Perfecțiunea

Perfecțiunea imperfectă a naturii, îmi dezvăluie în fiecare clipă tablouri de o frumusețe ireală. Mă poartă pe meleaguri de nimeni știute și mă învață cum este să trăiești pentru o clipă într-o fărâmă de vis.

Ea mă îndeamnă să dau viață poveștilor nescrise care în lumea de astăzi e foarte greu să mai găsești adepții ce deschideau câte o pagină din infinitul de gânduri pe care cu drag le creez .

Ploile reci călduțe ale începutului de primăvară le așteptam mereu să mi curețe păcatele ascunse bine în sacul de cânepă găurit.

Fiori pe șira spinării mă încearcă atunci când caut fericirea absolută în orice și chiar daca nu am întâlnit- o până acum, tot nu am obosit.

Poveștile cu miros de pâine proaspăt scoasă din cuptor îmi colorează fereastra în fiecare dimineață de unde privesc cu sufletul la gură răsăritul de Soare ce-mi șoptește că încă o bună dimineața mă așteaptă.

Răcoarea nopților care îmi strânge pielea oprindu mi bătăile inimii pentru o clipă mă poartă prin labirintul perfecțiunii de mult căutată.

Întoarce te la originii .

Publicitate

 

Tonul

Era pandemic încă de la primul cuvânt pe care ți l-am scuipat pe foile mele mizerabile și vechi aruncate pe biroul mizerabil și plin de mucegai. Au trecut cel puțin două decenii de când a luat naștere primul eseu pe care l am rupt din Universul meu numai de dragul de a lăsa o ușă deschise spre lumea mea rece și umedă in care te port și apoi te păcălesc arătând- uți cat de frumoasa e viața atunci când privești spre altceva.

Închide ochii și lasă- te purtat de tonul pe care vocea mea îl dă atunci când te regăsești în poveștile pe care eu le scriu pentru tine .

Culeg fiecare emoție pe care zâmbetul tău o lasă ca o urmă de bocanc apăsat din noroiul orașului poluat ce te ademenește să stai pentru a-ți desena cu stângăcie povestea la care visai încă de când erai doar un copil.

Iar eu , port aceleași măști cu care te-am obișnuit, în care te las să plutești pe valurile mării în care ți scăldai tinerețea după care acum tânjești atât de mult.

Îți spun rămas rămas bun acum, pentru moment ,amintindu- ți că tu poți fi orice- ți dorești să fii.

Vă îmbrățișez cu drag, chiar daca las uneori impresia că nu mai apar, eu mă întorc de fiecare dată , să pun pansament peste sufletul tău.

Mă înclin la fiecare în parte , Endorfinul.

 

Lipsa

Sa scurs destul timp în care doar te-am privit, fără ca măcar un semn cat de mic sa fi lăsat pe aici. Am jucat rolul de privitor , am lăsat pentru puțin viața să mi poarte corăbiile spre unde o vrea ea, doar că să văd încotro ar putea să mă ducă.

Știam că tânjești după frânturile mele de gânduri pe care în taină le aleg doar pentru tine.

M-am gândit mult și am înțeles că nu pot trăi fără tine. Îmi lipsesc atât de mult mângâierile tale cu zâmbetele pe care mi le așterni în diminețile cu Soare pe cer în care mă trezesc buimac și mă întreb încotro voi mai ajunge și astăzi.

Mi-e dor de fiecare pagină albă lăsată la voia întâmplării pe biroul unde îmi sting țigările scârbit de gustul amar al tutunului.

Te caut într-o lume mizerabilă în care te-am simțit pentru întâia oară lângă mine, dar degeaba urlu în pădurile numai de noi știute când singurul răspuns e doar ecoul întrebărilor mele fără răspuns .

Rămân , la fel ca și azi , singur în compania cuvintelor mele, dar totuși atât de aproape de tine.

Vroiam doar să transmit că îmi lipsește fiecare dintre voi.

Mă înclin cu drag, Endorfinul.

 

Universule

Ești ca un coșmar ce-mi tulbură miezurile de noapte și mă întoarce cu fața la pernă lăsându- mă fără aerul care de prea multă vreme nu a mai poposit în plămânii mei uscați de timp.

M-am întors de atât de multe ori împotriva ta încât am pierdut numărătoarea războaielor pe care le tot duc cu tine.

Ai incercat mereu să schimbi bunul mers al lucrurilor , dar cu încăpățânare am ales să nu te ascult.

Îmi lipsește atât de mult somnul profund și fără de vise, în care reușeam să mă reculeg. Încep a visa numai atunci când mă trezește Soarele plesnindu- mă peste obraz cu razele lui calde, la primele semne ale dimineții. L-am așteptat mereu cu nerăbdare chiar și atunci când nu mai venea de negrii ce erau norii care-i inhibau apariția.

Mi-ai tot calcat în picioare fiecare gând în care am crezut, lăsându- mă în mijlocul pustiului că un copil ce așteaptă Crăciunul, iar el nu mai vine.

Dar până când toate astea ? Te-ai gândit vreodată că mă pregătesc în taină să vin după tine, la fel ca și lupii din pădurile în care am crescut, atât de scumpi la vedere dar atât de neînfricați în clipa în care doar te gândești să le încalci teritoriile.

Azi trimit acest gând înspre tine , Universule.

Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 

Ruginiu

Încercam să cuprind cu privirea întreaga poveste ce începea a se scrie de una singură, în clipa în care am ținut ochii strâns închiși și am tăcut.

Simțeam fiecare cuvânt ce se așeza cu încetinitorul apăsând adânc în bucata de inimă ce îmi bătea în piept.

Eram martorul unei istorisiri de o secundă , în care nicidecum nu gândeam că aș putea să-i influențez în vreun fel bunul curs. Mă temeam să nu creadă că vreau să-i impun un știu eu ce mod de aș trăi viața. Eram prezent aici doar ca să evidențiez minunățiile de care dispunea deja. Mă gândeam doar ca să te întreb, cam cât de bătrân este sufletul tău ce până și azi îl ții captiv în cutia în care cu mult timp în urmă ai închis copilul din tine .

Am dezvoltat o pasiune de nedescris pentru ființa umană, de asta mi și place atât de mult atunci când mă las captiv de basmele pe care mi le înșirui uneori la început de toamnă. Bănui că ar fi o oarecare urmă de sado masochism, ce a rămas ca o pată ce nu poate fi ștearsă de pe creierul meu, atunci când aștept în ploaie cu trupul înghețat de frigul lui Octombrie, un semn că încă mai trăiești.

Mi-ar placea să te vad tot mai des că ești dispus să ți asumi mai multe riscuri, în loc să te ascunzi în cochilia ta de confort, ținând cont de timpul limitat de care dispui. Te comporți de cele mai multe ori de parcă ai fi nemuritor știind că asta-i doar o fată morgana pe care niciodată nu o vei întâlni.

Eu am rămas tot aici, tac , în liniștea mea insuportabilă de unde aleg uneori să trimit câte un gând bun către tine.

Îmi era dor de voi, la fel ca de ultimul fum de țigară la care mereu zic că renunț, numai de dragul de a-mi păcăli încă o dată psihicul încărcat cu atâtea doleanțe.

Și știi ce, ruginiul pronunțat al ultimei frunze care se zbate neputincioasă acum pe pământ, mă îndeamnă să-ți învelesc sufletul cu o fărâmă de gând călduros.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

 

Călătorește

Mă fugăreau noapte după noapte forțându-mă să-mi trimit ochii la nesomn. Încăpățânat, vroiam să deslușesc misterul vocilor care-mi urmăreau pașii grei ce mă purtau spre doar al meu tărâm al viselor.

Încercam din răsputeri să-mi adun forțele pentru a-mi continua drumeția în prag de seară, dar tot ce reușeam să simt era frig , iar mâinile înghețate încetaseră a-mi mai da ascultare.

Petrec foarte mult timp pe lumea cealaltă, de asta și încerc a mă întoarce acum, purtat de o adunătură de gânduri nerostite, împins de răceala vântului ce-mi împinge corabia  bătrână de care mă folosesc în călătoriile mele. Doar că de asta dată am căzut prizonier al propriei mele lumi, iar asta e o formă de detenție ce-mi lasă nimic altceva decât un gust amar.

Îmi caut scăparea în ultimul fir de praf pe care-l privesc cu entuziasm cum plutește liber înspre tine oricare ai fii tu, amintindu-ți că poți zbura oricând în înaltul cerului, chiar și atunci când pământul se întunecă iar pleoapele ar trebui să-ți apese puternic pe ochii îmbătrâniți de frumoasa asta de viață.

Călătorește mai mult în adâncurile din tine, chiar daca apele îți sunt tulburi, iar adierea de vânt taie în mușchiul din piept ca un măcelar însetat . Vei descoperi lumi minunate prin care picioarele tale nu te-au mai purtat până acum.

Când lumea începe să tacă, iar în jurul tau e doar un ecou al propriilor tale gânduri, tu alege să povestești in continuare povestea pe care o scrii in fiecare clipă în care alegi să nu renunți, indiferent care ar fi idealul tău.

Vă îmbrățișez cu drag, eu nu țin cont de viruși și vă doresc o zi de vis ,Endorfinul .

 

Si azi

Te regăsești tot mai des în goana asta după nimic, iar la finalul de zi trăita te întrebi cum ți sa mai scurs numai a ta bucata de timp. Te grăbești fără sa ai un motiv întemeiat, de parca s-ar sfârși lumea dacă ar trebui sa mai și întârzii. Te pot auzi cum respiri greoi, după ce ai finalizat acest maraton , care-ți împinge pașii spre nicăieri.
Cauți mereu formula aceea atât de bine aleasa, menita sa-ți injecteze trupul cu tentativa de adrenalina menita sa-ți pună trupul în mișcare. Te consumi, la fel ca ultima picătura de ceara curata ce tocmai sa scurs de pe ultima lumânare aprinsa dar nu e ca și cum acesta ar fi sfârșitul tău.
Ai găsit mereu, în oricare fărâma de speranță ai păstrat în tine, puterea necesara pentru ați continua numai al tău drum spre locul pe care-l consideri atât de special.
M-ai judecat de multe ori, probabil ai gustat din dorul care te-a făcut sa revii pe la mine, în speranța ca vei găsi și în acea zi, doza de endorfina, pentru care ai început deja sa dezvolți o toleranță, atât de plăcută cum iți place ție să-i spui. Dar uneori, am ales a te forța în a lua câte o pauză, numai de dragul de ați oferi șansa să guști din puritatea drogului, ce l-am creat într-o oarecare zi, cu multi ani în urma, special numai pentru tine.
Mi- a pasat mereu, de stările pe care ți le ofer și de felul în care tu le trăiești, atunci când le culegi singur, din rafturile mele prăfuite. Mereu a fost despre tine, nu am purtat niciodată insigna de scriitor eșuat la țărm de lume buna, iar dacă ar fi sa-i acord cuiva credite pentru asta, știi bine ca te-as alege numai pe tine.
Ziua de azi tocmai a început, tu te-ai trezit însetat după cafeaua fără de către nu poți continua, dar lasă-ți numai o clipă, în această dimineață pe care încerc să te fac a înțelege, ca e doar a ta, iar dacă te-ai opri, ai putea alege să-ți oferi un zâmbet pur, la fel ca sufletul de om, știi tu, cel care mereu credeai ca e atât de greu să-l porți după tine.
Mereu iți scriu aici, oricare ai fi tu, iar mesajul meu este același, indiferent de lumea din care vii tu, de asta mă și repet, sperând că într-o zi vei înțelege, că miracolul cel mai palpabil în care ai putea începe să crezi , ești tu. Lumea noastră poate fi atât de simplă, trebuie doar să o guști cu pofta de viață autentică și nu cumva să-ți treacă prin gând să o complici fără rost. Fă-ți ordine în paginile cărții în care mereu ai scris și ți-ai corectat poveștile pe care uneori alegi să le trăiești și continuă să faci asta. Eu te susțin din umbra tărâmului din care te privesc cum te dezvolți în cea mai bună versiune a ta. Am fost mereu acolo , martor la procesele tale de conștiință și știu că uneori adevărul ăsta atât de pur ,pe care ți-l las aici, e posibil să te fi copleșit prea mult, dar tot nu e motiv întemeiat ca să renunți. Zilele tale vor fi din ce în ce mai frumoase, iar drumurile tale vor deveni tot mai ușoare, când vei începe sa culegi doar gând bun, cu inima înflăcărată după ultimul strop de viață. Pentru că tu mereu ai fost nimic altceva decât un învingător , chiar și atunci când ai fost nevoit să porți războaiele din interiorul tău.
Acum înțelegi de ce te îndemn mereu ca să-ți trăiești viața ta, basmul pe care numai tu îl poți scrie și te anunț că decizie mai simplă decât asta nu poate fi.
Hai zâmbește și azi, când învârti în cafeaua fierbinte, visând la minunățiile pe care le vei întâlni în drumurile tale către tine.
Te las cu drag, în aromă de vreme bună și vise frumoase, visate la răsărit de Luna plină, în prag de primăvară vindecătoare de inimi frânte.
Vă îmbrățișez cu drag , Endorfinul.