Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

O alta continuare part 3

Imaginati-va, o femeie inalta, in floarea varstei, cu un par lung si negru asemeni pamanturilor care formeaza campurile. Iar trupul, alcatuit parca de o entitate nemaintalnita, sculptat angelic, atat de perfect.Cu umerii bine conturatti, un gat subtire, cu sanii fermi, rotunzi, sfarcurile erecte, trezind imaginatia bolnava, pana si celui mai sfios om de pe Pamant. Soldurile bine determinate, de neuitat, as adauga eu insumi, urmate de un posterior de neimaginat. Acesta era peisajul asupra caruia ochii tanarului Stefan, au ramas atintiti.

Alexandra, constienta de aceasta situatie in care cei trei se regasira, se repede in goana, spre holul apartamentului si-l saruta pe Stefan, cu o sete de sarutare , rar intalnita. Madularul partii barbatesti, aproape ca sfasia capsele blugilor denim, pe care ai purta . Roberta coboara incet cu mana dreapta si-l strange pe acesta usor. Speriat de acest gest, Stefan ramase impietrit, fara sa scoata nici un sunet. Alexandra, o pisca usor de sani pe Roberta, facand-o sa inteleaga ca vrea sa continue. Ca este permis acest lucru. Smulge practic pantalonii de pe Stefan, timp in care Roberta deja incepuse sa deguste madularul acestuia. Alexandra, coboara si ea, alaturandu-se Robertei., desfatandu-se din falusul care mai avea putin si exploda. Stefan , era topi de placere, sprijinit de usa, gemea si implora cele doua animalice fiinte, sa se opreasca. Alexandra citind expresia de pe fata lui Stefan, trecu repede in spatele acestuia, prinzandu-l de maini, ca pe un arestat imobilizat, si-i ordona Robertei, pe un ton foarte autoritar :

– Acum, vreau sa profiti numai tu de el !

Roberta, ramase doar pentru o secunda blocata si imediat, se ridica in picioare si se intoarse cu spatele la Stefan. Se apleca putin in fata, lasand pentru Stefan, o imagine de neuitat. Isi departeaza picioarele unul de celalalt si se opreste pentru o secunda , lasandu-l pe acesta sa sufere numai putin. Ai apuca madularul cu degetele, il strange puternic si-l introduce in interiorul vaginului, impingandu-se usor inspre el. Stefan, a urlat la atingerea peretilordin interiorul Robertei, care il frigeau atat de tare, incat ai provoca acestuia atat durere, cat si placere, in egala masura. Fiind imobilizat de Alexandra, chinul si durerea erau si mai apasatoare. Roberta, cu miscari de dute-vino, din ce in ce mai accelerate, urla de placere, multumindu-i necontenit Alexandrei.Vaginul Roberteipulsa de placere, la fiecare miscare, strangand din ce in ce mai mult madularul lui Stefan, care nu mai scotea nici un sunet, topit fiind de placerile pe care i le ofereau aceste doua femei. Roberta accelereaza miscarile si izbucneste la scurt timp intr-un orgasm foarte umed si lipicios, improscand picioarele lui Stefan cu pretiosul lichid. Alexandra, mai excitata ca oricand, se repede la Roberta, eliberandu-l pe neclintitul Stefan. O saruta pasional, apasat si necontrolat, dupa care coboara si degusta clitorisul inrosit si umed al Robertei. Eros, zeul amorului, practic, s-a materializat, luand forma acestor trei fiinte umane. Mirosea a placere, in intreg apartamentul Robertei si atmosfera era extrem de incarcata de iubire.

Alexandra, muscandu-si buza superioara, il apuca pe stefan de testicule si se uita spre Roberta exclamand:

– Imi lasi mie onoare sa traiesc acest final exploziv?

– Desigur draga mea,Iti multumesc pentru tot.

– Eu iti multumesc Robi.

Si se intoarce cu fata la Stefan, lasandu-l sa o patrunda, cu penisul care abia astepta sa continue ceea ce a inceput cu Roberta. Prinde strans fesele Alexandrei si o trage spre el, cu miscari rapide si dure tot odata. Alexandra raspunde folosind aceleasi miscari sacadate, sarutandul pe gatul plin de sudoare, cu o pofta incontrolabila. Stefan isi infinge unghiile foarte adanc in posteriorul Alexandrei, lasandu-i cateva rani destul de pronuntate, semn ca momentul mult asteptat avea sa se apropie. Dupa cateva clipe, Stefan se elibereaza de lichidul acumulat in testicule, o licoare a iubirii, pe care vaginul Alexandrei, il inghite cu o sete nestapanita. Timp in care, Alexandra, elibereaza un ultim orgasm  cutremurator, urland ca un animal salbatic. Raman imbratisati pentru cateva clipe si apoi se intorc amandoi spre Roberta, care a urmarit intreaga scena, cu o satisfactie maxima, umpland-o cu sarutari.

Merg toti trei pentru o scurta imbaiere, apoi Stefan si Alex se imbraca si ca si cum nu s- ar fi intamplat nimic, isi iau ramas bun si pleaca, lasand-o pe Roberta sa-si termine tabieturile specifice diminetii.

 

Continuare (12)

A doua zi, Roberta trezita de ceasul ei desteptator, se ridica cu miscari lascive din pat si in pasi de dans se pregateste pentru o noua zi, ce urmeaza sa o petreaca la editura. Savureaza in tihna cafeaua, pe care tocmai a pregatit o cu mare grija, hraneste pisica care deja ai dadea tarcoale pe langa masa de cateva minute. Ai zambeste animalutului si merge sa si aleaga hainele pentru aceasta noua zi.

Scoatele cizmele de piele neagra, in genul celor care le poarta femeile cowboy, din dulap allege o rochita alba ca prima zapada de la inceputul iernii, pe care o trage repede pe ea. Rujul rosu ca focul Iadului care se dezlantuie asupra omenirii, o face sa arate aproape perfect, mai ales ca, parul Robertei negru ca taciunele si lung are efectul absolut, pe care un pictor ar dori sa l transmita privitorului. Parca picaturile de suflet, imprastiate prin camera, cu o seara in urma, s au reunite intr un tot si au alcatuit o femeie. Pe Roberta.

Isi strange hartiile de pe masa, de care are nevoie la editura si iese in graba din casa. Pe drum, cum deja ne am obisnuit sa se intample, Roberta cade in contemplare, si se lasa purtata in lumea gandurilor ei. Cu o voce interioara, Roberta incepe conversatia cu sinele ei:

– Ma gandeam ca, am ajuns sa ma gandesc la ideea de schimbare. Ma refer doar la schimbarile care au loc in viata noastra involuntar. Nu mi place cand ma atasez de un profesor, care mai apoi dispare din diferite motive, sau de un catel pe care l cresc timp de 16 ani iar mai apoi moare. Nici macar vremurile care se duc si nu se mai intorc nu mi plac, pentru ca uneori simt nevoia sa retraiesc acele vremuri, iar acest lucru devine din ce in ce mai imposibil. Raman doar amintirile si probabil aceasta este singura metoda care ne ar putea ajuta sa traim acele vremuri trecute, acele intamplari  si asa mai departe.

Aleg o amintire, inchid ochii si ma scufund in abisul imaginar, pe care fiecare om il detine. Si pot ramane in acea amintire cat timp doresc. Nu ma impiedica nimic sa nu fac acest lucru. Si brusc sunt cuprinsa de acea stare de bine, atata de pura si atat de profunda tot odata. E zona mea de confort, in care numai eu am acces. Stiu suna atat de spiritual sau yoghin sau mai stiu eu cum, dar este o experienta care nu se poate compara cu nimic din aceasta lume. E momentul meu si l pot savura de fiecare data cand doresc. Nu ma tem de el cum nici el nu se teme de mine. Si culmea: sunt fericita cand traiesc aceste amintiri sau ganduri sau cum le as mai putea numi.

Intotdeauna imi fac timp pentru mine, si plec in calatoria gandurilor mele pentru a ma impaca cu mine. Chem acea pace interioara , pe care o las sa se reverse asupra mea.

Traim clipele, ne jucam cu vietile noastre, timpul trece si brusc, ne trezim la o varsta cand incepem sa realizam ca nu am reusit sa ne traim stropul de viata care ne a fost oferit. Unii sunt tristi, altii bucurosi ca si au luat de o grija cu traitul si uite asa se scurge stropul de suflet.

Brusc, cineva o trage de mana, moment in care Roberta se intoarce la lumea reala.

–          Hei, tu nu esti Roberta ? Salut.Ma bucur sa te vad, dupa atatia ani.

Roberta debusolata, se intoarce mirata catre barbatul care tocmai a oprit o din drum si I replica:

–          Nu te cunosc, imi pare rau.

–          Sunt Stefan. Am invatat la aceeasi scoala generala. Cred ca au trecut vreo 18 ani de cand nu te am mai vazut. Zambi Stefan

–          Stefane ! Ce mult ma bucur sa te vad. Doamne cat timp a trecut. Ce schimbat esti. Nu te as fi recunoscut nici cum, daca nu ma opreai tu.  Ce mai faci?

–          Pai sunt bine sanatos, nu m am casatorit si tocmai m am intors dintr o delegatie. Ma tine numai pe drumuri serviciul meu. Locuiesc tot in acest oras.

–          Stefan, eu trebuie sa ma grabesc sa ajung la redactia unde lucrez. Uite , iti las numarul meu de telefon si cand ai si tut imp, ma suni si poate ne vedem la o cafea sa mai povestim ce am mai facut. Ar fi frumos nu.

–          Da. Superb. O sa te sun Roberta.

–          Iti doresc o zi minunata Stefan. Chiar ma bucur ca ne am intalnit dupa atata timp.

–          Multumesc la fel Roberta. Si eu ma bucur ca te am vazut.

Si fiecare isi continua drumul lor. Roberta, in acest moment isi amintea cum, Stefan colegul ei, a fost baiatul caruia ai purtase o dragoste neimpartasita, in perioada copilarie. Era fericita ca l a intalnit.