RSS

Arhive pe etichete: blog pentru oameni

Putregai de primăvară Scriere colectivă III

O adiere de primăvară îmi mângâie trupul și apoi mă trântește la pământ într-o visare profundă. Un ciripit de pasăre mă poartă exact ca o călăuză pe un coridor , într-o casă în care pășesc cu frică pe podeaua putredă din lemn. Un scârțâit de ușă , atât mai aud în aceasta comă indusă de nenorocitul acesta de anotimp la care aspir tot mai mult cu fiecare an care trece. Te aștept, chiar și în acest vis .
Scârțâitul trebuie să fi fost, însă, doar dorul de a te găsi mai repede în oricare dintre lumi, pentru că nimic nu s-a deschis înaintea mea, nimic nu s-a închis în spatele meu. Am rămas mai departe trist și ponderabil, atârnând de vis ca un candelabru agățat direct de cer, cu câte o lumânare în fiecare lăcaș, o lumânare pentru o dorință neîndeplinită, cu soț, fără soț, mă iubește, nu mă iubește. Un candelaru stând să cadă pe dușumeaua lunecoasă și roasă de vreme a amintirilor.
Dar… Dar ce se-aude? Scârțâitul continuă…
Mă apropii de geam, abia îmi mai pot ține ochii deschiși când privesc spre pădurea în flăcări și fum. Te strig, crezând că ai reușit să găsești acest gând ce ma trimis în visul în care speram să te găsesc și pe tine. Acum parca încep a auzi o voce înfundată , ce vine parcă dinspre peretele de lângă mine. Un fior rece îmi amintește curgând spre șira spinării că ar putea să fie o urmă de tine .
Sunt eu, împrăștiată în vânt, sunt eu și nu-mi mai sunt demult.
Sunt fără de habar unde mă duc, și nici nu știu de ce acolo sunt. Născută-s din păcat și cu păcat mă știu. Învolburări deșarte in valuri mă cuprind. Se scurge-n așteptare timpul greu. Cu țipăt mut aștept sărutul tău. O umbră sunt, o noapte, o lungă așteptare. Sunt flacără și fum. Ramâi, rămân? Să plec? Alungă-mă de vrei. De mine sufletul să nu ți-l legi! Alungă-mă! Să îți rămâi tu singur! Să crezi că ăsta e sfârșitul!
Simțeam bucățile din tine cum îmi crestează cicatrici dureroase peste obrajii mei îmbătrâniți de timpul pierdut în căutarea ta. Rănile se adânceau tot mai mult în pumnii mei cu care în zadar incercam sa zdrobesc peretele, pictat parca cu sângele meu, în căutarea sărutului menit să-mi stăpâneasca pofta de tine. Atât de mult îmi lipsești încât până și acest vis mă lasă să ți simt suflarea rece de la hotarul luminilor noastre care nicicând nu au binevoit să se întâlnească.
Nimicuri înfrigurate să-mi șoptești. Un cer s-a prăbușit ce sfășiat mă doare. Și-atunci ți-am auzit chemarea. E locul meu aici sau nicăieri. Iubește-mă! Omoară-mă cu tine, căci, jur, atât de mult tu îmi lipsești!
Am obosit in incercarea mea de a sparge zidul și cad în genunchi izbindu mă de putregaiul de pe jos. Aleg un gând atât de simplu și curat pe care-l amestec în aceasta fărâmă de vis. Aș vrea să te ating încet, sa te cuprind de după gât și să ți șoptesc in disperarea mea de a fi salvat, salvează mă ! Trezește mă din starea care-mi minte simțurile că dorm.
Îți simt neliniștea și între noi e noapte. Mă prăbușesc de te trezesc. Dar, fie! Că-i doar un vis, și atât. E doar un vis. Să treci doar c-un sărut spre dincolo de noapte. Și să pășești de rană dezlegat. Aripi îți scriu pe cerul zdrențuit. Iar zborul primăvară-ți fie, descătușat de umbra mea târzie.
Și mă trezesc de foșnetul copacilor abia înmuguriți care incercau parca să mă smulgă din restul acesta de vis. Privesc în jur, dar în afara unei urme de tine lăsată apăsat peste buza paharului de vin aruncat peste masa din colț, nu e nimic. Cunosc doar frigul călduros de primăvară ce-mi încălzește sufletul atunci când plec mereu cu gândurile în căutarea nevoii disperate de tine.
Atâta înverșunare în mâinile încercate. Ai stat să asculți vântul? Îți spune o poveste murmurată de aici și de pretutindeni. Începe cu a fost o dată, când te-am privit …altfel, când ți-am pătruns ochii iscoditori. Mi s-au aprins obrajii și am tremurat ușor. Ți-ai apăsat obrazul stâng de al meu și mi-ai strâns mâna. Ascultă cu atenție, că îți amintește unde să mă găsești. Am clădit ziduri din temeri și acum putrezesc. Lasă-le să cadă, rostește răspunsul, va aprinde gândul…cât de tandră trebuie să fie…
Cât de frumos e gândul în care îmi amintesc fiecare suflare a ta. Atât de profund e acest paradox în care eu caut drumul înspre tine pășind înapoi spre lumea rece și întunecată unde credeam că te voi găsi. Putregaiul ce-ți mângâie zidul clădit în jurul tărâmului fermecat , acolo unde pentru întâia oară te am simțit atât de aproape. Până și gustul lăsat de buzele tale pe trupul meu , zac tot aici, că semn al luptei pe care o pierd de fiecare dată când mă îndrept cu gândul la tine. Ce muzica tandra îmi mângâie inima când stau și ascult răsuflările tale. Și nici măcar nu exiști.
Și nici măcar nu exist. Nu sunt aici, acolo, nicăieri. Și nici măcar nu exist! Așa cum sărutul pe care nu mi l-ai dat niciodată, așa cum visele toate nu există. Nu ai să știi niciodată cine sunt. Pentru că atunci o să sfâșii norii, noaptea, întunericul…o să răstorni cerul în cioburi de stele să mă găsești!
Tu nu ai să mă găsești niciodată
pentru că, de așteptarea ta, nici eu nu mai știu cine sunt.
M-am risipit în flori și m-am pierdut în cânturi, m-am aruncat în ape învolburate pe pietre lucioase și îți rostesc numele când luna se aprinde felinar. Cheamă-mă și tu, spune-mi cuvintele și îți voi răspunde, mângâie vântul și mă voi întrupa din foc. Sunt mai aproape decât crezi…
Abstract este tabloul pictat cu amintire de picioare scăldate în nisipul de la malul mării, unde te am căutat în urmă cu prea multă vreme. La fel e și pădurea îmbătrânită cu crengile ei ușor înverzite ce îmi sugrumă putreziciunea de casă într-un amar sărut de rămas bun.

P.S. Mii de mulțumiri echipei , chiar daca ne-am adunat putini oameni , e de esență tare.

https://semaiintampla.com/
https://sophisticatedwords.wordpress.com/
https://aryasdream.wordpress.com/

Publicitate
 
6 comentarii

Scris de pe aprilie 3, 2022 în Colaborari

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Scriere colectivă III

După cum bine știți , cel puțin o parte din voi , dragii mei cititori, o data la doi ani ne adunam cu toții într-o scriere colectivă aici. Azi am realizat că s-au împlinit acei doi ani , motiv pentru care va îndemn la provocarea cu numărul trei.

Pentru oamenii noi , oricine poate lua parte la acest proiect minunat și de suflet pentru mine.

Eu voi scrie primul paragraf iar voi veți adăuga următorul in comentarii. Deci una eu și una următorul om care participă. La final, voi publica creația noastră aici pe blog de unde o poate reposta, copia și ce mai vreți voi.

Așteptăm în comentarii să anunțați cine dorește să facă parte din acest proiect superb.

Următorul articol va fi cel unde incepem proiectul !

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

http://www.myhappyjar.wordpress.com/
http://www.doua2vieti.wordpress.com/
http://www.semaiintampla.com/
http://www.cutiacumaimutze.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/
http://www.aryasdream.wordpress.com/
http://www.unikaperlaneagra.wordpress.com/
http://www.sophisticatedwords.wordpress.com/

 
4 comentarii

Scris de pe martie 30, 2022 în Colaborari

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Povești

Mi se încălcesc gândurile atunci când mă las prizonier poveștilor tale de la sfârșit de zi, când mă îmbrățișezi cu plapuma ta de zâmbete coapte de la prima clipă a dimineții. De parcă nu aș știi că fiecare secundă trăită langa mine e doar un paradox cretin de neînțeles. Dar ard de nerăbdare să-ți ascult în taină fiecare bătaie de inimă ce mă trimite mereu prin tărâmuri de basm în care doar privesc luptele dintre zmei și feți frumoși. Acolo unde iarba a rămas tot verde , iar florile încă mai au miros . Unde copacii bătrâni cu barbă lungă și deasă mă privesc cu bunătatea bunicilor pe care nici macar nu mi-i mai amintesc. Din acel loc în care sursurul pârâului de munte cu apă cristalină, îmi mângâie fața ținând loc de mamă, povestitoare de povești. Doar asta pot simți atunci când îți ofer în dar bucăți culese cu mare grijă din timpul meu.

Vroiam să-ți amintesc cum era atunci când ascultai poveștile cuiva.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 
2 comentarii

Scris de pe decembrie 9, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Mișcat

Uneori aleg să mă opresc numai de dragul de a privi înspre tine, exact atunci când lumina zilei se pregătește pentru schimbul de tură cu noaptea ce nerăbdătoare așteaptă ca să îi cedeze locul.

E mult prea profundă clipa în care îmi las ochii ațintiți spre gaura din peretele ce desparte lumea ta de tărâmul din care eu vin.

Când ești deconectat de cotidian , atunci când simți că trăiești o clipă ce numai ție îți aparține, culegând lacrimile vărsate pentru oricare ar fi el motivul, sunt mereu peste umărul tău , un numai gând bun menit să vindece durerile ce îți apasă în pieptul obosit de atâta amar de viață trăită.

Un fel de vraci, ar fi mai ușor pentru tine să înțelegi acest titlu ce mi l-au oferit acțiunile de caritate pe care le ofer necontenit oricărui suflet îl întâlnesc în călătoriile mele fără sfârșit.

Mereu te-am împins de la spate să guști din restul de viață rămas, chiar dacă uneori a trebuit să simți pe buzele tale gustul amărui al fructului interzis.

Sunt doar o fărâmă din conștiința ce-ți șoptește în nopțile fără vise , că ar trebui să renunți la regrete , să fii tu exact așa cum ai visat la începutul tău de drum , când îți permiteai luxul de a plănui următoarea mișcare spre idealul în care credeai.

Acum te las pe mâinile tale știind cu certitudine că sfătuitor mai bun decât tine nu vei găsi.

Povestește mai mult.

Vă îmbrățișez cu drag Endorfinul.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 19, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , ,