Endorfinul .

Endorfinul doarme somnuri adânci, până ajunge să-l trezească o sclipire de strigăt, împachetat în firmituri de bunătate. El nu stă nemișcat la tot ce are loc în univers, el doar asculta cu grijă fiecare ecou ce are adicție de zâmbet pur.

Ofer aceleași droguri ca și acum mulți ani în urmă , iar calitatea lor nu a deteriorat- o nici una din schimbări.

Sunt alături de tine, chiar și atunci când ești prea detașat să mai recunoști asta, cuprinzându-ți palmele în mâinile mele atunci când îți șoptesc că indiferent de situație, o să fie bine .

Zâmbește, cât crezi că te-ar costa asta, mai ales atunci când nu ți-a mai rămas nimic altceva de făcut.

Endorfinul, stă picior peste picior sprijinit de un spătar cu miros de mucegai, așteptând să-l copleșești cu gândurile negre care ți au întunecat diminețile însorite de primăvară. El filtrează apăsările tale și îți trimite înapoi necontenit și gratuit câte un gând bun pe care să-l păstrezi la vreme rea , să îți alunge norii și să-ți aducă căldură pe cerul înspre care privești.

Sunt lângă tine, chiar și atunci când nu ai nevoie de mine, trebuie doar ca din când în când să te gândești la poveștile mele.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Ideal

Ideal ar putea fi clipa în care alegi să mergi mai departe, chiar dacă biletul pentru călătoria ta îți spune că nu poți ajunge până la capătul pământului.

Alteori ai putea atinge necunoscutul fără să te gândești prea mult la consecințe. Pășește apăsat, pas după pas în drumul numai de tine știut.

Detașează-te total de fiecare amintire ce nu te-a scos vreodată din zona ta de confort și zboară în gol, spre întuneric ca să aprinzi și flacăra care odată ardea mocnit în sufletul tău. Topește gheața care ți-a luat prizonier inima ce bate atât de încet acum când simți acel gol în tine și nu te uita nici măcar o clipă înapoi.

Eu ți-am mai zis și îți repet și acum, că oricare ar fi gândul tău, ai doar o șansă să îl transformi în starea sa materială. De ce să-ți pară rău că nu ai fost tu , în clipa în care vei rămâne cu doar o ultima suflare.

 

Scriere colectivă III

După cum bine știți , cel puțin o parte din voi , dragii mei cititori, o data la doi ani ne adunam cu toții într-o scriere colectivă aici. Azi am realizat că s-au împlinit acei doi ani , motiv pentru care va îndemn la provocarea cu numărul trei.

Pentru oamenii noi , oricine poate lua parte la acest proiect minunat și de suflet pentru mine.

Eu voi scrie primul paragraf iar voi veți adăuga următorul in comentarii. Deci una eu și una următorul om care participă. La final, voi publica creația noastră aici pe blog de unde o poate reposta, copia și ce mai vreți voi.

Așteptăm în comentarii să anunțați cine dorește să facă parte din acest proiect superb.

Următorul articol va fi cel unde incepem proiectul !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

http://www.myhappyjar.wordpress.com/
http://www.doua2vieti.wordpress.com/
http://www.semaiintampla.com/
http://www.cutiacumaimutze.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/
http://www.aryasdream.wordpress.com/
http://www.unikaperlaneagra.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/

 

Căutam

Căutam fericirea călcând apăsat pe coastele tale, ascultând trosnetul dureros și macabru al oaselor .

O simfonie sumbră îmi redă amintirile cu urme de tine în care zâmbeam alaturi de pielea ta umedă și rece.

La fel de stângaci am rămas în prezența suflului tău care-mi răcește trupul la fel ca și ultima iarna pe care încă mi-o amintesc din cauza picioarelor înghețate care până și azi mă mai dor.

Un aventurier în căutare de adrenalină expirată rămas în castelul său de cleștar exact că în ultima poveste pe care ai citit-o.

Un psihopat notoriu cu mare nevoie de tratament atunci când vine vorba de multiplele personalități care-mi tulbura bunul mers al lucrurilor.

Un necunoscut, ce zace până și azi în fața ușilor închise ținând strâns în pumn cheia ce ar putea deschide secretele de nedeschis.

Același colecționar devotat în goana după zâmbetul perfect atent cules de pe culmile hotarului de nicăieri în nopțile înghețate de iarnă mizerabile.

De pe același scaun vechi și putred, stau și dau viață acestor gânduri de om îngândurat, împachetate frumos în hârtiile cele mai alese pe care le cumpăr de la taraba ruginita a femeii ce zace și acum numărând firele pânzei de păianjen în doar al ei târg .

Așa sunt eu, același vechi și nou care-ți livrează ție un strop de literatură românească neșlefuită la ceas de seară numai de dragul scrisului fara sens și fără formă.

Era de neconceput sa lipsesc atât de mult de pe o scenă la care până și ultimul cui al podelelor a fost bătut de palmele mele.

Vă îmbrățișez cu drag din oricare colt al lumii !

Endorfinul.

 

Tonul

Era pandemic încă de la primul cuvânt pe care ți l-am scuipat pe foile mele mizerabile și vechi aruncate pe biroul mizerabil și plin de mucegai. Au trecut cel puțin două decenii de când a luat naștere primul eseu pe care l am rupt din Universul meu numai de dragul de a lăsa o ușă deschise spre lumea mea rece și umedă in care te port și apoi te păcălesc arătând- uți cat de frumoasa e viața atunci când privești spre altceva.

Închide ochii și lasă- te purtat de tonul pe care vocea mea îl dă atunci când te regăsești în poveștile pe care eu le scriu pentru tine .

Culeg fiecare emoție pe care zâmbetul tău o lasă ca o urmă de bocanc apăsat din noroiul orașului poluat ce te ademenește să stai pentru a-ți desena cu stângăcie povestea la care visai încă de când erai doar un copil.

Iar eu , port aceleași măști cu care te-am obișnuit, în care te las să plutești pe valurile mării în care ți scăldai tinerețea după care acum tânjești atât de mult.

Îți spun rămas rămas bun acum, pentru moment ,amintindu- ți că tu poți fi orice- ți dorești să fii.

Vă îmbrățișez cu drag, chiar daca las uneori impresia că nu mai apar, eu mă întorc de fiecare dată , să pun pansament peste sufletul tău.

Mă înclin la fiecare în parte , Endorfinul.

 

Izolat

Suna a genocid fiecare picătură de ploaie pe care o priveai cum izbea pământul rece având ca singură misiune auto distrugerea.

Iar acum stai izolat, de parcă nu făcea încă de demult acest lucru, atunci când alegeai să întorci privirea în altă parte când paradisul tău era zguduit de știu eu de neajuns.

Dar acum e oficial , ți-au injectat adânc în vene frica de virusul ce te-ar putea trimite la numai doi metri sub pământ. Parcă observi mai limpede astăzi asfaltul scuipat de ploile lui octombrie, pe care pășeai spre nicăieri în fiecare zi din scurta ta existență.

Te aș îndemna să te izolezi de toate porcăriile pe care ți le toarnă ăștia forțat pe gât, de fiecare dată când ți se scurge timpul atât de prețios în fața ecranului la care încă mai plătești rate. Oricum vei alege să nu-mi dai ascultare și nici măcar nu te condamn pentru asta. Vroiam doar să te fac din nou atent, că ești într-o fuziune directă cu tot ce te înconjoară până în ziua când numai fărâme de praf vor rămâne în jurul tău.

De asta îți tot las frânturi de gânduri atent alese numai de dragul de a știi că va veni și vremea când vei culege câte ceva bun din nimicul de lume ce ne a mai rămas.

Speram ca acest gând să te prindă acasă , înconjurat de vise frumoase la care încă nu ai renunțat, scăldate în căldură și pofta de viață , cu aer curat și cu inima deschisă pentru ceva mai bun.

Doar trag de tine, omule bun, nimic mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Fără timp

Când rămâi fără timp, te deconectezi la ceea ce te-a făcut cel care ești astăzi, oricare ar fi acel ceva în care crezi.

Vei asculta cu sufletul fiecare bătaie de aripă ale fluturilor, simțurile îți vor aminti mirosul curat al florilor, iar vântul îți va usca nopțile în care te trezești ud din coșmarul ce tocmai te-a încercat.

Când rămâi fără timp, ai să înțelegi că fiarele care urlă în sălbăticia unde liniștea apăsătoare se lasă ca un fum greu peste pieptul tău, îți sunt de fapt prieteni.

Acum , dacă tot te-ai oprit din fuga asta înspre nicăieri, adună fiecare gând bun al tău, și așează-l frumos în desaga de catifea cu șnur de argint, pe care atunci când vei simți că ești pregătit, să o arunci în lume. Când vei pleca , vei știi că ai lăsat numai bine in urma ta, iar cei care o vor găsi , o să înțeleagă că ți-a păsat.

Lasă doar gânduri curate învelite în mătase de vise frumoase, presărată cu zâmbete și oferă le oricui vei întâlni în drumurile tale , om bun ce ești.

Știu, pare fără sens , fiecare cuvânt pe care ți-l las mereu aici, dar ascultă, lumea nu e chiar atât de rea precum pare , iar lumea suntem noi. Tot ceea ce pui bun și frumos în ea , va creste înzecit, precum florile în prag de primăvară.

Mereu te indemn la o viață frumoasă, trăită cu pasiune și fără strop de regret, tocmai pentru a te face să înțelegi, că într-o zi vei rămâne fără timp, dar ce poate fi mai frumos decât clipa în care alegi sa pleci știind că ai lăsat o lume mai buna în urma ta.

Îți dau Soare și azi, lăsat la macerat în aromă de iarba proaspăt tăiată, presărată cu praf de inimă curată , la prima oră a dimineții.

Te blestem să trăiești frumos, în perfectă rezonanță cu tine însuți.

Visează mai mult, până ramai fără timp.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.