiind consecintele a ceea ce facuse. Plangea, lasand fiecare lacrima sa-i ude obrajii fara sa-i stearga. Simtea gustul sarat si dulce de la resturile de sange care se mai prelingeau pe marginile buzelor. Inghitea in sec , acum in aceasta ultima clipa in care intelegea adevaratul sens al vietii. Viata e un joc in care la final toata lumea dar absolut fiecare fiinta vie iese infranta. Acel joc de noroc in care oricat de bine si de corect ai fi, nu-ti lasa nimic altceva decat un esec.

A ajuns in Iasi, mult prea iubitul loc al ei, dar trenul nici bine nu opreste in gara, cand este deja inconjurat de o multime de oameni ai politiei inarmati. Comisarul Gica e singurul care urca in tren, neinarmat, ajunge la compartimentul Robertei si o roaga sa-l insoteasca intinzandu-i bratul sau. Era de la sine inteles ca amprentele lasate pe pistolul aruncat in camera o invinovateau, impreuna cu intregul personal al hotelului, ca auzise zgomotul de arma si urletele aferente.

Roberta , cu un calm iesit din comun ai prinse bratul comisarului si coboara din tren urcandu-se direct in masina de politie.

Publicitate

 

O alta continuare

Este ora 21:00, Roberta tocmai invarte cheia in broasca usii de la apartamentul ei. Realizeaza ca usa este deschisa. Din baie se pot observa aburii care plutesc in toata casa, iar odata cu ei adie o voce familiara:

– Robi, sunt eu Alexandra. Am vrut sa-ti fac o surpriza. Acum o ora ne-am intors din vacanta si nu te-am mai sunat pentru ca vroiam sa te surpind placut. Sper ca am si reusit.

– Alexandra, esti o scorpie dementa. Uite de asta te iubesc atat de mult. Asteapta-ma, imediat vin si eu langa tine, mai ales ca am nevoie de o baie fierbinte. Bei un vin ?

– Desigur ! Te astept !

Roberta, isi arunca geanta in cuierul din hol, se descalta de cizmulitele din piele maro, sacoul bej il aseaza frumos in dulapul din living, iar camasa alba o potriveste tacticos pe umeras. Este doar in lenjeria intima , un set de bikini si sutien din dantela neagra. O prinde de minune. Aprinde doar una dintre nenumaratele lumanari parfumate. Este cea cu aroma de mosc , care de altfel se si simte in intregul apartament, relaxand simturile femeii cu par negru. Aceasta este singura lumina din incapere , afara doar un rest de Luna mai arunca cate un strop de lumina.

Se indreapta spre frigider , alege un vin primit in ziua cand a avut lansarea de carte cu Eduard, tanarul scriitor. Este un vin autohton, destul de vechiut, undeva pe la anii 1986. Mult prea vechi am spune noi, pentru a fi degustat intr-un apartament oarecare. Dar, din orice clipa se poate trai adevarate stari de detasare totala. Cum ar si trebui in fapt ca fiecare dintre noi sa consume un vin de calitate. Iar daca momentul in cauza este unul nobil , atunci la fel si vinul respectiv se va ridica la acelasi rang.

Atunci cand ma gandesc la vinuri, oricare ar fi ele, ma duc cu gandul la povesti, povesti frumoase, spuse bine, de oameni frumosi. Vinul nu se bea, el doar se povesteste. Am o mare admiratie pentru aceasta licoare, si mereu ma simt onorat cand strang mana unui producator de vinuri.

Il aseaza cu grija pe bufet, alege doua pahare mari, cu picior, pe care le pune de o parte si de alta a sticlei. Ridica sticla si umple paharele cu licoarea lui Bachus. Un singur strop ai scapa. Coboara usor spre bufetul din lemn, lasand o mica pata , avand culoarea sangelui. Se apleaca spre ea, exact cum un indragostit coboara suav spre buzele femeii iubite. Sterge picatura cu un sarut . Isi suge buzele, atat de bun a fost. Ridica paharele si se indreapta spre baie, unde Alexandra o asteapta. In baie , respiratia Alexandrei se facea deja simtita. Aprinse doua lumanari. Doar atat. Una neagra si una alba.Lemn de santal si vanilie. Arome care practic te dezarmeaza. Stim cu totii asta.

– Alex da te mai incolo sa incap si eu. Poftim paharul tau.

– Multumesc!

Ciocnesc paharele in semn de prietenie, gusta fiecare din licoarea ei si le aseaza pe marginea cazii in care Roberta deja intrase lasandu-si trupul la inmuiat in apa cu spuma mirosind a floarea pasiunii. O prinde pe Alexandra de dupa cap si o trage spre dansa, gest care se termina cu un sarut, in care Roberta aproape ca ai mesteca buzele Alexandrei. Zambesc amandoua si atat.

– Robi , mi-ai lipsit !

-Tu mai mult !

– Esti o picatura de suflet Alex . Apari , pentru o clipa, exact ca un apus de Soare si apoi dispari dupa norii pufosi de primavara. Exact asta esti Alex, sa tii bine minte, mai picatura de suflet.

– Iti multumesc Robi. Nici nu-ti imaginezi cat de mult inseamna asta pentru mine.

 

Continuare..

O masina neagra,cu geamuri fumurii, parcheaza la scara Robertei. Din ea coboara doi barbati trecuti de 40 de ani, fara par, cu fete de oameni pe care nu ti doresti sa i deranjezi nici macar cu privirea. Izbesc portierele, imbracati in costume negre, cu trupuri de dimensiuni colosale, deschid usa de la casa scarilor si urca treptele in viteza , oprindu-se in usa Robertei. Bat cu pumnii , este trecut de ora 22 si un vecin deschide usa sa vada motivul galagiei de pe sala. Ai vede pe cei doi , inchide imediat usa invartind bine cheia in iala. Roberta, deschide usa, timp in care acestia trec aproape peste ea. Se aseaza pe canapeaua din living, isi aprind tigarile, trag cate un fum adanc si incep :

– Roberta, ai cam uitat sa trimiti banii aia inapoi domnului Ivan. Si nu pot spune ca i tocmai fericit. Stii ce inseamna asta nu ? Ca trebuie sa mergi sa i dai niste explicatii domnului. E foarte trist din cauza ca nu ai mai dat nici un semn. Esti clientul sau favorit, dar de aceasta data ai intrecut termenul limita cu mult.

– Baieti, chiar nu m avut cand sa-l sun pe dumnealui. Am fost foarte ocupata perioadele astea din an, cu tot felul de publicatii la editura mea si chiar nu am avut cand sa l anunt. Dar merg , nu i nici o problema. Stai numai sa ma imbrac.

– Bine , hai pregateste-te sa avem timp sa ajungem .

– Multumesc pentru intelegere !

Roberta arunca pe ea o rochita neagra, incalta o pereche de cizme rosii, scoate din dulap un pardesiu gri deschis pe care-l imbraca in viteza si intra in living.

– Putem pleca.

– Sa mergem !

Cei trei coboara scarile, ajung la masina parcata, unul dintre cei doi chelbosi deschide politicos portiera din spate, facilitand urcarea in masina a femeii.Inchide portiera dupa ea si pornesc spre locul in care erau asteptati.

Dupa un drum destul de scurt ajung in fata unui local din centru orasului Iasi. Opresc masina, coboara unul dintre cele doua matahale, deschizand usa femeii.

– Domnul Ivan te asteapta la masa din dreapta. Mergi acolo.

– Multumesc !

Si tanara noastra coboara din masina si intra in localul cu pricina.

La masa din dreapta , domnul Ivan, imbracat intr-un costum gri, cu o esarfa turcoaz la gat, fuma o tigara cubaneza din foi de tutun. Pe fata plina de riduri, semn ca depasise cu mult pragul varstei de 50 de ani, se putea zari un zambet la vederea Robertei.

– Buna seara !

– Buna seara Roberta ! Cam tarziu pentru politeturi nu crezi?

– Stiu domnule Ivan, si scuza mea este serviciul asta care nici macar nu imi lasa timp ca sa traiesc. Si mi pare sincer rau ca v-am neglijat cu datoria aia. Chiar nu am uitat dar nu am avut cand sa trec pe la dumneavoastra.

– Deci, sa vad daca am inteles  bine. Munca ta la editura aia, nu ti lasa timp sa traiesti. Deci daca ai ramane fara vlaga, nu te ar afecta prea tare. Fapt care ma duce cu gandul la cum sa fac ca sa nu te mai joci niciodata cu rabdarea mea. Ma gandesc cum ai reactiona, daca te as arunca de pe dealurile Buciumului. Cam cum ti ai sfarama oasele de stancile de jos. Sau sa te arunc in tarcul meu cu cainii de lupta care participa la lupte. Hmm si asta ar fi o idee. Ce zici ?

– Va rog , am banii, pot sa vii dau in seara aceasta . Nu am alta scuza, dar va rog iertati-ma.

– Cand ai venit plangand la mine si m ai rugat sa te ajut cu banii aia, ca sa poti sa ti platesti toata ipoteca la apartament, eu ti am zis ca nu ti dau? Te am rugat sa ma ierti? Nu. Eu doar am bagat adanc mana in buzunarul hainei mele si ti am pus in fata banii de care aveai nevoie. Daca tatal tau a fost un adevarat domn cu familia mea, era de inteles ca la fel voi proceda si eu cu singura lui fiica. Dar totusi, banii sunt bani si am nevoie de returnarea lor. Maine te astept cand termini la editura , si mii dai atunci. Vroiam doar sa vad cum reactionezi si tot odata sa ti dau o lectie. Sa nu uiti sa fii om de cuvant cum sunt si eu. Fugi acasa copilo si sa nu se mai repete.

Cu ochii in lacrimi Roberta replica :

– Va multumesc din suflet domnule Ivan. – si – l imbratisa.

 

 

 

Un vis

O femeie. Parul lung crescut parca in bataia vantului, de culoare neagra. O expresie a fetei destul de apasatoare, care te trimite cu gandul la gand sau la visare. O imagine care te determina sa-ti pui intrebari despre existenta ta pe acest pamant. Daca merita sa-ti continui viata sau nu. Daca esti fericit sau doar mimezi acest lucru atat de bine, asemeni unui actor celebru, care la un moment dat se pierde in propria lui piesa.

Femeia, se afla pe marginea unui rau, intr-o zi ploioasa, in care numai ea, putea zari maretul Soare din sufletul ei. Chiar daca ploua, pentru ea, era o zi deosebit de frumoasa. Se afla in ultima ei zi, din viata. Simtea ca se apropie sfarsitul si era fericiota. Lasa in urma toate necazurile pe care le-a avut. Era un erou infrant in propriul sau razboi. Si stia sa-l piarda cu fruntea in sus. Picaturile de ploaie rece, ai incalzeau trupul gol, in loc sa il raceasca.  Ajunse in etapa de detasare de realitate. Pare de necrezut acest moment, care chiar are loc, in adevaratul sens al cuvantului. Nu este imaginatia unui om bolnav. Se petrece in aceasta dimensiune si nu in alta parte.

Cu parul ud, ridica privirea spre cer si intreba:

– Cum ai gandit tu Lumea aceasta ? E foarte greu de inteles ce cautam de fapt aici. Lumea se indreapta spre un sfarsit, inca de la inceputul existentei sale. Deci practic nu incepe nimic, atunci cand ne nastem. Ci din contra, contribuim la exterminarea noastra, o data cu avansarea noastra pe cararea vietii. Cu totii povestim despre viata si despre toate etapele ei. Dar oare cati dintre noi o si intelegem. Ciudat sau nu stiu cum sa-i mai spun. Si tu stai acolo si nu spui nimic. Nici nu stiu daca existi, pentru ca de mult am incetat sa mai cred. Si nu sunt trista deloc. Dar as vrea sa te vad. Macar o data. Sa ti arati fata si sa-mi spui ca totul are un sens si ca va fi bine. De ce nu spui niciodata nimic? Tu chiar nu intelegi ca tocmai ceea ce ai creat nu si are rostul aici. Ai gresit planeta. Tu de ce nu iti repari greselile ? Probabil ca nu-ti pasa. Dar oare de ce? Chiar nu simti nimic ? Sau intrebarile mele nu se ridica la standardele tale ? Cu siguranta auzi mereu aceleasi intrebari de la toti. De ce nu te deranjezi sa le raspunzi tuturor? Nu prea se leaga toate astea.

– Existi ? Oare mai esti acolo ? Ai fost vreodata ? Eu totusi cred ca da. Cu toate ca te urasc uneori din toate maruntaiele mele. Dar imi trece repede. Continui sa sper, ca intr-o zi imi vei raspunde. Pana atunci, am ales sa-mi traiesc aceasta ultima zi.

Si brusc, se trezi din somnul adanc in care era. Se afla in patul ei, singura ca de obicei, goala si rece. Simtea razele Soarelui de primavara, cum o plesnea peste fata cu atat de multa dragoste. Ametita inca de aburii diminetii, se ridica din patul sau, deschise fereastra si spuse:

– Iti multumesc pentru tot ! Stiam ca nu ai sa mi raspunzi. – si zambi.

 

O alta continuare part 3

Imaginati-va, o femeie inalta, in floarea varstei, cu un par lung si negru asemeni pamanturilor care formeaza campurile. Iar trupul, alcatuit parca de o entitate nemaintalnita, sculptat angelic, atat de perfect.Cu umerii bine conturatti, un gat subtire, cu sanii fermi, rotunzi, sfarcurile erecte, trezind imaginatia bolnava, pana si celui mai sfios om de pe Pamant. Soldurile bine determinate, de neuitat, as adauga eu insumi, urmate de un posterior de neimaginat. Acesta era peisajul asupra caruia ochii tanarului Stefan, au ramas atintiti.

Alexandra, constienta de aceasta situatie in care cei trei se regasira, se repede in goana, spre holul apartamentului si-l saruta pe Stefan, cu o sete de sarutare , rar intalnita. Madularul partii barbatesti, aproape ca sfasia capsele blugilor denim, pe care ai purta . Roberta coboara incet cu mana dreapta si-l strange pe acesta usor. Speriat de acest gest, Stefan ramase impietrit, fara sa scoata nici un sunet. Alexandra, o pisca usor de sani pe Roberta, facand-o sa inteleaga ca vrea sa continue. Ca este permis acest lucru. Smulge practic pantalonii de pe Stefan, timp in care Roberta deja incepuse sa deguste madularul acestuia. Alexandra, coboara si ea, alaturandu-se Robertei., desfatandu-se din falusul care mai avea putin si exploda. Stefan , era topi de placere, sprijinit de usa, gemea si implora cele doua animalice fiinte, sa se opreasca. Alexandra citind expresia de pe fata lui Stefan, trecu repede in spatele acestuia, prinzandu-l de maini, ca pe un arestat imobilizat, si-i ordona Robertei, pe un ton foarte autoritar :

– Acum, vreau sa profiti numai tu de el !

Roberta, ramase doar pentru o secunda blocata si imediat, se ridica in picioare si se intoarse cu spatele la Stefan. Se apleca putin in fata, lasand pentru Stefan, o imagine de neuitat. Isi departeaza picioarele unul de celalalt si se opreste pentru o secunda , lasandu-l pe acesta sa sufere numai putin. Ai apuca madularul cu degetele, il strange puternic si-l introduce in interiorul vaginului, impingandu-se usor inspre el. Stefan, a urlat la atingerea peretilordin interiorul Robertei, care il frigeau atat de tare, incat ai provoca acestuia atat durere, cat si placere, in egala masura. Fiind imobilizat de Alexandra, chinul si durerea erau si mai apasatoare. Roberta, cu miscari de dute-vino, din ce in ce mai accelerate, urla de placere, multumindu-i necontenit Alexandrei.Vaginul Roberteipulsa de placere, la fiecare miscare, strangand din ce in ce mai mult madularul lui Stefan, care nu mai scotea nici un sunet, topit fiind de placerile pe care i le ofereau aceste doua femei. Roberta accelereaza miscarile si izbucneste la scurt timp intr-un orgasm foarte umed si lipicios, improscand picioarele lui Stefan cu pretiosul lichid. Alexandra, mai excitata ca oricand, se repede la Roberta, eliberandu-l pe neclintitul Stefan. O saruta pasional, apasat si necontrolat, dupa care coboara si degusta clitorisul inrosit si umed al Robertei. Eros, zeul amorului, practic, s-a materializat, luand forma acestor trei fiinte umane. Mirosea a placere, in intreg apartamentul Robertei si atmosfera era extrem de incarcata de iubire.

Alexandra, muscandu-si buza superioara, il apuca pe stefan de testicule si se uita spre Roberta exclamand:

– Imi lasi mie onoare sa traiesc acest final exploziv?

– Desigur draga mea,Iti multumesc pentru tot.

– Eu iti multumesc Robi.

Si se intoarce cu fata la Stefan, lasandu-l sa o patrunda, cu penisul care abia astepta sa continue ceea ce a inceput cu Roberta. Prinde strans fesele Alexandrei si o trage spre el, cu miscari rapide si dure tot odata. Alexandra raspunde folosind aceleasi miscari sacadate, sarutandul pe gatul plin de sudoare, cu o pofta incontrolabila. Stefan isi infinge unghiile foarte adanc in posteriorul Alexandrei, lasandu-i cateva rani destul de pronuntate, semn ca momentul mult asteptat avea sa se apropie. Dupa cateva clipe, Stefan se elibereaza de lichidul acumulat in testicule, o licoare a iubirii, pe care vaginul Alexandrei, il inghite cu o sete nestapanita. Timp in care, Alexandra, elibereaza un ultim orgasm  cutremurator, urland ca un animal salbatic. Raman imbratisati pentru cateva clipe si apoi se intorc amandoi spre Roberta, care a urmarit intreaga scena, cu o satisfactie maxima, umpland-o cu sarutari.

Merg toti trei pentru o scurta imbaiere, apoi Stefan si Alex se imbraca si ca si cum nu s- ar fi intamplat nimic, isi iau ramas bun si pleaca, lasand-o pe Roberta sa-si termine tabieturile specifice diminetii.

 

o alta continuare part 2

A doua zi dimineata, o zi superba de vineri, Roberta si Alexandra sunt trezite de rasaritul arzator al Soarelui. Erau inca imbratisate, nespalate si totusi, atat de fericite.

– Roberta, aseara a fost…

-Taci Alexandra ! A fost o clipa despre care nu putem povesti absolut nimic. Ne am trait momentul nostru si atat.

– Esti dulce. Easti dulce rau de tot !

– La fel si tu Alex. – zambi Roberta.

– Pregatim o cafea impreuna, nu ?

– Bineinteles Robi.

Alexandra ai fura o sarutare Robrtei si se ridica din pat, indreptandu-se spre bucatarie. Dormitorul arata ca si cumar fi trecut printr-un razboi. Totul era aproape distrus. Haine peste tot, pahare de vin varsate prin incapere, resturi de lumanari ramase pe jos si ceara se putea zari pretutindeni. Trupul Alexandrei, stralucea in goliciunea in care se regasea, unduindu-se asemeni valurilor marii. Un trup aproape perfect, tinand cont de faptul ca perfectiunea nu exista. Te determina, pe tine ca privitor,sa cazi in pacat, de parca intocmai pentru acest lucru a fost ea creata.. Parul blond , atat de deschis, intra intr-o perfecta fuziune cu razele rasaritului de Soare, oferind o senzatie de contopire. Inca era ametita din cauza serii care trecuse si din aceasta cauza, coapsele Alexandrei se unduiau haotic in drumul spre bucatarie. Asistam aici, in acest cadru, la un dans al femeii, cu natura.

Roberta era inca intinsa in pat, privind fiecare particica din trupul Alexandrei, cu o atentie deosebita.

– Alex, te vreau din nou. Acum !

– Poftim. Sunt doar a ta Robi. – raspunse din incinta bucatariei, Alexandra.

– Vreau sa te sfasiitoata. Sa ma infrupt din trupul tau, pana simt gustul carnii tale.

Alexandra rosi si scapa ibricul cu apa, pe care il pregatise pentru cafea. Roberta sari din pat si intr-o goana se indrepta spre bucatarie. O apuca de gat pe Alexandra si o arunca pe masa din mijlocul incaperii, spargand vaza aurie, din sticla, cu flori. Trantita peste Alex , incepe sa o sarute pe tot corpul, muscand-o salbatic din loc in loc. Alexandra geme de placere. Roberta ajunge in dreptul clitorisului, pe care il rasfata cu o ploaie de sarutari, care-i provoaca o senzatie de sufocare placuta Alexandrei. Alexandra o prinde strans, de parul negru ca taciunele al Robertei si o forteaza pe aceasta sa se afunde si mai adanc in vaginul sau, care ardea de dorinta si zvacnea asemeni unei inimi. Tipa si o implora pe Roberta sa nu se opreasca. O ameninta chiar sa continue. Este foarte multa placere, produsa de aceste doua femei, incat sunt determinate sa izbucneasca intr-un orgasm la indigo. Si acum, este liniste, prea multa liniste chiar, urmata de gafaitul celor doua, care abia se poate auzi pe fundal. Sunt fericite si linistite, pentru ca, s-au rupt de Pamant si s-au intors inapoi pentru a-si continua vietile. Mai fac un schimb de sarutari, amicale mai mult de aceasta data si apoi se indreapta impreuna spre baie, pentru a savura un bine meritat dus fierbinte.

Dupa finalizarea ritualului de imbaiere, Alexandra merge in bucatarie din nou, unde pregateste cafeaua mult asteptata, timp in care Roberta, isi usca trupul proaspat imbaiat.

– Robi, poti sa vii. Am terminat cafeaua si te astept.

– Acum ajung, pisico ! – raspunse intr-un zambet Roberta.

Cele doua amoreze, inconjurau masuta de cafea, privind cum Soarele isi continua tipicul sau traseu, atat de bine definit.

– Imi doresc sa fie mereu astfel. Sa nu am nevoie de nimic si sa fiu fericita. Imi mai doresc ca viata mea sa decurga asemeni unui orgasm. Sa inceapa foarte greu, sa traiesc acel moment de detasare si apoi sa urlu de placere. Dupa asta, imi doresc sa o iau de la capat. Poti sa intelegi acest sentiment, Robi ?

– Alexandra, scumpo.Mi-e dor sa-mi fie dor de toate si de toti. Sa ma imbat cu orgasmul tau, care il alimenteaza constant pe al meu.. Mi-e dor sa ma doara, din cauza acelei dureri placute, de neuitat. As vrea sa traiesc doar asa, scufundata intr-un dor de suferinta. Sa-mi lipseasca barbatii care au trecut prin viata mea, lasandu-mi numai dezgust si nefericiri, asemeni unui tren care opreste inorice statie. Vreau sa conduc acel tren, eu insami, iar ei,sa fie pietrele care se sfarama sub roti, ramanand in urma doar praful pe care il imprastie vantul.

– Eu vreau sa fiu o parte din trenul tau. chiar sina pe care ruleaza el. Sa treci peste mine si sa am senzatia ca formam un intreg. Tanjesc dupa stropul tau de placere. Un picur din tine, imi alimenteaza intregul trup.

Deodata, discutia celor doua este intrerupta de soneria care suna o singura data la usa Robertei. Se uita mirata la Alexandra, semn ca nu intelege cine ar putea fi si se indreapta spre vizor. Se intoarce putin si striga:

– Alex, a venit Stefan sa te ia !

– Ce dragut ! – chicoti Alexandra. Pofteste-l in casa.

Deschide usa si in acel moment, exact in acea clipa, Roberta realizeaza ca este complet goala, atat ea, cat si Alexandra. Stefan, deloc mirat, saluta fetele si brusc intelege goliciunea cu care a fost intampinat. A amutit la vederea Robertei nud.

 

 

O alta continuare…

Intre Roberta si Alexandra si-a facut aparitia, acel moment magic,pe care, fiecare dintre noi il asteapta pe tot parcursul vietii.

Doua trupuri goale,apartinand celor doua femei, fara prezenta sufletelor care demult au parasit materialul uman, straluceau in bataia lumanarilor care ardeau atat de intens, incat creeau senzatia, ca ar dori sa explodeze. Roberta este infierbantata, arde mocnit, din fiecare particica care-i formeaza trupul. De a lungul coapselor sale, curg adevarate fluvii de transpiratie tot mai sarata. Este mizerabil de delicioasa, iar Alexandra, nu ezita in nici un fel sa i arate acest fapt. O musca animalic, de dupa gat, , coboara incet inspre umerii moi ai Robertei, care rasufla din ce in ce mai greu, de parca aerul din camera s-a transformat in vid si nimic mai mult. Alexandra cuprinde intre buzele ei sanii Robertei, mai intai pe cel drept si apoi pe stangul, rasfatandu-i cu limba sa , care nu se mai putea controla. Ai cuprinde sfarcul drept intre dinti si apasa usor, apoi mai tare , pana cand pe obrazul stang al Robertei si -au facut aparitia doua lacrimi. Acele lacrimi erau rezultatul unui erotism profund si crud, chiar interzis de moralitatea societatii , din care fac ele parte. Dar intens, foarte intens si de necontrolat. Un interzis placut, pot spune eu, care confera ambelor femele, placeri fara remuscari. Timpul in acest moment, nu exista, a disparut si tocmai fenomenul acesta o determina pe Roberta, sa aiba un prim orgasm, urmat de urletele ei, care prevesteau satisfactia absoluta, pe care abia a inceput sa o guste. La auzul tipetelor Robertei, Alexandra, excitata pana in adancul celulelor care au alcatuit-o , gemeintr-un urlet de fiara salbatica, explodand intr-un orgasm atat de umed, incat Roberta era practic scufundata in lichidul suprem,eliberat de vaginul Alexandrei.

Se opresc, doar pentru o clipa si fac schimb de priviri,de parca doreau sa-si citeasca gandurile reciproc. Ochii lor umezi, de la excesul de pasional si erotic, le-au indemnat pe amandoua, sa continuie acest schimb de fluide si de iubire necontrolata.

Roberta sare ca aprinsa de pe patul in care erau si o prinde foarte brutal pe Alexandra, de parul ei blond si umed, ca ramurile salciilor scufundate in lacuri, izbind-o de podeaua rece ca gheata. Alexandra icneste si o face pe Roberta sa inteleaga, ca vrea sa ia parte la acest joc murdar pe care l-a pornit. O cuprinde pe Roberta de clitorisul imbibat de umezeala si cu cealalta mana o palmuieste peste posteriorul infierbantat si lucios. Vor sa si produca durere, pentru a compensa greselile lor din timpul vietii si placere, ca o recompensa pentru acest moment. Muscand-o canibalic de vagin, cu o pofta nemaintalnita, Alexandra da semne de vulnerabilitate, datorata sosirii noului orgasm. Timp in care, Roberta se smulge din ghearele Alexandrei si coboara in jos, pregatita pentru a degusta fiecare picatura, care urma sa se scurga din partenere sa. Momentul a venit, iar Alexandra traieste un orgasm intens, extrem de umed, improscand chipul Robertei cu lichidul proaspat secretat. Sunt in simbioza in aceasta clipa, Alexandra hranind-o pe Roberta cu picaturile ei de suflet. Trupurie lor, erau inerte in acest moment, nu se mai puteau misca, simtind doar epuizare. Alexandra isi revine din aceasta stare si o musca pe Roberta de buza superioara, izbind-o de peretele opus geamului. Isi lipeste sanii de cei ai Robertei, ridica una dintre lumanarile rosii care ardeau haotic prin camera si toarna ceara fierbinte pe sanii lor si apoi pe restul trupurilor. Au inchis ochii si au asteptat cu sadism, sa fie arse de ceara topita. Actiune care, le-a determinat pe amandoua sa tremure de placerea produsa de arsuri. Alexandra , ai linge urmele lasate de ceara de pe trupul Robertei, apoi o saruta adanc, se strang in bratesi se aseaza in pat zambind satisfacute de acest moment.

Erau mizerabile, unse de lichidele lor, transpirate, dar totusi, in acest tablou murdar, am putut gasi o adevarata opera de arta. Este erotismul pur, fara nici un artificiu, neretusat, regasit in forma sa bruta. Stiu ca nu despre acest lucru v-ati asteptat sa citit aici, dar fie ca va face sau nu placere, in aceste randuri, este prezentata cea mai nefinisata si reala forma a erotismului uman. Murdar, sleios si urat mirositor, este tocmai acest real sentiment, asemeni florilor de Lotus, care cresc si se dezvolta in cel mai urat si impur strat de mal, din fundul apelor, ca mai apoi sa ne socheze cu aproape irealele flori pe care le creeaza. Am prezentat o realitate pe care cei mai multi, o dau la o parte, preferand sa nu o dezvaluie nimanui si se prefac ca nu stiu de existenta sa.

Despre femei, s-a tot scris si s-a vobit in nenumarate randuri, inca din perioada aparitiei omului pe Pamant. Dar, despre acea clipa care are loc intre doua femei, sau acel moment, daca doriti, practic , nu se poate scrie nimic. Este o clipa magica si unica, care nu se aseamana niciodata cu o alta. Este unica trairea pe care o pot avea cele doua femei implicate. Un yng si un yang de acelasi sex. Un eveniment sau un ritual, mai bine zis, care rastoarna principiile omenirii, bine puse la punct. Avem de a face cu un interzis acceptat si permis in interiorul dormitorului matrimonial.

Vorbesc aici, despre filosofia celor doua picaturi de suflet, pe care fiecare dintre noi le are, ascunse undeva acolo, in adancurile inimii, arzand de dorinta de eliberare.

Trebuie doar sa le acceptati existenta lor !

 

O simpla ceasca de cafea

Decembrie si-a facut simtita prezenta, peste orasul meu. Totul este nins, afara este destul de frig iar oamenii la fel ca si natura, au intrat in perioada de repaos. Pasarile care au mai ramas pe aici, cauta locuri cat mai calduroase pentru a se putea salva de nimicitoarea si necrutatoarea Iarna.

Frig si-i frig parca si-n sufletul meu. Privesc in jur si ma gandesc la tot ce am facut in acest an. La cat de bine mi-a fost si la cat de rau.Pun totul in balanta, cantaresc cu atentie si ajung la concluzia ca, inca sunt intr-un echilibru perfect cu mine insami. Rasfoiesc fugitiv, toate amintirile pe care le-am trait si nu vreau nici in ruptul capului sa le uit.

Mi-e dor de tot si mi-e dor de toate. Mi-e dor de tine, mi-e dor de voi si imi lipsesc foarte mult fiecare dintre momentele mele de neuitat. As vrea sa pot retrai fiecare secunda din momentul in care m-am nascut si sa o savurez cu toata fiinta mea. Stiti momentele acelea in care servim prima ceasca de cafea , la prima ora a diminetii? Inca de cand cafeaua incepe sa fiarba, incepe sa si faca simtita prezenta aroma de cafea , care parca inunda casa cu savoarea pe care stim cu totii ca ne-o ofera. Chiar in acest moment , traiesc aceasta experienta, intrucat este ora 8 am,al unei zile de Duminica si tocmai servesc prima cafea pe aceaszta zi. Sunt relaxata si tot odata detasata de tot si de toate din jurul meu. Practic, cand ma regasesc in aceste momente, eu nu mai exist, spiritual vorbind. Ramane doar carcasa in care sunt prizoniera pe parcursul vietii mele pana la sfarsit, iar sufletul se detaseaza total de materie. Plutesc intr-o lume plina de culori si de arome care nu ma lasa sa mai traiesc cu picioarele pe pamant. Si credeti-ma, nu am luat nici un drog. Este doar prima mea cafea din aceasta zi. Sunt fericita, am dreptul sa fiu astfel, pentru ca este momentul meul si atat. Il traiesc pur si simplu, fara prea multe filosofii. Filosofia vietii mele suna cam asa: Sunt eu si atat, plina de momentele unice pe care le adun pe parcursul vietii. Nu mi pasa de nimic, chiar nu mi pasa. Iubesc viata si tot ce are legatura cu ea. Si atat.

Iar toate acestea se intampla numai cu ajutorul cafelei mele de dimineata.

 

Roberta – dialog interior (Stefan_

Trec peste munti, trec peste ape, pe langa plajele cu nisipul auriu in care se reflecta Soarele, acel mandru astru si realizez ca de fapt, nu trec peste nimic. Stagnez, sunt in acelasi loc din care am plecat. Ma gandesc la lumea mea, in care trebuie sa traiesc.Totul e minunat in jurul meu. Sunt plin de energie pana in maduva oaselor. Nu sunt trist, nici macar nu ma pot gandi la starea aceea de tristete pentru ca nu are loc in universul meu atat de bine conturat de trairile mele. Sunt unic, prin faptul ca m am nascut diferit si acest lucru nu se poate schima indiferent de orice intorsatura ar putea lua viata mea. Sunt impenetrabil, cand vine vorba de alte sentimente opuse fericirii. Prea puternic uneori, chiar si pentru mine insumi. Nu pot fi schimbat si nici nu mi doresc asta. Pentru ca asa vreau eu sa fiu. Si da, intradevar apar tot felul de intrigi, din partea tuturor celor din jurul meu, dar sincer, o pot spune, ca nu ma afecteaza in nici un fel. Din contra, devin din ce in ce mai puternic, de neatins . Zambesc tuturor cu o sinceritate chinuitoare pentru unii si stiu ca astfel, pot rasturna principiile unora dintre ei. De ce sa nu zambesc? Ar putea intreba cineva. Pentru  ca am un infinit de motive sa fiu fericit. Nu am necazuri, chiar nu le pot numi astfel, sunt doar trepte pe care trebuie sa le urc. Sau pot fi numite si etape ale vietii, pe care, chiar vreau sa le parcurg. Tocmai acest lucru imi face viata si mai interesanta decat este. Ador sa traiesc, la modul cel mai serios cu putinta.

Am ales sa iubesc viata, exact asa cum este ea !

 

Roberta – dialog interior

18 noiembrie 2012, era una din ultimele zile ale toamnei care se pregatea sa i faca loc iernii.Undeva pe la ora 09 am, Roberta privea pe fereastra dormitorului ei, aceasta zi incetosata, friguroasa, fara un strop de Soare. Oamenii paseau pe strada ingusta, cu privirile in pamant, de parca nu vroiau sa vada nimic in afara de drumul pe care se aflau.

– Trist. – isi spunea Roberta in gand. Foarte trist, chiar nu -i pot intelegea pe acesti oameni. In fapt, care este sensul vietii lor, daca ei, isi incep ziua in felul acesta. Sunt tristi, deprimati, chiar as putea spune, prin felul lor de a fi. In fiecare dimineata, in care un om se trezeste din somn, are loc una dintre cele mai mari minuni ale lumii. Suntem in viata, am reusit sa avem onoarea de a trai ziua in cauza. Este un motiv destul de intemeiat, pentru a ne trezi cu zambetul pe buze. Este o ocazie de a savura aerul proaspat al fiecarei dimineti. E foarte simplu. Vreti mai multe motive pentru a fi fericiti inc a de la prima clipa in care deschide-ti ochii? Pai imi vine foarte usor sa zambesc, cand observ pasarile somnoroase, din copacii aflati in jurul blocului in care locuiesc, cum isi fac toaleta de la prima ora. Cum canta de fericire ca sunt vii si sunt impreuna toate. Cum fac ele baie in baltile create de o ploaie trecuta si apoi iar canta de bucurie. Ele nu sunt tot fiinte vii? Sau omul modern, este clar ca a trecut peste aceaasta etapa, pentru ca vorba aia, omul modern, este modernizat, in fiecare secunda. Evolueaza, ar spune o majoritate, bine educata de un anume Sistem, bine pus la punct de cei datorita carora , Pamantul inca se mai invarte. Hmm, imi vine sa zambesc. Uite inca un motiv in plus sa fiu fericita. Oamenii aceastia, despre care am vorbit mai sus, respectiv omul modern, practic, nu mai sunt fiinte vii. De fapt, sunt vii, doar din punct de vedere fizic si nimic mai mult.Ei se trezesc dimineata, trec repede prin goana tabieturilor fiecaruia si apoi, gonesc spre locurile lor in care muncesc, dupa care se intorc la locuintele lor , isi aprind televizoarele din ce in ce mai mari si mai subtiri, pentru a afla daca in ziua urmatoare va veni sfarsitul lumii, sau daca mai au dreptul sa traiasca si atat. Apoi se culca cu gandul la urmatoarea zi, in care se vor trezi sivor fi nevoiti sa retraiasca exact aceleasi ore din viata lor , atat de bine definite , de rutina fiecareia. Omul, nu mai este om. De mult, de foarte mult timp si cu trecerea timpului ne-omul, va disparea si viata se va opri in acel punct. Este o parerepersonala, sau poate nu. Poate ca este doar un adevar in care fiecare dintre noi se regaseste tot mai mult.

Aprofundand aceasta idee, realizez ca , viata mea sau aceasta suflare personala care ma face sa ma simt tot mai vie, voi continua sa mi o traiesc din ce in ce mai complex.

Vreau sa mi inghete carnea pe mine iarna, iar vara imi doresc sa ma topesc de caldura Soarelui arzator. Vreau ploi care sa mi ude cizmele pe care abia mi le am cumparat si apoi sa le arunc si sa ma gandesc cu ce naiba ma voi mai imbraca de acum incolo. Si stii ce mai vreau, vreau sa ma doara, atunci cand trebuie sa ma doara si vreau sa simt acest lucru care nu ma lasa niciodata sa uit ca sunt vie. Vreau multi oameni in jurul meu asemeni mie si totusi diferiti prin felul lor de a fi. Si da imi vreau drepturile mele native inapoi. Vreau sa depind de legile morale cu care am fost inzestrata sa stiu ce inseamna viata si sa nu renunt niciodata la ideea de a trai.

Vreau sa rad atat de zgomotos, pana cand vecinii mei vor veni si ma vor certa ca nu i las sa doarma. Vreau tot ce i viu langa mine.

A si vreau sa nu mai taiati copacii, chiar am nevoie de aerul acela , care pentru voi este nefolositor. Lasati-ma sa respir aer, nu vreau sa cumpar aer artificial. E clar ? Lasati-ma sa traiesc asa cum simt eu sa fac acest lucru.

Si inca ceva, chiar nu mi pasa de sfaturile voastre, intelepti ai Lumii moderne ce sunteti!

Si astfel Roberta, eroina noastra, a purtat unul dintre cele mai profunde dialoguri ,cu ea insasi,pentru simplul fapt ca dorea sa faca acest lucru.

Iar eu, cel care i-am dat viata aceastui personaj, va indemn pe toti cei care-mi cititi aceste randuri, sa cautati acea picatura de Roberta, care zace undeva acunsa, in constiinta fiecaruia.