RSS

Arhive pe etichete: dragoste

Când Lumea

Culegând resturi de cuvinte aruncate la voia întâmplării, am ajuns să înțeleg lumina care-mi călăuzește pașii in întunericul care mă poartă pe drumurile în care de cele mai multe ori mă regăsesc.

Am calculat mereu, cu mare atenție, fiecare următoare mișcare, când plănuiam cate o nouă călătorie înspre adâncurile mele, unde știam că ecoul tău mă urmărește din îndepărtatul tărâm rece al umbrelor. Atunci am descoperit cât de vulnerabil sunt de fapt , când aleg să cred că pot urma un tipar bine lucrat , pe care credeam că îl pot folosi drept călăuză.

Mă întorc singur din călătoriile mele atunci când îngenunchez la picioarele tale și te răsfăț cu onorul pe care ți-l aduc când reușesc să respir o gură de aer curat.

M-au tot încercat, de a lungul vremii, felurite stări ce nu mi-au lăsat somnul tihnit , în nopțile în care nici macar felinarele mele nu mai avea destul combustibil ca să mi arate finalul de drum.

Am scurs atâta amar de vreme prețioasă plimbându-mi tălpile prin ploile unde puteam ca să scurg câte o lacrimă, fără să-mi dezvălui goliciunea de care dau dovada când trimit câte un rest de gând înspre tine.

Prezent am fost mereu, la fiecare început de nouă dimineață, unde în coșul meu împletit din răchită proaspătă am tot așteptat să culeg firmituri din raze de Soare, pe care să le pot împrăștia în nemiloasa Lume.

Când pământul alege să tacă, mi-e frică de ceea ce poate urma. De asta aleg să-i șoptesc în taină , cu inima deschisă, gândurile mele păstrate sub cheie , care mă fac să cred că voi creiona cândva o Lume mai bună.

Visează și tu, un coșmar frumos , din care să te trezești e aproape imposibil , ca mai apoi să poți înțelege de unde vin eu și cât de minunat poate fi tot ceea ce ne înconjoară.

Vă îmbrățișez cu drag, Endorfinul.

Publicitate
 
3 comentarii

Scris de pe mai 10, 2020 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Indemn

De parca nu ți-am șoptit de atâtea ori sa nu te arunci în poveștile unuia ca mine, fără sa-ți asumi riscul de a fi scufundat în visare profunda, în lumi pe care nu le-ai putea înțelege. Tu plimbate printre cuvintele mele, aduna ceea ce crezi ca-ți poate fi de folos în drumul meu și continua ascensiunea ta spre absolut.
Evita sa crezi adevărurile fictive pe care lumea în care te regăsești acum ți-le oferă gratuit , având ca singur scop eliminarea luptătorului din tine. Ai citit destule povesti în drumul tău, pe altele uneori ți-ai făcut curajul ca sa le scrii, important este ceea ce simți sau starea în care poți rămâne mereu. E vorba de alegerile tale și de clipele în care alegi sa fii tu.
Trăiește restul de cum vrei sa o numești exact asa cum ai visat, atunci când erai pur , când vârsta era doar un obstacol pentru copilul din tine care se grăbea atât de mult ca sa crească.
Dar acum ai crescut destul, ești ceea ce ți-ai dorit mereu sa fii, acel adult independent , care dansează mereu pe muzica altora, întrebându-te de ce pașii tai de dans nu te mai asculta.
E atât de ușor sa te lași controlat de concepțiile celor din jur , încât poți pierde firul povestii tale, în doar o frântură de secunda.
Chiar nu ai înțeles pana acum, ca azi și maine și zilele care urmează , e ziua ta, asa ca pregătește-te de sărbătoare, nu-ți umple sufletul cu necazurile care fac parte din ireal. E numai viata, ma gândeam ca ai înțeles pana acum, iar tu , nu ai nimic de făcut în afara de a ți-o trai , exact asa cum ai visat.
Hai lupta și azi, îndeamnă-ți privirea ca sa privească numai în sus, indiferent de starea ce te încearcă în acest moment. Ești tot ce ai nevoie pentru a fi doar ceea ce-ți dorești tu. Si suna copilăresc , când iți spun într-o lume atât de grăbită sa fii tu, sa zâmbești mai mult, sa alegi doar ceea ce a bun pentru tine și sa iubești acest paradox, care uneori iți lasă și gust amar, gândindu-te numai la asta: Încerci tu ordinara viata sa-mi amărăști basmul tocmai mie, creatorul universului creat de mine ?
Deci, ce o sa mi mai spui și azi, când te indemn sa mergi spre drumul atât de plăcut ce duce înspre inima ta?
Va îmbrățișez cu drag , Endorfinul.

 
7 comentarii

Scris de pe aprilie 2, 2019 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Un ce vreti voi

In celasi loc, in acelasi club, asezat frumos pe canapeaua aia din piele, apare ea, o oarecare ea, singurul lucru care facea diferenta intre restul de ele era rujul ala de un rosu nesimtit, facut parca sa lase o semnatura in adancul inimii celui care reuseste sa o priveasca. Si se apropie de mine, incet, foarte incet, atat de incet incat nu mai vedeam o femeie, eram deja transformat intr-o antilopa, care respira ultimele guri de aer inainte de a fi prada unei leoaice flamande. Am amutit, tocmai eu, un cuceritor inascut. Si ea se tot apropia de mine. Se aseaza pe masuta din fata canapelei mele, vine incet spre urechea mea si mi sopteste:

– Te astept afara, am masina parcata chiar la intrare. Nu stau sa te astept. – si a plecat, a iesit afara din club.

Eu fara sa spun nimic, blocat mai mult de momentul care mi-a fost dat sa-l traiesc, ma ridic, arunc banii pe masa, pentru ceea ce consumasem pana atunci si fug repede spre iesire. Afara, tipa cu rujul ala nesimtit de rosu, ma astepta in fata clubului, cu motorul mercedesului pornit. Ma urc in masina, si fara sa spuna nimic goneste ca o nebuna pe strazile orasului. Din cand in cand imi arunca cate un zambet in coltul gurii ei. Ai puteam simti doar parfumul, cred ca era un Christian Dior – Hypnotic poison, nasul meu rareori ma inseala cand vine vorba de un parfum bun. Dar nu puteam sa i adresez nici macar un cuvant. Eram pur si simplu blocat in timp si spatiu. Eu , o ea si o masina care se indrepta spre nicaieri. Parcheaza la marginea orasului, intr-un cartier de casute rezidential. Opreste motorul, ma prinde de dupa cap si ma saruta apasat, animalic, muscandu-ma de buze, cu o pofta pe care pana atunci nu o mai intalnisem la o femeie. Si coboara din masina. Abia atunci reusesc sa i privesc trupul subtire, destul de bine proportionat, peste care era aruncata o rochie neagra, pana deasupra genunchilor. Incaltata cu o pereche de pantofi in culoarea acelui ruj rosu, cu un plic asortat perfect in aceleasi culori : rosul ala nesimtit. Un par lung si drept, negru stralucitor cel putin in bataia Lunii care straluceste atat de frumos pe cerul ala instelat.

– Coboara si hai sus la mine !

Cobor din masina, ma ia de mana si alergam intr-un fel spre casa femeii. Descuie usa incer sa intru dupa ea, dar sunt tras de sacoul care il am pe mine, destul de brutal, si ma trezesc izbit pe un soi de canapea din livingul in care eram. Lumina era stansa, dar Luna care era plina lumina destul de bine incaperea aia. Puteam sa-i citesc pofta animalica cu care ma saruta. Si o prind de par, o arunc sub mine, ma las cu toata greutatea mea pe trupul ei firav si o sarut, incet, ca sa pot schimba ritmul salbatic, pe ureche, cobor usor spre gat, si ea respira din ce in ce mai greu. Geme de placere, sub palmele mele cu care o maingai peste tot trupul, incercand parca sa-l invat pe de rost, pot simti o umezeala pe care corpul femeii o emana. Transpira toata si sunt de parere ca ar trebui sa i scot hainele de pe ea. Trag usor rochia peste capul ei, si las doar pantofii pe care inca nu ea dat jos, lasand o adevarata capodopera sa iasa la iveala. Un trup perfect in conditiile in care perfectiunea nu exista, dar tocmai acel moment a facut acest lucru posibil. O lenjerie intima, de culoare rosie cu marginea neagra, din dantela, statea in fata mea, obligandu-ma parca sa-mi las instinctele animalice sa iasa la suprafata. Sunt cu o mana in parul ei negru, imi place senzatia care mi o ofera la atingere si cu cealalta mana ai mangai intregul trup. Ma opresc la sanii ei si-l cuprind pe unul in palma mea cu degetele mele lungi de pianist si o musc foarte usor de sfarc, astfel incat izbucneste intr-un geamat de placere amestecat cu un gram de durere atat de placuta. Se impinge tot mai mult spre mine de parca ar vrea sa o strivesc cu trupul meu destul de greoi.

Ai sarut coapsele, ma ma saruta pe gat, a reusit sa ma muste, ma doare, dar vreau mai mult. Respiram amandoi din ce in ce mai greu , pentru ca schimbul acesta de sarutari atat de apasate nu mai lasa loc de respirat.

Va continua…

 
18 comentarii

Scris de pe noiembrie 6, 2013 în De ale vietii

 

Etichete: , , , , , , ,