Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (11)

Se crease o contopire perfecta a celor doua trupuri de femei, care radiau o puritate nemaintalnita si o pasiune atat de arzatoare, incat pana si o simpla privire aruncata spre aceasta scena de amor absolut, s ar topi.

Alexandra , ramasa aproape fara vlaga, o musca de buzele nepamantesti ale Robertei si I sopti:

–          Diavol ce esti, poseda ma!

–          Sunt doar a ta, Alex. Te simt in adancul trupului meu si mi e sete de tine. Te vreau pentru eternitate, daca poti percepe eternitatea ca timp.

–          Ah..Roberta, m ai secatuit de toate puterile. Ai supt din mine si ultimul strop de suflet. E memorabil totul. Te iubesc.

–          E mult prea mult, ca sa putem descrie in cuvinte, Alex. E perfect. Fuziunea absoluta ne a acaparat trupurile. E atat de multa dragoste aici, incat as putea spune ca te am avut din totdeauna.

Siroaie de transpiratie curgeau de pe femeile acestea, un par negru amestecat cu unul blond, formau un tot care parca, oferea impresia vizuala de un ocean al Iadului, care tocmai s a revarsat peste omenire. Picaturi de suflete erau improscate peste tot in acel ocean, care parca tanjeau sa se adune si sa formeze un complet. Practic, asistam la o scena fara viata, la o goliciune a simplitatii dusa la o extrema nemaivazuta. Usor, apele se retrageau si Iadul, revine la forma sa initiala, fara zgomot, fara gust si fara mirosul vietii. Rece tot, dureros ca a luat sfarsit si fericit, pentru ca destinul s a implinit: cele doua yang uri, s au contopit.

Trezite din meditatia lor, daca o putem numi astfel, cele doua prietene , finalizeaza acest moment printr o imbratisare atat de intense, incat Roberta abia mai putea deschide ochii, pentru a savura privelistea paradisiaca pe care trupul gol al Alexandrei I o oferea.

Ca un facut, telefonul Alexandrei suna haotic, aruncat undeva prin camera in care Iadul s a dezlantuit.

–          Da?

–          Alexandra, am ajuns acasa si nu steam unde esti. Stii ca este ora doua, nu ? replica Stefan

–          Da Stefan, stiu. Sunt la Roberta. Ne am intins la povestiri si uite ca nici nu am realizat cat de repede a trecut timpul. Abia astept sa te vad.

–          O sa iau un taxi si vin cat pot de repede. Abia astept sa te vad.

Roberta zambi:

–          Sa tot ne intindem la astfel de povestiri, Alexandra.

–          Da,da. Ai mare dreptate, izbucni intr un suras Alexandra.

–          O sa mi fie dor de tine Alex.

–          Si mie Robi, dar dupa ce ma voi intoarce din vacanta, cu siguranta ca o sa ne mai intalnim.

–          Fii sigura de asta.

–          Ma duc sa vad ce a mai facut Stefan. Iti dai seama ca e tarziu. Zambi.

–          Bine Alex, fugi. Stai sa te sterg de ruj pe gat. Ar fi ciudat sa te intrebe Stefan de ce esti patata pe gat. Zambi si mai intens Roberta.

O sterse pe Alexandra, se imbracara amandoua si isi luau ramas bun.

– Sa ai o noapte de vis, Alexandra.

– Deja sunt in acel vis, Robi.

– Te pup !

– Si eu !

Si se despartira. Alexandra pleca acasa la Stefan, Iar Roberta ramase in sanctuarul ei. Era mult prea epuizata ca sa se mai gandeasca la momentul minunat pe care l a petrecut alaturi de Alexandra. Se dezbraca din nou, isi facu un dus fierbinte, de parca ar fi vrut sa stearga amprenta pe care Diavolul si o lasa pe trupul ei si apoi se aseze in pat, unde intrase in cel mai profund somn pe care l a avut vreodata.