RSS

Category Archives: Uncategorized

Picături de vis

Privesc uneori picaturile de vis, ce se grăbesc haotic , pentru a se izbi de pământul umed, exact ca o sinucidere in masa. Tăcut și retras în coltul meu de privitor amarat, smulg gânduri bune de la oricine, pe care le îmbrac in praf de stele , ca mai apoi sa le trimit la destinatari, in varianta finisata.

Alteori, aleg să număr zâmbetele, cu care mă întâlnesc în lungul meu drum, spre tine, oricare ai fi tu. Încep a coase aripi de înger, oricărui suflet pe care l zăresc in stațiile in care uneori mă opresc doar pentru o clipă. Apoi privesc înspre cer, dansul minunaților posesori de taine ale zborului. Mă hrănesc cu libertatea lor, mai ales atunci când visele mele, apasă greu pe umerii mei. E doar parte din întregul proces, la care sunt mereu prezent, numai în boxa acuzaților . Am renunțat de prea mult timp in a mai folosi o apărare plătită , de asta am și ales sa mă reprezint singur. Dar azi, azi trebuie ca sa salvez oricare picătură de vis, am decis că voi opri acest masacru. Va fi mult mai frumos, lungul drum spre nicăieri , când voi reuși să pășesc in lumea ta, oricare ai fi tu. Am rămas mereu devotat, procesului în care fabric fericire gratuita, oricărui suflet ce a ales să creadă în poveștile in care ma ascund uneori, la fel ca un critic , curios de evoluția propriei lucrări. Mă regăsesc tot mai des în legătură strânsă , alaturi de copilul din mine. Timpul, acel atât de sensibil subiect, pe care ne dorim sa l ocolim , îmi amintește mereu, cat de important e sa ți trăiești visele. Avem doar o șansă, unii au hotărât să o numească viața , de asta o și trăiesc cu profunzime. Regretele nu exista, in lumea din care eu vin. Aici doar trăim, oricare picătură de vis reușim să o strângem in palmele noastre. Sunt mereu pasageri destui, in mijlocul de transport cu care călătorim dintr un tărâm in altul. Ai privesc cum nu au renunțat în a mai zâmbi , indiferent de greutatea pe care ei o poarta în valizele lor.

Dar acum ploua, cu picături de vise , chiar și peste poveștile mele, iar eu, in loc sa scriu, am ieșit în taină, ca sa fiu martor acestei minunate călătorii, pe care astăzi, până și eu, am ales sa nu i dau nume.

Ascult pașii tăi timizi, tu călător fara destinație ce esti, ce calca in picioare fărâmele de vis. Oprește te din maratonul cu care ți trăiești viața, la urma urmei, tu chiar dorești să te grăbești spre destinația finală ? Te vei apropia tot mai mult, de oglinda în care va trebui sa te privești, iar acolo îți vei aminti doar drumurile pe care te ai rătăcit , în căutarea stropilor de vise. Să nu ți fie frica, de ceea ce vei vedea, in propria reflexie, in schimb sa ti fie dor de clipele in care ai fi putut zambi, dar ai ales sa nu o faci.

Și fii mai bun, cu tine însuți , vei răspândi starea ta, întregului pământ, la fel ca în toate călătoriile, in care eu te port cu sau fără voia mea, pe tine scumpul meu cititor.

Macar azi, fi tu însuți, fara regrete de nici un fel , pentru că ce poate fi mai frumos, decât fuziunea dintre tine și orice vrei tu ?

Zâmbesc și vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on January 16, 2019 in Uncategorized

 

Raze

Mă regăsesc ca intr un vals, mă las purtat de pașii care au învățat fiecare mișcare predată , de fiecare profesor al meu. Soarele, bunul meu prieten de nădejde, e prezent la mult așteptata întâlnire dintre mine și el. Îl venerez, normal că fac asta , mai ales când vii din locuri in care Soarele cu adevărat e un lucru rar. Dar astăzi, parcă și ar dori sa fim mai intimi, unul cu celălalt, nu știu de ce mi a transmis o astfel de stare, dar știam cum ne apropiem tot mai mult. Am inceput sa i culeg primele raze ale dimineții, le adun intr un buchet și le așez cu mare grija , in vaza verde, pe care o am de la tine. Îmi creez singur bucăți de primăvară, chiar și atunci când gerul iernii se încăpățânează in a se retrage. Și da, chiar nu mi pasa , când poveștile mele nu sunt in fuziune directă cu tine, atât timp când ai primit de prea multă vreme scenariul pe care ai fi putut să l citești. La un pian , uitat de ceva timp prin casa, răsună note de ploaie calda, de trandafiri înghețați și de fărâmă de vise frumoase. Chiar nu știu cine canta la el, dar suna atât de bine, ca o mângâiere de mama ce i ai dus dorul prea mult. Se mulează atât de frumos, pe stropul de viață cu care traiesc, încât muzica ce răsuna în vechea mea casa, vine spre mine ca atunci când primești o îmbrățișare in mijloc de iarna ,cu sufletul înghețat.

Iar eu, același romantic incurabil, pierdut, printre o lume pierduta de ea însăși, caut cu buchetul de raze, povesti frumoase , in care mă pot regăsi, acolo unde trăiesc eu frumos, cu numai al meu gând. Ai dreptate, uneori prezic viețile oamenilor , și câteodată chiar așa și este, dar cum sa nu fac asta când ochii mei îmbătrâniți, au fost martorii atâtor povestiri. Poate că sunt mult prea bătrân, pentru copilul din tine, dar trăiesc atât frumos in legătură strânsă cu inima tânără ce încă o port in piept. Și da știu, că uneori până și universul tau poate părea că se prăbușește , dar amintește ți, că niciodată nu sa întâmplat una că asta. E de ajuns să privești cerul, pe inserat, ca să înțelegi , că lumea niciodată nu sa schimbat, indiferent prin câte furtuni ai trecut de a lungul drumului tau. Mereu va fi un Soare, prezent la fiecare întâlnire pe care alegi ca sa o ai, iar lumea va merge mai departe, cu sau fara aprobarea ta. Iar tu, acel suflet bun, ce și lasă frânturi din propriul timp, pierzandu te prin rândurile mele, tu ești cea mai minunata ființă vie, sau dovada clară a faptului că ești unic . Magia exista, mereu a făcut o , noi doar am ales a ne maturiza mult prea devreme, sfâșiind și ultima clipa în care ai încetat a mai crede. E magic totul, până și tu ești, atât timp cât continui sa crezi in asta. Simplul fapt că astăzi, ești aici, în călătoria pe care ți o ofer mereu, atunci când timpul mi o permite, e pura magie. Îți amintește cat de viu ești și câtă pasiune ascunsa poate zace în tine . Și când ți-e greu, când te întâlnești cu acele momente pe care ai vrea sa le ocolești, culege și tu raze de Soare și așează le cu mare grija in numai lumea ta, e tot ce ai nevoie pentru a merge mai departe.

Povestile in care alegi sa crezi cu adevărat, pot fi mult mai reale decât ceea ce tu numești viața.

Vă doresc ploi, cu raze de Soare și furtuni de zâmbete in prag de Iarnă.

Mă înclin, Endorfinul.

 
10 Comments

Posted by on January 15, 2019 in Uncategorized

 

Oglindire

Priveam oglinda și incercam din răsputeri să neg ceea ce vad, când deschideam scrisorile, in care te păstram pe tine. Mereu pierdut , cu hărțile in mana, in propriile labirinturi ce am ales sa le croiesc. O voce ce a ales ca sa nu tacă, chiar și atunci când liniștea serilor de primăvară o cere. Fărâmă de visător incurabil, ce ești, mi ai spus la ultima masa la care ai ales să împarți același timp cu mine. Zâmbeam când îți priveam privirea ce se ascundea atât de bine din calea ochilor mei. Ascultam în taină, dansul bufnitelor , din pădurea fermecată , la fel ca în povestea aceasta, atât de real poate fi. Iar tu, tu sa fii Luna, sau Mare , tot una ar fi, atât timp cat te mai poți încă privi în oglindă . E magie curata, când începi să te întâlnești , cu adevăratul din tine. Vei înțelege atât de simplu , că idealul in care crezi , este destul de real că sa ți satisfacă pofta de a mai incerca încă o dată. Știu, îți susțin teoria in care mi arăți cine sunt , dar când privesc la propria oglindire, indiferent de conjunctura in care mă regăsesc , aleg să fiu eu și nimic mai mult. Zâmbesc, mereu am făcut o cu drag !

Mă înclin , Endorfinul.

 
4 Comments

Posted by on January 8, 2019 in Uncategorized

 

Pasesc

Din colțul cel mai îndepărtat al lumii, încep a scrie ceea ce urmează. Până și licuricii au încetat în a mai produce lumina, când au aflat că mă întorc. Vântul a refuzat să mai bată, iar Soarele sa retras , lasandu mă sa mi încep povestea. Era ca și astăzi, o zi in care am reușit să opresc timpul in loc, pentru a putea simți mai bine, fiecare gând in care mă regăsesc. Trebuie sa fi fost destul de târziu, pentru că în afară de mine, nu mai puteam vedea pe nimeni, plimbandu se pe acea strada. Asfaltul era rece și umed, mi o spuneau picioarele goale cu care l mângâiam. Cu siguranță plouase, cu numai puțin timp în urmă, iar asta îmi strângea pielea pe trup tot mai mult, cu fiecare pas înainte pe care l făceam. Știam că nu cunosc drumul pe care eram acum, dar continuam sa așez cate un pas in fata celuilalt. Mă îndreptam înspre necunoscut, știi tu ceva mai frumos decât atât ? La fel mă gândeam și eu. As putea sa refuz, aceste călătorii spre nicăieri, dar cum aș mai fi eu, după o astfel de clipa ? Puteam sa jur că i blocat acest gând , in acea zi in care ultimul boboc de trandafir a ales să înflorească la picioarele tale , lasandu te să te vezi în toată splendoarea ta , de femeie frumoasă. Pas după pas, pe asfaltul rece, continuam sa așez, in ziua in care ți am arătat gradina din povestea mult visata. Zâmbesc și acum la acest gând , ce mi amintește cum împleteam vise cu diminețile lui August. Atunci credeai in ele, știai sa le trăiești atât de real, exact ca profunzimea unui răsărit de Ianuarie . Era atât de ușor să te lași purtat pe aripi de înger, când alegea i sa fii tu. Acum e la fel, poate că și mai bine, când începi a te cunoaște tot mai mult . Ofera ți timp, tu ție, ca sa te poți apropia tot mai mult , de idealul de vis, in care ai ales ca sa crezi. Vei zâmbi , atunci când vei înțelege, cat de simplu poate fi de parcurs, numai al tau drum , cu numai picioarele tale cele goale . Pășește încet , nu te grăbi niciodată , dar sa o faci doar înainte, indiferent cat de greu vei simți al tău cer. Voi fi acolo, la capăt de lume, căutând să adun firmiturile de gand, in cel mai frumos vis, la oricare inceput de Ianuarie, indiferent cat de multa zăpadă ar fi in jur. Topesc fulgi, asta fac acum, pe acest drum în care spuneam că mă aflu, și ai transform din nou în fluturi, ca tu sa te joci cu ce numesc eu viața. Iar seara, voi lumina spre al tău drum.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 Comments

Posted by on January 6, 2019 in Uncategorized

 

Ghiocei

Creștea de la o zi la alta tot mai mult, înțelesese acum că e adult, chiar și fără voia lui. Dar a ales să rămână copil, ai venea prea bine rolul asta. Era lumea lui, indiferent de cat de mare putea fi stratul de zăpadă, mereu găsea drumul spre locul său de joaca. Încă avea vise, de fiecare dată când găsea ghioceii , pe lângă malul acelui rau, ce i desena povestea in care el a inceput sa creada.

Se spune că era să fie aproape de Crăciun când el începuse pentru prima dată, a căuta ghioceii. Ea, era prima pe care i primise. El, el ar fi fost primul , care i putea zambi, chiar și atunci când era copleșită de gândurile negre, ce nu o lăsau să și cinstească florile primite in dar. Pentru el nu conta, știa că avea să și încălzească inima , la numai sufletul ei. Primise darul suprem, iar lui ai era îndestulător, acest gând.

Ea, reușește să i întoarcă zâmbetele, pur și simplu , la fel ca acei ghiocei, puri și albi, fara de păcat . La fel ca și viața, cum obișnuia să fie odată , atât de simplă și totuși cu o atât de necunoscuta profunzime. Încât până și cele mai simple cuvinte , ne făceau să tresărim, doar la auzul lor . Iar mixtura de zâmbete, se găsea gratuit la orice crâșmă aruncata la colț de visul tau.

Dar azi, este la fel ca atunci, doar că uneori , uitam sa mai odihnim și ochii cu care alegem sa privim lucrurile. Așa că, ofera ți mai mult timp, numai pentru tine și gândurile tale frumoase. Privește l pe fiecare în parte, cum prinde viață și cum te învăluie în numai a ta poveste. Iar el și ea de mai sus, vor fi mereu in inima ta , a celui care acum citești aceste randuri. Pentru că unde ești tu, sunt și eu, iar pe acolo pe unde trec , las inimi calde, oricui alege să culeagă ghiocei.

Despre poveste? O las în mâinile tale, cititor drag și prieten de nădejde, ca sa o scrii după bunul plac, cu încăpățânare , la fel ca ghiocelul care și croiește drumul spre viața , topind zăpada din jurul lui .

Trăiți fiecare poveste în parte, indiferent de cat de inconștient și nebun ar suna .

Mă înclin, Endorfinul .

 
2 Comments

Posted by on December 26, 2018 in Uncategorized

 

Între ani

Atunci când vei trece în noul an, sa i dai voie pământului să ți sărute picioarele, ca sa ti poți aminti cat frumos poate fi drumul tau atunci când te pornesti în căutarea visului tau. Să ți învelească inima in praf de gânduri bune, noul an, ca atunci când te vei îndoi de propriile tale decizii, sa înțelegi că tu, chiar poți trece peste orice. Să numeri fulgii , ce ți vor mângâia întreaga ființă, atunci când vei privi, în miez de iarna, cerul înstelat. Să dai viața fiecărui gând pozitiv pe care l ai și să crezi in el, până când îl vei transforma in parte din realitatea ta. Să plângi, cu lacrimi de bucurie, și să nu ți fie rușine de asta, atunci când lucrurile bune vor veni înspre tine. Știu, va fi copleșitor , chiar și pentru tine, dar ce poate fi mai minunat pe aceasta lume decât atunci când reușești să ți scrii singur numai a ta poveste. Să înveți să asculți, pe oricine va dori să ți vorbească și să înțelegi că e mult mai important decât să vorbești. Asculta, numai astfel vei reuși să termini de construit drumul pe care ai ales să pășești , atunci când ai ales sa incepi a crede în numai visele tale. Și fii mai bun, indiferent de locul în care te afli acum, fă tot ce poți să ajungi sa ți cunoști cea mai buna versiune a ta. Aici nu e nici o competiție, poate fi doar propriul tau maraton, vei alerga singur, nu va fi nici o galerie sa te susțină, ai sa și cazi, vei aduna și cicatrici iar la final când vei simți nevoia unei îmbrățișări, e posibil sa nu o primești. Dar tu nu ți pierde speranța, fă tot posibilul să ieși învingător, chiar daca premiul nu va fi cel la care ai aspirat, continua, nu renunța pentru nimic la idealurile tale. Fii tu, în toată splendoarea ta și pe oriunde ai trece, lasă zâmbete in inimile oamenilor. Sunt prea multi, cei care au ales sa cada în prăpastie în loc să sară peste ea. Și mulțumește pentru ceea ce ai, ți se va întoarce înzecit când vei înțelege că trebuie să fii recunoscător acestei lumi pentru că existi.

La noaptea dintre ani, să îți îndrepți orice gând la care ai vrea să renunți, înspre mine, îl voi remodela și l voi trimite înapoi în inima ta, în inima ta cea bună. Îți va încălzi sufletul, pe toată perioada cat vei sta in acest tărâm înghețat, iar eu îți voi oferi zâmbete sa te mențin fericit, chiar și fără voia ta.

Îți voi desena mereu, hărțile de care ai nevoie, ca in ultima noapte din acest an, tu să poți pași pe aleea cu gândurile mele cele mai de preț. Și să fii tu, când vei înțelege toate astea. Pentru că nimic nu poate fi mai important decât să fii ceea ce vrei tu sa fii, fara nici un fel de influențe.

Viața, e mult prea scurta, oamenii au încetat în a mai fi buni, magia dispare atunci când refuzam sa mai credem, iar inimile îngheață chiar și în fața șemineelor.

Pornește la drum, purtat de glasul ce îl porți în tine și indiferent de locul în care te vei regăsi, fă bine tuturor și fii tu, varianta cea mai buna, la care atât de mult timp ai lucrat.

Iar fiecare zi, in care deschizi ochii și privești cerul , indiferent că e senin sau nu, sa mulțumești pentru acea clipă, pentru că tocmai atunci, vei înțelege că nenorocita asta de viață , in care de multe ori ai ales sa nu mai crezi, e tocmai cel mai mare miracol la care ai luat parte.

Visele, chiar devin realitate, incepe sa crezi !

Asta va doresc eu , pentru noul an ce va sa vina.

Vă îmbrățișez cu drag, pe fiecare în parte și semnez cu Endorfinul.

Nota autor:

Tot ceea ce vă doriți bun, veți primi !

 
14 Comments

Posted by on December 26, 2018 in Uncategorized

 

Scrisoarea

Sunt în vârf de munte, privesc prăpastia ce mă desparte de visele mele și zâmbesc. E tot ce am nevoie azi, să mă desfăt cu acest minunat peisaj. Scot din buzunarul hainei mele, scrisoarea pe care ea a ales sa o trimită înspre mine in aceasta dimineata și citesc :

” Tu, cel care doar in fața Soarelui te inclini, cu inima ta de gheață, ce mereu încălzește rămășițele de suflete pierdute, asculta mi acest gând. Am simțit fiecare răsuflare a ta, încă din ziua în care am fugit în căutarea visului meu și citeam cu sufletul fiecare bucățică din tine. Am fost mereu prezenta la întâlnirile noastre, dar am ales sa te privesc în taină, din locul în care credeam că e lumea mea. Înțeleg acum, m ai lăsat să trăiesc acea minunată stare , pe care oamenii o numesc viața. Știai că am nevoie atât de mult de tine, dar erai atât de scufundat în gândurile tale, încât atunci când încercam să te strig, cuvintele mele refuzau să mă asculte. Un ideal de neatins , ai fost mereu, dar eu atât de mult m am regăsit în lumea ta. Acum, când până si ultima cărămidă, ce mai ținea tărâmul meu in picioare, sa izbit de pământ, eu tot incerc sa te port spre visul meu. Când am înțeles cu adevărat cine ești , era deja mult prea târziu că tu sa mai ierți acel gând și ai preferat sa le distrugi, lasandu mi plaja cu nisipul fierbinte. Dar fara tine, nici bucata mea de cer înstelat , nu ma mai poate scoate din coșmarul din care mi as dori atât de mult sa ies. Te vreau atât de mult înapoi și numai pentru mine, încât până și ploile au încetat să mi mai mângâie plimbările. Tu unde esti, când ceasul bate ultima ora ce urmează să încheie orice zi ? Știi bine că sunt pregătită pentru momentul in care tu chiar ai sa ajungi, iar atunci vor cânta și privighetorile din nou. Doua lumi, în aceeași lume și totuși e atât de imposibil să fuzionam din nou, în numai a noastră dimensiune. Te am sărutat, pe buzele cu care mi sopteai seara , că pot dormi în siguranță și ca vei fi in visul meu. Iar eu zâmbeam , lasandu ți inima mea în grija, la încălzit, printre poveștile tale. Mereu o înfășurai, in eșarfă de vis catifelat, lasandu mă sa te privesc mereu pentru o ultima oara. Îmi era aproape imposibil sa mai respir, când veneai în visul meu, numai ca sa mi citești visele tale, cu ape limpezi și nisipuri fierbinti. Eu te iubeam la fel ca și acum, știind că voi trăda iubirea. Eram deja prizoniera demonilor mei, ce mi consumau și ultima firmitura de vis. M am pierdut in propriile gânduri, in care eu te uram pentru că ești tu și lumea ta acum îmi era imposibil de înțeles. Când scriu aceasta scrisoare, am înțeles că târziu chiar este târziu, iar povestea aceasta , in care tu ești acum, e mult prea curata, pentru murdara de mine.

Te las, tâmpitule , in lumea ta, in care te dedici atât de mult și fără motiv, in a face fericit pe oricine. Am înțeles că locul tau e numai in acea primăvara în care până și fluturii dansează , iar fiarele urla , când tu dai viața unui vis. Realizez acum, că devotamentul cu care ți tratezi gândurile menite să i fericească pe toți, e mult peste limita. Iar asta e ceea ce eu numesc iubire…

Te iubesc, chiar daca tu știi că eu nu exist !

Semnat, Cea care nu exista. ”

Vă îmbrățișez cu drag,

Endorfinul.

.Visați frumos și zambiti in Decembrie.

 
4 Comments

Posted by on December 20, 2018 in Uncategorized