Când Lumea

Culegând resturi de cuvinte aruncate la voia întâmplării, am ajuns să înțeleg lumina care-mi călăuzește pașii in întunericul care mă poartă pe drumurile în care de cele mai multe ori mă regăsesc.

Am calculat mereu, cu mare atenție, fiecare următoare mișcare, când plănuiam cate o nouă călătorie înspre adâncurile mele, unde știam că ecoul tău mă urmărește din îndepărtatul tărâm rece al umbrelor. Atunci am descoperit cât de vulnerabil sunt de fapt , când aleg să cred că pot urma un tipar bine lucrat , pe care credeam că îl pot folosi drept călăuză.

Mă întorc singur din călătoriile mele atunci când îngenunchez la picioarele tale și te răsfăț cu onorul pe care ți-l aduc când reușesc să respir o gură de aer curat.

M-au tot încercat, de a lungul vremii, felurite stări ce nu mi-au lăsat somnul tihnit , în nopțile în care nici macar felinarele mele nu mai avea destul combustibil ca să mi arate finalul de drum.

Am scurs atâta amar de vreme prețioasă plimbându-mi tălpile prin ploile unde puteam ca să scurg câte o lacrimă, fără să-mi dezvălui goliciunea de care dau dovada când trimit câte un rest de gând înspre tine.

Prezent am fost mereu, la fiecare început de nouă dimineață, unde în coșul meu împletit din răchită proaspătă am tot așteptat să culeg firmituri din raze de Soare, pe care să le pot împrăștia în nemiloasa Lume.

Când pământul alege să tacă, mi-e frică de ceea ce poate urma. De asta aleg să-i șoptesc în taină , cu inima deschisă, gândurile mele păstrate sub cheie , care mă fac să cred că voi creiona cândva o Lume mai bună.

Visează și tu, un coșmar frumos , din care să te trezești e aproape imposibil , ca mai apoi să poți înțelege de unde vin eu și cât de minunat poate fi tot ceea ce ne înconjoară.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate

 

Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

 

Sfaturi pentru viata

Intelege ca viata nu se limiteaza la simplul fapt de a o trai. Important este drumul pe care-l parcurgem si dupa cum bine stim, cararile care nu au mai fost calcate de picior de om, sunt cele mai minunate frumuseti ale vietii. Schimbati-va radical felul de a fi. Mancati ce nu ar trebui sa mancati. Purtati alte haine decat cele cu care v-ati obisnuit pana acum si ve-ti simti schimbari radicale in interiorul vostru. fiti buni, pentru ca nu va costa nimic si zambiti naibii de cand a ti deschis ochii dimineata si pana ai inchideti. Zambetul este elixirul tineretii fara batranete. Nu cremele antirid sau mai stiu eu ce tampenii bagati in voi.

Pentru femei: Sunteti frumoase dimineata cand va treziti, fara ruj, fara fond de ten si fara alte artificii pe care va cheltuiti trei sferturi din bani. Nu va chinuiti prea mult, pentru ca, chiar si fara sa faceti ceva, sunteti cele mai frumoase fiinte din Univers. E un lucru firesc sa emanati frumusete in jurul vostru, pentru ca tocmai in asta consta rolul vostru aici langa noi. Zambitii magarului cu care a ti ajuns sa impartiti acelasi asternut si aceeasi viata. Face mult acest lucru. O sa va schimbe total, in bine. Treceti cu vederea micile suparari care de cele mai multe ori nici nu si au rostul. Ganditi-va doar la moimentele frumoase, pentru ca daca mereu va amintiti de tampeniile din trecut care v-au pus in garda, ve ti ramana blocate acolo, in acel trecut, care ar fi bine sa intelegeti ca nu mai exista. De unde si numele de Trecut. A fost, s-a dus si nu se va mai intoarce nici daca stati in cap. Sunteti frumusetile naturii, la fel ca plantele care stau si infloresc in tot sezonul lor. Pur si simplu infloresc fara se le pese , de vreme , de anotimp, de ce se afla in jurul lor. Realizati ca sunte ti una si aceeasi cu florile. De nedescris, cand vine vorba de detalii. Sunteti perfecte. Priviti-va acum in oglinda si imi ve ti da dreptate. Va pot asemana cu picatura de ploaie, despre care tot scriu eu de vreo cativa ani. Picatura de ploaie este perfecta, fara greseli, fara distorsiuni, si lipsita de impuritati. Ea este viata si atat. Cade pe pamant si da nastere la orice vreti voi sa dea. Fiti acea picatura in fuziune absoluta cu florile.

Pentru barbati : Cumparati flori si faceti acest lucru in fiecare zi daca puteti pentru femeile voastra. Da-ti  le peste cap cand urla ca doresc nu stiu ce iphone sau mai stiu eu, si aruncati-le in brate un buchet de flori, mare mic, nu are importanta atat timp cat vine impreuna cu un zambet sincer si pur ca roua diminetii. Si nu uitati, repetati-le in fiecare clipa cat sunt ele de frumoase. La un moment dat vor ajunge sa inteleaga acest lucru, chiar daca ele par ca sunt mai grele de cap. O fac din egoismul atat de placut pe care-l au ele. Vor sa auda la nesfarsit acest lucru, pentru ca le ofera tot ce au ele nevoie. Si faceti dragoste sau sex sau cum vreti voi sa-l numiti. Va tine impreuna si o sa va aranjeze vietile. Nu stati ca boii in fata calculatorului citind ziare sau urmarind cine stie ce meci de footbal. Douazeci si doi de idioti care alearga dupa o minge nu o sa va invete nimic, in afara faptului ca o sa va pierdeti cele nouazeci de minute, o sa adunati o burta de toata frumusetea de la berea pe care o savurati cu pofta si o sa ajungeti sa gustati din minunatul sedentarism. Mai sacrificati cate o sticla de vin bun, scump, si trei lei pentru o lumanare parfumata nu va reprezenta o avere pierduta si daca aruncati si buchetul de mai sus in acest cadru pe care tocmai vi l am creat, atunci, ma aplec in fata voastra si aplaud.

Pentru cei care tocmai au strambat din nas, la cele citite aici, va ofer cate o palma peste cap si va rog sa mai cititi o data si inca o data , pana cand o sa va intre bine in cap toate teoriile mele depre barbat si despre femeie.

Nu stiu ce sa va doresc aici, va doresc sa traiti tot ce scriu eu pentru voi fara sa va cer nimic la schimb.

O zi minunata tuturor !

Semneaza , Endorfinul.

 

Continuare (18)

Roberta ajunge in apartamentul ei, Irina isi lasa sacosele si imediat ajunge la Roberta la usa. Intra in casa se aseaza amandoua la masuta din livingul extrem de primitor al Robertei si incep sa si depene impreuna amintirile si trairile pe care fiecare le a avut.

–          Irina, eu in seara asta merg cu un tanar, caruia urmeaza sa I public o carte, la un club ceva, nu stiu exact. Ma gandesc ca ar fi minunat daca ai merge si tu. Ne mai destindem, petrecem ceva timp impreuna, gusta licorile lui Bachus si vedem no ice mai facem.

–          Ar fi grozav sa iesim. Merg si eu cu voi. Si asa, de cand am venit acasa, nu prea am iesit nicaieri. Stii cum sunt eu, nu ies cu oricine si nu prea suport in jurul meu personae noi. Cu tine ma simt in largul meu, Roberta.

–          Asa este si in cazul meu. Prefer sa ies doar cu prietenii, dar uite ca, am decis sa merg cu tanarul acesta, pentru ca Alexandra si asa maine dimineata pleaca in Insulele Canare cu Stefan,iubitul ei.

–          Chiar, Alexandra ce mai face ? Nu mai stiu nimic de ea.

–          E bine. Exact cum o stii si tu. Neschimbata. O papusa de femeie.

–          Ma bucur sa aud ca este bine.

–          Irina, ar trebui sa ne pregatim. Este ora 22:00 si numai bine, pana ne imbracam pana ajungem, se face ora 23.

–          Pai hai, fug acasa sa ma schimb si eu. Ma aranjez si urc la tine.

–          Te astept scumpo.

Irina cobora spre apartamentul ei si Roberta noastra, trece fulger prin ritualul dusului, cu lumanarile parfumate si cu prosoapele catifelate pe care obisnuieste sa le foloseasca. Iese din baie, complet dezgolita atat de haine cat si de inhibitii, cu trupul sau angelic, si priveste dulapul in care isi pastreaza hainele. Ca un calugar Tibetan, care se afla in fata templului sau, mediteaza asupra hainelor pe care urmeaza sa le imbrace in seara aceasta. Ne ofera sentimantul unui ritual, unei meditatii profunde, chiar daca este vorba doar de alegerea unei tinute. Pentru Roberta, fiecare moment, este tratat ca unul divin. Scoate o rochie Alba, cu imprimeuri roz, flori roz, mai exact, pe care o lasa sa se prelinga pe trupul sau. Isi acopera picioarele cu o pereche de ciorapi la culoarea pielii sale. Deschide o cutie, din care scoate o pereche de pantofi de culoare rosie, cu tocul destul de inalt, incat ar trebui, ca si femeie, sa te gandesti bine, daca poti merge in echilibru perfect cu aceste incaltari. Parul negru si lung, il aranjeaza in cel mai natural mod cu putinta, lasandu-l sa se reverse peste umerii dezgoliti de rochia pe care a ales-o. Alege un parfum de seara, din colectia impresionanta, pe care o detine, cu aroma de lemn dulce, vanilie si mosc, care o poarta intr-o lume si mai profunda a frumusetii pe care o poseda. Cauta prin dulap si scoate o poseta tip plic, culoare rosie coral, care parca vine turnata, la tinuta pe care a creat-o in acest moment. Se indreapta spre oglinda gigantica pe care o are in holul apartamentului ei si se priveste. Se priveste atat de intens, de parca ar dori ca reflexia ei, sa-I poata spune cat de frumoasa este. AI zambeste si merge in living, unde asteapta sa vina Irina, pentru a putea pleca.

Irina, Dupa dusul bine meritat pe care il facuse, trage pe ea, o pereche de blugi, de culoare albastru foarte inchis, atat de stramti, incat aveai impresia ca pocnesc pe picioarele ei, lungi si subtiri. Se asezau atat de bine, incat ai scotea in evidenta, talia de viespie cu care era inzestrata. Alege o pereche de cizme verzi militar, in stilul Texan, care o facea sa arata atat de bine si atat de sexi, incat nu te puteai abtine sa nu o privesti, mult mai intens decat e cazul. Pe deasupra, arunca o camasa alba, tot pe langa corp, cu un decolteu care, lasa sa se vada, doar o farama din sanii ei, atat de bine proportionati, incat privitorului, i-ar trebui doar o fractiune de secunda, pentru a se desfata cu minunata priveliste, pe care Irina, o lasa sa se vada. Parul blond si cret al Irinei, radia ca un Soare la mijlocul unei zile de vara, atunci cand atinge intensitatea maxima de lumina. Parfumul cu care isi rasfata trupul, are un miros dulce, intens, misterios cu tenta de oriental. Ai da un aer de femeie de neatins. Hainele pe care le-a ales, o reprezentau foarte bine si-I dadeau un aer de femeie puternica, pasionala si inabordabila.

 

Hotul de clipe

Traia candva, cu foarte mult timp in urma, un om simplu, atat de simplu, incat nimic nu-l putea face nefericit. Omul nostru, nu avea un nume, pentru ca familia sa, uitase sa-i puna unu, din nu stiu ce motive. El nu-si dorea nimic niciodata, nu aspira la lucruri marete si nici la cele simple. Era pur si simplu un suflet aparent ratacit. Nu l vizita nimeni, mai ales ca traia undeva la poalele muntilor, iar drumurile batatorite de a lungul timpului de drumeti, nu treceau pe langa locuinta lui.

Intr-o zi, o femeie, foarte frumoasa si foarte simpla, a ajuns la poarta omului fara nume si a inceput sa planga si sa urle, de parca cineva ar fi incercat sa o omoare. Gazda noastra auzind-o, a venit la ea sa afle necazul femeii.

-De ce plangi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia.

-Ciudat, stii de ce? Pentru ca, chiar in acest moment, tocmai asta faci, traiesti o clipa.Clipa in care ai ajuns in pragul casei mele. Este o cclipa, chiar nu o observi?

-Nu stiu sa traiesc clipa, raspunde femeia printre lacrimi.

-Eu sunt omul fara nume, raspunde personajul nostru, si stii ce am observat? Atunci cand ma trezesc dimineata, m am obisnuit sa zambesc, motive am destule, crede-ma. Zambesc la Soare, la muntii pe a caror poale locuiesc, la padurea care se intinde in jurul casei mele, la pasarile care ma incanta cu ciripitul lor, la faptul ca traiesc.Toate astea pentru mine sunt clipe, pe care le folosesc neincetat, ma bucur de ele pentru ca sunt unice si apoi astept urmatoarele clipe ce vor aparea.

-Da asa este, tu ai dreptate omule, raspunde femeia, dar in cazul meu lucrurile stau putin altfel. Pe mine oamenii din orasul meu ma striga”Hotul de clipe”, pentru ca ma bucur atat de mult de clipele frumoase ale celor din jur, incat uit sa mi traiesc clipele mele. Oamenii ma urasc, pentru ca dupa parerea lor, eu le fur bucuriile. Doar ei au voie sa si traiasca clipele si eu nu ma pot bucura de fericirea lor. Ma zguduie ideea de a nu putea sa ma hranesc cu toate clipele din lume. Asa sunt eu. Devin tot mai fericita cand observ ca oamenii nu au uitat sa traiasca si nu s multi cei care fac acest lucru, tocmai din acest motiv sunt tratata ca o vrajitoare parca, si uneori, asta doare.

Omul nostru a privit-o lung si i-a raspuns:

-Poftim, traieste clipa mea, cea in care ne am intalnit si tu plangeai.Eu pot sa impart clipele mele cu tine. Iar dupa aceasta, omul fara nume a inchis ochii si a murit, impacat cu el insusi, pentru ca si-a trait clipa.

Morala:

Clipele sunt unice, o singura data apar si daca nu suntem pe faza dispar si nu ne mai intalnim cu ele niciodata. Traieste-ti clipa, ar trebui sa fie singurul indrumator pe parcursul vietii.

Lectura placuta!