Ma intorc

M-am intors, mai batran ca niciodata, mai putin intelept decat am fost pana acum si totusi mult prea in varsta pentru o lume atat de tanara si necoapata. Nici nu ma gandesc sa mi pierd restul vietii ca sa o inteleg. Nu-i lumea mea, eu traiesc o alta lume. Am creat-o special pentru mine. Fiecare are lumea sa, dar asta e o alta poveste.

M-am intors si inca fac abstractie de sistemul mizerabil in care ma regasesc fara voia mea. Ma intorc la Soare , in fiecare zi privesc si il salut cu mare drag. Am destul loc in inima ca sa-l las sa mi inunde intregul trup. Sunt total detasat de tot ceea ce e in jurul meu, si nu, nu mi-am pierdut mintile, cel putin nu inca. Si iubesc, iubesc viata asta mizerabila in care traiesc. Nu stiu nici eu de ce, dar probabil ca gasesc un fel de dependenta in acest lucru. Imi plac adictiile, mereu am avut o multime. Sunt un ocean in care orice ai arunca , oricum nu vei mai gasi vreodata. Mult prea mare ca sa ma las purtat de noua ordine mondiala. Noua ordine, ce dragut suna, cand de fapt e ultima apocalipsa pe care o vom gusta. Prea obosit uneori ca sa mai explic tuturor cat de jegoasa e societatea in care traim. Oamenii nu mai au ganduri, iar gandurile nu mai au sentimente, de parca au avut vreodata. Dar e un fel de dulce amagire, la fel ca atunci cand pui biletul acele, norocosul, care ti va schimba definitiv viata, dar tocmai a trecut extragerea  si tu te intorci din nou la minunata viata de masinarie pe care o duci. Ai nevoie doar de combustibil ca sa poti merge mai departe. Si toate trec, cum au mai spus-o si altii, dar viata -i numai una din cate stim. Restul de vieti paralele sunt doar amagiri pe moment pana la marea finala.

Tu inca visezi la locuinta ta din vis, si la copii care se balacesc in piscina mult dorita, masina e parcata in garajul proaspat terminat iar banii, nu mai sunt de mult o grija pentru tine. Si-s doar iluzii dar tu stii bine asta pentru ca in fond, nici unul dintre noi nu cauta bani. Nu aduc fericirea si nici nu o intretin, am inca curajul sa va intreb pe fiecare in parte daca intradevar traiti viata la care a-ti visat inca de mici ?

Ma indoiesc ca voi fi coplesit de raspunsuri pozitive. Viata , e o gluma foarte serioasa, mi-a zis chiar Victor Hugo, probabil in momentul in care a realizat ca totul, dar absolut totul, e doar un iluzoriu, care se stabileste ca o samanta in interiorul nostru , dar care refuza sa mai devina acel copac, stivi voi copacul batran, simbolul intelepciunii. Vorbesc despre copaci, cu siguranta ca risc sa fiu arestat in aceste vremuri in care copacii au ajuns sa fie doar material industrial pentru mobila si multe altele. Dar cui sa-i pese ? Doar nu voi schimba de unul singur lumea. Cui ai pasa ?

Ma intorc printre voi, ca un muritor de rand, lasand deoparte toate visele pe care , la fel ca si voi le-am alimentat an de an si o voi face pana voi inchide ochii. Devin realist si deja e frig aici in lumea mea. Realitatea e cea mai urata fila de istorie scrisa vreodata . Nici nu-mi pasa daca nimeni nu se va regasi in acest post , oricum , stiu bine, toti suntem la fel. Picaturi, probabil de praf carate de stiu eu ce suflete mult mai evoluate decat am putea noi sa fim vreodata.

Ma intorc la dragoste , in fiecare zi cand vad cu porumbeii isi iubesc porumbitele si zambesc, cand ma gandesc ca oamenii au uitat de multa vreme ce vrea sa insemne acest sentiment sau ce naiba o mai fi . Sa iubim ? Da . Iubim exact tot ceea ce ne va duce cu pasi repezi spre mult asteptata apocalipsa. Nu exista sfarsitul lumii , cum nu exista nici inceputul ei, nu fac dezbateri religioase si nici nu analizez teme stiintifice. Dar , e de ajuns sa ne oprim , macar o secunda, stiu, cer prea mult, dar totusi, in acea secunda e posibil sa observam fara sa depunem prea mare efort ca in jurul nostru, este un circuit , continu si infinit, la fel ca tot universul, fara inceput si fara sfarsit. Contradictoriu ? Sau abstract? Mi-e tot una , atat timp cat incerc sa va sfatui doar atat :

Traiti-va vietile , e singurul lucru pe care il avem in posesie cu adevarat !

Ma intorc , de data asta cu fata spre voi, si fac o bine meritata plecaciune pentru cititorii mei , semnand cu mult iubitul meu pseudonim :

Endorfinul…

Publicitate

 

Continuare (8)

Brusc, a inceput sa ploua, o ploie cu stropii atat de mari , incat simpla lor atingere iti oferea un sentiment de magaiere. Roberta, in acel moment avu o clipa de revelatie, se intoarse spre Alexandra si I sopti:

– Spune mi sincer, de cate ori te ai plimbat prin ploaie? Dar efectiv, sa te plimbi asa libera, fara umbrela fara nimic, lasand ca picaturile de ploaie sa curga, pur si simplu, peste trupul tau. Ce fericire unica si totusi atat de simpla , iti ofera de fiecare data o ploaie. Senzatia asta atat de pura, pe care mersul prin ploaie ti o induce, dupa ce ai trait o astfel de experienta. E o libertate atat de sufocanta, incat parca, ai impresia ca ca nu mai poti de libera ce esti. Atat de mult aer curat ne ramane , imediat dupa ce mirosul de praf , emanat de ploaie, dispare.

Mai ales primavara, cand abia au inmugurit copacii si unele frunze deja elimina mirosul atat de cunoscut si de mult asteptat de fiecare dintre noi. MIroase aerul a renastere, a viata si a tot ce este mai frumos pe lumea asta.

Ciudat nu? Nu te ai intrebat niciodata cum de ai ratat o asemenea traire, pana acum, pe care o simpla ploaie ti o poate lasa in suflet.

-Adevarat Robi, raspunse Alexandra, am ratat un moment atat de intens, fara sa mi dau seama. Esti atat de profunda, incat poti sa pierzi niciodata momentele frumoase ale vietii cu care ai fost inzestrata.

Roberta zambi, cum este felul ei de a fi, o stranse in brat ape Alexandra si I rasppunde:

– Niciodata nu este prea tarziu. Nu ti fa griji. Vor mai fi ploi si vor mai fi momente pe care nu ai sa le pierzi. Trebuie doar sa privesti mereu cu inima. Nu uita ca esti vie, iar asta te face atat de speciala.

– Multumesc Robi, esti atat de dulce si de buna cu mine. Uite, de asta te iubesc si esti cea mai buna prietena pe care o am.

– Esti draguta Alexandra. Hai sa mergem.

Si si continuau drumul.