Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Povestea posibila a oricarui roman

Azi, este o zi din luna martie. Ploua, ploua frumos daca am voie sa o spun in felul acesta. Ploaia, este un ritual, in care natura emana o stare pozitiva sau negativa, pe care ne-o induce noua. Privesc fiecare picatura de ploaie, cum se prelinge pe geamul magazinului meu de flori. Sunt singur aici, doar eu si plantele mele dragi. Vorbesc zilnic cu ele si asta ma face de la o zi la alta tot mai fericit. Ma intorc la fereastra unde-mi petrec mai tot timpul zilelor si privesc. Vad oamenii, dezamagiti din cauza acestei ploi, sau poate sunt in felul acesta datorita vietii de doi lei pe care trebuie sa o traiasca. Fiecare se indreapta haotic spre o anume destinatie, probabil la serviciul lor sau cine stie unde.

Observ un batranel, care abia mai poate sa mearga, datorita varstei si vietii pe care e nevoit sa o suporte. In ciuda acestui fapt, batranelul, nu uita niciodata sa-mi zambeasca sis a-mi ureze o zi minunata. Ai raspund la fel si mereu ai ofer cativa lei sa-si cumpere o bucata de paine. Ma simt bines a fac acest lucru si uneori cand nu il vad ca trece prin fata magazinului, ma gandesc ca poate a murit, poate nu a rezistat gerului care inca se mai lasa seara si a inghetat. Privesc, pe langa acest cadru, si oamenii din jurul lui, care-l resping si-l batjocoresc, numai pentru simplul fapt, ca acest om, paseste pe aceeasi strada cu ei. Asist aproape zilnic, la astfel de scene, in care batranelul, pleaca capul ca sa poata trece mai usor peste durerea provocata de acesti nenorociti.

Stii, si mie mi-e usor sa judec, dar ma gandesc mereu, daca am acest drept. Raspunsul este simplu. Nu pot judeca pe nimeni. Asa imi spune instinctual meu sau cum s-ar mai putea numi.

Intr-o zi, l-am oprit pe acest om si l-am intrebat, cum de a ajuns sa traiasca pe strazi. Omul a zambit, şi mi-a răspuns cu o voce caldă. A fost inginer la o fabrică de mase plastic din oraşul meu, iar imediat după revoluţie, statul a distrus-o cu privatizarea sau condamnarea la ruină mai degrabă. Rămas fără service, nu a mai putut să-şi plătească rată la apartamentul pe care-l avea şi uite astfel, omul nostru a ajuns omul nimănui.

Ştiu sigur, că foarte mulţi au păţit astfel de lucruri şi poate că unii dintre ei au reuşit să se redreseze, dar pentru care care nu au mai avut nici o soluţie, nimeni nu a făcut nimic.

Am aflat acum, de la un vecin din zonă, că bătrânelul s-a pierdut. L-au găsit mort pe o stradă din apropiere. Ar trebui să-mi pară rău, ştiu asta, dar am ales să mă bucur pentru el. A scăpat de umilinţă pe care era nevoit să o îndure în fiecare zi din viaţa lui mizerabilă.

Dacă ar fi să-I dau un titlul aceste povestiri, cred că aş numi-o: Povestea posibilă a oricărui roman.

 

Picatura de viata

Ma trezesc din nou, jucandu ma cu gandurile mele. Incep prin a le cauta pe toate, fie ele bune sau rele, nu ma impiedica nimic sa le rasfoiesc. Sunt in viata, respir, ma pot misca, adorm si matrezesc din nou, in fiecare zi, iubesc, uneori sunt trist, pot simti placere si cateodata pot trai sentimentul de durere. Dar toate astea ma fac sa ma simt in viata, ma ajuta sa traiesc si sa nu uit vreodata ca sunt o fiinta vie.

Imi plac florile si cat de multe schimbari vor mai fi, mereu voi cauta savoarea momentului in care ma opresc sa observ frumusetea unei flori. Ma linisteste acest lucru si nu ezit niciodata sa l fac. Nu le rup, doar le privesc si ma gandesc, oare ce i in mintea lor, oare cum ma privesc ele pe mine atunci cand ma minunez la vederea lor. Dar si asta , este doar o placere de moment, caut ceva mai patrunzator, mai de durata, care sa ma tina intrun anume loc si tot odata sa fiu in miscare. Stii acea senzatie in care stai, fara sa faci nimic si totusi faci atat de multe? da, stiu suna cam ciudat, dar exista pentru ca am trait o si sunt sigur ca au gustat din asta si altii.

Privesc circuitul apei in natura, un fenomen care m a fascinat mereu, in fiecare an. Ploia calda, de primavara vara, care trece in stare solida spre inceputul iernii. Si ninge atat de frumos, am emotii la primele ninsorii, atat de fericit sunt in astfel de momente. Apoi se topeste totul si ne am intors inapoi la ploile calde de primavara vara.

Si ma gandesc asa, cum majoritatea oamenilor sunt, nu stiu cum sa le zic, nu sunt cum ar trebui sa fie, parca sunt prea luati de viata asta cotidiana, in loc sa se bucure de nenumaratele minunatii ale vietii.

Sunt acel om care inca mai pastreaza acea Picatura de viata!