Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Ecou si egoism

Taci ! M-am saturat sa te tot aud. Esti un ecou de care nu reusesc sa scap. In golociunea mea, abia ma regasesc si tu Ecoule, ma urmaresti pretudindeni, pas cu pas , de parca ai trai odata cu mine aceeasi viata. Tu nu existi, tocmai acest argument ma indeamna sa nu mai cred in tine. Dispari pentru totdeauna in imaginatia celui care te-a nascocit. Degeaba te invarti fara rost in jurul meu, pentru ca oricum nu te pot vedea, nu te aud si nici macar nu-mi doresc sa fac asta. Pleaca, oriunde vrei tu , pentru ca nu depinzi de nimeni. Esti doar un ecou ratacit pe aceasta lume.

Si in felul acesta imi mai pierd o zi din minunata mea vietisoara, ceratandu-ma cu un Ecou, pe marginea prapastiei dintre real si fictiv. De multe ori ma pot afla la aceasta granita dintre mine si el. Acel moment in care strigi, si nu-ti mai raspunde nimeni, cu toate c a ti-ai dori acest lucru. Sa poti trimite un sunet care se propaga in aer si se intoarce tot mai cizalat spre tine. Dar uite ca nu se mai intoarce nimeni. Sunetele se pierd in aer, culorile devin tot mai pale si picaturile de viata se scurg tot mai repede din trupurile noastre, lasandu-ne izbiti pe marginea unei borduri ai oricarei strazi de unde vreti voi. Si ne gandim, oare la ce sa ne mai gandim, pentru ca de-a lungul timpurilor, au tot aparut filosofii care singura lor menire a fost sa gandeasca pentru noi. Oamenii, au renuntat de mult la ganduri, pentru ca nu mai au timpul necesar. Nu mai au timp ? Dar oare unde e timpul? Sau ce legatura are timpul cu noi? Hai sa-l definim. Timpul, este doar un ecou, care niciodata nu se termina si nu mai revine in veci. Timpul este egoismul pur, in stare bruta. Timpul, este momentul in care intoarcem spatele cuiva din orice motiv, chiar si unul banal. Timpul este tocmai acel moment in care nu ne mai regasim. Momentele, mereu vin si pleaca. Nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Asa ca , timpul acesta , este doar ceea ce traim intens, acea clipa pe care o prinde doar pentru a o trai. Timpul este fulgul de zapada pe care il tinem in mana si atunci cand credem ca am reusit sa-l privim, el dispare, topindu-se, revenind la originea lui, in pamant.

In concluzie, egoistul asta pe care l-am ridicat eu astazi in slavi, ar trebui trait cu aceeasi intensitate cu care el dispare tot mai repede.

Sa fim egoisti pentru a ne trai Egoistul !

 

Endorfinul

M-am trezit destul de greu in aceasta minunata zi de Aprilie. Chiar si acum, aburii somnului de noaptea trecuta inca ma tin ametit si nu ma lasa sa ma pot trezi. Mi-am baut cafeaua de mult si tot nu am reusit sa ma trezesc.

Desfac tacticos ambalajul de la seringa pe care am reusit dimineata sa o cumpar, ai atasez acul ascutit si extrag din sticluta pe care o pastrez in cufarul meu din lemn, doza de endorfina imaginara, pe care am creeat-o tocmai pentru astfel de zile. Seringa s-a umplut, imi infing acul cu mare atentie sub pielea intinsa de pe bratul meu si introduc elixirul fericirii. Ma blochez pentru o clipa, timp in care licoarea incepe sa-mi exploreze venele contopindu-se cu sangele meu. Ametesc pe moment si brusc, incep sa zambesc. Efectul este mereu garantat. Sunt pregatit pentru aceasta noua zi , din viata mea. M-am resetat practic, datorita endorfinei mele. Este reteta proprie pe care o folosesc cu succes de cativa ani si niciodata nu m-a dezamagit.

Sunt Endorfinul si menirea mea, este sa diminuez perceptia durerii. Ofer placeri nemaintalnite si uneori chiar interzise de moralitatea din jurul meu. Sunt terapia pura pe care o poate folosi fiecare om care ma intalneste. Te regasesti in mine si in gandurile mele, indiferent de mentalitatile care te-au tinut pana acum in viata. Iti pot schimba perceptiile  pe care le sustii de fiecare data cand trebuie sa te eschivezi din cine stie ce motive. Te pot lua cu mine, oriunde doresti, in imaginarul meu este loc pentru fiecare. Este de ajuns sa mi spui doar un cuvant si eu sunt pregatit sa-ti alcatuiesc povestea vietii tale. Nu folosesc etichete, pentru ca altfel, terapia mea, nu ar mai avea succes. Dar te pot determina sa uiti tot ce ai trait pana acum. Iti dezvalui alte dimensiuni unice, pe langa care ai tot trecut fara ca nici macar sa observi , ca ele intrradevar exista. Sunt o substanta care creeaza unica dependenta benefica, fara reactii adsverse. E suficient sa mi deschizi o fereastra din casa sufletului tau si eu pot privi dincolo de irealitatea in care te aflii. Poate ca te-ai saturat deja, sa te minti singur, sa crezi ca viata ta decurge in functie de destinul care ti-a fost menit sa-l traiesti si sa continui sa speri la o lume mai buna. Lumea, esti tu. Nimic nu exista si nu se intampla, daca nu vrei. Deciziile pe care le iei, sunt drumul pe care tu, singur, pasesti. Fiecare gand, este o noua etapa din viata ta.

Endorfinul, este o simpla calauza, cu numerosi adepti ai vietii palpabile. Si sincer, m-am saturat sa va privesc pe toti, in fiecare dimineata cum parcurgeti mereu acelasi traseu bine pus la punct, cu privirile in jos, vestind parca sfarsitul lumii. Va provoc sa va mai abateti de la drumul vostru si incercati sa priviti si in jur. Sunt destule, pe care inca nici macar nu a-ti observat ca exista in jurul vostru.

Va ofer o doza de endorfina tuturor !

 

Ulei Esential de Viata

Ma trezesc din nou aici. Gol, dezvelit de toate credintele mele. Fericit, ca de fiecare data, privesc pagina goala din fata mea. Nu am liniste , cand vad ca randurile mele nu capata culoare si de aceea, explodez, intr-o mare de idei. Ma las purtat de valurile in care m-am mai innecat de atatea ori si mi ofer un orgasm cromatic, care mi inunda simturile cu tot ce este mai bun sau mai rau pentru mine. Creez un scenariu, mereu aduc scenarii noi, pentru toata lumea. Stiu ca sunt devorate, cuvant cu cuvant si criticate mai mereu. Posibil sa fiu prea direct uneori in gandirile mele, dar daca nu as fi astfel, nu as mai reprezenta nimic pentru mine. Imi place sa fiu corectat, mustrat sau mai stiu eu cum sa-i zic. Ma starneste si mai tare acest lucru. Stiu ca nu respect niciodata tiparele si nici macar regulile de baza ale literaturii, dar cum as putea eu sa sculptez cu un topor, gandurile mele atat de gingase, ca aripile fluturilor care traiesc doar o zi pe Pamant. Ar insemna sa ma autodistrug. Nu vreau sa fac asta. Imi place asa cum sunt. Iar ideile mele, rezista in acesta carcasa, doar o clipa, niciodata mai mult. Ma grabesc sa le atasez unor pagini, imediat cum apar, pentru ca altfel , le pierd, apar altele noi, care le ucid pe cele vechi. Si am atat de multe de spus si totusi atat de putin timp sa fac acest lucru. Ma hranesc cu fiecare gand pe care-l creez si las sa traiesca in aceasta lume a cuvintelor. Fara ele, nu as putea sa exist. Ma fac mai bun sau mai rau uneori dar tocmai asta este esenta vietii mele. Sunt supt de mentalitatile cu care ma intalnesc in viata mea reala si incerc sa distrug tot ce sistemul infect incearca sa construiasca. Am o multumire sufleteasca enorma, atunci cand reusesc sa rastorn principii batute in cuiele imbecililor, care au ca unic scop exterminarea vietii adevarate.

Si da , pentru cei care se intreaba, si la mine ploua uneori si-mi vine atat de greu sa trec de etapa in care nu port umbrela protectoare , menita sa ma feresca de picaturile care mi parjolesc trupul spiritual. Dar infrunt mereu, cu zambetul pe buze , toate ploile si am fost complesit de o multime. Dar cum sa pot sa mai gust din viata, daca nu ploua si la mine ?

Metaforele mele, uneori pot spune multi ca nu-si au rostul, dar tocmai asta accentueaza faptul ca sunt unic. Unic , pentru ca toti suntem asa. Multi uitam , iar eu incerc sa nu. Aleg un gand sau o floare , cum imi place mie sa mi numesc gandurile. Il strang in pumn, lasand impresia ca vreau sa-l distrug, cand in fapt, il compactez, ai extreag tocmai esenta din miezul sau. Si fac asta, pana cand , in palma mea, ramane doar uleiul de ganduri. Il ofer tuturor, pentru ca egoismul, nu face parte din culorile cu care am fost eu creat. Emana aroma de viata, atunci cand il arunc in candela mea de cuvinte, in care arde mereu un foc pe care nu-l poate stinge nimeni. Foc de viata, sau viata de foc sau hai sa-i spunem cum vrea fiecare. Acolo imi fac eu dusul de zi cu zi. Imi place sa ma arda, pentru ca astfel stiu ca sunt mereu in miscare. Sunt viu si mi place de mor sa ma repet.

Astazi ofer tuturor Ulei Esential de Viata !

 

O alta continuare part 3

Imaginati-va, o femeie inalta, in floarea varstei, cu un par lung si negru asemeni pamanturilor care formeaza campurile. Iar trupul, alcatuit parca de o entitate nemaintalnita, sculptat angelic, atat de perfect.Cu umerii bine conturatti, un gat subtire, cu sanii fermi, rotunzi, sfarcurile erecte, trezind imaginatia bolnava, pana si celui mai sfios om de pe Pamant. Soldurile bine determinate, de neuitat, as adauga eu insumi, urmate de un posterior de neimaginat. Acesta era peisajul asupra caruia ochii tanarului Stefan, au ramas atintiti.

Alexandra, constienta de aceasta situatie in care cei trei se regasira, se repede in goana, spre holul apartamentului si-l saruta pe Stefan, cu o sete de sarutare , rar intalnita. Madularul partii barbatesti, aproape ca sfasia capsele blugilor denim, pe care ai purta . Roberta coboara incet cu mana dreapta si-l strange pe acesta usor. Speriat de acest gest, Stefan ramase impietrit, fara sa scoata nici un sunet. Alexandra, o pisca usor de sani pe Roberta, facand-o sa inteleaga ca vrea sa continue. Ca este permis acest lucru. Smulge practic pantalonii de pe Stefan, timp in care Roberta deja incepuse sa deguste madularul acestuia. Alexandra, coboara si ea, alaturandu-se Robertei., desfatandu-se din falusul care mai avea putin si exploda. Stefan , era topi de placere, sprijinit de usa, gemea si implora cele doua animalice fiinte, sa se opreasca. Alexandra citind expresia de pe fata lui Stefan, trecu repede in spatele acestuia, prinzandu-l de maini, ca pe un arestat imobilizat, si-i ordona Robertei, pe un ton foarte autoritar :

– Acum, vreau sa profiti numai tu de el !

Roberta, ramase doar pentru o secunda blocata si imediat, se ridica in picioare si se intoarse cu spatele la Stefan. Se apleca putin in fata, lasand pentru Stefan, o imagine de neuitat. Isi departeaza picioarele unul de celalalt si se opreste pentru o secunda , lasandu-l pe acesta sa sufere numai putin. Ai apuca madularul cu degetele, il strange puternic si-l introduce in interiorul vaginului, impingandu-se usor inspre el. Stefan, a urlat la atingerea peretilordin interiorul Robertei, care il frigeau atat de tare, incat ai provoca acestuia atat durere, cat si placere, in egala masura. Fiind imobilizat de Alexandra, chinul si durerea erau si mai apasatoare. Roberta, cu miscari de dute-vino, din ce in ce mai accelerate, urla de placere, multumindu-i necontenit Alexandrei.Vaginul Roberteipulsa de placere, la fiecare miscare, strangand din ce in ce mai mult madularul lui Stefan, care nu mai scotea nici un sunet, topit fiind de placerile pe care i le ofereau aceste doua femei. Roberta accelereaza miscarile si izbucneste la scurt timp intr-un orgasm foarte umed si lipicios, improscand picioarele lui Stefan cu pretiosul lichid. Alexandra, mai excitata ca oricand, se repede la Roberta, eliberandu-l pe neclintitul Stefan. O saruta pasional, apasat si necontrolat, dupa care coboara si degusta clitorisul inrosit si umed al Robertei. Eros, zeul amorului, practic, s-a materializat, luand forma acestor trei fiinte umane. Mirosea a placere, in intreg apartamentul Robertei si atmosfera era extrem de incarcata de iubire.

Alexandra, muscandu-si buza superioara, il apuca pe stefan de testicule si se uita spre Roberta exclamand:

– Imi lasi mie onoare sa traiesc acest final exploziv?

– Desigur draga mea,Iti multumesc pentru tot.

– Eu iti multumesc Robi.

Si se intoarce cu fata la Stefan, lasandu-l sa o patrunda, cu penisul care abia astepta sa continue ceea ce a inceput cu Roberta. Prinde strans fesele Alexandrei si o trage spre el, cu miscari rapide si dure tot odata. Alexandra raspunde folosind aceleasi miscari sacadate, sarutandul pe gatul plin de sudoare, cu o pofta incontrolabila. Stefan isi infinge unghiile foarte adanc in posteriorul Alexandrei, lasandu-i cateva rani destul de pronuntate, semn ca momentul mult asteptat avea sa se apropie. Dupa cateva clipe, Stefan se elibereaza de lichidul acumulat in testicule, o licoare a iubirii, pe care vaginul Alexandrei, il inghite cu o sete nestapanita. Timp in care, Alexandra, elibereaza un ultim orgasm  cutremurator, urland ca un animal salbatic. Raman imbratisati pentru cateva clipe si apoi se intorc amandoi spre Roberta, care a urmarit intreaga scena, cu o satisfactie maxima, umpland-o cu sarutari.

Merg toti trei pentru o scurta imbaiere, apoi Stefan si Alex se imbraca si ca si cum nu s- ar fi intamplat nimic, isi iau ramas bun si pleaca, lasand-o pe Roberta sa-si termine tabieturile specifice diminetii.

 

Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

– Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

– Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

– Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

– Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.

 

Hotul de clipe

Traia candva, cu foarte mult timp in urma, un om simplu, atat de simplu, incat nimic nu-l putea face nefericit. Omul nostru, nu avea un nume, pentru ca familia sa, uitase sa-i puna unu, din nu stiu ce motive. El nu-si dorea nimic niciodata, nu aspira la lucruri marete si nici la cele simple. Era pur si simplu un suflet aparent ratacit. Nu l vizita nimeni, mai ales ca traia undeva la poalele muntilor, iar drumurile batatorite de a lungul timpului de drumeti, nu treceau pe langa locuinta lui.

Intr-o zi, o femeie, foarte frumoasa si foarte simpla, a ajuns la poarta omului fara nume si a inceput sa planga si sa urle, de parca cineva ar fi incercat sa o omoare. Gazda noastra auzind-o, a venit la ea sa afle necazul femeii.

-De ce plangi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia.

-Ciudat, stii de ce? Pentru ca, chiar in acest moment, tocmai asta faci, traiesti o clipa.Clipa in care ai ajuns in pragul casei mele. Este o cclipa, chiar nu o observi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia printre lacrimi.

-Eu sunt omul fara nume, raspunde personajul nostru, si stii ce am observat? Atunci cand ma trezesc dimineata, m am obisnuit sa zambesc, motive am destule, crede-ma. Zambesc la Soare, la muntii pe a caror poale locuiesc, la padurea care se intinde in jurul casei mele, la pasarile care ma incanta cu ciripitul lor, la faptul ca traiesc.Toate astea pentru mine sunt clipe, pe care le folosesc neincetat, ma bucur de ele pentru ca sunt unice si apoi astept urmatoarele clipe ce vor aparea.

-Da asa este, tu ai dreptate omule, raspunde femeia, dar in cazul meu lucrurile stau putin altfel. Pe mine oamenii din orasul meu ma striga”Hotul de clipe”, pentru ca ma bucur atat de mult de clipele frumoase ale celor din jur, incat uit sa mi traiesc clipele mele. Oamenii ma urasc, pentru ca dupa parerea lor, eu le fur bucuriile. Doar ei au voie sa si traiasca clipele si eu nu ma pot bucura de fericirea lor. Ma zguduie ideea de a nu putea sa ma hranesc cu toate clipele din lume. Asa sunt eu. Devin tot mai fericita cand observ ca oamenii nu au uitat sa traiasca si nu s multi cei care fac acest lucru, tocmai din acest motiv sunt tratata ca o vrajitoare parca, si uneori, asta doare.

Omul nostru a privit-o lung si i-a raspuns:

-Poftim, traieste clipa mea, cea in care ne am intalnit si tu plangeai.Eu pot sa impart clipele mele cu tine. Iar dupa aceasta, omul fara nume a inchis ochii si a murit, impacat cu el insusi, pentru ca si-a trait clipa.

Morala:

Clipele sunt unice, o singura data apar si daca nu suntem pe faza dispar si nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Traieste-ti clipa, ar trebui sa fie singurul indrumator pe parcursul vietii.

Lectura placuta!