Privesc pe afara, prin lumea asta mare fara margini. Si vad tot felul de lucruri placute sau mai putin placute. Aud un pian sau un pianist care canta la un pian, undeva in departare, mult prea departe de mine. Dar tocmai aceasta distanta zadaraste scriitorul din mine. Duc o viata, pur si simplu sau simpla, ca fiecare dintre voi, si de multe ori chiar ma intreb de ce am ales sa scriu despre toate astea. Imi vine foarte greu sa accept tot ce se intampla in jur. Si in jurul fiecarui om, au loc foarte multe. Imi place sa dau continuitate celor de langa mine, mai putin mie. Mie imi place sa privesc pe ferestre, sa vad doi tineri indragostiti care se prefac ca impart o umbrela, plimbandu-se prin ploaie, lasand picaturile sa le mangaie fetele. Imi place sa vad batranii care si aduc aminte de sacul plin cu ani care aproape ca s-a umplut si acest lucru ai face sa zambeasca si mai mult. Imi plac oamenii care accepta tot ce vine inspre ei. Ador petalele florilor de mar care se scutura si dau nastere acelui covor roziu care se asterne in fata mea cand pasesc pe trotuarele orasului meu.
Imi place Roberta care nici macar nu exista mai mult decat este ea in imaginarul meu, aproape ca o iluzie menita pentru mai tarziu. Creata ca sa prinda viata in inimile oricui o citeste. Si acum sunt in perioada in care ma gandesc la toate si de fapt nu ma gandesc la nimic. Perioada moarta o numesc eu uneori. Apare in fiecare an, nu intarzie niciodata. E timpul in care vreau de toate cand nu vreau nimic. E un dute vino care nu duce nicaieri. E o pierdere de timp ar putea spune unii. Eu spun ca i doar o etapa a vietii. Acum abia m am eliberat de o nenorocita de raceala. O patesc o data pe an cand ma ia prizonier pentru cateva zile. E ca si cum ma blochez in timp pentru acele cateva zile. E ca o moarte clinica din care abia astept sa ies. Chiar oare exista si altceva dupa viata asta? Am pus multora intrebarea asta si mereu primesc exact aceleasi raspunsuri, din ce in ce mai dichisite si mai cu papionul la gat .Sa trecem peste asta.
Ma cam ploua in ultima perioada si nu i ploaia aia care mi place mie. Mai am si eu perioade de scriitor, ca dupa cum am auzit , drumul asta nu prea putem sa ni-l alegem noi. Este ales de mult, soar ca uneori, la un moment dat , mai apare cate cineva care distragandu-ne atentia ne face sa deviem de la idealul nostru. Si nu i gresit deloc. Important e sa revenim de cate ori avem ocazia, inapoi la drumuletul nostru. Ador sa ma plimb pe drumuri numai de mine stiute. De multe ori imi creez propriul meu drum, pe care merg cu pasi inceti si apasati ca sa pot simti fiecare pietricica pusa acolo de mine.
Va invit pe toti, sa pasit cu incredere pe drumurile voastre !
Seamneaza si astazi, Endorfinul.
Endorfinul 